„Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu,” și urăște pe fratele său, este un mincinos: căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20)
Progresele tehnologiei care operează cu ultrasunete ne ajută să vedem foarte clar că un copil nenăscut e o viață de om care are dreptul la iubire. Ieri, cu ocazia aniversării cauzei Roe c. Wade[1], denominația creștină americană Church of America a organizat o Zi de Rugăciune pentru Protecția Juridică a Copiilor Nenăscuți. Multe persoane pro-viață vor participa astăzi la Marșul pentru Viață pentru a afirma că avortul este un abuz și o greșeală pentru că pune capăt vieții unei ființe omenești nevinovate.
Dar simpla noastră atitudine pro-viață nu se oprește la stoparea avorturilor. Până când cel care se declară pro-viață nu va îmbrățișa întreaga paradigmă a vieții umane, ar putea fi acuzat că este doar „pro-naștere”. Orice susținător al vieții este chemat să promoveze valoarea întregii vieți umane în toată înflorirea ei. Nu e suficient dacă promovăm doar simpla existență biologică.
Viața umană înseamnă mai mult decât simpla existență: ea se manifestă în cunoaștere și iubire, în a fi cunoscut și iubit. Culmea înfloririi noastre ca oameni se petrece atunci când Îl cunoaștem și Îl iubim pe Dumnezeu (Ioan 17:3), aceasta revărsându-se mai apoi în dragostea de aproapele. Fiecare ființă omenească – de la concepție până la moartea naturală – merită iubirea noastră pentru că este iubită de Dumnezeu, care ne-a făcut pe fiecare dintre noi după chipul și asemănarea Sa.
De aceea, cel ce se declară pro-viață nu poate fi definit ca o persoană care se opune doar avortului sau altor chestiuni de natură individuală. Susținătorul vieții trebuie să îmbrățișeze un orizont mult mai larg.
Un om pro-viață trebuie să promoveze bunăstarea și atingerea potențialului uman maxim pe întreaga perioadă a vieții, pentru toate acele momente de la concepție și până la moartea naturală. Fiecare moment din viața unui om contează.
E ușor să fii de acord în teorie cu realitatea valorii infinite și demnității fiecărei persoane, însă e mai complicat să manifești practic acest lucru. Cu atâta răutate și tristețe în lume, putem afirma serios că toți oamenii au fost creați pentru a se dezvolta și a fi fericiți? Nu ni se cere prea mult? Nu e prea naiv?
Nu este. A nega valoarea intrinsecă a fiecărui om înseamnă a trăda mesajul creștinismului. Nici un om nu se naște fără un scop.
Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni e eternă și constantă: „Domnul se arată de departe: te iubesc cu o iubire veșnică” (Ieremia 31:3). Dumnezeu ne cunoaște pe noi, iubiții Săi, din veșnicie: „Mai înainte să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam”. Planul lui Dumnezeu pentru noi e minunat: „Căci știu bine gândurile pe care le am cu privire la voi… gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia 29:11). Și ca o dovadă supremă a acestor intenții, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume „pentru ca ei să aibă viața și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10).
Și totuși, din nou spun, una e să afirmi în teorie iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Împărtășirea acestei iubiri în mod practic e cu totul altceva.
Primim putere de a ne iubi aproapele numai pentru că Dumnezeu ne-a iubit mai întâi (1 Ioan 4:19). Iar pentru că Dumnezeu ne-a iubit primul, putem să-I întoarcem această iubire prin iubirea de aproapele. De aceea, Sfântul Ioan ne învață că felul în care ne purtăm cu fratele nostru e reflectarea dragostei noastre pentru Dumnezeul pe care nu-L vedem. Iubirea noastră de Dumnezeu e intermediată de iubirea pe care o arătăm aproapelui.
Această dinamică a iubirii îți cere ție să fii factorul decisiv care leagă iubirea lui Dumnezeu de ceilalți oameni. Pentru a-i iubi pe alții trebuie să știi că Dumnezeu te iubește pe tine. Pentru a-i putea iubi pe alții, trebuie mai întâi să te simți iubit.
Siguranța pe care o avem în dragostea lui Dumnezeu pentru noi ne face să-i iubim și pe ceilalți care sunt și ei făcuți după chipul și asemănarea Lui. „Dacă Dumnezeu ne-a iubit atât, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții” (1 Ioan 4:11). Atunci când ne sprijinim pe această iubire, căpătăm puterea de a-i iubi pe toți cei din jur, născuți sau nenăscuți, bătrâni și tineri, bolnavi și sănătoși, din neamul nostru sau din alte neamuri. Nu trebuie să obosim niciodată în a iubi, pentru că resursa noastră e infinită și nu suntem chemați să-i iubim pe alții doar din simpla noastră putere omenească.
Haideți să fim cu adevărat pro-viață, iubind toți oamenii, de la concepție până la moartea lor naturală și în oricare din momentele aflate între acestea două.
Patrick Bubel este membru al Ordinului Dominicanilor din Statele Unite ale Americii. A studiat ingineria mecanică la Universitatea Binghamton. Traducere și adaptare după The Imaginative Conservative, ianuarie 2026
[1] Emisă la 22 ianuarie 1973, decizia Curții Supreme a SUA în cauza Roe c. Wade a legalizat avortul pe tot cuprinsul țării (indiferent de legislația statelor componente ale uniunii).
