back to top

Nu „libertate religioasă” ne trebuie, ci libertate, pur și simplu

În SUA s-a discutat intens în ultima perioadă legea din statul Indiana pe care guvernatorul Mike Pence a semnat-o cu scopul „restabilirii libertății religioase”.

Noua lege este o reacție la un țunami de procese răuvoitoare intentate de lobby-ul homosexual care, invocând legile „egalității”,  încearcă să își umilească oponenții – în special creștini și musulmani practicanți – prin forțarea lor la acte care le încalcă acestora conștiința, precum susținerea publică a ceremoniilor de „cununie” homosexuală și a altor aberații. Aceste tipuri de litigii, direcționate în general contra micilor întreprinzători – vezi cazul florăresei obligată să presteze servicii pentru „nunțile” gay – își face apariția încet-încet și în Europa, dar în SUA ele există de mulți ani.

Prin noua lege, parlamentul local din Indiana doresc să ofere protecție celor vizați, persoanele cu convingeri religioase.

Așa cum era previzibil, măsura a făcut lobby-ul „drepturilor LGBT” să urle de furie și să-și mobilizeze trompetele obișnuite.

miley cyrus

Hillary C

Există și din partea noastră critici care se pot aduce noii legi. Nu doar persoanele religioase au nevoie de protecție. Legea n-ar trebui să se ocupe de „libertatea religioasă” în particular, ci de restabilirea libertății în general.

Într-o societate întemeiată pe democrație, libertăți individuale și economie de piață liberă, ar părea cel mai normal lucru din lume ca oricine să fie liber să accepte sau nu un contract care i se propune. Excepțiile la acest principiu fundamental pot fi acceptabile atunci când ele sunt singura cale de a se accede la bunuri și servicii esențiale asupra cărora există monopol (fără alți furnizori, adică). În acest caz, oamenii pot supraviețui fără torturi de nuntă, flori sau fotografii, pentru care există destule alternative la alți furnizori.

Libertatea contractuală – libertatea de a încheia contracte civile și comerciale – este una din libertățile cele mai importante, împreună cu libertatea de expresie. Oricine ar trebui să o aibă, nu doar persoanele cu anumite vederi religioase.

Politicienii precum Hillary Clinton în SUA sau membrii Comisiei Europene în UE care doresc să restrângă sau să abolească libertatea contractuală (vezi Directiva privind egalitatea de tratament) provin din tabăra neo-marxistă și au în general dispreț față de proprietate și economie de piață. Egalitatea sau incluziunea sunt pentru ei doar pretexte pentru îngrădirea libertăților cetățenești la modul general.

Alianța Familiilor din România
Alianța Familiilor din Româniahttp://www.alianta-familiilor.ro
Organizaţie de advocacy, în sensul afirmării şi apărării tradiţiilor social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.

Cele mai recente

Cele mai citite