O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal

1115
0
DISTRIBUIȚI

Larisa Iftime (Provita Media) scrie pentru cotidianul BOR „Lumina” un nou articol pe tema actuală a diagnosticului prenatal, re-adus în atenţie de recentul caz de la maternitatea Giuleşti, unde s-a „aranjat”, profitându-se de o lege ambiguă şi impotentă, pentru un aşa-zis avort „terapeutic” (?!) al unui copil cu Sindrom Down, în luna a şaptea de viaţă.

Cazul a provocat scandal de presă nu pentru actul în sine, banal şi de rutină, ci pentru presupusa obiecţie la procedura a unui medic musulman. În tot vacarmul nu s-au auzit, cu puţine excepţii, decât vocile lobby-iştilor proavort de la Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice (prezentaţi inexplicabil, în Evenimentul Zilei, sub termenul neutru de „avocaţi”) care plângeau de milă parinţilor „traumatizaţi” – şi ale unor „medici”, probabil recalificaţi din măcelari, care afirmă nici mai mult nici mai puţin decât că oamenii cu Sindrom Down sunt „morţi pentru societate”.

În apărarea copilului suferind, ajuns, în epoca post-modernă, indezirabil, n-au luat poziţie, ca de obicei, decât preşedintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Vasile Astărăstoae, şi Federaţia Pro-vita Ortodoxă.

Altfel, aflând din articolul reprodus mai jos despre reacţiile oamenilor de ştiinţă şi organizaţiilor de persoane cu handicap din Occident, nu putem decât să constatăm cu amărăciune, privind în ograda proprie, că şi în această dispută, bioeticienii români, BOR şi ONG-urile care apără dizabilii au fost, ca de obicei, la pământ.
________________________________

O formă de discriminare socială:

Diagnosticul prenatal şi justificarea avortului

Larisa Iftime, Lumina, 29 aprilie 2011

Una din feţele „umanismului” de astăzi afişează o falsă expresie a grijii şi preocupării faţă de copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu handicap. Această „grijă” contribuie la extinderea avortului, în special a avortului tardiv, subminează moralitatea tradiţională, generează atitudini discriminatorii crunte faţă de persoanele cu handicap, compromite genetica medicală ca ştiinţă şi, în general, afectează sănătatea fizică, mentală şi spirituală a societăţii.

Diagnosticul prenatal s-a extins în ultima vreme şi în România şi este oferit aproape tuturor femeilor gravide, în primul trimestru de sarcină. Această procedură presupune analize de sânge combinate cu ecografia pentru a calcula riscul naşterii unui copil cu sindrom Down sau cu alte anomalii. Alte teste sunt oferite în cazul în care riscul este mai mare de 1 la 250. Ele includ biopsia de trofoblast, ce constă în prelevarea de placentă în primul trimestru de sarcină, şi amniocenteza, care înseamnă prelevarea unei mostre de lichid amniotic, în al doilea trimestru de sarcină. Dacă se confruntă cu un rezultat pozitiv, aproximativ 90% din cupluri apelează la avortul medical. Cifre similare privind avortul există şi pentru copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu spina bifida, fibroză chistică sau nanism. Copilul poate deveni dintr-o dată „incompatibil cu viaţa”, „fără calitatea necesară a vieţii”, „cu defect”, „cu retard” etc. Astfel de cuvinte o împing pe mamă să-şi ucidă copilul prin avort, ea justificându-se că a făcut-o „pentru binele lui” sau „ca să nu se chinuie”. Un laborator privat de diagnostic şi analiză genetică din Bucureşti propunea recent un program social, numit „O amniocenteză şi o analiză de diagnostic prenatal gratuită în fiecare lună – o şansă în plus pentru un copil sănătos”. De fapt, în spatele reclamei stă îndemnul de a elimina copiii bolnavi.

Noi legi în Germania şi SUA prevăd consiliere şi sprijin pentru gravidele care aşteaptă un copil cu handicap

Germanii nu au uitat de pericolul ideologiei fasciste. Ei au adoptat acum doi ani o lege care are drept scop scăderea numărului de avorturi tardive de natură eugenică. Parlamentarii germani au votat în favoarea extinderii consilierii şi sprijinului pentru familiile ai căror copii au fost depistaţi cu handicap şi care se gândesc la întreruperea sarcinii. Medicul trebuie să informeze pacienta despre condiţiile de viaţă ale unui copil cu handicap fizic sau mental şi să-i facă cunoscute toate mijloacele de sprijin. O femeie are o perioadă de trei zile de aşteptare între consiliere şi procedură ca să se gândească la opţiunile ei.

În septembrie 2008, fostul preşedinte american, George W. Bush, a semnat o lege care viza reducerea numărului de avorturi ale copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi cu alte boli. Legea prevede ca părinţilor copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down sau cu o altă boală să li ofere cele mai recente informaţii cu privire la starea acestor copii. Gravidelor trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii despre centre ale părinţilor cu copii cu nevoi speciale, astfel încât să poată învăţa despre experienţa reală a lor. Drept urmare a acestei legi, a fost înfiinţat un registru al familiilor care doresc să adopte copii cu nevoi speciale. Studii recente au arătat că părinţii care au deja un copil cu anomalii sau care au contact cu familiile care îngrijesc copii cu handicap, în timpul unei sarcini ulterioare, refuză de multe ori diagnosticul prenatal.

Oameni de ştiinţă împotriva diagnosticului prenatal

Există mulţi oameni de ştiinţă în lume care se opun diagnosticului prenatal. Un exemplu care reflectă poziţia celor care se opun diagnosticului prenatal ar fi acest citat din cartea celebrului neonatolog englez John Wyatt, profesor care s-a dedicat problemelor de bioetică moderne de îngrijire a sănătăţii: „Tot mai des se aud vocile celor cu handicap, care spun că diagnosticul prenatal este o formă de discriminare socială. O majoritate sănătoasă, datorită noilor tehnologii, îşi impune prejudecăţile ei sociale asupra unei minorităţi bolnave. De ce am afirma că viaţa unei persoane cu sindrom Down nu merită să continue şi că ea e doar o povară insuportabilă pe umerii părinţilor, ai societăţii şi ai statului? Nu este aceasta o nouă formă de discriminare? În trecut, discriminam oamenii după culoarea pielii şi a originii lor etnice şi numeam acest lucru rasism. Astăzi, suntem vinovaţi de crearea unei noi forme de discriminare – discriminarea după numărul de cromozomi, cromozomialism”. (John Wyatt, „Matters of Life and Death: Todayâs Healthcare Dilemmas in the Light of Christian Faith”, ed. a II-a, 2009)

În Franţa, 500 de profesionişti din domeniul obstetricii au semnat un apel, în decembrie 2010, în scopul de a „alerta autorităţile şi pe cetăţenii francezi cu privire la extinderea diagnosticului prenatal”. Printre semnatarii apelului se numărau şi profesorul Didier Sicard, fost preşedinte al Comitetului Consultativ Naţional de Etică, profesorul Jean-François Mattéi, genetician, fost ministru al Sănătăţii, profesorul Gérard Lévy, preşedinte al Comitetului de Etică al Colegiului Naţional al Ginecologilor Francezi.

Organizaţii ale oamenilor cu handicap avertizează asupra avortului eugenic

În Occident, apar tot mai des opinii ale persoanelor cu handicap, care sunt revoltate de diagnosticul prenatal şi de avorturile eugenice. Aceste acte pun sub semnul întrebării însuşi sensul existenţei lor în lume. În noiembrie 2000, Divizia europeană a Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap – o organizaţie care apără drepturile oamenilor handicapaţi, cu filiale în peste 130 de ţări din întreaga lume – a transmis comunităţii internaţionale un apel special, avertizând asupra utilizării noilor tehnologii genetice în scop de avort selectiv al copiilor nenăscuţi cu dizabilităţi de dezvoltare (boli congenitale şi ereditare). Avortul eugenic, consideră persoanele cu handicap, le ofensează demnitatea lor umană şi pune sub semnul întrebării existenţa lor.

Un apel similar a adresat şi Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Spina Bifida şi Hidrocefalie. Într-un document al acestei organizaţii, se precizează: „Viaţa unor asemenea oameni nu ar trebui să fie obiectul avortului sau al eutanasiei”.

Mărturii încurajatoare ale părinţilor

Revista americană „World Magazine” a prezentat, în 19 iunie 2010, mărturia a cinci femei care au născut copii diagnosticaţi ca fiind bolnavi sau cu handicap, copii născuţi în ciuda presiunilor de a-i avorta. În fiecare zi, aceşti părinţi auzeau informaţii îngrozitoare despre copiii lor, formulate în astfel de termeni cinici: „o legumă”, „un monstru”, „dependent de aparate”, „fără speranţă” ş.a. Una dintre aceste mame, Liz Ledoux, a aflat, în cea de-a 26-a săptămână de sarcină, că fiica sa este atinsă de exencefalie (creierul său era format în afara craniului). Medicul a insistat să avorteze, spunându-i că fiica sa va semăna cu o broască. Totuşi, Cynthia s-a născut şi a trăit 90 de minute. „Fiica mea nu semăna cu o broască. ş…ţ Era frumoasă… Surâsul ei, degetele ei mici erau perfecte. Dacă a fost dificil? Sigur că da. Dar nu regret că am născut-o. Am ţinut în braţele mele unul dintre cei mai frumoşi copii, timp de o oră şi jumătate”.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here