back to top

Lobby-ul LGBT din Parlamentul European găsește democrația „dezgustătoare”

Curtea Constituțională a Slovaciei a dat, în urmă cu câteva zile, undă verde unui referendum care ar urma să insereze în Constituția țării definiția clară a căsătoriei ca uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Referendumul este consecința directă a unei inițiative cetățenești de strângere de semnături, în care peste 400.000 de slovaci (10% din electorat) au cerut ca un astfel de referendum să aibă loc. Parte a acestui referendum este redundantă în acest moment, întrucât Parlamentul a adoptat deja prin lege constituțională definiția solicitată a mariajului, chiar în timp ce colectarea de semnături era în curs. Dar, în plus, inițiativa cetățenească urmărește alte două probleme de mare importanță: slovacii vor vota pentru interzicerea prin forța Constituției a adopției de copii de către cuplurile de același sex și pentru o prevedere care va clarifica faptul că părinții au dreptul să își retragă copiii de la orele de educație sexuală.

Așa cum era de așteptat, grupul de presiune LGBT din interiorul Parlamentului European este furios. Deși nu a avut nicio problemă cu faptul că majorități parlamentare restrânse au modificat, în mare viteză și suferință a procesului de consultare democratică, legile pentru a permite așa-zisele „căsătorii” între persoane de același sex în țări ca Franța sau Spania, intergrupul LGBT din legislativul european (și din care fac parte, vă reamintim, 3 distinse euro-doamne din România: R. Weber, C. Crețu și proaspăta fostă prezidențiabilă „creștină greco-catolică” M. Macovei) detestă ideea că oamenii obișnuiți, simpli ar putea avea ceva de spus în această chestiune.

Sophie in ‘t Veld, eurodeputată olandeză lideră a lobby-ului secularist și pro-homosexual, a descris referendumul, ale cărui pregătiri au intrat în linie dreaptă, drept „dezgustător”. Cam atât despre adeziunea lobby-ului pro-gay de la Bruxelles pentru drepturile omului și procedurile democratice.

Așteptăm cu interes rezultatul votului, pentru ca Slovacia să urmeze Croației (și să preceadă, probabil, Macedoniei) în protejarea instituției sacre a căsătoriei în fața agresivității neo-marxismului cultural care face ravagii în Europa de Vest și SUA. Și, cine știe, poate va urma România la rând…

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Cele mai recente articole