În decursul secolelor XVIII și XIX s-a petrecut ceva remarcabil: oamenii au început să aibă mai puțini copii. Mult mai puțini. În țară după țară, rata de fertilitate a scăzut de la 4-8 copii per femeie la mai puțin de 3, în multe cazuri mai puțin de 2.
Ce a dus la această scădere? Schimbările în moralitatea infantilă și speranța de viață au făcut părinții să dorească să conceapă mai puțin? A fost declinul cauzat de o expunere crescută la amestecul toxic de chimicale adus de industrializare?
Explicațiile acestea, ca și multe altele, au fost propuse în diferite momente de biologi, economiști și sociologi. Tot mai mulți cercetători din domeniul economic favorizează o explicație antropologică a fertilității: este o problemă culturală. Oamenii au atâția copii câți au nu doar din cauza productivității economice sau a biologiei, ci din cauza modului în care sistemele și valorile culturale le formează comportamentul.
Este simplu de detectat corelații cultură-fertilitate. De exemplu, la populația de etnie chineză de pe glob, natalitatea crește puternic în anii norocoși conform zodiacului chinezesc, precum anul Dragonului. Nașterile scad simțitor în preajma vacanțelor în aproape toate țările, iar în America, în zile considerate „cu ghinion” precum 1 aprilie sau vineri 13. Am catalogat aceste date și multe alte interacțiuni cultură-fertilitate aici.
Dar pot factorii culturali să explice schimbările majore în fertilitate? Poate un șoc arbitrar asupra valorilor sociale să declanșeze o mutație epocală în demografie, precum cea observată în timpul așa-numitei „tranziții demografice?” Noi cercetări întreprinse de Brian Beach și W. Walker Hanlon răspund afirmativ.
Scandal public = educație publică
În 1877, doi avocați ai contracepției pe nume Charles Bradlaugh și Annie Besant au publicat o carte a unui pionier american al controlului nașterilor, Charles Knowlton. La vremea aceea, cartea viola legile stricte ale cenzurii britanice care interziceau răspândirea de informații despre contracepție și a provocat una din dramele juridice cele mai cunoscute ale secolului XIX. La un an de la proces, rata fertilității, până atunci stabilă, a început să se prăbușească în Marea Britanie.
Acest declin nu a fost unul la întâmplare: a fost mai sever și a început mai devreme în districtele unde ziarele au acordat cea mai mare atenție procesului Bradlaugh-Besant. Mai multe articole au însemnat un declin mai abrupt în ciuda faptului că practic niciun ziar nu a inclus în reportaje discuții despre metodele de control al nașterilor în sine. Într-adevăr, principalele metode contraceptive recomandate de Knonwlton n-aveau de fapt prea multă valoare științifică; cu alte cuvinte, publicația nu aducea niciun plus literaturii medicale despre controlul nașterilor, ci doar împingea limitele până la care se putea merge cu un „subiect confortabil” de discuție: prin mediatizarea controversei, mass-media de atunci a făcut dintr-un topic „obscen” unul normal de conversație. Oamenii puteau, dintr-o dată, vorbi despre controlul nașterilor și limitarea fertilității. Chiar dacă metodele propriu-zise nu funcționau, oamenii au început să înțeleagă mecanismul concepției umane și cum ar putea folosi diverse strategii pentru a-l ocoli.
Concomitent cu procesul, un grup intitulat „Societatea Maltusiană” a fondat în premieră o organizație de planning familial cu misiunea declarată de a curma creșterea populației.
Toate acestea au adus o schimbare culturală majoră: înainte de procesul Bradlaugh-Besant, opinia publică britanică presupunea implicit că femeile nu aveau un drept moral de a exercita control asupra fertilității lor; era vorba despre un fenomen natural aflat sub controlul exclusiv al lui Dumnezeu.
Dar Beach și Hanlon nu s-au oprit la a demonstra efectele procesului Bradlaugh-Besant în Anglia: ei au arătat și urmările în alte zone ale lumii, precum comunitățile anglofone din Canada, unde fertilitatea a scăzut puternic și brusc comparativ cu vecinii lor francofoni; locuitorii anglofoni din Africa de Sud, de asemenea cu fertilitate redusă abrupt față de burii vorbitori de olandeză; chiar și în Australia, unde fertilitatea s-a prăbușit de asemenea. În fapt, procesul Bradlaugh-Besant a produs efecte culturale oriunde a făcut subiectul presei, adică practic peste tot în Imperiul Britanic. Desigur că aceasta a fost doar una din multiplele controverse privind controlul fertilității de pe glob în ultimele 2 secole, cu dinamici similare: activiști presând pentru o schimbare a normelor referitoare la fertilitate, publicul răspunzând scandalizat, iar fereastra Overton a discursului acceptabil public mutându-se mereu.
Cel puțin în cazul britanic, pare clar că tranziția demografică a fost direct atrasă de un eveniment specific: un foarte mediatizat proces judiciar care a pus în discuție norme culturale.
O revoluție a ideilor
Studiul indicat nu este unicul care arată modul cum oamenii își dezvoltă preferințele privind fertilitatea. Un alt studiu recent de Guillaume Blanc și Romain Wacziarg privește acest subiect dintr-un alt unghi, cercetând în detaliu arhivele economice și istorice ale unui sat francez, Saint-Germain-d’Anxure.
Franța a experimentat o tranziție demografică mult înainte de restul lumii, o anomalie care a atras atenția cercetătorilor de mult timp. Studiind o comunitate pentru care există o mare cantitate de date (mulțumită parțial arhivelor bisericești privind nașterile, căsătoriile și decesele), se nasc întrebări importante. De exemplu, de la 1730 la 1895, ce a cauzat declinul fertilității în Saint-Germain-d’Anxure? Poate schimbarea muncii predominante din cea agricolă în cea industrială? Poate surplusul de educație pentru femei? O schimbare de valori?
Răspunsul cercetătorilor este izbitor: fertilitatea a scăzut înainte de scăderea mortalității infantile, înainte de creșterea gradului de alfabetizare, înainte de reducerea ponderii populației angrenate în agricultură, înainte de de orice modificare a mobilității economice. Niciuna din explicațiile convenționale nu este validă în cazul Saint-Germain-d’Anxure. Mai degrabă explicația pare a fi relaționată de valorile culturale: fertilitatea a scăzut la un singur copil per femeie între 1787 și 1815, de exemplu, în perioada revoluționară; a revenit după 1815, până la dislocările revoluționare din 1848 și începutul celui de Al Doilea Imperiu sub Napoleon al III-lea, când a căzut din nou.
Cu alte cuvinte, condițiile politice, răspândirea unei anumite ideologii și schimbările în atitudinile culturale și sociale au contat probabil la fel de mult precum condițiile economice specifice. La fel ca și în Britania anilor 1877, adventul tranziției demografice în Franța poate fi explicat mai bine prin referințe la mutațiile culturale și valori decât prin schimbările economice.
Preferințele privind fertilitatea, astăzi
Astăzi există o cantitate considerabilă de cercetări cu privire la motivațiile fertilității astăzi. Multe sondaje măsoară preferințele în mod diferit: bărbații și femeile sunt întrebați cu privire la intenții, planuri, dorințe, preferințe, idealuri sau aspirații. Dar cercetările extensive au constatat că cea mai stabilă întrebare e cea care privește idealurile. A întreba oamenii despre intențiile de a avea copii tinde să dea rezultate foarte volatile: relațiile economice și culturale pe termen scurt pot avea impact major asupra răspunsului. Dar a întreba despre idealuri provoacă răspunsuri mai consistente legate de valorile culturale de bază.
Așadar, ce face oamenii să prefere mai mulți copii? Religiozitatea este cu certitudine un factor. Dar diferențele etnice contează probabil și ele. Creșterea într-o comunitate înconjurat de familii extinse și de oameni care îți împărtășesc stilul de viață propulsează fertilitatea de asemenea. Aceste concluzii au fost confirmate la romii din Europa de est, imigranții din Franța, minoritățile etnice din Indonezia și comunitățile afro-americane din SUA. În orice caz, creșterea într-un mediu care încurajează conexiuni cu familia extinsă și un sens de identitate culturală și etnică transmite idealuri, norme și comportamente legate de fertilitate. Pe scurt, există dovezi empirice robuste că oamenii învață idealuri de fertilitate de la părinți și comunitățile imediate.
Dar nu e vorba doar despre comunitățile tradiționale: media modernă poate fi la fel de influentă ca și ziarele britanice ale anilor 1870. Telenovelele în Brazilia și 16 și însărcinată în America au provocat ambele schimbări cuantificabile în comportamentul fertil. Mediul cultural continuă să influențeze, prin identificare etnică, legături familiale sau consum mediatic. Evident, normele culturale legate de decizia privind momentul căsătoriei și natalitate pot, de asemenea, conta.
Cercetări recente sugerează că o parte din revitalizarea fertilității în Europa de Est în ultimii ani poate fi legată de o „retradiționalizare” a valorilor. În esență, Europa de Est a întrerupt drumul promis al schimbării progresive către secularism și individualism, iar ratele de fertilitate au crescut. Atitudinile și valorile contează. În cazul Europei de Est, această schimbare de valori a fost acompaniată de schimbări în credințele și practicile religioase, revenite după decenii de represiune sovietică.
Războiul cultural
Deși această întrebare poate părea o simplă pedanterie istorică, ea este semnificativă politic astăzi. Donatori bogați din fostele metropole coloniale cheltuiesc milioane de dolari pentru programe demografice țintite spre lumea în curs de dezvoltare. Conceptul acestor programe este acela că ele ar satisface „nevoi neîmplinite”, deci sunt justificate prin pretenția că schimbările economice conduc la o reducere a preferințelor de fertilitate ale populației, iar pentru a ajuta femeile să atingă aceste preferințe, donatorii le dau prezervative, contraceptive și avorturi. Ce dacă studiile arată în mod consistent că femeile din țările în curs de dezvoltare de fapt doresc să aibă mai mulți copii: donatorii occidentali știu mai bine!
Dar dacă tranziția demografică este condiționată în mare parte de șocuri culturale și valorice, mai puțin de factori economici și sanitari, atunci întreaga argumentație pentru aceste programe cade. Dacă, în fapt, declinul fertilității nu e cauzat de schimbări în condițiile economice ci de evenimente culturale discrete care distrug norme culturale pre-existente și crează unele noi, atunci întregul proiect finanțat de Occident al planificării familiale nu e altceva decât colonialism cultural. Este Franța exportând idealurile sale revoluționare prin vechile canale ale dependenței coloniale; este Britania exportând controversele procesului Bradlaugh-Besant în țările pe care le-a dominat pentru generații.
Așadar, dacă fertilitatea ar fi în declin din cauza faptului că mortalitatea infantilă descrește, atunci aproape oricare sistem de valori morale existent ar încuraja oamenii să accepte un asemenea „schimb”. Dar dacă fertilitatea scade pentru că țările vestice promovează o cultură care le transmite femeilor din Africa, Asia și America Latină că copiii sunt antitetici unei vieți fericite, că stilul de viață din comunitățile lor este înapoiat și depășit și că legitimitatea culturală provine din emularea tiparului familial al albilor occidentali, e de înțeles că există motive pentru ca acest model să fie respins.
În realitate, ambele stimulente conlucrează. Există cercetări consistente care arată că reducerea mortalității infantile și modernizarea economică scad fertilitatea, chiar și fără schimbări în educație, religiozitate sau democratizare. Dar atunci când foștii coloniști intervin în țările pe care odată le dominau, ar trebui să rețină că scăderea fertilității nu este doar despre aceste bunuri de necontroversat: este de asemenea, în mare măsură, un proiect de revizionism cultural la care cei vizați au toate motivele să reziste.