Fiecare, desigur, are dreptul de a argumenta din propriul punct de vedere, însă sunt de părere că, în primul rând, este o chestiune de atitudine mentală/morală şi abea după aceea vine şi legalitatea. Motivele pentru care a fost necesară elaborarea şi adoptarea, în 1948, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului nu au fost „legale”, ci umanitare: mai marii naţiunilor au rămas îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat în lagărele naziste. Desigur, noi nu avem legi care să permită abandonarea copilului, însă avem legi care permit avortarea lui, iar dacă nu li se dă oamenilor alternative, ei se folosesc, când sunt la restrişte, de legile pe care le au la dispoziţie. Cât despre politicieni pro life, să ştiţi că în întreaga Europă stăm prost. Însă, cu toate acestea, în unele ţări s-au luat unele măsuri, cum este cazul aşa-numitelor „leagăne ale vieţii” din Germania, Elveţia, Polonia etc. Nimeni nu se naşte înţelept, însă, pentru a se înţelepţi, TREBUIE SĂ SE NASCĂ MAI ÎNTÂI. Iar dacă la noi la capitolul „pro life” situaţia este mai proastă decât altunde, se datorează oarecum şi modului în care se promovează cultura „pro life”, axată îndeosebi pe publicarea imaginolr de feţi avortaţi, sânge etc. Trebuie să învăţăm să venim şi cu motivaţii raţionale, propuneri etc., pentru că un bun argument face mai mult decât o infinitate de imagini „de groază” pe care cei mai mulţi refuză, pur şi simplu, să le privească.