Disoluția progresivă a conceptului de căsătorie, și în special ideea conform căreia căsătoria reprezintă doar „o relație de iubire” încheiată la simpla dorință a partenerilor, deschide, în cele din urmă, ușa chiar și poligamiei.
De exemplu, în Olanda este posibil ca trei sau mai multe persoane să încheie un „contract de conviețuire” („samenlevingscontract”), care este, în fapt, asimilat unei căsătorii între trei persoane.
Este de la sine evident că poligamia, fie că este sau nu reglementată prin lege, este contrară demnității umane. Cazul tipic (de exemplu, în cultura islamică) este acela în care unui bărbat i se permite să aibă mai mult de o femeie, ceea ce diminuează drepturile și statutul fiecăreia dintre femeile implicate și, astfel, insinuează că valoarea și statutul acestora sunt inferioare bărbatului.
În culturile în care aceasta există, practica poligamiei a fost deseori justificată prin necesitatea plasării femeilor sub protecția unui întreținător, lucru considerat mai bun pentru ele decât necesitatea de a se întreține singure.
Indiferent de părerile personale ale fiecăruia cu privire la acest raționament, el nu pare aplicabil în societățile egalitare contemporane din spațiul european.
Și totuși, chiar în prezent există grupuri de presiune care fac lobby pentru legalizarea poligamiei. Acestea sunt, într-o anumită măsură, aliate cu mișcarea LGBT *, iar legalizarea „căsătoriei” unisex în unele țări este o mare încurajare pentru acestea.
Se pare astfel că, dacă și acolo unde o societate acceptă eliminarea înțelesului multimilenar al căsătoriei, de cămin optim pentru nașterea, creșterea și educarea viitorilor copii, poligamia este următorul pas logic.
* cf. Jaime M. Gher, Polygamy and Same-Sex Marriage – Allies or Adversaries Within the Same-Sex Marriage Movement, 14 Wm. & Mary J. Women & L. 559 (2008), http://scholarship.law.wm.edu/wmjowl/vol14/iss3/4
