Cum a devenit Polonia o „cultură a vieţii”?

1483
0
DISTRIBUIȚI
Reclamă stradală anti-avort în POlonia cu referire explicită la decretul nazist de liberalizare a avortului
Reclamă stradală anti-avort în POlonia cu referire explicită la decretul nazist de liberalizare a avortului

Mulţi vorbesc despre avort ca expresie a emancipării feminine, indicându-l printre roadele progresului, dar în Polonia avortul a fost impus de nazişti şi apoi de dictatura comunistă. După eliberarea de totalitarism, Polonia a devenit o cultură a vieţii.

LEGALIZAREA AVORTULUI ÎN EUROPA: STUDIU DE CAZ – POLONIA

Autor: Dr. Antoni Zieba, vicepreşedinte, Federaţia Poloneză a Mişcărilor Pro-Viaţă

Istoricul legalizării avorturilor în Europa

Primul stat din lume în care uciderea copiilor nenăscuţi a devenit legală a fost Uniunea Sovietică, unde avorturile s-au legalizat începând cu data de 15 noiembrie 1920. După victoria Revoluţiei bolşevice, liderul comunist Lenin şi-a îndeplinit ţelul formulat anterior astfel: ”abolirea necondiţionată a oricărei legislaţii care sancţionează avorturile” (V. Lenin, Opere, (ediţia polonă), Warsaw, „Ksiazka i Wiedza Ed.”, vol. 19, p. 321). Merită precizat faptul că la vremea respectivă legislaţia din întreaga Europă proteja dreptul la viaţă al nenăscutului.

Cel de-al doilea conducător de stat european care a legalizat avorturile în ţara sa a fost Adolf Hitler. Din dorinţa de a crea o rasă superioară puternică si pură din punct de vedere biologic, Hitler a încurajat şi a aprobat în 1933 legea privind uciderea copiilor nenăscuţi care aveau sau erau suspectaţi ca având malformaţii. Trebuie adăugat faptul că leguitorii nazişti protejau copiii germani sănătoşi prin impunerea unor sancţiuni foarte stricte prin care se urmărea încurajarea creşterii demografice a „rasei de stăpâni”.

La scară largă, primele victime ale lui Hiler nu au fost comuniştii, evreii, polonezii sau ţiganii, ci copiii germani nenăscuţi suspectaţi ca malformaţi, precum şi victimele eutanasiei, procedură executată pe scară largă de nazişti [împotriva bolnavilor psihic, n. trad.]. După cucerirea naţiunilor slavone, germanii au pus în aplicare aşa-zisul „Plan Ost” de exterminare a popoarelor supuse, prin încurajarea cetăţenilor să folosească metodele contraceptive pe scară largă şi prin legalizarea avorturilor.

Planurile naziste privind avorturile sunt cel mai bine exemplificate prin luarea de poziţie a lui Martin Bormann, secretarul personal al lui Hitler şi şeful cancelariei NSDAP [Partidul Naţional Socialist German al Muncitorilor]: „Datoria slavilor este să ne slujească. Fertilitatea slavilor nu este de dorit. Să folosească prezervative şi să facă avorturi – cu cât mai multe cu atât mai bine. Educaţia [lor] este o ameninţare [pentru noi].” (după J. Heydecker, J. Leeb, „Cel de-al Treilea Reich în lumina Nuremberg-ului” (în polonă), Ksiazka i Wiedza Ed., Warsaw 1979, p. 391).

După cel de-Al Doilea Război Mondial, pe la jumătatea anilor 1950, în statele din blocul sovietic, dictatorii comunişti au pus în aplicare aşa-zisa acceptare din punct de vedere legal a avorturilor. În statele occidentale, inclusiv în SUA, avorturile au fost legalizate în cea de-a doua jumătate a anilor ’60 şi ’70 [1967 – Marea Britanie, 1973 – SUA, n. trad]. Susţinătorii „civilizaţiei morţii” au reuşit să obţină amendarea legilor prin minciuni şi manipulări. (ex. declaraţia dr. B. Nathanson „Fraudă mortală – o exterminare planificată”, în „Sluzba zyciu”, nr. 2/1999 (în polonă) [vezi şi declaraţiile lui B. N. la www.strigatulmut.ro – n. trad]. Nathanson a fost implicat în procesul legalizării avorturilor în SUA, dar a trecut printr-o schimbare radicală şi a dezvăluit metodele bazate pe minciună şi manipulare folosite de susţinătorii avorturilor.

Istoricul legalizării avorturilor în Polonia

În Polonia, avorturile au devenit legale începând cu data de 9 martie 1943. La vremea respectivă se numea „posibilitatea de a obţine avort”. Apoi forţele de ocupaţie au adoptat o ordonanţă prin care femeile poloneze îşi puteau ucide fără nici o restricţie copiii nenăscuţi, dar totdată măreau pedepasa, până la pedeapsa capitală, pentru uciderea copiilor nenăscuţi germani.

Încă din data de 22 iulie 1942, Adolf Hitler a dezvăluit poziţia sa favorabilă vizavi de avorturi, pe care le considera o metodă indispensabilă de control a populaţiei din teritoriile cucerite. „Familiile numeroase din statele cucerite sunt o problemă”, sublinia Hitler, „este în avantajul nostru ca fetele şi femeile să facă cât mai multe avorturi posibil”. Mai mult, Hitler a ameninţat: „Împuşc cu mâna mea pe oricine adoptă legi care să prevină avorturile în teritoriile ocupate din estul Europei”. (după William Brennman, „Holocaustul avorturilor. Soluţia finală din zilele noastre”, Landmark Press, 1983, p. 34.)

Desigur, după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a renunţat la legislaţia nazistă şi s-a revenit la legislaţia poloneză privind protecţia copilului nenăscut, legislaţie aflată în vigoare înainte de începerea războiului.

În Polonia, avorturile au devenit „legale” pentru a doua oară începând cu data de 27 aprilie 1956. Sub teroarea comunistă, membrii Parlamentului Polonez (Sejm) instaurat de ucigaşul în masă Stalin au votat pentru re-legalizarea avorturilor. Acest act stalinist a rămas în vigoare până în 1993, când Parlamentul Polonez, prin deputaţii de centru dreapta şi cei ai „Solidarităţii” a adoptat, pe data de 7 ianuarie, legea privind planificarea familială şi protecţia embrionului uman. Legea s-a confruntat cu opoziţia furibundă a parlamentarilor de stânga şi a liberalilor. Astfel, Polonia a devenit primul stat din lume care, în numele democraţiei, a respins legislaţia favorabilă avorturilor şi a adoptat o lege care proteja dreptul la viaţă.

După alegerile prezidenţiale din 1995 (înfrângerea lui Walesa, victoria lui Kwasniewski – socialist), încă înainte ca noul preşedinte să depună jurământul, un grup de parlamentari de stânga (în cea mai mare parte din Partidul Laburist) a propus un amendament la legea din 7 ianuarie 1993, care practic însemna înlăturarea protecţiei legale pentru copilul nenăscut. Amendamentul prevedea impunitate (scutirea de pedeapsă) pentru uciderea copilului nenăscut în cazul în care „femeia însărcinată trăieşte în condiţii grele de viaţă sau se confruntă cu o situaţie personală dificilă.”

Parlamentarii de stânga au folosit pentru motivarea amendamentului argumente false bazate pe multe minciuni evidente. Contrar adevărului, se menţiona faptul că: „interzicerea avorturilor din motive de ordin social a condus la apariţia unor fenomene anormale (…) numărul femeilor internate în spitale şi diagnosticate ca fiind ‘predispuse să piardă sarcina’, a crescut considerabil, ceea ce indică faptul că femeile încearcă să avorteze singure. Numărul copiilor abandonaţi şi al infanticidelor a crescut.”

În final, amendamentul criminal prin care se nega dreptul la viaţă al copiilor nenăscuţi a fost adoptat pe baza voturilor post-comuniştilor şi liberalilor şi promulgat de preşedintele Kwasniewski pe 20 noiembrie 1996. Ulterior, senatorii AWS [Acţiunea Electorală Solidaritatea] au contestat legea la Tribunalul Constituţional care, prin verdictul din 28 mai 1997, a recunoscut dreptul la viaţă al copilului nenăscut.

Astfel a fost abrogat amendamentul şi s-a revenit la legea din ianuarie 1993.

Lipsă de logică „europeană”: pedeapsa cu moartea este interzisă, dar avortul este permis?

În prezent, acest adevăr – faptul că viaţa începe în momentul concepţiei – este prezentat ca atare nu doar în jurnalele ştiinţifice şi în materialele de referinţă pentru studenţii facultăţilor de medicină, dar chiar şi în ghidurile medicale de interes general şi în manualele pentru clasele primare. Totuşi, cu excepţia Irlandei, Poloniei şi a Maltei, în toate statele Uniunii Europene uciderea copiilor nenăscuţi este legală.

Acceptarea unui stat nou în Uniunea Europeană este condiţionată de renunţarea la pedeapsa cu moartea, chiar şi în cazul celor mai periculoşi răufăcători. Această condiţie de acces în cadrul Uniunii s-a impus din respect pentru viaţa fiecărui om. Însă, în acelaşi timp Uniunea pretinde fiecărui stat să accepte avortul liber, o pedeapsă cu moartea inumană aplicată unor nevinovaţi şi neajutoraţi cum sunt copiii nenăscuţi! Cum poate fi exprimată în cuvinte această absurditate incriminatorie? Lipsă de logică, schizofrenie morală şi legală?

Se impune să ne reamintim cuvintele Maicii Tereza din Calcutta – câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace – rostite în cadrul Conferinţei Internaţionale a Naţiunilor Unite organizată la Cairo în 1994: „Am repetat de multe ori – şi sunt sigură de asta – cel mai mare pericol care ameninţă pacea în zilele noastre îl reprezintă avorturile. Atât timp cât o mamă are dreptul să-şi ucidă copilul, cine ne mai împiedică să nu ne omorâm între noi?”

Traducerea şi adaptarea: Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi – Fil. Bucureşti

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here