Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Chiril, s-a adresat autorităţilor de la Moscova cu o serie de sugestii pentru a reduce rata avortului în ţara sa, una din cele mai ridicate din lume.
Astfel, Patriarhul Chiril a cerut Ministerului Sănătăţii, într-o scrisoare publicată pe saitul oficial al Patriarhiei şi preluată de portalul LSN, să facă din păstrarea sarcinii „o misiune prioritară pentru medic” şi să interzică acestuia să aibă iniţiativa de întrerupere a sarcinii. Patriarhul a cerut ca preţul avortului să nu mai fie acoperit din asigurările de sănătate publice, cu excepţia cazurilor de pericol pentru viaţa mamei.
Patriarhul a mai propus să fie stabilită o procedură de consimţământ informat pentru avort, printr-un document special, în care urma ca femeia să primească informaţii despre ce se întâmplă cu ea şi cu fătul în timpul acestei intervenţii. Se mai propune introducerea unei perioade de aşteptare de două săptămâni între obţinerea consimţământului informat şi procedura de avort în sine.
Înaltul prelat sugerează şi înfiinţarea în fiecare maternitate a unui centru de sprijin pentru criza de sarcină, cu specialişti care să poată sprijini „mamele singure în situaţii dificile de viaţă.”
Conform datelor ONU, Rusia are una din cele mai ridicate rate ale avortului din lume. Statisticile oficiale ale Ministerului Sănătăţii din această ţară arată că în 2008 procentul sarcinilor care se terminau cu un avort era de 64%. În 2009, în ţară s-au înregistrat 1,2 milioane de avorturi comparativ cu 1,7 milioane naşterii vii. Populaţia Rusiei scade anual cu cca. 750.000, situaţia care preocupă, de câţiva ani, autorităţile de la Moscova. Fostul preşedinte Putin şi actualul preşedinte, Dimitri Medvedev, au început la rândul lor o politică de încurajare a naşterilor în special prin stimulente fiscale.
În 1920, URSS a fost prima ţară din lume care a legalizat avortul la cerere. Lenin considera, în „Operele” sale, abolirea legilor penale împotriva avortului drept una din cele mai importante măsuri necesare pentru a asigura emanciparea femeii şi victoria Revoluţiei bolşevice.