back to top

Un belgian a fost eutanasiat după o operaţie de schimbare de sex eşuată

Nathan Verheist a fost eutanasiat după o lungă şi grea suferinţă
Nathan Verheist a fost eutanasiat după o lungă şi grea suferinţă

Un belgian în vârstă de 44 de ani a fost eutanasiat, luni, după ce medicul a apreciat că suferinţele sale fizice, rezultate în urma unei operaţii de schimbare de sex eşuate, au devenit „insuportabile”, a anunţat marţi presa belgiană, citată de AFP.

Nathan Verhelst a murit într-un spital din Bruxelles, înconjurat de mai mulţi prieteni, la sfârşitul unei lungi proceduri în vederea obţinerii acordului lumii medicale într-o ţară, Belgia, unde eutanasia este legală din 2002. „A murit împăcat”, a declarat medicul care l-a asistat, Wim Distlemans, de la spitalul universitar flamand VUB. Toate condiţiile efectuării eutanasiei au fost întrunite, pacientul reuşind, „în acest caz, să vorbească clar despre suferinţele sale fizice insuportabile”, a precizat el pentru cotidianul Het Laaste Nieuws.

Nathan avea sexul feminin la naştere, într-o familie de trei băieţi, şi purta prenumele Nancy. El a fost respins de părinţi, care şi-au dorit din nou un băiat, potrivit cotidianului, care l-a intervievat cu o zi înainte să moară. Visând încă din adolescenţă să devină bărbat, Nathan a suferit succesiv trei operaţii, în perioada 2009-iunie 2012, dar nu a rămas mulţumit. „Am pregătit dulciuri pentru a sărbători noua mea naştere, dar, prima dată când m-am văzut în oglindă, am avut o aversiune faţă de noul meu corp”, a relatat Nathan.

Pentru a fi efectuată eutanasia, o „persoană trebuie să prezinte o afecţiune gravă şi incurabilă care i-ar cauza suferinţe (…) de ordin psihic sau fizic”, a explicat Jacqueline Herremans, membră a Comisiei naţionale privind eutanasia.

Dezbaterea pe tema eutanasiei continuă în Belgia, unde Parlamentul urmează să examineze aplicarea acesteia pentru minori „capabili de discernământ” şi pentru adulţi care suferă de Alzheimer.

Marea majoritate a belgienilor sunt de acord cu noile modificări, potrivit unui sondaj apărut miercuri în Libre Belgique. Un post de televiziune flamand, TV Oost, va difuza în curând un reportaj consacrat vieţii lui Nathan.

din cotidianul electronic „Adevărul”

Re(d)acționarul
Re(d)acționarul
Texte preluate din alte surse și anunțuri ale redacției.

Cele mai recente

Cele mai citite