Dilema expunerii simbolurilor religioase în sălile de tribunal a ajuns să fie discutată în Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu ocazia procesului intentat de Uniunea ateilor împotriva Greciei. Statele semnatare ale Convenției Drepturilor Omului au obligația de a rămâne neutre și imparțiale în chestiuni legate de religie; însă mai mult decât prezența icoanelor creștine ortodoxe în tribunalele grecești, cazul de față ia în discuție o dilemă mai profundă care revine mereu în atenția jurisprudenței de la Strasbourg, anume: cum ar trebui să se manifeste neutralitatea statului în contextul Convenției pentru Drepturile Omului? Având în vedere autoritatea Curții și întinderea jurisdicției sale, această decizie va afecta cădirile publice și tribunalele din toate cele 46 de state membre ale Consiliului Europei.
Reclamanții pretind că afișarea unei icoane a lui Iisus Hristos în tribunalele grecești ar încălca drepturile lor stipulate în Articolele 6 și 9 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, în care se consfințește dreptul cetățenilor la un proces corect și respectiv la libertatea religioasă și de conștiință. Ei afirmă că asemenea simboluri ar afecta imparțialitatea judecătorească, mai ales acolo unde e vorba de cazuri care se referă la chestiuni de libertate religioasă sau de conștiință. Tribunalele grecești au respins aceste cereri, considerând că icoana este reflectarea unei vechi tradiții istorice și nu afectează obiectivitatea sau corectitudinea proceselor.
Jurisprudența Curții oferă un punct de referință clar. În cazul Lautsi c. Italia, Marea Cameră a CEDO a afirmat că afișarea crucifixelor în clasele școlilor publice italiene nu însemna îndoctrinare, decizia definitivă urmând a fi lăsată la latitudinea Italiei. Curtea caracteriza asemenea simboluri ca fiind „pasive” și sublinia absența coerciției sau prozelitismului. Important de notat este faptul că ea a respins noțiunea că principiul pluralismului ar determina eliminarea simbolurilor religioase din spațiile publice.
Același raționament se aplică în egală măsură tribunalelor. Imparțialitatea despre care e vorba în Articolul 6 cere ca judecătorii să fie lipsiți de orice prejudecată, CEDO continuând să verifice respectarea acestei condiții prin examinarea de fapte concrete. În cazul Piersack vs. Belgia, Curtea a clarificat că percepțiile subiective care etichetează unele comportamente ca fiind prejudecăți sunt insuficient de solide, orice presupunere trebuind să fie susținută de justificări obiective. Simpla prezență a unui simbol religios, fără vreo dovadă că s-ar fi exercitat presiuni, discriminare sau influență asupra deliberărilor judiciare nu îndeplinește criteriul unei încălcări a Convenției (vezi Pitkevich c. Rusia).
Argumentul reclamanților însă se bazează pe o concepție de neutralitate care se traduce în absența oricăror referințe religioase. Totuși, nici Convenția și nici jurisprudența Curții nu susțin o asemenea abordare. Neutralitatea conform Convenției reprezintă un principiu al reținerii: ea cere statelor să evite coerciția sau prozelitismul, dar nu să scoată simboluri înrădăcinate în identitatea istorică, culturală și religioasă a societății.
Îndepărtarea forțată a unor simboluri religioase cu o lungă istorie nu creează un spațiu neutru, ci substituie o concepție despre lume cu o alta. Un tribunal fără simboluri nu este neutru din punct de vedere ideologic, ci reflectă o viziune eminamente seculară asupra vieții publice. Așa cum a arătat foarte clar Curtea în cazurile Leyla Șahin vs. Turcia și S.A.S. c. Franța, statele se bucură de o largă marjă de libertate în felul în care își reglementează chestiunile de natură religioasă în viața publică, mai cu seamă în cazurile care implică tradiții istorice.
În Grecia, prezența icoanelor ortodoxe în sălile de tribunal este adânc înrădăcinată în tradiția națională și în identitatea constitutivă a țării. Afișarea lor nu obligă părțile în litigiu să se angajeze în practici de natură religioasă și nici nu semnalează favorizarea uneia din părți de către instanță.
Practica europeană în cazuri asemănătoare susține această interpretare. Se menține prezența simbolurilor religioase și istorice tradiționale în tribunale și în clădirile publice din toată Europa. Instituțiile statului italian afișează crucifixuri; clădirile istorice ale tribunalelor din Austria și Spania conțin obiecte de artă religioasă; iar în Bavaria sunt cruci amplasate în birourile guvernamentale. Chiar și în Franța ades citată ca model de secularism strict, tribunalele țării au acceptat reprezentări religioase în clădirile publice, acolo unde acestea servesc unor scopuri culturale sau istorice mai degrabă decât unora religioase.
Așadar, procesul Uniunii ateilor vs Grecia oferă CEDO ocazia de a reafirma o înțelegere principială a neutralității. Plecând de la raționamentul Marii Camere în cazul Lautsi v. Italia, neutralitatea în spiritul Convenție nu dorește o amnezie istorică și nici ștergerea însemnelor culturale și religioase care au influențat sistemul judiciar al Europei. Înțeleasă corect, neutralitatea protejează pluralismul dacă permite coexistența diferitelor tradiții în sfera vieții publice, cu condiția ca statul să se abțină de la obligarea practicării sau excluderea pe motiv de neparticipare.
Dacă s-ar ajunge până într-acolo încât Curtea să considere că pentru a fi neutru ar fi nevoie de îndepărtarea sistematică a simbolurilor religioase, ea ar risca să transforme un principiu emis pentru a proteja libertatea într-un instrument de impunere a uniformității.
