Vremuri de disidență nesăbuită!

631
0
DISTRIBUIȚI

Pr. Shenan Boquet, președintele Human Life International

Trăim vremuri tulburi. A sosit vremea să vorbim deschis întru adevăr și caritate despre confuzia care zăpăcește credincioșii referitor la învățătura Bisericii despre căsătorie, familie și Euharistie. Am întâlnit mulți preoți din întreaga lume, și nu v-ar veni să credeți cât de descumpăniți se simt față de cele ce aud de la Roma și câți episcopi interpretează Amoris Laetitia.

Dacă urmăriți scrierile HLI asupra acestei teme, veți vedea că am fost foarte respectuoși atunci când am afirmat frumoasa învățătură tradițională a Bisericii și când am insistat că practica acesteia nu trebuie să contravină doctrinei. Acolo unde există astfel de contradicții, avem un eșec al integrității – dacă lăsăm doctrina deoparte ca și cum ar fi un artefact prăfuit și noi să putem proceda întru ”compasiune” ca și cum această doctrină n-ar exista. Am mulțumit acelor episcopi credincioși, care văzând confuzia răspândită și recunoscând responsabilitatea lor pastorală față de preoții și catehiștii lor, au afirmat elementele pozitive din Amoris Laetitia învățând că nu s-a schimbat nimic în practica euharistică.

Din păcate cei mai apropiați colaboratori ai Sf.Părinte nu sprijină această interpretare. Una din declarațiile unui episcop referitor la continuitatea învățăturii și practicii referitor la căsătorie și Euharistie chiar a fost atacată public de către unul dintre cardinalii numiți recent, într-o campanie de calomnii lipsită de substanță. Iar cardinalii curajoși care au prezentat dubiile Papei Francisc în mod privat – întrebări exprimate în mod caritabil și foarte precise asupra unor întrebări teologice serioase din Amoris Laetitia – au fost ignorați iar ei au apelat la opinia publică pentru a aduce confuzia publică în discuție și pentru a avansa conversația. Spre necazul lor, și ei au fost atacați de Curia Romană, nu la nivel de angajament teologic, dar mai degrabă la nivel de motive presupuse. În alte vremuri astfel de atacuri nedrepte ar fi fost respinse de orice om rațional admițând lipsa de substanță a argumentelor atacatorilor.

Acum episcopii din Malta au publicat directive prin care spun turmei lor că cei divorțați și recăsătoriți pot primi sf. Euharistie, după un oarecare discernământ, dacă ei simt că ”sunt împăcați cu Dumnezeu”. Asta s-a întâmplat acum o săptămână (ianuarie 2017) în ziarul Vaticanului și nu a existat nici o clarificare de sus nici atunci când episcopii maltezi au reafirmat învățătura lor ca fiind conformă cu Amoris Laetitia. Aceasta urmează unor rapoarte în care un episcop austriac invocă în mod actual practica sa diecezană periculoasă pre-Amoris de a oferi sf. Împărtășanie catolicilor care se află în relații adulterine găsind ei justificare în Exortația Apostolică.

Astfel se vede cum nesăbuita disidență referitor la Preasfântul Trup și Sânge al lui Cristos se afirmă acum și avertismentele biblice și doctrinale față de primirea nedemnă al lui Cristos în Sf. Euharistie sunt respinse! Astfel conștiința omului devine for suprem – o conștiință care după toate aparențele nu este formată după adevărul doctrinei catolice – chiar și atunci când se opune învățăturii evidente al lui Cristos asupra căsătoriei! Iar dacă un preot fidel, episcop sau cardinal se simte îmboldit de propria conștiință să pună întrebări și să adere la doctrina și practica existentă, va fi atacat în caracter și în motivație chiar de la cele mai înalte poziții ale Bisericii.

În timp ce toate aceastea se derulează, auzim că propunători ai avortului și sterilizării forțate sunt invitați să vorbească la Vatican. După trei ani de când urmărim controlul populației, promotorii pășesc fără să fie trași la răspundere în această Academie Pontificală în timp ce sunt invitați să vorbească și să semneze declarații comune cu oficiali ai Vaticanului, auzim că profetul lider al mișcării anti-evanghelie ”problema sunt oamenii”, Paul Ehrlich, va fi onorat cu o poziție de vorbitor la o conferință croită în favoarea teoriilor sale discreditate despre catastrofa ecologică iminentă. Și din moment ce negustoria sa cu panica populației era aparent insuficientă să facă față situației, mai sunt invitați să vorbească și lideri din cea mai agresivă agenție de control al populației din lume, The Population Council.

De ce vorbim acum despre toate acestea… oare nu se desfășoară astea de la o vreme încoace? Da, desigur. Dar ca și Dvs, am o mare iubire pentru Biserică și pentru sf. Părinte și o adâncă predispoziție de a-i apăra împotriva atacurilor nedrepte. Într-adevăr, situația i-a dus pe mulți să se ridice curajos și să pună întrebări legitime despre ceea ce se întâmplă. Omul nu face astea pentru a fi popular la petreceri cu cocktailuri sau pentru a se împăca cu cultura dominantă a epocii. Noi credem că societățile noastre sunt bolnave, că păcatul a devenit agresiv și că singurul răspuns vine de la Domnul însuși și de la mărturia curajoasă a Bisericii pe care El a întemeiat-o pe stânca lui Petru.

În realitate, noi am fost numiți ”disidenți” – cu totul bizar – doar pentru că susținem învățătura Bisericii tocmai după ce confuzia s-a răspândit. Astfel de acuze de obicei se fac rapid și fără argumente, dar acest non-sens acum a devenit destul de comun.

Eu pur și simplu nu mai pot privi în ochii fraților mei preoți spunându-le că am un mod de a interpreta situația curentă a lucrurilor în conformitate cu doctrina și practica precedentă. Am avut niște încecări de a face asta, dar în bună parte ele se întorc împotriva celor care cred că cuvintele lui Cristos despre căsătorie sunt definitive, că doctrina Bisericii nu se poate schimba dintr-o dată și că practica nu poate contrazice doctrina. Fraților, nu putem fi obligați împotriva conștiinței noastre să ducem în eroare pe cei încredințați grijii noastre pastorale sau să zicem ceea ce nu este adevărat.

Tututor celor confuzi: obligația noastră în situația aceasta este rugăciunea. Rugați-vă și oferiți suferința voastră sfântului Părinte, cardinalilor și episcopilor, preoților, catehiștilor și laicilor confuzi. Fiți consolați de exemplul sfinților care au ținut strâns de Cristos și au iubit adevărul chiar și atunci când mulți dintre cei din jurul lor au căzut în eroare. Ne aflăm în centenarul aparițiilor Maicii Sfinte de la Fatima și în această devoțiune se află multe bogății și consolări pentru credincioși.

Episcopii noștri fideli au fost așezați într-o poziție foarte dificilă cu această confuzie iar noi trebuie să ne rugăm pentru ei în mod constant. Ei nu pot pune capăt confuziei deasupra lor, dar pot diminua confuzia care se răspândește printre cei puși sub grija lor pastorală și pot apăra pe frații lor care sunt atacați public pentru că spun adevărul. Ei pot spune preoților lor că nu li se va cere să-și violeze conștiințele și să ducă în eroare oamenii mai departe a cărui conștiință este slab formată. Ei pot spune catolicilor din Biserică că ei sunt iubiți, dar milostivirea divină a lui Dumnezeu rămâne accesibilă tuturor celor care se întorc spre El, care își spovedesc păcatele, cer iertare și decid în mod hotărât să-și schimbe viețile. Persoana care face aceasta are parte de Sfânta Împărtășanie. Dacă ei nu sunt dispuși să facă asta, atunci ei pot fi bineveniți în comunitate, rugându-se  cu discernământ sub direcțiunea unui preot care le va spune adevărul cu iubire și îi va însoți.

Nu vă temeți să spuneți adevărul, dar faceți-o premeditat și cu grijă, întotdeauna începând cu rugăciunea și acte de reparație. Nu avem nevoie de mai multă vorbărie goală, ci de mai multă claritate, mai mult adevăr prezentat cu iubire. Avem nevoie de sfinți.

Traducere după HLI.org

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here