Nu mai este un secret: Consiliul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului se ocupă cu promovarea unor politici și principii în cel mai bun caz controversate, dar mai degrabă alarmant de periculoase.
Raportul special pe anul 2020 al Organizației Națiunilor Unite pentru libertatea de religie sau credință este un exemplu de definire defectuoasă a discriminării religioase și a abuzului de putere, iar recomandările conținute în acesta servesc mai degrabă la erodarea libertății religioase decât la consolidarea ei.
Un alt specialist desemnat de Consiliul pentru Drepturile Omului, Victor Madrigal-Borloz, expert ONU în materie de orientare sexuală și identitate de gen, face tot posibilul pentru a promova doctrinar teoria identității de gen și a șterge „credința eretică și regresivă” în sexul biologic. Madrigal-Borloz pregătește în prezent un raport tematic privind genul, orientarea sexuală și identitatea de gen, document care va fi prezentat la cea de-a 47-a sesiune a Consiliului.
O ideologie periculoasă
Teoria identității de gen consideră că atributele de bărbat și femeie sunt simple „constructe” sociale, adică ele sunt create și nu date prin prezența caracteristicilor sexuale biologice. Prin urmare, sexul unei persoane nu este legată de ADN sau de organele reproducătoare, ci este o chestiune de sentimente și de mod în care persoana „se identifică”. Conform teoriei genului, orice încercare a guvernelor, instituțiilor sau indivizilor de a defini identitatea pe criteriu biologic este o formă de opresiune și discriminare.
În pregătirea raportului, expertul a apelat la o serie de entități – guverne, grupuri pentru drepturile omului, organizații neguvernamentale, agenții ONU, instituții academice și multe altele – să prezinte situații în care persoanele LGBT au avut de suferit în urma criticilor aduse de adversarii teoriei identității de gen. El afirmă că negarea acestei teorii ar promova „violența și discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen”.
Dimpotrivă, noi considerăm că tocmai teoria identității de gen este cea care amenință siguranța și bunăstarea femeilor și a persoanelor LGBT. United Families International (UFI) și Women’s Liberation Front (WoLF) [1] au transmis expertului un document de opinie care detaliază numeroase moduri în care
„teoria genului dăunează persoanelor LGB, femeilor și fetelor dar și valorilor și idealurilor liberale, cum ar fi libertatea de exprimare – în contradicție directă cu obiectivele declarate ale Organizației Națiunilor Unite”.
Documentul subliniază eforturile de eliminare a violenței îndreptate împotriva femeilor și a persoanelor LGBT – violența și discriminarea sunt întotdeauna detestabile; însă, autorii subliniază că teoria identității de gen nu reușește să atingă scopul propus, acela de a stabili o formă de egalitate. În loc să îmbunătățească siguranța și libertatea, teoria identității de gen adâncește probleme sau chiar naște unele noi:
- reduce autonomia politică a persoanelor atrase de același sex,
- elimină măsuri și diferențieri corecte bazate pe sexul biologic, precum închisorile, adăposturile, spațiile sanitare și sporturile segregate,
- duce la colectarea inexactă a datelor statistice prin ascunderea disparităților și diferențelor dintre bărbați și femei,
- împiedică eforturile de îmbunătățire a sănătății femeilor și crește artificial rata de criminalitate violentă la nivelul femeilor [3],
- diminuează libertatea de exprimare, cu consecințe deosebit de grave pentru femei, cadrele universitare și oamenii de știință,
- încălcă libertatea de credință și convingere.
În mod expres ne preocupă daunele aduse drepturilor individuale la libertatea de conștiință și expresie. WoLF subliniază:
„Teoria identității de gen încearcă să forțeze toți membrii societății și toate instituțiile să respingă realitatea obiectivă a sexului biologic și să adere la falsuri cu privire la reproducerea umană, cum ar fi acela că „bărbații pot naște”. Interzice utilizarea pronumelor personale bazate pe distrincția între sexe și obligă la afirmații cu implicații profunde, cum ar fi „Femeile trans [i.e. bărbați biologici] sunt femei”, o frază care este, obiectiv vorbind, falsă. În SUA, Marea Britanie, Irlanda și Canada, această ideologie influențează puternic părți ale sistemului judiciar, justițiabilii fiind obligați să se refere la bărbați drept femei și viceversa. În Marea Britanie, această regulă se extinde și la martori, cel puțin o femeie victimă a unei agresiuni fiind obligată de un judecător să se refere la agresor cu pronumele „ea”. Tot în Marea Britanie, poliția înregistrează „incidente de ură fără victime”, reținând persoane pentru simplul motiv al afirmației că bărbații nu pot deveni femei. Din ce în ce mai mult, profesioniștii din domeniul medical sunt instruiți să folosească un limbaj în fapt incorect, așa-numit „incluziv”, cum ar fi „părinte care naște”, „alăptare la piept” și „lapte toracic”. Acești termeni obligă personalul medical să afirme că fertilitatea și alăptarea ar fi stări care nu țin de sexul biologic.”
Aceste scenarii de coșmar au devenit deja realitate.
Să rezistăm înșelătoriei
Citirea apelului (call for papers) făcut de Madrigal-Borloz și a întrebărilor la care solicită comentarii face evident caracterul părtinitor al investigației sale. Adeziunea la teoria identității de gen este certă. Expertul și Consiliul ONU pentru drepturile omului, care i-a încredințat mandatul, trăiesc într-o „cameră cu ecou” a teoriei gender. Oricine crede că specia umană este formată din două sexe care prezintă caracteristici distincte va fi supus presiunii de a se converti la „ortodoxia de gen”.
Întrebările expertului dau impresia că el de fapt caută suspecți vinovați de crimăgândit – infracțiuni de gândire. Iată ce solicită el:
WoLF și UFI avertizează că
„adoptarea teoriei identității de gen… de către Organizația Națiunilor Unite ar constitui o instituire a unor noi „legi ale ereziei” la nivel internațional”.
Câte biserici, câți clerici sau lideri religioși vor fi vinovați de „erezie” pentru că au afirmat „căsătoria dintre bărbat și femeie este rânduită de Dumnezeu” sau „sexul unei persoane este un factor determinant al identității sale, masculină sau feminină” sau pentru că s-au pronunțat împotriva „involuției denaturante a culturii noastre”?
Îndemnăm Organizația Națiunilor Unite să respingă dogma identității de gen și încurajăm pe toți cei conștienți de realitatea biologică să reziste la abuzarea de către ONU a mandatului său, încredințat de națiunile și oamenii acestei lumi.
Teoria identității de gen este o fabricație. Bărbatul și femeia nu sunt „constructuri sociale”. Împărțirea este bazată pe ADN și pe sistemul reproducător, pe care fiecare persoană îl are la naștere. Toți hormonii sexuali și toată chirurgia plastică din lume nu pot transforma un bărbat în femeie și nici o femeie în bărbat. O astfel de persoană va fi întotdeauna doar o imitație.
Merită persoana transgender compasiunea noastră și dreptul la muncă, locuință, siguranță? Absolut. Dar asigurarea acestor drepturi nu înseamnă că acceptăm să distorsionăm prezumția esențială privind natura: sunt două sexe, masculin și feminin, biologic distincte, determinate la concepție. A susține orice altceva nu înseamnă compasiune, ci promovarea unei înșelătorii.
Trebuie să găsim curajul de a denunța înșelătoria, oriunde și oricând o putem vedea.
–
NOTE (ale traducătorului)
[1]. WoLF este o organizație feministă „clasică”. Feminismul „tradițional” se află într-o dispută tot mai aprinsă cu promotorii teoriei gender și ai mișcării trans pe motivul, corect de altfel, că anularea determisnimului biologic pune în pericol toate cuceririile mișcării feministe. Cu alte cuvinte, dacă oricine poate fi femeie doar în baza unei impresii sau toane, atunci noțiunea de femeie este dusă în derizoriu. [2]. În mod evident este vorba despre o adaptare isteață a celor două organizații la cerințele „limbajului de lemn” din instituțiile internaționale, condiție fără de care este dificil de avut un cuvânt de spus. UFI nu folosește asemenea termeni în mod uzual, fiind o organizație conservatoare. [3]. Prin includerea în aceste statistici a „femeilor trans”, care sunt de fapt bărbați biologici.