Bioetica pe înțelesul tuturor (articol introductiv)

7736
2
DISTRIBUIȚI

Natalia Vlas* 

Uneori denumita si “filosofie morala”, etica se preocupa cu ceea ce este corect si gresit din punct de vedere moral. Termenul se aplica, de asemenea, oricarui sistem sau teorie cu valoare morala. Unii autori considera ca etica se ocupa de ceea ce este bine (adica de valorile si virtutile pe care omul ar trebui sa le cultive) si ceea ce este corect (adica care sunt indatoririle morale ale omului).[1]  Se poate vorbi despre etica o data cu introducerea primelor coduri morale.

Aproape fiecare societate umana are un mit care explica originea moralitatii. La muzeul Louvre din Paris exista o coloana babiloniana cu un relief reprezentandu-l pe zeul soare Shamash, inmanand codul de legi lui Hammurapi. In “Protagora” lui Platon, este o relatare mitica despre felul cum Zeus, fiindu-i mila de oamenii care traiau in conditii vitrege in grupuri mici, a dat acestora un sens moral si capacitatea de a da legi si a face dreptate, astfel incat acestia sa poata trai in comunitati mai mari si sa coopereze intre ei. In Vechiul Testament, este relatat modul in care Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci pe Muntele Sinai.

Punctul comun intre acestea este dat de atribuirea unei origini divine acestor coduri morale,  pentru a se asigura cea mai profunda motivatie a respectarii lor. Legatura dintre moralitate si religie a fost atat de stransa, incat s-a considerat ca nu poate exista moralitate fara religie. In conformitate cu aceasta abordare, etica nu este un domeniu independent de studiu, devenind, de fapt, teologie morala.[2] Emil Brunner defineste etica crestina astfel: “stiinta conduitei umane, asa cum este ea determinata de conduita divina”, iar Georgia Harkness considera etica “un studiu sistematic al modului de viata exemplificat si invatat de Isus, aplicat la problemele si deciziile cotidiene ale existentei umane”.[3]

Etica este in general divizata in trei subdiscipline majore: metaetica, etica normativa si etica aplicata.[4]

Metaetica se axeaza pe problemele legate de natura conceptelor si judecatilor morale. Etica normativa se preocupa in principal cu stabilirea standardelor sau normelor de conduita si este de obicei asociata cu teoriile generale cu privire la cum ar trebui sa traiasca cineva. Una din problemele centrale ale eticii normative moderne este legata de intrebarea daca actiunile umane trebuie judecate ca fiind corecte sau nu doar dupa consecintele lor. In mod traditional, teoriile care judeca actiunile doar luand in considerare consecintele lor sunt cunoscute ca fiind teleologice, iar cele care judeca corectitudinea unor actiuni dupa conformitatea lor cu un principiu sau regula formala, se numesc deontologice.

Cel mai mare interes insa, este suscitat incepand cu a doua jumatate a  secolului al XX-lea, de catre etica aplicata. Aceasta reprezinta aplicarea teoriilor normative la problemele morale practice.[5] Etica aplicata nu este un domeniu de cercetare total nou. Inca incepand de la Platon, filosofii morali au fost preocupati de probleme practice precum suicidul, abandonul copiilor, tratamentul femeilor si comportamentul potrivit pentru oficialii publici.

Filosofii crestini, in special Augustin si d’Aquino, au fost preocupati de intrebari despre justetea razboiului, daca exista sau nu justificare pentru minciuna, daca era corect ca o femeie crestina sa comita suicid pentru a evita un viol. Hobbes a avut un scop practic in scrierea “Leviathanului”, iar Hume a scris despre etica suicidului. Preocuparile practice au continuat cu utilitaristii britanici: Bentham a acoperit o paleta incredibil de mare de subiecte, iar Mill a fost laudat pentru eseurile sale asupra libertatii si asupra supunerii femeii.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea insa, au devenit proeminente chestiunile legate de egalitatea rasiala si sexuala, drepturile omului si justitie, precum si cele legate de valoarea vietii umane, care au dat nastere unor controverse cu privire la avort si eutanasie. In stransa legatura cu acestea sunt si implicatiile etice ridicate de dezvoltarea tehnicilor de reproducere, cum ar fi fecundarea in vitro, bancile de sperma, manipularea genetica si clonare. De aceste probleme se ocupa bioetica.

Desi se considera de obicei ca bioetica a aparut ca urmare a dezvoltarii sistemelor de sustinere a vietii, a dezvoltarii tehnologiilor reproductive si a miscarilor pentru drepturile pacientului, conceptul de bioetica se poate recunoaste inca din vremuri stravechi in toate tarile.[6] Fiecare tara a avut reglementari cu privire la avort, infanticid, uciderea batranilor etc. De pilda, in Sparta, practica uciderii celor slabi si a copiilor nascuti cu malformatii era legalizata. Tot asa, unele popoare primitive considerau drept o datorie uciderea unui nou-nascut, in anumite situatii: erau omorati slutii, bolnavii, copiii care, dupa unele indicii, erau socotiti aducatori de nenorocire (gemenii nascuti cu dinti).[7] De asemenea, in Japonia, prin Mabiki,  copiii handicapati erau lasati sa moara ori erau ucisi, lucru care se intampla in majoritatea culturilor stravechi.[8]

Cuvantul “bioetica” a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in anul 1970, de catre Potter si Hellegers, cu referire la etica mediului, respectiv la etica medicala[9] si provine din limba greaca (“bios”- viata si “ethos”- morala). Trebuie remarcat insa faptul ca inainte de introducerea acestui termen de catre cei doi, inca din anul 1969, aparuse faimosul Hastings Center sub influenta filosofului Daniel Callahan si psihiatrului Willard Gaylin, care se ocupau cu studierea si elaborarea de norme, mai ales in domeniul cercetarii si experimentarii biomedicale, fara insa a folosi termenul de bioetica.[10]

Conform Dictionarului Oxford, bioetica este “disciplina care studiaza problemele etice rezultate din progresele medicinei si biologiei”. Pentru Marie Luce Delfosse, filosof din Namur, bioetica este “spatiul in care sunt examinate din punctul de vedere al mizelor etice si al articulatiilor lor sociale, practicile efective si virtuale, legate de stiintele vietii”.[11] Coen considera bioetica “o problema a limitelor, a inceputului vietii si a sfarsitului vietii, a acelor momente imponderabile cand totul este posibil: si continuarea vietii si disparitia ei”.[12] In editia din 1995 a “Encyclopedia of Bioethics”, W.T.Reich   dadea urmatoarea definitie bioeticii: “Bioetica este studiul sistematic al dimensiunilor morale – inclusiv viziunea morala, deciziile, conduita, liniile directoare etc – ale stiintelor vietii si tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietati de metodologii etice intr-o abordare interdisciplinara”.[13] Claudiu Dumea considera ca cea mai potrivita definitie data bioeticii este urmatoarea: “Bioetica este studiul sistematic sau stiinta comportamentului uman in cadrul stiintelor vietii si al ingrijirii sanatatii, cand acest comportament este examinat la lumina valorilor si a principiilor morale”. [14]

Pentru cei mai multi, campul de actiune al bioeticii ar trebui sa se limiteze la:

  1. Inginerie genetica
  2. Procreatie asistata medical
  3. Avortul terapeutic
  4. Diagnostic prenatal, diagnostic postnatal, sfat genetic
  5. Experientele pe fiintele umane
  6. Eugenia, inclusiv sterilizarea handicapatilor genetic
  7. Terapia indarjita
  8. Eutanasia – dreptul de a muri demn
  9. Dreptul la adevar – cat trebuie comunicat bolnavului

Dar bioetica mai poate cuprinde transplantul de organe si tesuturi si intersexualitatile, indeosebi transsexualitatea.

In conditiile in care omul a devenit stapan al procreatiei, ereditatii si creierului, la rigoarea rece a stiintei trebuie adaugate si caldura vietii si profunzimea reflectiei inspirate de dragostea pentru om. Arta de a dirija cercetarea stiintifica prin bioetica devine un gardian al aplicarii acestor cuceriri la om.[15]

Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice dupa care trebuie judecate problemele ridicate mai sus, ci bazandu-se pe principiile puse la dispozitie de alte discipline, de traditia culturala si de contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplina normativa, in sensul ca se pronunta asupra calitatii obiectivelor ei, a eficientei si perspectivelor lor pentru viata si promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apeleaza in mod direct la concursul pe care morala crestina i l-ar putea da, in fundamentarea normelor prescrise omului de stiinta si a principiilor de care trebuie sa tina cont performantele acestuia in materie de viata. Or, omul de stiinta nu scapa preocuparilor lui Dumnezeu, deci nici moralei crestine care, la randul ei, se intereseaza de toate temele care constituie obiectul bioeticii, pronuntandu-se asupra lor, pe baza ratiunii luminate de Duhul Sfant, si a revelatiei divine.

Finalitatea bioeticii este reprezentata, in acceptiunea seculara, de “analiza rationala a problemelor morale legate de biomedicina si de conexiunea lor cu dreptul si cu stiintele umane. Aceasta  implica elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei si pe drepturile omului, respectand toate confesiunile religioase, printr-o fundamentare rationala si metodologica adecvata stiintific”.[16] Dintr-o perspectiva crestina, finalitatea bioeticii este reprezentata de aplicarea principiilor Scripturii la problemele biomedicale. Liniile etice care trebuie elaborate sunt bazate pe voia lui Dumnezeu, sunt absolute, prescriptive si deontologice.

Cateva teme principale strabat domeniul acoperit de bioetica. Una dintre acestea, legata de avort si eutanasie, este daca calitatea vietii umane poate fi invocata in deciziile de intrerupere a vietii sau de incetare a eforturilor de prelungire a ei. Deoarece stiinta medicala permite astazi pastrarea in viata a unor copii handicapati, care acum cativa ani ar fi murit la scurt timp dupa nastere, medicii sunt deseori pusi in situatia de a decide, in fiecare caz, daca sunt sau nu intrunite conditiile unui standard de calitate a vietii. Un asemenea caz a fost facut public in 1981 in Marea Britanie, cand un renumit medic a fost acuzat de crima impotriva unui nou-nascut, suferind de sindromul Down. Dovezile din cadrul procesului au indicat faptul ca parintii nu doreau ca acel copil sa traiasca si de aceea, medicul i-a administrat un narcotic letal. Drept urmare, medicul a fost achitat.

Un caz similar a starnit controverse in SUA. In ciuda controverselor si eforturilor oficialitatilor de a asigura un tratament ce sa permita supravietuirea copiilor handicapati, nici in Marea Britanie, nici in SUA si nici in alte tari, nu exista un consens cu privire la decizia ce trebuie luata in cazul nasterii unor copii cu un handicap foarte grav. La fel stau lucrurile si in cazul deciziei de a pune capat vietii unui pacient ce sufera de o boala dureroasa incurabila. Se pune intrebarea daca calitatea vietii constituie un motiv pentru care eutanasia ar trebui practicata si cine ar trebui sa ia decizia.

Dezvoltarea tehnologica a ridicat si mai multe probleme etice in biologie si medicina. In 1978, nasterea primului copil conceput in afara corpului uman a initiat o dezbatere cu privire la etica fertilizarii in vitro. Aceasta a condus in curand la intrebari legate de congelarea embrionilor umani si ce ar trebui facut cu ei daca, asa cum s-a intamplat in Australia, in 1984, parintii ar muri.

O alta controversa in acest domeniu, este legata de mamele surogat, care sunt inseminate cu sperma sotului unui alt cuplu si ulterior cedeaza copilul cuplului respectiv. Din punct de vedere etic, se pune intrebarea daca este corecta acceptarea faptului ca o femeie sa-si imprumute uterul in scopuri materiale si ce se intampla daca aceasta se razgandeste si nu mai vrea sa cedeze copilul.

Punctul culminant al tehnologiei reproductive este dat de ingineria genetica. Probabil aceasta va fi tema dominanta in etica secolului XXI. Incercarile tot mai dese de clonare a oamenilor, dupa ce in prealabil s-a reusit clonarea mai multor animale, reprezinta o noua  provocare pentru bioetica.

Bioetica este o disciplina care nu se limiteaza doar la teoretizarea pe marginea fundamentelor vietii, ci urmareste si impune oamenilor de stiinta norme precise privind comportamentul lor fata de ceea ce numim viata. Bioetica  preia o serie de elemente si de principii din biologie si medicina, din deontologia medicala, dar si din alte discipline si domenii de activitate (cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) si pe baza lor, clarifica deciziile si alegerile posibile din punct de vederetehnic, in biologie, genetica si medicina.

La ora actuala, cateva paradigme de bioetica comparata privesc:

Respectul persoanei supuse cercetarii, indiferent de statutul acesteia;

  1. Acordul opiniei publice privind cercetarea;
  2. Efectuarea sa in institute specializate;
  3. Confidentialitatea rezultatelor;
  4. Minimalizarea riscurilor si maximalizarea beneficiilor;
  5. Contentia asupra rezultatelor-succese;
  6. Valorificarea euristica a eventualelor erori, ca si profesiunea de credinta fata de ele, cu asumarea riscurilor, dupa posologia lor prealabila.[17]

Transcendenta  persoanei, valoarea fundamentala a vietii, omul vazut ca un tot unitar, format din trup, suflet si duh – rezultat din sinteza valorilor fizice, psihologice si spirituale – raportul de prioritate si complementaritate dintre persoana si societate, o conceptie personalista si de comuniune a iubirii conjugale constituie puncte de referinta solide pentru bioetica.[18] Aceste valori trebuie sa constituie liniile calauzitoare pentru cei care incearca sa rezolve problemele generate de dezvoltarea stiintei biomedicale, care astazi pare animata de un entuziasm optimist al progresului, uitand de marile provocari ale bolilor iesite de sub control, de prevenirea relelor tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica.[19]

1.     Perspectiva umanista seculara asupra bioeticii

Tehnologia a creat noi probleme etice. Inseminarea artificiala, fecundarea in vitro, mamele surogat, transplantul de organe, prelevarea de organe, manipularea genetica si clonarea sunt toate realitati medicale. Nu se mai pune problema daca acestea pot fi realizate, ci daca trebuie realizate. Si aici punctele de vedere pot fi divizate in doua categorii: o abordare umanista seculara si perspectiva iudeo-crestina. Si nicaieri linia de demarcatie intre aceste doua abordari nu e mai clara decat in problemele biomedicale.

Umanistii seculari si-au exprimat in mod repetat crezurile. In “Manifestele Umaniste” (1933, 1973), ei sprijina avortul, eutanasia si suicidul. Omul este considerat autonom, in masura sa-si elaboreze propriul cod etic. Bunastarea  omului este valoarea suprema, acestuia fiindu-i permis sa faca orice pentru a dobandi fericirea.  Nu recunosc ca Dumnezeu este suveran si se lauda: “nici o divinitate nu ne va salva; trebuie sa ne salvam noi insine”. Cu alte cuvinte, ei afirma ca valorile morale deriva din experienta umana. Etica este astfel autonoma si situationala, fara a avea nevoie de sanctiuni teologice sau ideologice. [20]

In acest capitol vom prezenta, in termeni generali, cele trei modele de bioetica, care sunt considerate reprezentative pentru abordarile si directiile de gandire seculara, adoptate in dezbaterea actuala cu privire la bioetica. Este vorba despre modelul liberal-radical, modelul utilitarist si modelul sociobiologic.

1.1. Modelul liberal-radical

La  baza acestui model sta principiul autonomiei si libertatii absolute si neingradite a omului. Morala nu se intemeiaza pe fapte, nici pe valorile obiective sau transcendente, ci pe optiunea autonoma a individului.[21]Aceasta conceptie a debutat odata cu Revolutia franceza si a atins apogeul odata cu existentialismul ateu al lui Jean-Paul Sartre, care nega existenta lui Dumnezeu, a oricarei legi si a oricarui legislator.[22] Actiunile nu pot fi divizate in bune sau rele. Fiecare individ hotaraste in dreptul lui ce este bine si ce este rau, in functie de circumstante, cu conditia de a nu incalca libertatea celuilalt. In practica, acest model legitimeaza liberalizarea avortului, eutanasia, alegerea de catre parinti a sexului copilului lor, prin metoda selectiei, transsexualitatea, fecundarea artificiala chiar si in cazul femeilor singure, experimentele neingradite, sinuciderea, homosexualitatea  etc.

Atunci cand libertatea se intoarce impotriva vietii, insa, se distruge pe ea insasi. Asa  se face ca liberalismul etic a sfarsit prin a aluneca spre legitimizarea violentei si a legii celui mai puternic.[23]

Actionarea in baza propriei constiinte, fara a tine cont de preceptele divine universale si absolute, duce la un relativism moral fara limite si la ideologia conform careia “scopul scuza mijloacele”.

Daca Dumnezeu nu exista, omul are dreptul de a crea viata, dupa propriul plac. Omul are datoria de a crea o rasa superioara, cu ajutorul ingineriei genetice. Manipularea genetica constituie premisa crearii si brevetarii de noi animale. Bancile de sperma, fecundarea in vitro si mamele surogat fac astazi posibila crearea fiintelor umane superioare, prin interventiile asupra patrimoniului genetic al embrionului. Scopul ultim este crearea unei fiinte umane superioare ale carei caracteristici sa fie predeterminate pe baza ingineriei genetice.

Fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul poate fi, asa cum se afirma de multe ori, fie administratorul operei divine, fie un pretins creator autonom. Distinctia are consecinte diferite. In ipoteza in care omul este un simplu administrator, datoria lui este sa prezerve viata asa cum este sau s-o amelioreze, prelungind foarte putin opera divina. Pentru sustinatorii celui de-al doilea punct de vedere, omul nu este doar administrator al vietii, ci este si creator; prin urmare, nimic nu-l impiedica sa intervina in planul creatiei, cu conditia de a urmari ameliorarea conditiei umane. Ingineria genetica este astfel nu numai justificata, ci si necesara.[24] In acest sens, exista deja posibilitatea ca, prin intermediul testelor prenatale, parintii sa fie preveniti cu privire la urmasii impuri din punct de vedere genetic, iar acestia ii pot elimina prin avort, contribuind astfel la dezideratul ameliorarii speciei umane. Este vorba despre “cea mai evidenta forma de autonomie luciferiana”, in care omul il da la o parte pe Dumnezeu, pentru a-i lua locul.[25]

Opinia noastra este ca omul este atat administrator al creatiei, prin insarcinarea pe care Dumnezeu i-a dat-o, aceea de a lucra si de a pazi gradina Eden, cat si impreuna-lucrator cu Dumnezeu, prin porunca pe care a primit-o, de a creste si a se inmulti, dat fiind faptul ca actul creational se repeta in miniatura, in fiecare nastere.

1.2. Modelul pragmatic-utilitarist    

Principiul fundamental in aceasta abordare este calculul consecintelor unei actiuni pe baza raportului cost-beneficiu. Aceasta abordare ce urmareste maximizarea beneficiilor pentru un numar cat mai mare de oameni, isi are originea in lucrarile lui John Stuart Mill si Jeremy Bentham.

Bentham (1748-1832) aseaza omul sub incidenta a doi stapani: placerea si durerea. Pentru a fi bun, un lucru trebuie sa produca placere, sau sa fie un mijloc prin care sa fie produsa placerea si evitata durerea. La fel, un lucru este rau daca produce durere, ori constituie un mijloc de a produce durere sau de a priva omul de placere.[26]  Pe aceasta baza, Bentham a argumentat ca binele si raul pot avea semnificatie doar cand sunt folosite in conformitate cu principiul utilitarismului, astfel incat  orice lucru care face placerea sa prevaleze asupra durerii este corect, iar tot ce face ca durerea sa prevaleze, este rau. Astfel, Bentham propunea un calcul hedonist, prin care orice actiune era masurata in termenii placerii sau durerii pe care o producea.[27]

Mill avea ca baza pentru pozitia lui conceptul maximizarii fericirii, definita ca si prezenta a placerii si absenta durerii.

Etica utilitarista a elaborat conceptul de “calitate a vietii”, care vine in contradictie directa cu principiul sacralitatii vietii. Conform acestuia, un individ care nu poseda un standard al calitatii vietii nu este considerat persoana si i se refuza dreptul la viata. In aceasta categorie intra copiii handicapati, depistati fie inainte de nastere, fie dupa nastere, bolnavii incurabili sau batranii. Sunt astfel justificate atat eutanasia, fecundarea in vitro, suicidul, cat si avortul si infanticidul.[28] Pornind de la ideea responsabilitatii pe care o are omul de a ameliora  rasa umana, sunt justificate si tehnicile de manipulare genetica.

In cautarea acestei fericiri si a calitatii vietii, unii autori recurg la reducerea categoriei de persoana la cea de fiinta care simte, intrucat doar aceasta este capabila sa simta placere sau durere. Acest fapt are drept cosecinte: a. lipsa de consideratie pentru protejarea drepturilor indivizilor care nu au facultatea senzitiva (indivizii in coma vegetativa, embrionii etc ); b) justificarea eliminarii indivizilor care experimenteaza mai multa durere decat placere, sau care provoaca in altii mai multa durere decat bucurie (handicapatii, muribunzii, copiii malformati); c) justificarea unor interventii menite a suprima viata, cu conditia de a se evita suferinta (permiterea avortului, daca acesta are loc prin metode nedureroase pentru fetus).[29]

H.D. Aiken considera ca avortul eugenic si eutanasia eugenica a nou-nascutilor sunt obligatorii. El spune: “Pretentiile asupra dreptului la supravietuire biologica depinde in intregime de capacitatea pe care o are individul in chestiune de a-si construi, cu ajutorul altora, o viata umana. Ceea ce inseamna ca, in situatiile in care nu exista posibilitatea nici unei apropieri de o viata cu adevarat umana, dreptul la existenta biologica sau fizica isi pierde ratiunea de a fi si, ca atare, acea miloasa suprimare a vietii, in sensul biofizic al cuvantului este acceptabila sau poate chiar obligatorie.”[30]

1.3. Modelul socio-biologic sau materialist

Acest model propune o etica descriptiva. In evolutia ei, societatea elaboreaza si modifica norme si valori, in functie de stadiul ei de dezvoltare. La baza acestui model sta transpunerea teoriei evolutioniste a lui Darwin, in domeniul social. Aceasta este coroborata cu sociologismul lui Max Weber si cu sociobiologismul lui H.J. Heisenk si E.O.Wilson.

Ideea fundamentala a acestui model, este urmatoarea: la fel cum toate formele de viata au evoluat, pentru a se adapta mai eficient, tot asa evolueaza si societatile si de aceea, valorile morale, sistemul de valori, trebuie sa se schimbe.[31]

In aceasta abordare, deosebirile dintre om si animal sunt foarte mult estompate, psihicul uman nefiind radical diferit de cel animal, dupa cum sustinea Freud. Acesta este si unul dintre argumentele in favoarea suprimarii embrionului uman in primele stadii ale dezvoltarii, pana incepe sa se dezvolte sistemul nervos.[32] Pornind de la acesta, embrionul uman este considerat inferior unui animal care sufera, deoarece acest embrion nu are capacitatea de a suferi. Asa se face ca in Germania sunt acceptate experimentele pe embrionii umani, dar se incearca interzicerea lor pe animale. Adesea se considera ca embrionul nu este uman. Dealtfel,  Dr. James Watson, unul dintre castigatorii premiului Nobel, a sustinut ca nici un nou-nascut n-ar trebui sa fie declarat uman pana nu trece cateva teste referitoare la mostenirea sa genetica: “Daca un copil n-a fost declarat viu pana la trei zile dupa nastere, atunci fiecarui parinte ar trebui sa i se permita sa ia decizia de a lasa copilul sa moara, salvandu-l astfel de mizerie si suferinta”.[33]

1.4. Evaluarea eticii biomedicale umaniste

– Principiul utilitarist al calitatii vietii, versus principiul biblic al sacralitatii vietii.  Utilitaristii au inlocuit principiul sacralitatii vietii cu cel al calitatii vietii. Asa cum s-a vazut mai sus, in conformitate cu acest principiu, un individ trebuie sa aiba un anumit standard al calitatii vietii, pentru a putea fi considerat persoana si astfel sa aiba dreptul la viata.[34] In virtutea acestui fapt, copiii malformati, batranii, handicapatii, bolnavii incurabili nu au dreptul la viata. Dar se ridica intrebarea ce semnifica acest concept de “calitate a vietii”? Se ia in discutie calitatea fizica, sociala sau spirituala, sau poate o sinteza intre acestea? Si cine decide ce semnifica “calitatea vietii” si care este nivelul calitatii vietii necesar pentru a avea dreptul la existenta?[35] Apoi, care oameni vor beneficia de acest tratament de “calitate” si pe ce baza se va face discriminarea? Varsta, rasa, rang social? In al patrulea rand, cine cunoaste care sunt toti factorii necesari pentru ameliorarea rasei umane prin inginerie genetica? Iata intrebari care raman fara un raspuns rezonabil din partea umanismului secular.

– Suveranitatea asupra vietii apartine lui Dumnezeu, nu omului. Conform Scripturii (Iov 1:21; Gen. 1:21,27) Dumnezeu a creat viata si tot el o sustine (Fapte 17:28; Gen. 9:6). De aceea, omul nu are dreptul de a lua viata nimanui, indiferent de situatie. (Exod 20:13).[36] “Eu dau viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana Mea”, afirma Dumnezeu in textul din Deuteronom 32:39.

– Omul nu are datoria de a crea o rasa superioara.[37] Evolutionistii si-au dorit totdeauna sa duca mai departe procesul evolutiv si sa produca o rasa superioara. Intr-adevar, faimoasa lucrare a lui Darwin, “Despre originea speciilor” (1859) are tonalitati rasiste. Ducand mai departe ideea lui Darwin, Hitler a folosit selectia naturala ca model pentru producerea rasei superioare. Doar pentru ca noi putem face ceva, nu inseamna ca si trebuie sa facem acel lucru. Chiar daca putem face schimbari in specia umana, de unde putem sti ca acestea o vor face mai buna? Dupa ce standarde o vom judeca fiind mai buna?

Scopul nu scuza mijloacele. Mijloacele trebuie sa aiba propria lor justificare. Apoi, chiar scopurile au nevoie de justificare. Nu orice scop este bun, chiar daca este dorit de multi oameni. De pilda, multi germani au dorit exterminarea evreilor, ceea ce nu justifica actiunea. In al treilea rand, daca scopurile bune justifica orice mijloace, atunci ar fi justificata si uciderea disidentilor politici, de dragul armoniei sociale, sau uciderea bolnavilor de SIDA, pentru a opri raspandirea acestei boli. O simpla reflectare reveleaza numeroase ilustratii similare cu consecinte inacceptabile in cazul in care ar fi aplicata o astfel de etica.

2.     Perspectiva crestina asupra eticii biomedicale

Daca umanistii abordeaza etica biomedicala in termenii jocului de-a Dumnezeu, conform abordarii crestine, progresul in medicina trebuie folosit pentru a-l servi pe Dumnezeu. Tehnologia trebuie folosita pentru a ameliora suferinta umana, nu pentru a crea viata. Crestinii cred ca Dumnezeu este suveran asupra vietii. De aceea, trebuie sa-l slujim pe Dumnezeu, nu sa ne jucam de-a Dumnezeu. Tratamentul ar trebui sa fie voluntar, nu obligatoriu. Scopul medical este de a ameliora suferinta umana, nu de a crea viata. Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra viata, nu de a o manipula. Pe scurt, rolul crestinului in domeniul biomedical este terapeutic, nu eugenic.

Principiile de baza in abordarea crestina a acestei problematici sunt urmatoarele:

– Suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat orice fiinta vie (Gen. 1:21) si omul e creat dupa chipul si asemanarea Sa (Gen. 1:27). Acest lucru inseamna ca omul are atributele unei persoane, asa cum le are si Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o fiinta personala, ceea ce inseamna in primul rand o fiinta relationala,  apoi este o fiinta rationala, care gandeste, este de asemenea o fiinta volitionala, care alege si o fiinta emotionala, care simte.[38] Dumnezeu controleaza atat viata, cat si moartea. El da viata si tot el o ia (Iov 1:21). Omul este din tarana si in tarana se intoarce (Gen.3:19). Fiind creat de Dumnezeu, omul ii apartine lui si de aceea  nu are dreptul de a cauta sa obtina controlul asupra vietii umane. [39]

– Demnitatea omului. Omul e creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este coroana creatiei Lui. De aceea, a ucide un om este un pacat extrem de grav, intrucat e un afront adus direct lui Dumnezeu. Aceasta demnitate a vietii umane, ce rezulta din asemanarea omului cu Creatorul Sau, include corpul sau, care trebuie ingrijit (Efeseni 5:29) si chiar ingropat cu respect, anticipandu-se invierea sa ulterioara (1Cor. 15).[40]

– Sacralitatea vietii. Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa chipul sau, inseamna ca intr-un anume fel, noi impartasim asemanarea lui morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in mod unic caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si pana la moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta inca chipul lui Dumnezeu si merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum este. Toate marile religii sustin ca viata este inviolabila – toate interzic uciderea semenilor nostri. Imperativul este regasit si in juramantul hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai atat. Viata trebuie aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de aici, eticianul E. W. Keyserlingk considera  caracterul sacru al vietii, fiind singurul principiu important din univers, care “nu cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie”.[41] Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma etica utilitariana.

“Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui Dumnezeu si ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul sau scop”.[42]

– Dragostea agape. Dragostea este esenta eticii crestine, intrucat Isus a spus ca aceasta este cea mai mare porunca (Mt. 22:37-39). De aceea, e necesara aplicarea acesteia fata de fiintele umane in fiecare aspect al vietii, si mai cu seama in problemele biomedicale.

3.     Linii calauzitoare pentru abordarea  problemelor bioetice

Interventiile medicale trebuie sa fie totdeauna voluntare. Din principiul demnitatii si libertatii deriva principiul autonomiei, care impune consimtamantul in deplina cunostinta de cauza. Pacientul trebuie informat  cu privire la natura si posibilele consecinte ale tratamentului sau operatiei si trebuie sa-si dea liber consimtamantul. Daca acesta se afla in imposibilitatea de a-si da consimtamantul, nu ar trebui sa i se aplice nici o procedura medicala, cu exceptia celor necesare pentru prezervarea vietii. Un tratament fortat, indiferent cat de benefic ar fi pentru societate, este imoral.

– Este corecta permiterea mortii naturale, atunci cand ea apare. Este o mare diferenta intre a lua viata unei fiinte si a-i permite acesteia sa moara. Prima este totdeauna gresita. Ultima poate fi justificata in anumite conditii. A lua viata cuiva este crima, insa a-i ingadui acestuia sa moara din cauze naturale, poate fi un act de mila.

– Nu exista datoria de prelungire a mortii. Biblia declara ca atat pacatul prin comitere cat si cel prin omitere sunt gresite (Iacov 4:17). Astfel, a nu preveni moartea cuiva este echivalent cu a o produce. In acest sens, omul are datoria de a prelungi viata umana, iar daca sunt disponibile mijloace tehnice si medicale, acestea trebuie folosite corect. Nu trebuie confundata, insa, datoria de a prezerva viata cu obligatia de a prelungi moartea.

– Folosirea mijloacelor artificiale si naturale. Trebuie facuta orice incercare de a prezerva viata umana, prin toate mijloacele disponibile. Evident, nimeni nu ar trebui sa fie privat de hrana, apa si aer, intrucat privarea de aceste mijloace naturale ar fi echivalenta cu cauzarea mortii, adica cu comiterea unei crime. Daca exista mijloace tehnologice disponibile, acestea ar trebui folosite pentru prezervarea vietii. Acestea nu trebuie insa folosite pentru a prelungi moartea.

– Incurajarea mijloacelor contraceptive. Mijloacele contraceptive reprezinta doar o metoda de limitare a nasterii, nu una de ucidere a copiilor nenascuti, cum este in cazul avortului. Bineinteles, exista si metode contraceptive care sunt prin natura lor abortive, intrucat duc in mod direct la moartea ovulului fecundat (care este fiinta umana): pastila contraceptiva „de a doua zi” sau dispozitivul intrauterin (steriletul).[43]

– Corectarea vietii este justificata, insa nu si crearea ei. Traim intr-o lume imperfecta, devenita astfel din pricina pacatului omului. De aceea, nu este gresit sa cautam sa corectam anumite imperfectiuni. Totusi, este o mare diferenta intre a corecta imperfectiunile umane si a crea dupa bunul nostru plac fiinte perfecte. Usurarea suferintei umane, rezultate in urma caderii in pacat, este o datorie morala, dar fabricarea de fiinte umane nu este.[44]

Acestea sunt principiile crestine pe baza carora consideram ca trebuie formulate raspunsurile la problemele presante determinate de avansul tehnologic.

Sumar si concluzii

„Unde sunt embrionii?” „În frigider, lângă beri!”

Conflictul de opinii bazat pe problemele biomedicale se cristalizeaza la doi poli. La unul dintre acestia se gaseste perspectiva crestina, iar la celalalt perspectiva umanista seculara. Ultima neaga faptul ca exista un Creator, ca lumea a fost creata si ca exista niste legi date de Dumnezeu. Aceasta conceptie priveste omul ca fiind in principal un animal superior, dotat cu inteligenta superioara, iar aceasta inteligenta poate fi folosita pentru a imbunatati specia umana. De aceea, umanistii seculari favorizeaza avortul, eutanasia si ingineria genetica drept mijloace de indeplinire a acestui scop.

In contrast cu etica biomedicala umanista, crestinii cred ca Dumnezeu a creat oamenii dupa chipul sau si le-a dat niste imperative morale pentru a prezerva demnitatea si sanctitatea vietii umane. De aceea, din punct de vedere crestin, obligatia omului este de a-L sluji pe Dumnezeu, nu de a se juca de-a dumnezeu. Omul este doar custodele vietii, nu creatorul ei. De aceea, interventiile medicale trebuie sa fie corective nu creative. Noi trebuie sa reparam viata, nu s-o reconstruim. Tehnologia trebuie sa fie subordonata principiilor morale si nu invers.

Chiar in lumea decazuta din cauza pacatului, Dumnezeu a dat anumite principii care sa ghideze prioritatile morale:[45]

  1. Trebuie sa intelegem datele stiintifice in contextul ordinii create, in care faptele sunt incarcate cu valoare de insasi mana lui Dumnezeu.
  2. Fiecare viata are valoare: atat a animalului cat mai ales a omului.
  3. Exista o diferenta intre specia umana si celelalte animale cu privire la gradul de protectie ce li se cuvine.
  4. Este absolut interzisa uciderea unui om, acesta avand dreptul inviolabil de a nu fi ucis.

Motivul ce sta la baza acestor principii este faptul ca  Dumnezeu a facut pe om “dupa chipul si asemanarea Sa”. Despre aceasta Westermann spunea: “faptul ca omul e creat dupa chipul lui Dumnezeu nu pune problema unei calitati a omului, ci inseamna ca Dumnezeu a creat omul ca si o contraparte a Lui si ca fiintele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se manifesta doar in relatia individului cu Dumnezeu”.[46]

* Natalia Vlas este doctor în Relații Internaționale și Studii Europene al Universitții Babeș – Bolyai, Cluj Napoca. Președinte al Institutului de cercetări Sociale și Politici Publice.

(Eseu publicat în original în revista „Perspective”, sub titlul „Bioetica și perspectiva creștină”)

 ________________________________________

BIBLIOGRAFIE

Atkinson, David, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994.

Baird, Robert N. si Stuart E. Rosenbaum, Euthanasia-Moral Issues, Prometheus Books, Buffalo, New York, 1989.

Barnette, H., Henlee, Introducing Christian Ethics, Broadman Press, Nashville, Tennessee,1961.

Biblia sau Sfanta Scriptura, Societatea Biblica Interconfesionala din Republica Moldova, 2001.

Berdiaev, Nicolae, Noul Ev Mediu, Ed. Omniscop, Craiova, 1995.

Birch, C., Bruce, & Rasmussen, L., Larry, Bible and Ethics in the Christian Life, Augsburg Publishing House Minnesota, 1976.

Brown, Colin, Filosofia si credinta crestina, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 2000.

Buergenthal, Th. si R. Weber, Dreptul international si drepturile omului, Ed. All, Bucuresti, 1996.

Connery, John S.J., Abortion: The Development of the Roman-Catholic Perspective, Loyola University Press, Chicago, 1977.

Congregatia      Pro Doctrina Fidei – “Donum Vitae”, 22 februarie 1987.

                         Pro Doctrina Fidei –  referitor la eutanasie, Roma, 5 mai 1980.

Pro Doctrina Fidei –“Declaration on Procured Abortion”, 18 nov 1974.

*** Constitutia Romaniei, 1991.

Crabb, Larry, Intelegand oamenii, Ed. Shalom, Oradea, 1990.

Delumeau, Jean, Religiile lumii, Humanitas, Bucuresti, 1998.

Duculescu, Victor, Constitutia Romaniei comentata si adnotata, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

Dumea, Claudiu, Omul intre a fi si a nu fi – Probleme fundamentale de bioetica, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 1998.

Encyclopaedia Britannica, 2001, s.v. “Origins of Ethics”.

Erickson, J. Millard, Teologie crestina, vol. 2, Ed. Cartea Crestina, Bucuresti, 1998.

Geisler, L. Norman, Filosofia religiei, Ed.Cartea Crestina,Oradea, 1996.

Geisler, L. Norman, Christian Ethics- Options and Issues, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1989.

Gluvoski, G., Progrese in medicina, Ed. Helicon, 1997.

Grenier, Hubert, Marile doctrine morale, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.

Henry, F.H. Carl, Christian Personal Ethics,  Wm. B.Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids Michigan, 1965.

Holmes, F. Arthur, Ethics-Approaching Moral Decisions, Inter VarsityPress, Downers Grove, Illinois, USA, 1984.

Internet:   www.crestinismortodox.ro

www.lumeam.ro

www.rcrc.org

Ioan Paul al II-lea, Enciclica Evangelium Vitae, 30 martie 1995.

Jewett, Paul K., “The Relationship of the Soul to the Fetus” in Birth Control and the Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

Kant, Immanuel, Intemeierea metafizicii moravurilor, Critica ratiunii practice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1972.

Lindsell, Harold, The World, the Flesh and the Devil, Canon Press, Washington DC, 1973.

Lossky, Vladimir, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1990.

Macer, Darryl R.J., Gene Therapy Newsletter, no.4/1994.

Macer, Darryl, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute, Christchurch, 1994.

Macer, Darryl, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, no.5/1995.

MacIntre, A., Tratat de morala, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998.

Martinica, Isidor, Etica doctrinei sociale crestine, Ed. Gramar, Bucuresti, 1999.

Mason, K.J., Human Life and Medical Practice, Edinburgh University Press, 1981.

Maximilian, Constantin, Stefan Milcu si Sylvain Poenaru, Noil frontiere – Introducere in bioetica, Ed. Pan – Publishing House, Bucuresti, 1995.

Maximilian, Constantin, Stefan Milcu si Sylvain Poenaru, Fascinatia imposibilului, Ed. Editis, Bucuresti, 1994.

Monitorul Oficial al Romaniei, anul II, nr.5, Partea a II-a, 15 martie 1991.

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 008, 13 ianuarie 1998.

Monitorul de Cluj, anul V, nr. 489, miercuri, 14 august, 2002.

Montgomery, John Warwick, “The Christian View of the Fetus”, in Birth Control and the Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

Murray, John, Principles of Conduct, The Tyndale Press, 1957.

Noonan John T., “An Almost Absolute Value in History”, in John T. Noonan, ed., The Morality of Abortion: Legal and Historical Perspectives, Harvard University Press, Cambridge, 1970.

Pana, Stelian et al., Sexualitatea umana, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.

Paul al VI-lea, Enciclica Humanae Vitae, 25 iulie 1968.

Pierce, T. Burton, Etica lucratorului crestin, Ed. Life, Oradea, 1999.

Popescu, Dumitru si Doru Costache, Introducere in dogmatica ortodoxa, Ed. Libra, Bucuresti, 1997.

Popescu, Dumitru, Teologie si cultura, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1993.

Raduca, Vasile, Studii teologice, seria a II-a, anul LI, nr.3-4, iulie-decembrie, 1999.

Raicu, Petre, Genetica generala si umana, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997.

Scripcaru, Gheorghe et al., Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

Scripcaru, Gheorghe, “Bioetica si drepturile omului”, in Psihiatria si conditia umana, Ed. Psihomnia, 1995.

Sgreccia, Elio si Victor Tambone, Manual de bioetica, Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti, 2001.

Trobish, Ingrid, Bucuria de a fi femeie, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 1995.

*** Textes du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 1993.

*** Textes du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 1996.

Vere, Duncan W., “Therapeutic Abortion and Sterilization as Ethical Problems”, in Birth Control and the Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

 


NOTE

[1] Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, 1984, p.10.

[2] Encyclopaedia Britannica 2001, s.v. “Origins of ethics”.

[3] autorii sunt citati de Henlee H. Barnette, Introducing Christian Ethics, Broadman Press, Nashville, Tennessee, 1961, p.3.

[4] Vezi Enciclopedia Britannica 2001, s.v. “Ethics: Normative ethics”

[5] Ibidem.

[6] Darryl Macer, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute, Christchurch, 1994, p.20.

[7] Nikolai Losski, Condiţiile binelui absolut – Bazele eticii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 102-103.

[8] Darryl Macer, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, nr.5/1995, p.144-146.

[9] Ibidem, p.146.

[10] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolicaă de Bucureşti, 2001, p.4.

[11] Citat de Constantin Maximilian et al., Fascinaţia imposibilului – Bioetica, Ed. Editis, Bucureşti, 1994, p.6.

[12] Ibidem, pg.7.

[13] Citat de Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op. cit., p.14.

[14] Claudiu Dumea, Omul între a fi sau a nu fi – Probleme fundamentale de bioetică, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1998 , p. 5.

[15] Gh. Scripcaru et al., Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p. 19.

[16] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 15.

[17] Gh. Scripcaru, op.cit., p. 60.

[18] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, 2001, p.17.

[19] Ibidem, p.18.

[20] Norman L.Geisler, Christian Ethics – Options and Issues, Baker Book House, Grand Rapids, Michigan, 1989, p. 174.

[21] Ellio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 43.

[22] Claudiu Dumea, op. cit., p. 11.

[23] Ellio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 44.

[24] Constantin Maximilian, Ştefan Milcu, Sylvain Poenaru, “Noile frontiere – Introducere în bioetică”, Ed. Pan-Publishing House, Bucureşti, 1995, pg.38

[25] Ibidem, p. 12.

[26] Enciclopaedia Britannica 2001- Ethics

[27] Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, Downers Grove, Illinois, USA, Leicester, England, 1984, p. 43.

[28] Claudiu Dumea, op.cit., p. 13-14.

[29] Ellio Sgreccia, op.cit., p.46.

[30] citat de Claudiu Dumea, op.cit., p. 14-15.

[31] Ellio Sgreccia, op.cit., p. 42-43.

[32] Claudiu Dumea, op.cit., p. 17.

[33] Norman L. Geisler, op. cit. p.175.

[34] Claudiu Dumea, op.cit.,p.13.

[35] Ibidem, p.13.

[36] Norman L. Geisler, op.cit., pg.177

[37] Ibidem, p. 178.

[38] Larry Crabb, “Înţelegând oamenii”, Ed. Shalom, Oradea, 1998, p.98-106.

[39] Norman L. Geisler, op.cit., p.180.

[40] Ibidem, p. 182.

[41] Constantin Maximilian et al., Noile frontiere – Introducere în bioetică, p. 69.

[42] citat din “Donum Vitae”, în Claudiu Dumea, Omul între a fi şi a nu fi, Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1998, p.20.

[43] Acestea vor fi tratate într-un capitol ulterior, destinat combaterii avortului.

[44] Norman L. Geisler, op.cit., p. 180-184.

[45] David Atkinson, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994, p.204-205.

[46] Ibidem, p.205.

 

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anterior„Moartea pe roţi”. Guvernul olandez trimite clinici mobile pentru a-i eutanasia pe oameni la domiciliu
Articolul următorUngaria: Pace în pântecele matern!
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

2 comentarii

  1. Obiectul bioeticii îl constituie viaţa cu toate acţiunile menite să o promoveze, să o modifice şi chiar să o distrugă. În mod mai concret, putem spune că bioetica se ocupă cu urmatoarele teme: eutanasia şi insistenţa terapeutică, reanimarea, adevărul spus bolnavilor şi dreptul la moarte; avortul, eutanasia foetală, diagnosticul prenatal, consilierea genetică; sterilizarea handicapaţilor şi eugenia; experienţele pe embrionul uman şi pe om; înseminarea artificală, fecundarea artificială, băncile de spermă, fecundarea în vitro; manipularea genetică; sinuciderea; transplantul de organe; transsexualismul; creşterea demografică şi controlul ei; armele biologice şi chimice, precum şi cele privind distrugerea în masă; tortura, pedeapsa cu moartea, poluarea etc.
    Pentru o Europă ce respectă valorile şi etica sunt interzise traficul de ovule şi celule stem, deşi au devenit businessul secolului XXI.

  2. Toate problemele din viaţa omului la începutul secolului XXI provin din faptul că societatea tinde să înlocuiască omul cu aparate. Deja din 1974 se atrage atenţia asupra faptului că umanitatea se îndreaptă spre o societate dură, inumană, fără compasiune (din Conferinţa Arhiepiscopului Atenei şi al Întregii Elade, Christodoulos, „Biserica şi problema eutanasiei”, Thessaloniki, mai 2002, p. 10).
    Consecinţa firească a egoismului uman, a creării de speranţe ireale şi a ispitei insolite, este încercare de a te substitui lui Dumnezeu, de a acţiona nu numai asupra mediului şi lucrurilor neânsufleţite, dar şi asupra celulei vii, embrionului viu, a genei, a bătrânului invalid sau a copilului handicapat.
    Bioetica, având la bază Învăţatura şi Simţămintele Bisericii Ortodoxe, este foarte importantă pentru umanitate. La începuturile secolului XXI realitatea în care trăim este confruntarea dintre Bioetica universală şi Bioetica religioasă. Argumentul Bioeticii universale este că ea singură poate să primească o acceptare universală deoarece se află deasupra religiilor sau a obiceiurilor diferitelor popoare. Nu este chiar aşa!. Bioetica universală are propria ideologie bazată pe materialism, utilitarism şi relativismele puterilor şi, aşa cum scrie profesorul Engelhardt, toţi cei care exclud Biserica din zona de cercetare a Bioeticii susţin că ei consacră puterile de stat ca valori; dar atunci apare urmatoarea întrebare: cine consacră aceste puteri şi pe ce baza morală?

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here