Un nou drept: dreptul la moarte

3074
1
DISTRIBUIȚI
eutanasia
Europa se transforma intr-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenascuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fara a lua in seama severitatea crimei, daca ucigasul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori daca crima e premeditata, facuta cu cruzime, ori din ura pentru cei ucisi. Unele tari europene au legiferat eutanasia si suicidul asistat, practici care deja rezulta in uciderea intentionata a multor bolnavi si varstnici fara ca autoritatile sa intervina. In ultimii ani se vorbeste tot mai des despre o obligatie a varstnicilor sa accepte eutanasierea voluntara la 75 de ani pentru a nu deveni o povara pentru norocosii lor copii pe care nu i-au avortat si carora le-au permis sa vada lumina zilei.

Si tot in ultimii ani se cere insistent recunoasterea unui nou drept, dreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la suicid asistat care, cel putin in teorie, e disponibil in unele tari occidentale doar la cerere si cu acordul expertilor medicali. E vorba de un “drept” la moarte in sine, pentru toti cei care o cer, cu sau fara motiv. In alte cuvinte, daca cineva cere sa i se ia viata, societatea trebuie sa-i implineasca doleanta si sa-l ucida. Un caz recent care exemplifica acest trend bizar parvine din Belgia, tara mortii care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un detinut belgian, condamnat la inchisoare pe viata pentru omor, a cerut sa i se permita sa fie eutanasiat iar tribunalele i-au admis cererea. Bizar, nu? Adica, Europa, socotindu-se civilizata, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigasului sa fie, intr-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii si aberatii in numele “drepturilor omului” pot apare doar in Europa zilelor noastre, in Europa declinului moral si al confuziei valorice de inceput de Mileniu Trei.

Comentariul de astazi va informeaza privind geneza si evolutia, in gandirea si practica Europei, a presupusului “drept” la moarte. Anticipam ca e doar o chestiune de timp pina cind Curtea Europeana a Drepturilor Omului va recunoaste acest drept. Ne asteptam, de asemenea, ca unele din tarile “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) sa enunte, in constitutiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale si constrangere economica, sa-l exporte in restul Europei si in tarile sarace. Au facut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, casatoriile homosexuale, si transgenderismul. De ce nu, deci, si “dreptul la moarte”?

Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Adoptata de comunitatea internationala in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma, in Articolul 3, ca fiecare persoana are dreptul la viata. Niciunde in Declaratie nu se mentioneaza un “drept” la moarte – cuvintul “moarte” nu apare de fel. Declaratia a fost adoptata la 3 ani dupa terminarea celui mai oribil conflict armat din istoria omenirii, cind omenirea era satula de moarte si infometata dupa viata, privind cu incredere reinnoita spre viitor, nu spre un final oarecare. Citeva decenii mai tarziu, insa, gandirea europeana incepe sa fie dominata de reversul acestei perspective: priveste spre moarte nu spre viata. Nici Nietzche, nici ideile lui tenebroase nu au murit…

Cum era de asteptat, notiunea de “drept la moarte” a pornit din Olanda “progresista”, tara de adoptie a fondatorului ateismului modern, Baruch Spinoza, si prima tara din lume care a legalizat eutanasia. Straniu, zicem noi, considerind ca vreme de multe secole Olanda protestanta si calvinista a fost un bastion al gandirii, practicilor si valorilor crestine traditionale. Lucrurile insa s-au schimbat radical in anii 1960, cind cultura traditionala a abandonat spatiul public, cauzind un vid moral care a fost umplut de o cultura noua impregnata de o sexualitate anormala, promiscuitate, droguri, nonconformism, ateism, si un cult al mortii. In 1969, medicul olandez J.H. Van den Berg a publicat o carte influenta despre impactul tehnologiei medicale moderne asupra eticii medicale. Juramintul hipocratic, afirma el, devenise incompatibil cu progresul medical. Berg a lansat ideea eutanasierii voluntare, dar si uciderea involuntara a persoanelor suferinde de boli incurabile, ori a batrinlor suferinzi de dementie. La scurt timp dupa publicarea cartii lui Berg, sondajele de opinie olandeze deja indicau ca tot mai multi olandezi devenisera toleranti fata de eutanasie si uciderea varstnicilor suferinzi.

Cu toate acestea, Olanda a continuat sa interzica eutanasia prin lege, dar cazurile de eutanasiere, voluntara ori involuntara, au devenit tot mai numeroase. Punctul de turnura, insa, a fost cazul doctorului Geertrudia Postma, care si-a ucis mama. Tribunalele olandeze au decis ca eutanasierea fiintelor umane e permisa atita timp cit e motivata de eliminarea durerii pacientilor, dar interzisa daca e motivata de uciderea in sine a pacientilor. Postma a fost gasita vinovata de omucidere, motivatia ei fiind uciderea mamei ei. Cu toate acestea, Postma a fost condamnata la o pedeapsa foarte lejera: o saptamina de inchisoare cu suspendare. Cazul Postma a propulsat miscarea pro-eutanasie olandeza, iar numarul cazurilor de eutanasiere a crescut vertiginos. Mesajul tribunalelor olandeze din anii 70 a fost clar: eutanasia in Olanda e ilegala dar tolerata. Reactia publicului olandez la decizia tribunalelor a fost pozitiva.

Olanda anilor 1990

In 1990, guvernul olandez a lansat o investigatie oficiala privind eutanasia in Olanda, descoperind ca in anul acela 2.300 de persoane au fost eutanasiate, cu toate ca, strict vorbind, eutanasia era inca ilegala. A descoperit, in plus, ca in 1990 peste 20.000 de persoane au fost ucise in Olanda prin proceduri medicale fara consimtamintul expres al pacientilor. In plus, un numar neidentificat de persoane au fost ucise involuntar, printre ele copii nou nascuti dar bolnavi ori cu disabilitati, copii cu boli incurabile, ori persoane bolnave psihic. In 1993, Parlamentul Olandei a promulgat reguli stringente pentru a asigura ca eutanasierea e facuta doar voluntar. In acest fel, de facto, Olanda a transformat eutanasia dintr-un delict penal intr-o simpla chestiune birocratica.

In 1995, 3.600 de persoane au murit in Olanda gratie asistentei medicilor. Pe linga ele 238 au murit prin suicid asistat, si 913 au fost ucise involuntar de catre medici, adica fara consimtamintul pacientilor. Studii facute in 1996 indicau ca 60% dintre cazurile de eutanasiere nu erau raportate la autoritati de fel. Eutanasia deja era practicata fara aplicarea pedepselor penale cu toate ca, in teorie, eutanasia inca era interzisa in Olanda prin lege. Un sondaj de opinie din 1999 indica ca 56% dintre pacientii care cereau sa fie eutanasiati o faceau pentru a nu-si “pierde demnitatea”, iar 47% pentru a-si “opri suferinta si durerea”. Doar in aprilie 2001 a fost eutanasia dezincriminata in mod oficial in Olanda.

O panta alunecoasa

Inca din anii 70 eutanasia in Olanda a luat-o pe o panta foarte alunecoasa si, din nefericire, intr-o singura directie: spre moarte si justificarea uciderii oamenilor pe motive tot mai numeroase, triviale si de la o varsta tot mai redusa. Cu permisiunea parintilor, copiii olandezi intre 12 si 16 ani au dreptul la sucid asistat. Initial, copiii puteau fi eutanasiati fara acordul parintilor, dar dupa ce comunitatea internationala a vociferat numind aceasta practica barbarism, legislatia Olandei a fost modificata sa permita sinuciderea asistata a copiilor doar cu acordul parintilor. In 2004 un spital renumit din Olanda a cerut guvernului olandez modificarea in continuare a legii sa permita eutanasierea copiilor sub 12 ani in conditiile in care suferinta lor e “atit de severa incit nou nascutii nu au speranta de viitor”. Un caz cu totul bizar a implicat o tinara anorexica care a cerut sa fie eutanasiata din acest motiv. A fost eutanasiata.

Majoritatea covarsitoare a publicul olandez agreeaza legislatia: un sondaj de opinie efectuat in 1998 indica faptul ca 77% dintre olandezi erau de acord cu eutanasierea involuntara si doar 76% cu eutanasierea voluntara.

La orizont, insa, apare un nou concept, o noua tendinta – eutanasierea la cerere, cu sau fara motiv; asa numitul “drept la moarte”. Acesta e promovat de Societatea Olandeza pentru Eutanasia Voluntara, care cere sa-i fie acordat oricarei persoane care “e satula de viata”. Din 2003 incoace se vorbeste in Olanda despre “pilulele de sinucidere” care sa fie vandute oricarei persoane care nu mai vrea sa traiasca. Un incident care ajuta la intelegerea acestei mentalitati s-a petrecut, insa, cu ani inainte, in 1991. Fiul de 20 de ani al unei femei s-a sinucis dupa ce a fost respins de prietena lui, iar celalat fiu al ei a murit de cancer. Mama a cazut in depresie si a cerut doctorului sa o eutanasieze si sa fie ingropata intre cei doi fii ai ei. Dorinta ei a fost implinita. Terapeutii olandezi, de fapt, spun ca daca o persoana deprimata nu isi poate reveni prin terapie si vrea sa fie eutanasiata, medicii au obligatia sa o asculte. Cu alte cuvinte, dreptul la moarte trebuie acordat fiecarei persoane care “sufere prin faptul ca este in viata”.

AFR va recomanda: Va recomandam un articol din care ne-am inspirat pentru materialul nostru de astazi, scris de Joe Carter si intitulat “How the right to die came to Europe:partea I si partea a II-a

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

1 comentariu

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here