Conform spaţiului dedicat pe site-ul edu.ro Strategiei naţionale de educaţie parentală 2018-2025 propuse de Guvernul PSD, se aşteaptă observaţii, sugestii propuneri până la data de 10 iulie 2018 pe adresa de e mail dezbateripublice@edu.gov.ro (care a înlocuit adresa iniţială claudia.teodorescu@edu.gov.ro).
Cine este interesat poate trimite pe ambele adrese de e-mail (pentru siguranţă) sugestii şi propuneri; prezint aici punctul meu de vedere în dezbaterea publică.
…
În atenţia Ministerului Educaţiei Naționale:
Subsemnatul Cătălin Sturza, faţă de conţinutul proiectului supus dezbaterii publice „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”, vă rog să luaţi în considerare următoarele:
– Solicit ca din cuprinsul strategiei să fie eliminată orice referire care tinde să facă o judecată de valoare cu privire la preferabilitatea unei convingeri sau viziuni (de tip progresist, ideologic, în direcția „teoriei genului”) în dauna alteia (de tip conservator, creștin sau „tradiționalist”) asupra lumii, familiei sau educaţiei.
– Art. 29 alin 6 din Constituția României recunoaşte părinţilor dreptul fundamental de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine (art. 29 alin. 6 din Constituție), iar libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale (art. 29 alin. 1 din Constituție). Art. 14 alineatul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevede dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice şi pedagogice, iar art. 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului prevede dreptul părinţilor de a asigura această educaţie conform convingerilor lor religioase şi filosofice.
– De aici rezultă obligaţia de neutralitate a Statului faţă de diferitele opţiuni, opinii şi convingeri privitoare la valorile centrale ale educaţiei şi familiei; Statul şi funcţionarii săi nu au nici un temei prin care să se pună în poziţia de a stabili ce e bine şi ce e rău, ce e greşit şi ce e just în materie de opţiuni conservatoare sau „tradiţionaliste” pe de o parte, sau progresiste sau ideologice, pe de altă parte. Statul are obligaţia de a se abţine de la a impune sau favoriza propriul său model ideologic.
– Pe ce bază îşi arogă Guvernul României calitatea de a decreta că viziunea conservatoare, creștină sau „tradiţionalistă” asupra familiei e rea, învechită şi trebuie abandonată şi că ar fi nevoie de o „nouă cultură familială”? Pe ce bază se auto-supra-situează actualul Guvern PSD în poziţia de a decreta că cei care avem opţiuni conservatoare, creștine sau „tradiţionale” privind familia şi educaţia greşim şi pe ce bază îşi arogă dreptul de a ne „corecta”?
– Dacă nu trebuie să pornim de la „modele unice considerate ideale”, cum spune Strategia aflată în dezbatere publică pe site-ul MEN, de ce ni se impune ideea unui alt model unic considerat ideal, adică „cel nou”, ideologic, avut în vedere de actualul Guvern PSD?
– Impunând ca singură validă şi dezirabilă o anumită opţiune (cea „înnoitoare”, „progresistă”, „diversă”, ideologică) nu obţii „diversitate”, ci uniformitate; diversitatea rezultă din coexistenţa mai multor puncte de vedere și modele concurente în societate; şi din neutralitatea Statului faţă de ele.
– Solicit, aşadar, ca toată Strategia să fie regândită prin eliminarea oricărei presupoziţii care descalifică convingerile conservatoare, creștine şi „tradiţionaliste” despre familie şi pe cei care ni le însuşim şi care stabileşte ca unic model valid modelul „progresist”, „divers”, în direcția ideologiei de gen, etc, cu încălcarea obligaţiei de neutralitate a Statului.
– Solicit eliminarea oricărei prezumții implicite sau explicite că aceste cursuri de educație parentală ar trebui să fie obligatorii pentru părinți. Reeducarea părinților după un model ideologic impus de Stat este o caracteristică a societăţilor totalitare, societăți care au în cea mai înaltă măsură tendinţa de a interveni în viața privată a individului și a familiei și de a manipula și controla conștiințele oamenilor.
– Solicit eliminarea asumării de către Stat a rolului de supra-educator şi a oricăror intenţii de a promova vreo concepție sau viziune despre lume în dauna alteia, fie că vorbim despre diversitate, fie că vorbim despre „revizuirea” (!) stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării „stereotipiilor de gen” (?!).
– Statul nu are dreptul de a ne impune opiniile sale, ci obligaţia de a le respecta şi sluji pe ale noastre.
În concluzie, solicit eliminarea din proiectul de strategie a ideii că ar trebui promovate „noile ideologii în domeniul protecţiei copilului” şi că ar trebui eliminate „mentalităţile conservatoare”, ori că ar trebui „regândit un sistem de valori ale familiilor”. Sau decretarea ca fiind anacronică a opţiunii ataşamentului față de „valorile care s-au transmis tradiţional şi pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamilială”. De asemenea, solicit eliminarea ideii că ar fi nevoie de „stimularea interesului pentru o nouă cultură familială”; solicit eliminarea ideii că aceste cursuri ar trebui să fie obligatorii pentru părinți; solicit renunţarea la „promovarea diversității” – diversitatea se obţine lăsând libere opţiunile diverse şi liber asumate ale oamenilor, nu impunând un model unic ca valid, fie el şi „divers”. Solicit, în sfrârșit, eliminarea oricărei idei, prezumții și forme de acțiune care aduc atingere libertății de conștiință, libertății religioase și care reprezintă o imixtiune în viața privată a individului; și solicit renunţarea la „revizuirea stilurilor parentale din perspectiva relaționării cu copiii și înlăturării stereotipiilor de gen”.
Sau, și mai bine, solicit retragerea completă a Strategiei de educație parentală și regândirea acesteia în conformitate cu principiul neutralității Statului, cu toate punctele de mai sus, și cu ethosul și valorile acestui popor.
Cât despre proiectul educării părinţilor prin cursuri de parenting, apreciez că, dincolo de obligaţia Statului de a nu impune cu valoare referenţială un anumit model şi mod de a vedea lucrurile, avem de a face cu o alocare imensă de resurse – peste 290 milioane de lei numai în primul an – pentru un scop lipsit de utilitate (tipul înrădăcinat din primii ani de relaţionare părinte-copil nu se modifică structural prin cursuri săptămânale de parenting) şi de legitimitate (nu e îndreptăţit Guvernul să decreteze că modelul guvernamental este cel just). Și, ținând cont de realităţile româneşti, chiar de eficienţă.
Consider că aceste sume ar trebui mai degrabă alocate în direcţia rezolvării numeroaselor probleme actuale cu care se confruntă infrastructura educaţională a României şi nu în direcţia reeducării părinţilor şi copiilor deopotrivă, după o ideologie de Stat.
Cu speranţa că veţi da curs acestor solicitări,
Cătălin Sturza
