În timp ce medităm asupra viitorului dezbaterii privind fertilizarea in vitro, trebuie să facem un pas mai departe și să depășim întrebările din sfera politicului pe care ni le punem, reflectând la modul în care ne vedem unii pe alții.
Decizia pur politică a lui Donald Trump de a sprijini fertilizarea in vitro (FIV), finanțată de contribuabili, este cel mai recent episod dintr-o dezbatere deschisă asupra a ceea ce a fost mult timp o chestiune prea puțin discutată public. Această decizie, împreună cu promisiunea Partidului Republican de a „promova…procedurile FIV (tratamentele pentru fertilitate)”, a trivializat și politizat o problemă care merită mult mai multe dezbateri publice.
Indiferent ce credem despre moralitatea sau legalitatea FIV, societatea noastră ar trebui să recunoască faptul că problema este complexă din punct de vedere etic și merită să fie dezbătută și să se reflecteze asupra ei, în locul unei aprobări superficiale motivate de considerente politice. Ar fi o greșeală să ne aruncăm cu capul înainte în această minunată lume nouă fără să analizăm serios miza.
Desigur, FIV se întâmplă pe scară largă în SUA de ceva timp. Există cel puțin 1,5 milioane de embrioni crioprezervați în întreaga țară ca urmare a procedurilor legate de FIV realizate până în prezent. În ciuda controversatei hotărâri a Curții Supreme din Alabama, sunt puține șanse să apară vreo inițiativă semnificativă de ordin politic care să interzică sau chiar să reglementeze strict FIV.
Dar activiștii pentru viață fac o greșeală dacă tratează FIV ca pe o problemă clasată. Ei ar trebui mai degrabă să încerce să redirecționeze dezbaterea culturală și politică către chestiunile fundamentale aflate pe tapet. Pentru a se întâmpla acest lucru cât mai eficient, trebuie să luăm în considerare credințele generale rămase necercetate care ne influențează politica și cultura în anumite moduri nu foarte ușor de identificat. Adoptarea actuală a FVI este rodul greșelii principiilor noastre de bază legate de sex, căsătorie, familie și copii – de fapt, al pierderii din vedere a ceea ce înseamnă să fii om.
Discuțiile publice privind FIV se concentrează îndeosebi pe considerente politice: ar trebui ca procedurile FIV să rămână legale? Cum ar trebui reglementată FIV, dacă chiar este necesar? Ar trebui ca politicienii sau partidele să adopte o poziție tranșantă cu privire la FIV? Ar trebui ca guvernul să finanțeze procedurile FIV? Ar trebui ca firmele și corporațiile să subvenționeze recursul la FIV de către angajați ca parte a unei politici de beneficii presupuse pro-familie, pro-femeie?
Dar la baza acestor nedumeriri se află o serie de întrebări mult mai profunde despre premisele vieții noastre: pentru ce există copiii pe lume? Avem dreptul la copii? Au copiii dreptul să fie concepuți și crescuți într-un anume mod? Ce înseamnă „planificare familială”? Sunt acceptabile toate formele de „planificare familială”? Scopul bun justifică orice mijloace?
Acceptarea de către societate a procedurilor FIV ca fiind acceptabile – și, cu siguranță, ca fiind demne de protecția și finanțarea de către guvern și contribuabili – presupune un anumit răspuns la fiecare dintre aceste întrebări. Dar, în loc să analizăm direct aceste premise și să elaborăm anumite concluzii solide, se pare că am trecut direct la întrebările din sfera politicului, de parcă premisele noastre ar fi deja clarificate.
Acest lucru se datorează faptului că, într-un anumit sens, chiar au fost. Acceptarea cu entuziasm din partea candidaților politici a procedurilor FIV este posibilă doar pentru că o mare parte a societății noastre a asimilat și a acceptat un anumit set de răspunsuri la aceste întrebări profunde, aproape fără să-și dea seama. Cu alte cuvinte, avem o serie de instincte cu privire la ceea ce credem că este acceptabil sau lăudabil în domeniul sexului și al procreării. În loc să fim influențați de etica creștină sau de legea naturală, așa cum eram cândva, astăzi suntem modelați într-o mare măsură de hiperindividualism și de filosofia și antropologia revoluției sexuale.
Mulți dintre cei care susțin procedurile FIV o fac din motive nobile, cel mai adesea din sentimentul că copiii sunt valoroși și că există ceva bun în dorința de a fi părinte. Dar pentru a trece de la acest instinct la convingerea că procedura FIV este și acceptabilă din punct de vedere moral, este necesar să acceptăm o serie de poziții intermediare, inclusiv faptul că orice adult care-și dorește un copil are dreptul la el și că, dacă putem găsi o modalitate de a ne atinge acest scop, este justificat să facem acest lucru, chiar și fără să analizăm dacă mijloacele sunt acceptabile din punct de vedere moral.
Apelul clar al revoluției sexuale, „este vorba doar de sex”, se face auzit deja de câteva decenii. Având în vedere că asta am ajuns să credem, era doar o chestiune de timp până când vom asista la o schimbare de atitudine generalizată în favoarea procedurii FIV. Dacă putem face sex fără să facem copii, de ce să nu avem copii fără să facem sex?
Aceeași logică care a justificat separarea întreținerii de relații sexuale de căsătorie și de nașterea de copii a ajuns să justifice transformarea copiilor în marfă pentru satisfacerea dorințelor adulților. Am decis că scopul final al vieții este împlinirea individuală și realizarea pe plan personal, deci aproape orice este considerat acceptabil din punct de vedere moral dacă credem că va contribui la atingerea acestui scop. Fie că ne dăm seama sau nu, această ipoteză filosofică a stat la baza dorinței noastre de a normaliza și legaliza totul, de la divorțul fără motiv la contracepție, de la avort la procedurile FIV. Mulțumită biotehnologiilor avansate care oferă iluzia unui control total, lucrurile legate de producerea vieții par acum că ne aparțin în totalitate. Corpul uman ne aparține, deci îl putem reface în orice chip dorim; urmașii noștri ne aparțin, deci îi putem elimina sau crea după bunul plac.
Avansul rapid al tehnologiei ne-a permis să continuăm să împingem aceste principii inițiale greșite la extreme. Trebuie să ajungem să fim stăpânii propriului destin. Dacă credem că vom fi împliniți prin relații sexuale din care nu se nasc copii, tehnologia și legea trebuie să ne permită și să ne împuternicească să reușim să ducem o astfel de viață. Astfel, logica revoluției sexuale și-a găsit primul punct de sprijin în contracepție, care dă iluzia separării sexului de procreere. Cu ajutorul metodelor moderne de avort, am obținut puterea să ne debarasăm de copiii nenăscuți care rezultă din întreținerea de relații sexuale, dacă nu ne-au ajutat deja contraceptivele.
Dar dacă s-ar întâmpla contrariul, dacă ne-am dori un copil și nu l-am putea avea prin mijloace naturale, atunci procedura FIV, congelarea ovulelor, donarea de spermă și mamele surogat ne vor da impresia că copiii pe care ni-i dorim pot fi cumpărați la prețul corect. Deja, părinții își pot alege copiii chiar când aceștia se află într-o capsulă Petri, selectându-le sexul și stabilindu-le sănătatea optimă a genelor. Fără îndoială, vom duce această putere la niveluri și mai aberante, pe măsură ce tehnologia o va permite, căci vom folosi genetica avansată ca să alegem trăsăturile preferate pentru copii, precum culoarea ochilor, înălțimea și altele asemenea.
Acest întreg proiect se bazează pe o serie de presupuneri cu privire la scopul pentru care întreținem relații sexuale, ce constituie acel drept pe care ar trebui să-l recunoaștem și să-l protejăm, ce sunt copiii și ce sunt ființele umane. Timp de mai multe decenii am tratat sexul și puterea lui de a crea o nouă viață ca pe o fabrică de împlinire a dorințelor. Indiferent dacă ne vom folosim abilitățile tehnologice pentru a evita să concepem copii ori pentru a-i aduce pe lume, în fond, ceea ce am făcut a fost să transformăm ființele umane vulnerabile în obiecte.
Când luăm în considerare viitorul dezbaterii noastre privind procedurile FIV, trebuie să mergem un pas mai departe și să depășim întrebările din sfera politicii din fața noastră, punându-ne întrebările fundamentale despre modul în care ne privim unii pe alții. Celelalte ființe umane care se nasc sunt persoane, scopuri în sine, sau sunt obiecte, pe care le putem folosi după bunul nostru plac? Este copilul nostru un mister și o binecuvântare sau este o marfă, o posesie la care avem dreptul? Ca societate, se pare că am răspuns la aceste întrebări fără să realizăm. Am stabilit că tot ceea ce ne permite tehnologia să manipulăm poate fi controlat pe bună dreptate, că, dacă omorârea copiilor nedoriți ne satisface dorințele, atunci ar trebui să fie permisă, și că, dacă suntem satisfăcuți că avem copii, putem face acest lucru fără a lua în considerare caracterul moral al modului în care ajungem să-i avem.
Acest lucru ne duce înapoi la întrebările pe care ni le punem în contextul discursului public. Cum am ajuns într-o situație în care ambele partide politice majore au ales să îmbrățișeze și să promoveze procedurile FIV, aparent fără rezerve? Plecând de la principiile noastre inițiale greșite, nu este de mirare că am avut calea liberă pentru eliminarea creării de noi vieți în cadrul lor natural și transformarea acestei creații într-un proces la comandă extrem de costisitor și extrem de profitabil, susținut de voința politică a ambelor partide.
Faptul că Partidul Republican Național se alătură stângii pe calea către acceptarea totală a procedurilor FIV este o altă dovadă a faptului că ambele partide împărtășesc o viziune greșită asupra rolului guvernului de furnizor de drepturi și facilitator (și garant) al dorințelor. Aceasta îndeplinește o profeție făcută de Alexis de Tocqueville, conform căreia o noțiune mai largă a drepturilor individuale garantate de guvern va implica în cele din urmă suportul – și continua creștere – a Leviatanului.
Chiar și așa, americanii activiști pentru viață trebuie să continue să-și afirme poziția în favoarea protejării individualității împotriva obiectificării, chiar dacă acest lucru înseamnă să adopte o poziție nepopulară împotriva a ceva care pare, la suprafață, un act inofensiv: aparenta simplă sprijinire a cuplurilor să-și poată concepe propriii copii. Deși s-ar putea să fim ultimele voci care fac acest lucru, trebuie să rezistăm curentului de acceptare din ce în ce mai mare a unui principiu moral deformat: orice ne este permis dacă duce la atingerea scopului pe care ni-l dorim și ne permite un control mai mare asupra creării unei noi vieți, pe care o considerăm cea mai potrivită. Nu trebuie să ne permitem să uităm, așa cum au făcut mulți din jurul nostru, că viața umană este în cele din urmă în afara controlului nostru – o realitate pe care fiecare dintre noi trebuie să o acceptăm pe patul de moarte. Suntem datori față de concetățenii noștri să continuăm să repetăm adevărul că un copil – de fapt, fiecare ființă umană – este un dar, nu un drept, un obiect sau o posesie care ni se cuvine.
