Statul american Mississippi are de ieri una din cele mai restrictive legi ale avortului, după ce guvernatorul Republican Phil Bryant a promulgat legea care interzice avortul după 18 săptămâni de gestație, informează LifeSiteNews.com.
Legea, care va intra în vigoare pe 1 iulie, va mai permite avortul după această limită doar în cazul în care viața femeii este pusă în pericol de continuarea sarcinii, sau dacă copilul ar urma să se nască având grave dizabilități. Nu există excepții pentru cazurile de viol sau incest.
Bryant, care de altfel a precizat clar că dorește să suprime toate avorturile în statul pe care îl conduce, a promulgat legea în ciuda criticilor severe din partea Democraților și a reprezentanților clinicilor de avorturi. Una din aceste persoane, președinta filialei locale a Center for Reproductive Rights, Rights Nancy Northup, a declarat că „este timpul ca acești politicieni să înceteze adoptarea unor legi care atacă sănătatea femeilor, protejată prin Constituție, și să se concentreze în sfârșit asupra unor politici care susțin sănătatea, viața și drepturile femeilor și familiilor din Mississippi.”
În stat mai există o singură clinică de avorturi a cărei directoare, Diane Derzis, a spus că noua lege nu îi va afecta „afacerea”, întrucât nu prestează servicii de avort decât până la 16 săptămâni de sarcină.
Conform datelor furnizate de autoritățile sanitare locale, în Mississippi s-au făcut 2.176 avorturi în anul 2012, din care doar 2 mai târziu de 21 de săptămâni de sarcină, iar pentru 382 nu se menționează vârsta gestațională.
PreședintaAmericans United for Life, Dr. Charmaine Yoest l-a felicitat pe Bryant și pe alți politicieni pro-life din Mississippi menționând că „noua lege ajută la corectarea realității șocante care face ca, în urma Roe v. Wade (decizia Curții Supreme din 1973 care a legalizat avortul în SUA), Statele Unite să fie una din cele 4 națiuni ale lumii, alături de China, Coreea de Nord și Canada care permite avortul la cerere în toate cele 9 luni ale sarcinii, uneori și plătit din banii contribuabililor.”
Yoest se referă prin aceasta la legislația la nivel federal; statele au posibilitatea de a promova legi diferite, în anumite limite, însă particularitățile sistemului legislativ și juridic din SUA fac revocarea deciziei Roe contra Wade extrem de dificilă, dar nu imposibilă.