De decenii ni se repetă că un anumit grad de toleranță este necesar în societate. Toate politicile publice din Occident au fost și sunt construite pe acest principiu. Însă, s-a dovedit că dacă toleranța este manifestată față de persoane cu comportament inerent imoral, iar acestea ajung în funcții de conducere și influență politică, moralitatea publică se duce pe apa sâmbetei. Spre exemplu, toleranța față de deviațiile sexuale, sub pretextul că nu ne interesează viața privată a indivizilor adulți, a dus Occidentul la stâlcirea unor concepte fundamentale precum căsătoria și familia, la exploatarea femeilor și la normalizarea unei noi forme de comerț cu sclavi – surogația.
Cel mai recent exemplu în acest sens este proeminentul politician german Jens Spahn, fost ministru federal al Sănătății și lider al grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul condus de cancelarul Friedrich Merz. Homosexual și „căsătorit” cu partenerul său sexual, Spahn a cumpărat din Statele Unite un copil și acum anunță vesel publicul german că „a devenit tată”. Așteptarea este, desigur, ca toată „lumea bună” să-și semnalizeze virtuțile și toleranța, felicitând „familia” nou înființată.
Dar nu atât despre starea jalnică a conservatorismului politic vest-european e vorba aici, cât despre profunda eroare de a considera tolerarea imoralității o „valoare”.
Evident, Spahn NU a devenit tată. Partenerul său a conceput un copil in vitro, în California, folosind un ovul feminin „donat” (citește cumpărat) iar copilul a fost adus pe lume de o mamă surogat (la fel, plătită) în SUA.
Spahn se preface acum a fi „părintele” acestui biet copil, care, chiar înainte de a fi conceput, a fost obiectul unor tranzacții comerciale între două femei care nu își doresc de fapt un copil, ci se vând precum prostituatele, și doi bărbați corupți moral care cumpără un copil așa cum alții ar cumpăra un canar. Exact această cale de acțiune și faptul că domnul Spahn pare să nu aibă nicio reținere în această privință arată că – pe lângă perversiunea sexuală pe care și-o afișează în mod deschis și din cauza căreia nu este capabil să atingă scopul biologic al procreării – acest om este, de asemenea, nepotrivit moral pentru rolul de tată. Culmea ipocriziei este atinsă atunci când el se prezintă ca un susținător al unei viziuni creștine asupra umanității sau un conservator.
Maternitatea surogat este interzisă în Germania – nu din cauza unor obstacole birocratice sau a arbitrariului legislativ, ci pentru că oricine analizează problema își va da seama că este incompatibil cu demnitatea umană ca femeile să fie reduse la instrumente de producție a unor copii care, la rândul lor, sunt degradați la statutul de marfă. Faptul că un politician de rang înalt – Spahn a fost ministrul Sănătății în timpul pandemiei de COVID și rămâne implicat în tot felul de scandaluri legate de achizițiile publice din acea perioadă – pur și simplu ocolește interdicția internă privind maternitatea surogat plecând în străinătate, doar pentru a se întoarce și a se lăuda cu „paternitatea” sa într-un articol de presă sentimental și bombastic, ridică întrebări fundamentale cu privire la respectul față de lege arătat de politicienii europeni de astăzi. Nu putem decât să ne compătimim amărâtul de copil care a căzut în ghearele acestui individ, așa cum trebuie să compătimim țara guvernată de astfel de oameni.
Cazul Spahn confirmă încă o dată că orice formă de toleranță față de desfrâul manifestat în public este și a fost o slăbiciune pentru care societatea plătește un preț mare. Această toleranță – de exemplu, decizia de a dezincrimina actele de imoralitate sexuală între adulți – nu a condus nici la recunoștință din partea celor față de care a fost demonstrată, nici la armonie socială, ci a dus, mereu, doar la cereri noi, din ce în ce mai îndrăznețe și din ce în ce mai insistente, pentru acordarea de „drepturi” suplimentare. Oricine acceptă „căsătoriile” între persoane de același sex va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să susțină legalizarea traficului de persoane cunoscut ca surogație, din simplul motiv că recunoașterea legală a unei familii formate din 2 bărbați sau 2 femei presupune recunoașterea accesului acestei construcții artificiale la filiație – și, din moment ce aceasta nu poate fi una naturală, ea nu se poate realiza decât pe calea adopției sau a surogației.
Așa-numitul progres social marcat de fabricarea prin lege a „drepturilor LGBT” nu a fost nicidecum un progres. Aproape că am putea fi recunoscători lui Spahn și „soțului” său pentru că ne deschid ochii asupra acestui adevăr.
