Uitându-mă din întâmplare pe Facebook, am rămas frapat de titlul unui articol publicat pe Vatican Insider, «Una “culla per la vita” anche a Perugia» – «Un “leagăn al vieţii” şi la Perugia», semnat jurnalistul Giuseppe Brienza. Nu este vorba doar de un titlu simbolic, ci pur şi simplu de un culcuş unde pot fi lăsaţi bebeluşii care, din diferite motive, nu sunt doriţi.
Un astfel de leagăn asumă, desigur, şi o valoare simbolică, deoarece exprimă dorinţa unor cetăţeni de a-i apăra pe cei mai mici. Mauro Cozzari, consilier al primăriei din Perugia şi promotor al acestei iniţiative pro life, declara următoarele: «Nu suntem noi indreptăţiţi să-i judecăm pe cei ce comit delicte inumane, cum este cazul abandonării unui nou-născut în containerele de gunoi, mai ales atunci nimeni nu este capabil să ofere vreo alternativă concretă pentru a evita asemenea fapte».
Ce este, de fapt, acest «leagăn al vieţii»?
«Leagănul vieţii» (în engleză «baby box») este o variantă modernă a aşa-numitei «ruota degli esposti» («roata abandonaţilor»), în engleză «foundling wheel» («roata găsiţeilor»). Aceasta din urmă era un mecanism cilindric montat în perete, cu deschizătură externă care permitea introducerea unui nou-născut, fără a fi văzuţi de nimeni, şi care, printr-o simplă rotire în sens invers, permitea celor dinăuntru să-l ia în primire pe cel părăsit. Pe vremuri aceste mecanisme erau instalate pe la mănăstiri sau biserici, în zilele noastre, însă, «leagănele vieţii» sunt poziţionate pe la spitale, fiind dotate cu o tehnologie modernă ce permite mamelor să nu-şi abandoneze fiul într-un mod inuman, în ciuda faptului că nu vor să-l recunoască.
Având în vedere că România este fruntaşă la avorturi şi, ţinând cont că, în ultimii ani, natalitatea a scăzut atât de mult încât practic într-un viitor nu prea îndepărtat vom deveni o ţară de bătrâni, de ce – mă întreb eu – nu s-ar putea instala şi prin spitalele din România (în locul clinicelor pentru avorturi) nişte «leagăne ale vieţii», de unde acele mame care nu se simt în stare să-şi crească propriul fiu, să poată pleca, dacă nu cu fruntea sus, măcar cu sufletul şi trupul neîntinate de pata avortului?
