Polonia: CEDO intră în dezbaterea privind „drepturile LGBT”

645
0

Exact în timp ce dezbaterea despre homosexualitate, supraîncălzită de proximitatea alegerilor, s-a dezlănțuit în Polonia de câteva săptămâni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publice detaliile a patru cauze introduse contra acestui stat în urmă cu câțiva ani. Altele vor urma, alimentând dezbaterea.

Primele două cauze, datând din 2010, au avut ca obiect refuzul autorităților poloneze de a încredința custodia unui copil mamei sale, după ce aceasta și-a părăsit bărbatul pentru a trăi împreună cu o altă femeie. Femeile au pretins că sunt victime ale discriminării pe baza orientării lor homosexuale, în timp ce autoritățile poloneze pretind că au acționat înspre binele copilului.

Celelalte două cauze, introduse în 2015, reclamă refuzul Poloniei de a menționa două persoane de același sex ca părinți ai aceluiași copil. Într-una din cauze, una din femeile partenere născuse copilul în Marea Britanie, iar în cealaltă este vorba despre doi bărbați din care unul a conceput un copil cu ajutorul unei mame purtătoare, în Statele Unite. reclamanții contestă în substanță respectarea de către Polonia a caracterului natural heterosexual al procreației și filiației, ca și refuzul său de a recunoaște o filiație înșelătoare stabilită în străinătate. Aceste cauze ar putea distruge de asemenea principiul conform căruia „mama este femeia care naște” și prezumția conform căreia tatăl este soțul acestei femei [așa-numita prezumție de paternitate, în legislația românească, unul din aspectele distincte și unice ale relației maritale, n.tr.]. Toate aceste persoane pretind a fi suferit o discriminare injustă, motivată de sexualitatea lor.

Avem așadar de a face cu un veritabil foc concentrat al CEDO care vine să alimenteze, la momentul amintit, via dezbatere despre homosexualitate provocată recent de primarul Varșoviei. Acesta a făcut publică pe 18 februarie, o săptămână înainte de comunicarea de către CEDO a cauzelor amintite, o așa-numită „cartă LGBT+” viu contestată în care se prevede în special educația pro-homosexualitate în toate școlile orașului începând cu cea primară, cu participarea asociațiilor LGBT, precum și prezența unui referent în materie.

 

Un abuz de putere și o formă de totalitarism ideologic

Acestă cartă, puternic mediatizată, a suscitat o vie opoziție în sânul societății, numeroase fiind vocile care au acuzat un abuz de putere și o formă de totalitarism ideologic. Într-o declarație oficială din 13 martie, Conferința Episcopilor din Polonia a denunțat atentatul la inocența copiilor și la dreptul natural al părinților de a asigura educația copiilor lor, inclusiv în materie de morală sexuală. Subiectul a căpătat o asemenea amploare încât a devenit o temă majoră de dezbatere în pregătirea apropiatelor alegeri europene și legislative, unde participă și lista „Primăvara” având drept cap de afiș un militant homosexual, eurofil și anticatolic.

Se vor înfrunta așadar tabăra „progresistă” care respinge frontierele naționale și sexuale, și conservatoare, în principal partidul aflat la putere (Lege și Justiție). Provocarea alegerilor europarlamentare este așadar fundamentală, căci acestea decid în cele din urmă aderarea la sau respingerea culturii postmoderne vehiculată în special de instanțele europene.

Instanțele de la Bruxelles și Strasbourg nu fac niciun secret din susținerea pe care o acordă opoziției așa-zis „progresiste”. Așadar, vice-președintele Comisiei europene, Frans Timmermans, a anunțat în timpul vizitei făcute la Varșovia pe 7 aprilie că susține lista „Primăvara”, cu toate că el personal este însărcinat cu procedura de infringement declanșată contra actualului guvern polonez de Comisie. Cât despre diversele instanțe de la Strasbourg [CEDO, n.tr.], ele au condamnat adesea legislația poloneză în materie de avort.

Întâmplător sau nu, comunicarea publică a detaliilor celor patru cauze de către Curte exact în acest moment, după ce au stat în adormire 5 și respectiv 9 ani nu ne poate surprinde, dar dă impresia unui tribunal care se angajează politic într-o dezbatere națională.

Vă recomandăm
Magazin Anacronic

Făcând asta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului își asumă riscul de a-și pune în cap o parte importantă a populației poloneze și de a întări opoziția la „instanțele europene” cu toate că Polonia depinde în mare parte de subvențiile europene și continuă, pentru moment, să vadă în Europa o protecție contra Rusiei. Pe plan cultural însă aceste instanțe au pierdut deja, în tot cazul, creditul pe care l-au avut asupra conservatorilor polonezi: văzuți dinspre Strasbourg și Bruxelles, aceștia par mai degrabă adversari decât parteneri.

Indiferent de riscul politic pe care îl presupune, Curtea nu pare a se îndoi de nimic în materie de drepturi LGBT. O mare parte a personalului său poartă în afara instituției o insignă în culorile curcubeului, iar judecătorii au renunța de mai mult de 10 ani la expresiile Doamnă și Domnule din cauză că sunt prea „genificate”. Doar judecătorul spaniol și-a exprimat public „dezacordul cu prezentarea judecătorilor drept indivizi neutri sexual” (Kafkaris contra Cipru, [GC], n° 21906/04, 12.02.2008). Curtea vede ca pe una din reușitele sale majore impunerea recunoașterii „drepturilor LGBT” de-a lungul Europei, inclusiv în țări creștine precum italia și Grecia. Cât despre Polonia, ea se prezintă ca una din ultimele țări bastion ale rezistenței, o țară care refuză, contra vântului și a mareelor, separarea instituțională între sexualitate și procreație.

Cel puțin un lucru este clar: nici Polonia și nici autorii Convenției Europene a Drepturilor Omului nu și-ar fi putut imagina că acest tratat ar putea servi într-o bună zi pentru impunerea acceptării separării complete între sexualitate și procreație și a tuturor formelor artificiale de „parentalitate”.

Sprijină „Cultura vieții”

Fii alături de noi în efortul de promovare a fundamentelor morale ale societății.

Personal Info

Donation Total: 25€

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here