back to top

Un profesor cu opinii provita a fost concediat pentru că le-a arătat elevilor un film despre avort

Philippe Isnard, de 40 de ani, profesor de istorie care a fost suspendat în noiembrie anul trecut pentru că a pus la dispoziţie materiale pentru viaţă şi a prezentat imagini despre copii avortaţi în cursul unei dezbateri despre avort la clasa a zecea, în Manosque, Franţa, a fost dat afară joi din sistemul naţional de învăţământ. Isnard şi-a pierdut postul, fără salariu, fără ajutor social sau vreun drept la compensaţii financiare prin sistemul de asistenţă socială.

El a declarat pentru LifeSiteNews.com că a rămas “uluit” de gradul de severitate al deciziei, chiar dacă nu îşi mai punea problema unei reabilitări depline. Revocarea reprezintă cea mai dură măsură disciplinară posibilă pentru un profesor din sistemul francez de învăţământ public. Cotată la nivelul 4 pe o scară de la 1 la 4 a măsurilor disciplinare, o revocare deplină poate fi pronunţată numai de ministrul Educaţiei însuşi. Aceasta pune punct carierei didactice pentru tatăl a doi copii, în toate şcolile finanţate de stat.

Controversa în jurul lui Isnard a început toamna trecută, când mai mulţi părinţi au început o campanie publică împotriva profesorului de istorie, după ce acesta a arătat elevilor în vârstă de 15-16 ani un material video grăitor, intitulat “No Need to Argue” (Nu e nevoie de argumente). Mass-media franceză centrală s-a grăbit să preia subiectul. Alimentată de o organizaţie feministă pro-avort, “Prochoix,” campania a provocat reacţii furioase în presă, făcându-se apel la Ministerul Educaţiei pentru a lua măsuri împotriva lui Isnard.

Ministrul educaţiei, Luc Chatel, a răspuns criticându-l public pe profesor, spunând: “Este inacceptabil ce s-a întâmplat. Profesorii au obligaţia de a respecta neutralitatea şi de a avea respect faţă de persoane.” La scurt timp după ce Isnard a fost suspendat temporar în noiembrie, în cadrul liceului Les Iscles s-a înfiinţat o “unitate de consiliere psihologică” pentru a veni în sprijinul elevilor care au participat la dezbaterea despre avort. Din câte se pare, niciun elev nu a făcut uz de serviciile sale.Organizaţia locală Planned Parenthood a fost, de asemenea, invitată la liceul Les Iscles pentru a urmări dezbaterea, având întâlniri cu elevii în grupuri de câte cinci.

În ceea ce îl priveşte, Isnard a susţinut că a încurajat dezbaterea la clasă. Elevii au fost încurajaţi să aducă propriile materiale, fie pentru, fie împotriva avortului, în timp ce Isnard însuşi a pus la dispoziţie discursul lui Simone Veil care promova prima lege franceză pentru legalizarea avortului, cunoscută acum sub numele de “Loi Veil”, videoclipuri pentru viaţă, un imn pentru viaţă şi “No Need to Argue”.

El declară ca i-a avertizat pe elevi cu privire la natura şocantă a unora dintre materialele care urmau să fie prezentate, spunându-le că sunt liberi să părăsească sala dacă doresc. Cazul de luna trecută al lui Isnard a fost prezentat în faţa unei comisii mixte de membri în sindicatul profesorilor şi reprezentanţi ai ierarhiei din Universitatea Aix-Marseille. Potrivit informaţiilor divulgate, după audierea de şase ore toţi cei 38 membri ai comisiei de disciplină au votat pentru pronunţarea unei măsuri disciplinare. Isnard spune că intenţionează să conteste decizia ministrului. De asemenea, el a creat pe cont propriu un grup pentru viaţă: ProVie France.

Fiind întrebat dacă i s-a părut potrivit să arate imagini grăitoare despre avort unor elevi în vârstă de 15 sau 16, Isnard a declarat pentru LSN că sistemul naţional de învăţământ din Franţa îi consideră maturi din punct de vedere sexual pe astfel de elevi. El a mai subliniat că aceştia primesc informaţii despre contracepţie şi avort în jurul vârstei de 13 sau 14 ani şi pot obţine pilula de a doua zi de la dispensarul şcolii, fără ştirea sau consimţământul părinţilor. “Dacă sunt consideraţi destul de mari să fie activi din punct de vedere sexual, trebuie să fie informaţi şi despre consecinţele acţiunilor lor”, a mai spus el.

(versiunea în limba româmă preșluată de la Război întru Cuvânt)

PRO VITA București
PRO VITA Bucureștihttp://www.asociatiaprovita.ro
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Cele mai recente articole