Într-un recent interviu acordat The Economist, președintele american Barack Obama a făcut câteva afirmații interesante despre situația economică și socială din Rusia:
„Russia doesn’t make anything.”
“Immigrants aren’t rushing to Moscow in search of opportunity.”
„The life expectancy of the Russian male is around 60 years old.”
„The population is shrinking.”
Să ne oprim puțin asupra ultimelor două, aflate în topicul blogului nostru:
– Speranța de viață a bărbatului rus, conform website-ului serviciului rus de statistică a fost în 2013 de puțin peste 65 de ani (tehnic, 65,14). În anii 90, în perioada de haos social care a urmat prăbușirii URSS, indicatorul era într-adevăr catastrofal: 58 de ani, în special din cauza ravagiilor alcoolismului. Lucrurile însă s-au schimbat, la fel ca și pentru femei, la care speranța de viață este la cel mai ridicat nivel din istoria Rusiei (inclusiv perioada URSS): 76,5 ani. Între 60 și 65 e o diferență de 5 ani sau de 8%!
– Așa cum am relatat anterior, din 2009, Rusia a intrat pe spor demografic pozitiv, iar 2013 a fost primul an în care populația a crescut prin spor natural (diferența între nașteri și decese), cu circa 24.000 de persoane, în timp ce sporul total, care include imigrația, a fost în același an de 242.000 de persoane. Fertilitatea este de 1,7 copii/femeie, adica mai mult decât în majoritatea țărilor europene (în România ea se situează la un nivel deplorabil, de 1,3-1,4). Rata anuală a nașterilor a crescut cu câte 50.000-100.000 per an în ultimii ani, până la 1,9 milioane în 2013. De asemenea, rata avortului a scăzut la jumătate în 10 ani, ajungând similară cu cea din SUA (puțin peste 30%).
De ce minte, deci, Obama – pentru că este imposibil de presupus că cel mai puternic om din lume nu știe date statistice simple pe care un obscur blog din România le-a putut compila? Putem presupune, cu o bună marjă de succes, că joacă și el un act din nemilosul război informațional și imagologic declanșat de câteva luni între Occident și Rusia, în care fiecare parte încearcă prin toate mijloacele să o demonizeze pe cealaltă.
Dacă tot este să alegem cifrele și datele în locul unor afirmații vagi, atunci ar fi util cititorilor noștri să afle că în țara președintelui Obama, în 2013, 20% din gospodării (1/5) au trăit pe „food stamps” (un fel de tichete de masă acordate gratuit persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte scăzute), conform cu datele U.S. Department of Agriculture. De asemenea, clasa medie americană, considerată etalon la nivel mondial, este cu 20% mai săracă azi, decât în urmă cu 30 de ani. Așadar, unora le-ar șade bine să mai privească și în propria ogradă.