Bombă atomică cu ceas pentru dărâmarea Familiei Creștine și a Bisericii

5.621 views
12
DISTRIBUIȚI
Ora 10:59

Frați creștini,

Astăzi s-a petrecut un fapt extrem de grav, de o gravitate imensă și cu consecințe incalculabile pentru viitorul creștinismului in Romania. Din păcate, se pare că foarte puțini creștini înțeleg care este miza acestui fapt și care pot fi consecințele pe termen lung.

Faptul este cel de mai sus: anume adoptarea de către Comisia Parlamentară pentru modificarea constituției (condusă de liderul PNL Crin Antonescu) a amendamentului de modificare a constituției propus de Tudor Chiuariu (tot PNL) prin care se explicitează în textul Constituției interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală.

Odată cu adoptarea acestui amendament, parlamentarii noștri au dat undă verde pentru declanșarea unei revoluții constituționale, instituționale, sociale și morale care va schimba din rădăcini modul de funcționare a societății românești și care, pe termen lung, va genera o presiune imensă asupra Bisericii și a creștinilor din țară, de o intensitate comparabilă poate doar cu persecuția lui Dioclețian și cu prigoana din vremea regimului comunist. Să știți că nu glumesc și nici nu sunt un panicard. Sunt un om nu doar interesat de politică, dar și unul care, la un moment dat, a studiat în mod sistematic problematica schimbării constituționale și a drepturilor omului, așa că vă rog să mă credeți că vorbesc în deplină cunoștință de cauză.

fhwptbxflx6nwksesu6j

Ideea centrală este că în momentul în care ”orientarea sexuală” va fi menționată în Constituție, autoritatea Legii și forța Statului vor putea fi invocate și utilizate pentru a schimba orice instituție, normă și comportamente sociale care pot fi interpretate ca fiind discriminatorii la adresa ”orientării sexuale”.

O consecință imediată va fi revizuirea definiției familiei din actualul Cod Civil (art. 259) conform căreia „Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”. După cum știm, această definiție pare unora ”discriminatorie”. În condițiile în care codul civil trebuie să urmeze constituția (și nu invers), după ce noua constituție va fi adoptată va fi foarte ușor de ridicat problema ”neconstituționalității” actualei definiții a familiei din codul civil. Consecințele care vor urma vă las singuri să vi le închipuiți, iar dacă nu puteți, căutați să vedeți ce li se întâmplă creștinilor din cele mai ”emancipate” țări unde s-a impus noua definiție legală a familiei.

Biserica se va trezi peste noapte cu imense presiuni să schimbe și să relaxeze înțelesul valorilor, normelor și noțiunilor fundamentale pe baza căreia a funcționat de la Cinzecime încoace. Nu doar că vor fi presiuni imense pentru a nu-i mai ”discrimina” la angajare (poate și la hirotonire?) pe cei cu ”orientare sexuală diversă”, dar, foarte probabil, mai devreme sau mai târziu, se va confrunta cu restricții legale în activitatea ei pastorală și misionară.

Frați creștini,

În Evanghelie ni se vorbește de atâtea ori de ”semnele vremii”. Ocupați cum suntem cu lupta pentru existență și scârbiți de politică, foarte mulți dintre noi aleg să nu se mai intereseze de ce mai face Cezarul (deși noi toți îl ținem în viață, plătindu-i dările din sudoarea și din viitorul copiilor și nepoților noștri). Din nefericire pentru noi, dacă nu luăm atitudine urgentă, Cezarul reprezentat de Antonescu, Chiuariu, Pârvulescu & Co intenționează să ne ”fericească” cu o revoluție constituțională va dărâma temeliile creștine (atâtea câte mai sunt) ale societății românești.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi e un semn al vremii, care ne arată nu doar cât de iresponsabilă este clasa politică din România dar care ne va arăta și care este capacitatea de acțiune civică și politică a cetățenilor români pentru care Evanghelia lui Iisus Hristos este farul călăuzitor în viață. Dacă cei care ne conduc, slujindu-se de confortabila majoritatea parlamentară pe care o au la dispoziție, vor putea să impună o constituție în care se face în mod explicit referire la discriminarea în funcție de ”orientarea sexuală”, atunci înseamnă că, într-adevăr, Brucan are dreptate, românii sunt irecuperabili, au fost și au rămas un ”stupid people”, un popor de proști, ușor de păcălit și care în niciun caz nu va mai merita să aibă crucea pe stema statului. Probabil că promotorii acestei schimbări (minoritatea infimă dar foarte inteligentă și bine organizată de ong-iști stângiști) tocmai pe aceasta mizează, pe prostia politicienilor (evidentă în cazul Chiuariu-Antonescu) și pe letargia / inconștiența poporului. La fel ca în cazul lui Remus Cernea (băgat în parlament de PSD-ul lui Mazăre) și în acest caz stângiștii radicali se folosesc de politicienii USL ca de niște ”useful idiots” (proști utili), pe care i-au convins să introducă acest amendament ”la pachet” cu alte amendamente care acum țin ecranele (gen ”regionalizarea”) dar care peste ani și ani vor apărea niște nimicuri pe lângă consecințele care vor decurge din menționarea ”discriminării sexuale” în constituție.

Adevărul este că dacă ar pierde acestă ocazie (când vor mai exista majorități parlamentare la fel de solide pentru schimbarea constituției precum cea de acum a USL??) stângiștii vor trebui să aștepte foarte multă vreme, poate până la paștile cailor, pentru a-și realiza agenda revoluționară de dărâmare a familiei și a normelor creștine de viață. Așa, profitând de acest moment unic (schimbarea Constituției de către hiper-majoritatea USL) stângiștii încearcă să impună pe tăcute o schimbare revoluționară devastatoare pentru caracterul creștin al societății românești. După normele clasice ale muncii bolșevice, stângiștii au capturat o organizație de fațadă capitală (Forumul Constituțional), au lansat petarde și fumigene care ascund miza reală aflată în joc iar în final i-au mașrutizat și i-au pus să săvârșească trebușoara murdară pe ”idioții utili” din PNL care, preocupați în primul rând de controlarea justiției și de neutralizarea dosarelor proprii, poate că nici nu-și dau seama că prin acest amendament constituțional deschid cutia Pandorei pentru demolarea familei creștine și a Bisericii în România secolului XXI.

Din fericire, răul încă mai poate fi oprit. Dar asta doar cu condiția unei rapide treziri și mobilizări a tuturor creștinilor conștienți din România. Din nefericire pentru noi, cei aflați la putere au o majoritatea parlamentară confortabilă iar stângiștii pot conta pe puternic sprijin media și logistic din străinătatea. Pe de altă parte, adevărul este că statul român este pe perfuzii în acest moment iar șandramaua numită clasa politică românească încă se ține în ultimele șuruburi doar datorită lehamitei și letargiei civice a majorității oamenilor din țară. Dacă s-ar confrunta cu o poziție fermă din partea Bisericilor și cu o proteste în masă a creștinilor din țară, și Ponta și Antonescu și Chiuariu vor da repede înapoi și-l vor lăsa de izbeliște pe Pârvulescu & gașca de stângiși până la următoarea schimbare constituțională, când va fi să fie. Nu uitați, comuniștii nu știu decât de frică. Asta e singura strategie câștigătoare față de comuniști, nu doar să nu-ți fie frică de ei, dar să le bagi frica în oase. Exact precum în 1918 sau 1946, șin în 2013 doar de frică tovarășii au fost și sunt dispuși să se comporte ca niște oameni normali.

Noi, ca și creștini, știm că nu trebuie să ne fie frică, atâta vreme cât suntem de partea Adevărului și Vieții. Așadar, frați creștini, cine ne oprește să luăm atitudine împotriva acestei manevre ordinare săvârșită astăzi de Chiuariu, Antonescu & co. prin care sub temeliile creștine ale societății românești se pune o bombă atomică cu ceas? Dacă nu vom vorbi noi, oare vor vorbi pietrele (inclusiv cele puse sub ”Catedrala Mântuirii Neamului”)? Iar dacă vom tăcea acum, oare ce răspuns vom da la Judecata de pe Urmă?

Doamne Ajută!

Mesaj de Corneliu Berari

UPDATE: Unica forță politică, deocamdată, care pare conștiență de miză este Noua Republică.

12 comentarii

  1. inteleg faptul ca urmati un drum conservator, dar totusi, nu vi se pare prea mult sa boicotati o initiativa legislativa ANTI DISCRIMINARE ??

  2. @sorin

    Ca să puteți realiza situația, vă rugăm să vă gândiți la următoarea întrebare:
    cuvintele „mamă” și „tată”, „soț” și „soție” sunt discriminatorii pentru homosexuali?

  3. nu, nu mi se par discriminatorii, si nici nu vad unde vreti sa ajungeti cu asta. Problema e ca daca nu exista o astfel de lege(antidiscriminare) oricine poate sa discrimineze pe oricine, astfel devenind o problema atat pentru conservatori, liberali, liber-cugetatori, crestini, atei, homosexuali etc. iar cu drepturile, pe sistemul „pentru unii da pentru altii ba”, nu mai merge.

  4. @Provita Bucuresti

    De ce ar fi acele cuvinte discriminatorii pentru homosexuali? „Sot” si „sotie” sunt cuvintele folosite pentru cei doi membri ai unei casatorii heterosexuale. Doi homosexuali care eventual s-ar casatori se vor numi probabil „parteneri”.

  5. @sorin @Cristian
    – Legislația românească are deja toate prevederile necesare. Nu mai este necesară o supra-reglementare și nici instituirea unui principiu constituțional special pentru „orientarea sexuală”.
    – Lobby-ul homosexual consideră aceste expresii discriminatorii. În Franța aceste cuvinte au fost excluse din actele civile.
    – Implicațiile pot fi înțelese foarte ușor de un jurist și de cineva care a studiat tacticile lobby-ului homosexual. Aceasta este o formă mascată de a legifera căsătoriile și adopțiile pentru cuplurile unisex.

  6. @Provita Bucuresti

    Din momentul in care se include in Constitutie o enumerare de discriminari care sunt interzise, din aceasta lista nu poate fi exclusa orientarea sexuala, indiferent de existenta altor legi care protejeaza acesti oameni impotriva discriminarilor. In mod similar, o astfel de lista ar fi inimaginabila fara mentionarea interzicerii discriminarii pe baza de religie sau origine etnica.

    Daca este legala casatoria civila pentru homosexuali, este evident ca formularele respective vor fi adaptate folosindu-se cuvinte care pot fi aplicate si lor, pentru ca acelasi act sa poata fi completat de orice tip de cuplu care se casatoreste. E o chestiune pur administrativa.

  7. Mie îmi pare rău că nu se interzic religiile. Homosexualitatea ar putea fi inclusă la religie și ea.

  8. Constituția creștinilor este Biblia în care se vorbește clar că Dumnezeu a creat un bărbat și din coasta bărbatului ia creat ajutorul potrivit femeia și nu un alt bărbat și Mântuitorul nostru Isus Hristos a zis că dela începutul lumii Dumnezeu a creat parte parte bărbătească și parte femeiască și din cauza acestor grave păcate de Homosexualitate Dumnezeu a trebuit să nimiciască sodoma și gomora prin foc și pucioasă deci Dumnezeu va pedepsi grav pe toți care acceptă această deviere de la principiile BIBLIEI Iudeo creștine

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here