Taţi uitaţi: Bărbaţii şi avortul

9.474 views
13
DISTRIBUIȚI

de dr. Vincent Rue*

S-au făcut numeroase studii asupra efectelor avortului la femei, în timp ce bărbaţii au fost ignoraţi din punct de vedere legal, psihologic şi medical. Pentru bărbaţi, însă, problema avortului este un paradox care nu le dă pace. În aceste timpuri când bărbaţii îşi schimbă rolul şi ajung să fie din ce în ce mai implicaţi în creşterea copiilor, li se refuză în mod sistematic dreptul de a fi implicaţi în deciziile de viaţă şi de moarte care afectează pe copii lor nenăscuţi.

Absenţa puterii de a influenţa decizia afectează nu numai imaginea despre sine a bărbatului, dar poate să cauzeze conflicte privind rolurile în cadrul relaţiei sale cu femeia, un simţământ exagerat de vinovăţie, depresie şi, uneori, sfârşitul relaţiei cu partenera sa.

Avortul a fost prezentat ca o procedură chirurgicală simplă pentru femei, unde impactul psihologic este minor sau chiar absent la ambii parteneri ai actului sexual. În realitate, majoritatea bărbaţilor, ca şi majoritatea femeilor, refuză să recunoască orice consecinţe negative ale avortului.

Bărbaţii care decid să-şi accepte sentimentele, în loc să le dezmintă, descriu adesea experienţa avortului ca fiind deconcertantă şi dureroasă, mai presus de capacitatea lor de a-i face faţă.

Un gol imens

Sociologul Arthut Shostak afirmă, într-un articol pentru The Family Coordinator, că trei din patru bărbaţi care au răspuns la chestionarul său afirmă că au avut greutăţi din cauza experienţei prin care au trecut în legatură cu avortul şi că un număr mic, dar destul de semnificativ, au raportat vise persistente cu copilul care n-a ajuns să existe niciodată şi considerabile sentimente de vină, remuşcare şi tristeţe.

Atât la femei cât şi la bărbaţi, sentimentul de gol interior poate să dureze o viaţă întreagă, pentru ca părinţii sunt părinţi pentru totdeauna, chiar şi ai unui copil mort. Rezolvarea pe plan emoţional este aproape imposibilă, pentru că nu există o încheiere vizibilă – doar o amintire. Deoarece copilului nenăscut i s-a refuzat statutul de fiinţă umană, lui sau ei i se refuză un mormânt sau ceva care să-i marcheze existenţa. Procesul de doliu este lăsat neterminat.

Dincolo de efectele emotionale asupra bărbaţilor, avortul afectează şi relaţiile. Cercetătoarea Emily Milling a constatat că, în cazul a peste 400 de perechi care au trecut prin experienţa unui avort, majoritatea relaţiilor (70%) s-au destrămat în cursul lunii care a urmat avortului.

Anumite rezultate sunt evidente

Din cauza inegalităţii evidente care există între parteneri în luarea deciziei de a avorta, capacitatea de a dezvolta încredere, îndemînare în comunicare şi în rezolvarea problemelor care se ivesc în viaţă, intimitate, onestitate şi apropiere este grav limitată. Aceeaşi inegalitate are potenţialul de a provoca agresiune masculină greşit îndreptată către violenţă la adresa copiilor, a soţiei sau a propriei personae.

Experienţa clinică arată că bărbaţii devin ostili atunci când au fost excluşi din procesul de decizie şi descoperă că au fost înşelaţi şi manipulaţi.

Bărbaţii, ca şi femeile, sunt fiinţe omeneşti şi, ca atare, imperfecţi. Pot să trăiască şi ei sentimente de şoc, refuz de a accepta realitatea şi mânie. Nu este un proces simplu, ci unul natural care are nevoie de o comunicare sinceră, deschisă, plină de sensibilitatre şi compasiune. Poate că este dificil, dar comunicarea aduce compasiune, maturitate şi intimitate.

În decizia de a avorta, aproape întotdeauna rolul bărbatului este marginal şi pasiv. Este posibil ca el să fie omis de către parteneră, ignorat la clinica de avorturi şi neajutorat în cursul avortului şi după. Este foarte posibil ca acest conflict de roluri să fie la originea creşterii numărului de probleme de disfuncţie sexuală la bărbaţi.

Rolul bărbatului nu este evident

Un sondaj naţional recent arată că 87% din populaţie în SUA crede că bărbatul ideal ar trebui să ia atitudine în apărarea ideilor sale. Cu toate acestea, în cazul deciziei de a avorta, părerea bărbatului este nesemnificativă, din cauza autonomiei absolute pe care legea o acordă partenerei.

Experienţa unui tânăr este povestită de Arden Rothstein în cartea sa, Reacţia bărbaţilor la hotărârea de avort a partenerei: “Am crezut că eram un bărbat mult mai modern, că aş putea să intru acolo şi să stau jos şi să spun: Ăsta-i un avort, şi cu asta basta. Dar acum că mă aflu aici, mă simt făcut praf…Nu cred că cineva ar putea să conteze pe mine în această situaţie…Sunt zdruncinat…Aş vrea să ştiu ce o să facă ei pentru ea…Dar în ceea ce mă priveşte? Au ceva pentru mine ca să mă întind pe ceva ca să mor şi eu?”

Nicăieri nu se simte experienţa avortului mai dureros decât în acea zonă a rolului bărbatului de a fi responsabil şi de a-i proteja pe cei dragi. Rezultatele unui sondaj naţional arată că trei din patru persoane chestionate încă mai cred că bărbatul ideal este cel care s-ar lupta pentru a-şi proteja familia. Si totuşi, cum poate cineva să protejeze când nu i se permite prin lege să fie implicat într-o decizie de viaţă sau moarte?

Pe de altă parte, abandonarea responsabilităţii se potriveşte foarte bine cu gândirea care stă la baza avortului. Pentru acei bărbaţi cărora nu le pasă de femeile pe care le fertilizează, avortul este un mod de a dispune uşor de dovada sexualităţii lor şi o abdicare concludentă de la orice fel de responsabilitate.

A deveni tată

A deveni tată este, desigur, mult mai complicat decât actul sexual şi concepţia. Este un proces în curs, început cu mult înainte de intrarea propriu-zisă în rolul de tată semnalată de naşterea copilului. Acest proces include dezvoltarea anumitor calităţi personale, ţeluri, conflicte şi mecanisme de apărare.

Pentru bărbaţi, ca şi pentru femei, avortul opreşte brusc acest proces şi crează un gol în care confuzia, ambivalenţa, sentimentul de vină şi ostilitatea abundă.

Într-un sens foarte real, există criterii diferite în privinţa avortului: în timp ce dreptul de a abdica de la calitatea de viitoare mamă este garantat, dreptul de a reclama calitatea de viitor tată nu este. Dacă femeile aleg să fie mame, bărbaţii sunt obligaţi la acţiunea de paternitate. În timp ce femeile pot să aleagă, trecând peste obiecţiile bărbatului, bărbaţii suportă, în general, cea mai mare parte a cheltuielilor.

Atunci când bărbaţii încurajează avortul pentru paretenerele lor, această poziţie este definită drept constrângere, lipsă de compasiune, nesimţire sau egoism. Atunci când femeile aleg avortul, se consideră a fi o afirmare a drepturilor femeii, o afirmare a dreptului la sănătate şi eliberare de sub opresiunea masculină şi o confirmare a teritorialităţii suverane asupra corpului femeii şi asupra funcţiilor ei de reproducere.

Cum să rezolvăm sentimentele de vină şi doliu

Odată ce avortul a avut loc, este posibil ca bărbaţii să aibă nevoie de la fel de mult sprijin sufletesc ca şi femeile. Pentru ambele sexe, pierderea unui copil este o pierdere cum nu mai există alta. Sentimentele de vină şi de doliu pot să fie foarte tenace şi nu pot fi îndepărtate prin simpla voinţă.

Unul dintre cele mai bune remedii pentru vină este lumina strălucitoare a recunoaşterii deschise a faptei. Faptul că persoana vorbeşte despre un eveniment fără încheiere ajută la îndepărtarea sentimentului de vinovăţie şi este ştiut că această decizie de a spune adevărul a dat naştere unor mici minuni.

Un alt mod de a rezolva sentimentul de vinovăţie este o recunoaştere simplă a faptului că există în suflet o mare greutate cauzată de acest eveniment emoţional neîncheiat. Chiar acest act de recunoaştere uşurează considerabil persoana în cauză, pentru că îi permite să nu mai pretindă. Acea persoană poate atunci să recunoască şi durerea simţită în acel moment.

Rezistenţa opusă sentimentelor, nu sentimentele în sine, reprezintă adesea cea mai mare parte a problemei. Atunci când sentimentele sunt date pe faţă şi li se permite să fie trăite, ele pot să aducă cunoaştere. Exprersia completă a acestor sentimente poate să dureze câteva minute, dar din acest proces rezultă un individ mai liber si care se acceptă pe sine în mod mai complet.

Împăcarea cu moartea propriului copil nenăscut implică până la urmă un act de iertare. Iertarea pentru avort decurge din voinţa de a şti şi spune adevărul. A creşte înseamnă să fim capabili să ne iertăm pe noi înşine, oricât de mare este gradul sau natura greşelii.

Din nefercire, oamenii rămân blocaţi în încercarea de a ierta înainte de a-şi accepta propriile sentimente exact aşa cum sunt acestea. Gândind că ar trebui sau trebuie să ierte şi încercând să ierte îi împiedică de fapt s-o facă.

Nu există uitare

A-ţi ierta ţie însuţi vina nu înseamnă acelaşi lucru cu a uita avortul. Copilul nu poate fi niciodată înapoiat. Amintirile vor rămâne, dar sentimentele negative la adresa propriei persoane pot fi împăcate.

Avortul este o dilemă mult mai mare pentru bărbaţi decât realizează cercetătorii, consilierii şi femeile. Mulţi bărbaţi sunt victime ale avortului, împreună cu femeile şi cu copiii nenăscuţi. Pentru moment, adesea sunt cei care suferă în tăcere, nedumeriţi şi neputincioşi, atunci când se confruntă cu propriile reacţii la avort. Cu timpul, poate că o adevărată egalitate a sexelor va permite luarea de decizii mai democrate, mai multă dragoste şi mai puţină durere şi o înţelegere a faptului că, în nici un caz, avortul nu reprezintă o soluţie.

* Dr. Vincent Rue este psihoterapeut cu experienţă de peste 30 de ani, director al Institute for Pregnancy Loss din Jacksonville, Florida, SUA, centru de tratament şi cercetare independent. Mai multe detalii despre dr. Vincent Rue aici

13 comentarii

  1. sunt convinsa ca distinsul domn doctor are dreptate dar cum ramane cu sotii sau~partenerii care isi forteaza isi obliga partenera sa ucida nu puteam sa imi scot asta din cap chiar citind articolul

  2. Sa fim seriosi. Cel putin in Romania, pentru ca in alte tari nu stiu care este situatia, ultimul lucru de care barbatii se pot plange este ca se simt ignorati in ceea ce priveste problema avorturilor. De cele mai multe ori femeile sunt cele care isi doresc sa aiba copii, si barbatii nici nu vor sa auda de asa ceva. Barbatii sunt chiar foarte implicati, facand presiuni dintre cele mai diferite si mai dure pe langa sotiile, prietenele sau concubinele lor, pentru ca acestea sa avorteze. Nu prea exista „absenta puterii” de a influenta decizia femeii de a avorta, pentru ca de cele mai multe ori barbatul este un factor de decizie important. Ca femeia cedeaza si „asculta” de barbat este foarte grav, dar presiunile si santajul pe care barbatul le face asupra femeii sunt atat de mari, incat ea, din pacate, avorteaza. Conflictele in cadrul relatiei se reduc de cele mai multe ori la sentimentul de vinovatie pe care barbatul il insufla femeii cand aceasta hotaraste sa pastreze copilul (!!!), amenintata fiind cu divortul/parasirea, si devenind de cele mai multe ori o mama care-si creste singura copilul, fara ajutor financiar din partea barbatului. Exemplele de genul acesta sunt fara numar. Oricat de mult s-ar da barbatii loviti, consecintele cele mai directe si mai groaznice ale avortului, atat in plan fizic cat si in plan psihic le suporta femeile. Oricat de mult ar suferi un barbat in urma unui avort, riscurile multiple la care se supune femeia care face avortul sunt mult mai numeroase si mai grave, si suferintele asemenea. Inegalitatea despre care se spune ca ar exista intre parteneri in ceea ce priveste decizia de a avorta, nu are nici o legatura cu violenta si agresiunile pe care barbatul le aplica copiilor si femeii, asa cum gresit autorul incearca sa sugereze. Barbatii pot intr-adevar deveni ostili atunci cand descopera ca au fost inselati si manipulati, dar femeile care sunt inselate si manipulate in mod masiv de barbati, ce sa mai zica? Ar trebui sa devina si ele violente si agresive, daca urmam aceeasi logica? In decizia de a avorta, rolul barbatului nu este nici pe departe marginal sau pasiv. Nu in Romania cel putin. De cele mai multe ori rolul lui este central si foarte activ. Ca barbatii nu vor sa-si recunoasca vina sub nici o forma, si se spala pe maini aruncand vina numai pe femeie, asta o stim de cand lumea. NIMIC nu se va schimba in bine atata timp cat barbatii vor fugi de responsabilitate; de partea lor de vina si de responsabilitate cel putin. Dreptul barbatului de a apara viata copilului si a mamei nu poate fi impiedicat de nici o lege, asa cum se sugereaza in acest articol. Asta tine de educatia barbatului in cauza, si de cat este el de constient ca avortul inseamna o crima. Este posibil ca si barbatii sa aiba nevoie de mult sprijin sufletesc in urma producerii unui avort, dar din exemplele de viata pe care le-am vazut in jurul meu, majoritatea se detaseaza din pacate cu foarte mare usurinta de astfel de tragedii. Nu stiu cati barbati isi pun problema ca relatia intima cu o femeie este nu pentru distractie si pentru a se simti ei bine in mod egoist, ci este pentru a naste copii. De ce cedeaza femeile si au relatii cu barbatii „riscand” sa ramana gravide atunci cand conceperea unui copil NU este dorita? Pai este simplu. Femeile stiu ca numai cedand dorintei barbatilor de a avea relatii intime pot spera ca acestia vor ramane langa ele, iar barbatii pretind ca dovada suprema a iubirii femeii fata de ei este tocmai ca ea sa cedeze, si sa consimta a avea relatii intime cu respectivul barbat. Vedem ca prin toate mijloacele, si fara nici o jena, femeia este invinuita de tot ceea ce se intampla, pe cand barbatul are mereu scuze pentru toate lucrurile grave pe care le savarseste, iar daca greseste, vina lui nu este nicidecum la fel de mare ca a femeii. Oricum barbatii traiesc pe Marte, asa ca nu au cum sa greseasca, si oricum circumstante atenuante se gasesc garla, pentru ca, nu-i asa, cel mai puternic are intotdeauna dreptate.

  3. raluca… lasa ca are grija Dumnezeu sa echilibreze lucrurile… ai credinta… si vei avea si pace!

  4. Ion, bineinteles ca Dumnezeu echilibreaza lucrurile, altfel lumea asta ar fi disparut de mult. Dumnezeu are foarte multa grija de creatia sa, si il iubeste foarte mult pe om, si a facut totul pentru noi. „Veniţi, că iată toate sunt gata”. (Luca 14, 17). Poate de aceea cel rau are atat de multa invidie pe oameni.
    Dar cred ca Dumnezeu mai vrea ca fiecare dintre noi sa-si recunoasca propriile pacate, sa si le asume integral, si sa nu mai dea vina pe altii. La ce ar folosi acestea? Cum se va afla acela in fata Judecatii lui Dumnezeu? Va gasi oare indreptatire? La ce ar putea duce ascestea? La bucuria celui rau si la pierderea mantuirii noastre. „Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut”. „Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi”. „Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.” Matei 26, 30, 36).

    Eu credinta incerc sa am. Nu stiu insa cat si reusesc. Pace inca nu am, dar lupt pentru ca sa o dobandesc. Incerc din rasputeri sa-mi asum propriile pacate, iar cu cele „mostenite” incerc sa gasesc o rezolvare, insa tot asa, straduindu-ma sa nu arunc vina pe cei in cauza. E foarte greu dar nu imposibil.

  5. si cand fata ramane insarcinata iar baiatul nu e de acord cu sarcina ii zice sa faca avort,fata nu vrea sub nici o forma si decide sa il pastreze si cu toate ca idiotul stie ca a pastrat copilul care e al lui isi schimba nr de tel si se face disparut asta ce e? oare ii pasa? eu zic ca nu.mai rau ca animalele au devenit oamenii,pana si animalele isi apara puii nu ii omoara!

  6. articolul asta e o prostie! mai rar sa vezi barbat care sa doreasca un copil.la toti le sunt piedica,numai interesele lor le vad,sa fim seriosi!

  7. @ Ioana,
    ceea ce este cel mai tragic, este faptul ca in vremurile pe care le traim, barbatii romani ortodocsi sau nu, in majoritatea lor sunt preocupati de pacatele femeii, de indreptarea femeii, de feminism, de cum sa invinovateasca femeia de tot cea ce se intampla rau pe lumea asta. In schimb majoritatea barbatilor romani ortodocsi, mai mult sau mai putin “practicanti” par a nu se preocupa (aproape) deloc de pacatele lor, nici de indreptarea comportamentului lor fata de femeie, nici de ajutorarea femeii, si nici de a lupta cu misoginismul lor, care a facut timp de milenii mult mai multe ravagii decat feminismul in ultimul secol. Barbatul roman devine vrand nevrand cel mai mare dusman al femeii. Dar sa nu ne facem iluzii. Barbatilor le va fi intotdeauna foarte greu daca nu imposibil sa recunoasca ca au gresit femeilor lor. Mai se poate baza femeia de azi pe barbatul de langa ea? Eu cred ca intr-o masura din ce in ce mai mica.

  8. Articolul, daca am inteles eu bine, este mai mult valabil ptr. societatea din vest, din America, Suedia, UK. In aceste tari miscarea feminista este mult, mult mai puternica decat este in Romania. In Romania n-a intrat asa puternic datorita si Bisericii.

    In SUA sunt femei preoti, in SUA feministele spun celor care au supravietuit avortului ca nu ar trebui sa traiasca, in SUA barbatul a devenit asa, o jucarie, un accesoriu. In Romania nu este asa, dar in vest e jale. Evident, este mai mult de fatada, caci daca stai sa socotesti bine, miscarea feminista nu protejeaza femeia si natura ei, ci face exact opusul. Femeile devin din ce in ce mai masculine.

    E amuzanta putin treaba asta cu miscarea feminista. Ele sustin sus si tare drepturile femeii, dar uita ca cel care a lansat aceasta ideea ca bebele este doar o amestecatura de tesuturi animale a fost un barbat. Ele promoveaza ideea unui barbat, dar isi spun feministe.

    Avortul poate afecta barbatul in cazul in care el isi doreste acel copil, dar sotia nu si nu si il avorteaza. Sau cand nici nu stie ca e tata si affla abia dupa avort sau dupa cativa ani. Nu se poate spune ca nu afecteaza si barbatii, dar femeile sunt cele care devin mormintele propriilor lor copii.

    In Romania situatia este cam asa cum zice si Raluca +-. Plus ca mai e si familia care nu ofera sprijin. Parintii cand afla ca fata lor este cu copil ar trebui sa o ajute, sa o sprijine nu sa o ameninte si sa o dea afara daca nu face avort!

    Avortul afecteaza pe toata lumea, pe barbati, pe femei, pe copii, toata societatea, toata omenirea. Trebuie sa fie un echilibru in toate, altfel nu se poate.

  9. Femeii nu ii sunt aparate drepturile la noi in tara,femeia sta cu un barbat de cele mai multe ori ca nu are incotro,si daca mai are si copii cu el,stie ca daca divorteaza ramane pe drumuri,din pacate nici parintii fetelor nu sunt prea intregi la cap,pt ca isi vand fetele ca pe vite,ca sa le intretina altii,toate aceste defecte ale societatii se vor sparge tot in capul nostru,pt ca daca la sate mai sunt familii cu mai multi copii,la oras este frecventa familia cu un singur copil,femeile de la oras sunt mai predispuse factorilor nocivi,influentelor negative,flirturilor fara finalitate,si atunci cand este o lipsa crunta de responsabilitate ele decid ca mai putini copii este indicat,dar de vina este egoismul societatii in care traim,sa facem cariera,cariera costa,sa fim frumoase ,aranjate,si astea costa,toate costa.dar cel mai mult te costa lipsa unei familii,unui copil,lipsa intelegerii pe care femeia nu o are din parte parintilor ei,lipsa implicarii propriilor parinti,si atunci nu ar trebui sa ne mai miram de ceea ce se intampla.Ma intreb oare peste 20 de ani ce fel de populatie va avea tara noastra,caci in orase vad,familii imbatranite care fac copii la 40 de ani ,si asta se intampla peste tot la noi in tara.Parerea mea este ca femeia este mutilalata financiar,fizic,si psihic,si totul pleaca din politic,adica daca femeia este batuta de barbat,si ea nu are casa de la parinti,si nu are unde sta ce sanse are sa nu mai fie batuta din nou,daca statul nu catadicseste sa faca ceva ,si pe langa faptul ca este batuta mai este si leftera,pt ca barbatul care o bate,nu are chef sa i plateasca pensia alimnentara,care este derizorie,de aici pleaca toate de la bani,de la educatie,si din fumurile barbatului ca el poseda femeia,barbatul nu poseda nimic,el are complexul grandorii,mostenit ca,comportament de la la tatal lui,si tot asa,barbatul roman,este intruchiparea marlanismului cronic,si la doctor daca te duci si doctorul este barbat,si are o pacienta mai tanara,ii este imposibil sa nu se lege de ea,pt ca poate evident,toata societatea este construita pe acest calapod defect,poate sa mai treaca vreo 50 de ani sa se mai schimbe ceva,in bine nu in rau.Societatea culege ce seamana,semeni dezmat,culegi dezmat,semeni principii,culegi principii,barbatul marlan seamana marlanie,si culege tot marlanie,este foarte simplu.

  10. Suntem din pacate victimele comunismului,inca ne este frica sa purtam responsabilitatea faptelor noastre ,inca ne temem ,nu stiu de unde aceasta frica ,frica de proprii nostri parinti ,de parca acei parinti ar fi niste straini,trist foarte trist dar adevarat,observ asta la generatia mea ,ai caror parinti nu discuta cu proprii copii despre cum sa se poarte cu o femeie,sau un barbat ,a avea o relatie cat de cat normala a ajuns ceva la care sa aspiri,multi si multe nestiind ca lipsa educatiei din familie este responsabila pt multiplele esecuri sentimentale,de cele mai multe ori cei 2 ,nu stiu sa se poarte unul cu celalalt pt ca nu ia invatat nimeni,de aici problemele,si problema cea mai acuta este ca relatia tata fiica este una perimata ,si un subiect tabu,tatal nevrand sa discute cu fata despre nimic,nestiind cum sa i spuna ceva,pt ca aceeasi problema o are si cu sotia,dar sotia ar trebui sa vada asta,sa gestioneze mai bine familia ei,dar multe dintre mame nu sunt lasate sa si vada de familiilor lor,din cauza fie a socrilor,fie a parintilor bolnavi,si nu in ultimul rand,mamele nu sunt lasate sa poarte de grija propriilor copii,pt ca propriul barbat este invidios pe propriile fete,pt ca barbatii romani,sunt educati sa si ia sotii care sa le tina loc de mama ,caci este o problema cunoscuta,ca,barbatul roman se insoara pt menaj,trebuie cumva sa si asigure viitorul,sa stea si el cu o femeie,pe care el o vede ca un substituent al mamei lui,caci barbati roman nu intarca niciodata de la masa,nici dupa 70 de ani,si atunci se intelege de ce proprii copii devin un fel de concurenta pt el.nu stiu cate zeci de ani vor trece,pana baietii nu vor mai fii cocolositi de proprii parinti,pt ca cu cat cocoloseala tine mai mult,cu atat e mai greu pt individ sa se descurce singur.Tatii isi ponegresc ficele pt ca concureaza la resursele familei lui,caci femeia in trecut cand avea copil mai erau si maritate cu unul.iar acum datorita concubinajului,cei 2 nu sunt casatoriti,si practic,barbatul nu poate fi tras la raspundere,oricum barbatul roman este campion la a fi neresponsabil,indiferent ca are bani sau nu aroganta lui este caracteristica,si aroganta si nesimtirea se invata tot in familie,lipsa responsabilitatii se invata,se cultiva,si se propavaduieste peste tot,in masmedia,la televizor.

  11. asa este…dar tatii vor avea un soc mare la Judecata lui Dumnezeu… insa ei vor cunoaste singuri singurei pacatele pe care le-au ascuns de bunavoie aici pe pamant…totul, absolut TOTUL se va deslusi, fara ca nimeni sa mai poata ascunde ceva.de aceea multi prefera sa ignore credinta, sa Il ignore pe Dumnezeu, sa intre intr-un nihilism bolnav dar foarte la moda astazi: „ ei, nu-i chiar asa…lasa, nu-i nimic, iarta popa..etc etc„…daca nu faci fapte vrednice de pocainta, daca nu ai inima zdrobita TOATA VIATA…nu te iarta nimeni, nici chiar tu nu te ierti pe tine..vinovatia care e in stare latenta acum, te va acuza atunci cand nu vei mai avea TIMP sa repari ceva sau sa iti para rau… este o societatate romaneasca bolnava, mai ales din pricina comunismului…nu mai sunt copii comunisti, dar inca avem parinti comunisti si atei sau cu o credinta fatarnica egala cu zero…acesti parinti inca au influenta proasta asupra copiilor, mai slabi de inger….daca parintii nu se ridica, nu se vor ridica in veci nici copiiii si mentalitatile pro avort vor continua…chiar daca nu prin avort chirurgical, prin alte metode care nu sunt tocmai pe fata , dar stie tot sufletul de om ca tot avorturi sunt: anticonceptionale, sterilete, geluri, chiar legari de trompe uterine si vasectomii…capcane ale diavolului…si ala nu e un personaj de basm inventat de minti lunatice…ala chiar exista. dar sta ascuns si ranjeste la prostiile pe care le facem, stiind bine ca ne va inghiti cand vom inchide ochii pe lumea asta. Dumnezeu sa ne apere si sa ne curete ochii sufletului fiecaruia, ca sa vedem interesul lui…care este acela de a ne intoarce de unde am plecat- la Tatal Ceresc.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here