Natalitatea: declin ireversibil? Aceasta a fost tema conferinței organizate pe 15 noiembrie 2025 de organizația Famille & Liberté. Declinul ratei natalității în Europa e deja un fenomen care durează de multă vreme; cu toate acestea, Franța se prezenta ceva mai bine decât vecinii ei, cu o rată a natalității cu 25% mai mare decât media Uniunii Europene, până în 2015, când a început și aici o scădere vertiginoasă a numărului de nașteri.
Potrivit cifrelor prezentate de profesorul Gérard Francois Dumont, expert în demografie, încă din anii 1971 și apoi în 1976 se înregistrase un declin semnificativ, rata nașterilor în Franța metropolitană scăzând de la 851.000 de nașteri la 720.000 în decurs de cinci ani. Fenomenul a fost amplificat fără îndoială de Legea Veil [1] din 1974. După adoptarea mai multor măsuri în domeniul politicilor privind familia, numărul nașterilor a crescut din nou și a rămas peste 780.000 între 2006 și 2014, după care a scăzut brusc la 629.000 de nașteri în 2024, în timp ce numărul deceselor a depășit pentru prima dată numărul nașterilor în Franța urbană din 1945 încoace. Rata fertilității este de 1,59 copii la o femeie în 2024, scăzută de la un nivel de peste 1,95 cum fusese între 2006 și 2014.
Dincolo de cauzele sociale care sunt lesne de înțeles, printre care nesiguranța în viitor într-un context al tensiunilor geopolitice, argumentele anti-nataliste bazate pe slogane despre necesitatea de a salva planeta, respingerea maternității de către anumite feministe, este important să nu ignorăm factorul principal care a stat la baza declinului din perioada 2015–2024: înrăutățirea la nivel profund a politicilor familiei, ale căror principii au fost puse la îndoială, ducând la pierderea încrederii în aceste politici: măsuri care penalizează puterea de cumpărare a familiilor, ca de exemplu desființarea alocațiilor familiale în favoarea unei grile de subvenționare pe bază de venituri, sau o cotă familială mai puțin favorabilă în calculul impozitelor, reducerea la jumătate a concediului parental și efectele abolirii impozitului pe locuințe, care a penalizat bugetele municipale, ceea ce a afectat finanțarea grădinițelor: 84% din grădinițele proiectate în ultimii trei ani nu au mai putut fi continuate. În fine, o politică a locuințelor foarte deficitară care penalizează masiv familiile.
Efectul combinat dintre rata în declin a natalității și îmbătrânirea populației nu rămâne fără consecințe, atât militare cât și politice; de exemplu, nu se poate exclude riscul ca Franța să-și vadă periclitat rolul de membru permanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite din cauza scăderii demografice.
Thibaut Gibelin, profesor la Matthias Corvinus Collegium din Budapesta a vorbit mai apoi despre modelul maghiar al ratei natalității. După o prezentare în care a trasat pe scurt parcursul vicisitudinilor din istoria țării, care a fost martoră la reducerea cu două treimi a teritoriului său în 1920 ca urmare a dezmembrării Imperiului Austro-Ungare, Gibelin a explicat care sunt provocările demografice care confruntă țara, după care a expus măsurile principale adoptate de guvernul lui Viktor Orban:
- Bonus de 30.000 euro pentru primul copil, 60.000 euro pentru al doilea și 90.000 pentru al treilea;
- Împrumuturi subvenționate sau chiar fără dobândă pentru cumpărarea de locuințe;
- Scutiri de impozit pe venit începând cu nașterea celui de-al treilea copil pentru mamele care lucrează, o măsură care va fi extinsă și pentru al doilea copil începând cu 2026;
- Ajutor pentru cumpărarea de minivanuri sau alte vehicule mai spațioase pentru familii, etc.
Aceste măsuri au ajutat într-o primă etapă la creșterea ratei nașterilor de la 1,25 copii de o femeie în 2019 la 1,6 în 2020. În această perioadă s-a dublat și numărul căsătoriilor (condiția pentru a beneficia de aceste măsuri este căsătoria), în timp ce numărul avorturilor a scăzut la jumătate. Pe lângă măsurile financiare, în Ungaria s-a petrecut o adevărată schimbare de atitudine, astfel încât partidul de opoziție față de Viktor Orban (al lui Peter Magyar, între timp devenit prim-ministru, n.tr.) intenționează să continue pe aceeași linie în privința măsurilor de susținere a familiei, căsătoriei și nașterilor.
Exemplul italian, prezentat de jurnalista Marie d-Armagnac, expert în problemele Italiei și autoare a cărții Matteo Salvini, indisciplinatul, publicată de editura Chora este și el încurajator. Cu toate că stimulentele financiare sunt mai puțin generoase decât în Ungaria, discursul Giorgiei Meloni în privința politicilor de familie nu e mai puțin curajos, țintind în mod similar spre o reală revoluție culturală care se împotrivește discursului dominant care se aude în țările Europei de vest, după cum se poate vedea din următorul pasaj:
„Sunt convinsă la fel ca și dumneavoastră că nu vom putea imagina și construi o societate mai bună fără ca omul să fie dispus să se coboare de pe piedestalul său modern pentru a-și redescoperi adevărata identitate și rolul său în lume, acela de a apăra viața și nu de a o manipula sau de a se face pe sine stăpânul ei (…). Asta suntem noi – mai presus de toate, o civilizație creștină occidentală – și trebuie să cultivăm această convingere dacă vrem să facem față provocărilor acestor vremuri schimbătoare.”
Pentru Giorgia Meloni, este o chestiune de stopare a individualismului hedonist și de a-l înlocui cu o anume mândrie națională, însoțită de o cultură a încurajării maternității. Din perspectiva ei, dacă nu va renaște dorința de a avea copii, măsurile politice vor rămâne fără efect; în concluzie, e absolut necesară o revoluție culturală.
În acest sens, Giorgia Meloni a adoptat un pachet de măsuri pro-active, odată cu înființarea unui minister dedicat familiei, susținerii familiei și controlului real al imigrației. În mod remarcabil pentru Europa, asociațiile pro-viață sunt invitate în unități medicale pentru a ajuta viitoarele mame să-și accepte copiii încă nenăscuți. Conform unei statistici, s-a constatat că avortul reprezenta o cauză frecventă a divorțurilor. Din păcate, în ciuda eforturilor, se pare că în Italia cauzele tendinței negative sunt destul de profunde, astfel încât rezultatele acestei munci încă nu sunt suficiente de vizibile, rata nașterilor continuând să înregistreze o scădere clară.
Jean-Didier Lecaillon, economist și profesor emerit la Universitatea Pantheon-Assas și autor al cărții La famille au coeur de l‘economie (Familia în centrul economiei, editura Salvator) a susținut o conferință pe tema: Familia: costuri sau investiție?
Confruntat fiind cu prejudecata că politicile în sprijinul familiei ar fi costisitoare pentru țară, el a susținut că familia nu e doar o cheltuială, ci mai degrabă o investiție profitabilă pe termen lung pentru economie și societate.
Factorii de decizie văd familia ca pe încă o cheltuială care împovărează bugetul național, în loc să o vadă din perspectivă investițională. Este limpede că merită abordată această perspectivă dacă se ia în considerare profitul de pe urma acestei investiții, în ciuda incertitudinii și întârzierii în apariția acestui câștig.
Economiștii privesc gospodăriile (60% din familii sunt cupluri cu sau fără copii, sau părinți singuri) doar din perspectiva consumului acestora, ignorând faptul că activitatea casnică este productivă și generatoare de valoare (educația, îngrijirea, mesele gătite acasă); aceasta nefiind luată în calculul produsului intern brut, chiar dacă acoperă între 20 și 45% din PIB, potrivit studiului și metodei de calcul aplicate. Dacă aceste munci ar fi externalizate, ele ar face parte din venitul național calculat; fiind însă prestate în casă, nu sunt luate în considerare. În consecință, politicienii văd doar costurile asociate unei politici de familie pro-active și nu venitul pe care îl generează aceasta.
Se acceptă în genere că dacă ne uităm la foloasele pentru societate pe care le prezintă familia (creșterea copiilor, susținerea pensiilor de către generația tânără) se justifică politicile statului de susținere a familiei, însă se ignoră faptul că pe lângă acestea, familia oferă capital uman prin educație, prin transmiterea de cunoștințe, de valori culturale și morale și prin formarea caracterelor, lucruri care sunt chiar mult mai importante decât capitalul fizic, atât din perspectiva creșterii economice cât și a folosului comun. OCDE definește acestea ca „toate cunoștințele care facilitează bunăstarea personală, socială și economică.”
În contrast cu această idee, vedem că astăzi familiile numeroase sunt dezavantajate atât fiscal cât și social.
În Franța, în timp ce dorința de a avea copii rămâne între 2 și 2,5 copii de femeie, rata totală a fertilității a scăzut la 1,6. Diferența aceasta provine mai ales din costul locuințelor și educației (tendința tot mai răspândită de a urma studii superioare duce la creșterea acestui cost) și de asemenea este cauzat de instabilitatea conjugală, profesională și politică în sensul cel mai larg al cuvântului. Totuși, privind familia doar sub raportul costurilor pe care le incumbă limitează această viziune la domeniul politicilor sociale în loc să vadă familia ca pe o investiție reală și profitabilă.
Instabilitatea conjugală, exacerbată de legislația deosebit de laxă în domeniu și destrămarea tot mai accentuată a familiilor care rezultă de aici generează externalizări negative care sunt la fel de costisitoare pe cât sunt de dureroase, mai ales pentru copii și pentru societate în ansamblu în ce privește sănătatea, educația și în general economia.
Cu mai bine de un secol în urmă, Charles Peguy scria că părinții sunt „eroii timpurilor moderne”, o realitate accentuată de dezindustrializare, care nu e tocmai ruptă de fenomenul adâncirii diferențelor de venituri, însoțită fiind de o „de-familializare”. În plus, binefacerile vieții de familie se devalorizează și mai mult în contextul consumerist și individualist de azi.
Pentru a schimba sensul acestei spirale descendente, Jean-Didier Lecaillon are următoarele propuneri:
- Recunoașterea producției casnice în cadrul veniturilor țării și revizuirea impozitării pentru a ușura costurile cu locuința și educația ale familiilor;
- Consolidarea instituției contractului marital prin servicii de sprijin pentru prevenirea despărțirilor, concomitent cu promovarea unei schimbări a culturii, care să vadă familia ca pe o binecuvântare și nu ca pe o povară;
- Luarea în considerare a responsabilităților familiale, în vederea obținerii unui mai bun echilibru între profesie și familie (exemplul lui Xavier Fontanel, CEO al companiei Essilor, care a interzis ședințele înainte de ora 9 și după orele 17).
Conferința s-a încheiat cu o dezbatere între Aziliz LE CORRE, jurnalist și autor al cărții, L’enfant est l’avenir de l’homme (Copilul e viitorul omenirii – Albin Michel) și Victor Aubert, profesor de filozofie și cofondator al Academia Christiana, moderată de Liselotte Dutreuil, în care participanții și-au împărtășit experiențele și gândurile privitoare la provocările care stau azi în fața părinților, evidențiind bucuria și sentimentul de împlinire care răzbat în ciuda obstacolelor.
În viziunea lui Aziliz Le Corre, media amplifică aspectele negative ale maternității (punând accentul pe epuizarea mintală și fizică), ignorând bogăția relației profunde cu copilul și sentimentul de împlinire pe care-l resimte părintele. Ea critică conceptul de „epuizare mintală” numindu-l „îndoială care colonizează mintea”, care asmute cele două sexe unul asupra celuilalt. Le Corre preferă să vorbească despre „preocupările practice”, în care se încurajează împărțirea sarcinilor zilnice între parteneri, lucru care duce la reducerea poverii. Refuzul de a avea copii de teama de a-și pierde confortul arată un consumerism egoist și un refuz de a se maturiza.
Dincolo de materialism, familia reprezintă participarea într-un destin comun. Alize Le Corre susține prelungirea concediului parental, recunoașterea muncii casnice și conștientizarea rolului esențial al maternității, care nu poate fi redusă la termeni economici. Ca mamă a trei copii (cu vârste de 5 și 3 ani și 3 luni) ea observă că se simte mai bine când este prezentă acasă și-și poate lua copiii de la școală, mulțumită unui mai bun echilibru între muncă și viață.
Victor Aubert și-a mărturisit decizia radicală a a părăsi Parisul și a renunța la un job bine plătit în comunicații și un stil de viață parizian foarte confortabil pentru a merge să lucreze ca profesor în Normandia, optând pentru o viață simplă și prioritizând spiritualitatea și angajamentul înaintea materialismului. Criza ratei nașterilor e legată de prelungirea adolescenței și de refuzul de a se angaja în sarcina creșterii copiilor, ducând la o criză de transmitere: fără moștenire culturală ne pierdem și semnificația familiei.
Ceea ce îi ajută pe bărbați să se maturizeze este asumarea rolului de tată ca pe o responsabilitate primordială, spulberând astfel mitul vinovăției masculine și anihilând caricaturizarea bărbatului, concomitent cu evitarea exceselor de tip macho, prin acestea umanitatea însăși fiind oprită de la declin. Ca tată, el stăpânește peste echilibrul între muncă și familie, valorificându-și prezența zilnică în casă.
În concluzie, nu există inevitabilitate: soluții există, ele sunt cunoscute și practicate în țările învecinate. Însă acest lucru cere înainte de toate voință politică și o viziune pro-activă pe termen lung pentru viitorul nostru. Fără speranță și încredere în viitor, rata nașterilor nu își va putea reveni la normal.
[1] Lege dată în Franța în 1974 la inițiativa ministrului sănătății, Simone Weil, care scotea avortul de sub incidența legii penale
