În întreaga Europă, rata nașterilor este de decenii sub nivelul de înlocuire a populației, ceea ce generează societăți tot mai îmbătrânite, pentru care devine din ce în ce mai dificil să-și susțină populația vârstnică și să mențină un nivel decent de trai. Jurnalista Polly Dunbar, de la The Telegraph, a analizat statisticile îngrijorătoare și ceea ce se ascunde în spatele lor:
„În ultimul timp, clasa politică din Italia a rostit de nenumărate ori o expresie apocaliptică: „iarna demografică”. Aproape în fiecare an, începând din 1993, numărul deceselor din țară a fost mai mare decât cel al nașterilor, provocând o criză lentă care a atins treptat punctul critic.
Rata fertilității din Italia scade atât de abrupt încât, până în 2070, se preconizează că populația – care în prezent este de 59 de milioane de locuitori – se va reduce cu aproape 12 milioane, ajungând la 47,2 milioane.
Situația amenință să împingă a opta economie a lumii într-o „eră economică întunecată”, lipsită de o forță de muncă în stare să finanțeze statul social și pensiile cetățenilor vârstnici.
De fapt, imaginea la nivelul întregii populații europene este una sumbră, cu implicații nefaste pentru creșterea economică, dar și pentru plata pensiilor, a serviciilor de sănătate și a celor sociale.
Întregul continent este în curs de îmbătrânire: până în 2050, procentul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani va crește de la aproximativ 20%, cât este în prezent, la aproximativ 30%, potrivit Comisiei Europene.
Nici Marea Britanie nu stă mai bine la acest capitol, rata natalității atingând un minim record. În 2022, în Anglia și Țara Galilor s-au înregistrat 605.479 nașteri de prunci vii, în scădere cu 3,1% față de 624.828 în 2021 – și cel mai mic număr din 2002 încoace.
Aproape o treime dintre aceste nașteri au fost contabilizate la femei născute în afara Regatului Unit. Oficiul Național de Statistică a preconizat că populația naturală a Regatului Unit va începe să scadă în 2025, moment în care vor fi mai multe decese decât nașteri. …
Rata fertilității s-a schimbat semnificativ în țările europene în ultimele două decenii. Între 2001 și 2021, aceasta a scăzut în 11 din cele 27 de state membre ale UE. Chiar și Franța, țara membră a UE cu cea mai mare rată a fertilității, a înregistrat doar 1,84 nașteri vii per femeie, cu mult sub numărul magic de 2,1 pe care demografii îl consideră valoarea de referință necesară pentru a menține stabilitatea populației (numită indice de substituție).
Potrivit agenției Eurostat a UE, pentru Portugalia, cu un indice de 1,35, se preconizează că până în 2050 va fi țara europeană cu cea mai mică proporție de copii, doar 11,5% din populația țării urmând să aibă mai puțin de 15 ani la acea dată.
Sondajele relevă că atât bărbații, cât și femeile din Europa își doresc să fi avut mai mulți copii. Există multe motive pentru care nu îi au, inclusiv tendința de a întemeia o familie mai târziu, dar probabil că aspectul care cântărește cel mai mult este incertitudinea economică.”
Articolul din „The Telegraph” merită citit în întregime.
Stephen J. Shaw a analizat recent această chestiune în publicația The Spectator. El a prezentat surprinzătoarea constatare că problema nu derivă din faptul că oamenii ar avea familii mai mici – dimensiunea medie a familiei în rândul celor care au copii a rămas în mare parte constantă în ultimele decenii – ci din faptul că tot mai mulți oameni nu au copii deloc.
„Datele au arătat că ponderea familiilor cu un singur copil nu s-a schimbat aproape deloc în ultimele decenii în aceste țări, ceea ce înseamnă că ponderea familiilor fără nici un copil este singura cauză posibilă pentru ratele de natalitate aflate sub nivelul de substituție. Ipoteza mea a devenit în scurt timp că ratele scăzute ale natalității din întreaga sunt date în general de familiile fără copii și nu de familiile mai puțin numeroase.
Numărul persoanelor fără copii din Regatul Unit a crescut la 1 din 4 în ultimele cinci decenii, însă numărul de copii pe care îi naște o mamă a crescut ușor, de la 2,3 în anii 1970 la 2,4 în prezent. În Japonia, numărul persoanelor fără copii este de 1 din 3, însă 6% dintre mame au patru sau mai mulți copii, exact la fel ca în 1973. În Italia, două din cinci femei nu au copii, în timp ce mama medie are 2,2 copii, la fel ca acum 40 de ani. În ceea ce privește SUA, proporția femeilor fără copii tinde spre una din trei, dar mama medie are 2,6 copii, în creștere față de 2,4 cât era în anii 1970.
Ceea ce confirmă că ideea că tindem să avem familii mai mici este pur și simplu un mit. Numai lipsa copiilor a împins ratele generale ale natalității la niveluri foarte scăzute.”
Întrucât criza demografică provine mai degrabă din creșterea numărului de persoane care nu au copii, decât din faptul că cei care au copii ar avea mai puțini, soluția trebuie să rezide în înțelegerea motivelor pentru care acum până la o treime din populație nu are copii. Să fie aceasta o alegere sau o consecință a unor circumstanțe? Shaw crede că este vorba în principal de circumstanțe, citând studii care arată că „80% dintre persoanele fără copii nu au copii din cauza anumitor circumstanțe, cel mai frecvent motiv fiind acela de a nu avea un partener la momentul potrivit”.
El menționează statisticile dintr-o bază de date oficială americană „cu peste 5.000 de femei, care a reprezentat standardul de aur pentru cercetători timp de decenii”, arătând că „între 93% și 96% dintre femei plănuiesc constant să devină mame în primii lor ani de fertilitate – mult mai multe decât cele care își ating efectiv acest obiectiv”.
Dacă a nu avea un partener la momentul potrivit este problema, atunci ratele tot mai scăzute ale căsătoriilor și ratele ridicate ale divorțurilor trebuie să fie parte din peisaj.
Circumstanțele economice sunt de obicei considerate vinovate pentru scăderea ratei natalității, deși, dacă acesta ar fi fost factorul decisiv, ne-am fi așteptat ca toată lumea să aibă mai puțini copii, nu ca doar numărul celor fără copii să crească. Dar poate că, mai degrabă, condițiile economice nefavorabile îi fac pe oameni să renunțe la întemeierea unei familii decât la extinderea acesteia. Lipsa de locuințe la prețuri accesibile este adesea identificată ca o barieră în acest caz.
În general, soluția ar fi servicii mai ieftine de îngrijire a copiilor și o mai mare flexibilitate a muncii, deși, în mod paradoxal, țările cu cele mai generoase prevederi de acest fel, precum Scandinavia, nu stau mai bine decât celelalte la capitolul natalitate.
Faptul că femeile și bărbații de 20 – 30 de ani dau întâietate carierei și stilului de viață în detrimentul întemeierii unei familii trebuie să fie parte a motivelor din spatele fenomenului „niciodată nu voi reuși s-o fac și pe-asta” și „niciodată nu voi întâlni persoana potrivită”.
Presupun că nici explozia așa-ziselor identități „non-heteronormative” nu ajută prea mult la ameliorarea stării de fapt.
Dumneavoastră ce credeți că se află în spatele crizei natalității din Occident și ce se poate face pentru a schimba situația?