Sfântul Sinod susţine definirea în Constituţia României a familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

1.241 views
1
DISTRIBUIȚI

În zilele de 4 – 5 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:

  • În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp referitoare la proiectul de modificare a Constituţiei României, Sfântul Sinod susţine definirea în legea fundamentală a „familiei caelementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării societăţii, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”.
  • În urma analizei şi evaluării rezultatelor finale ale recensământului populaţiei României din anul 2011, Sfântul Sinod a aprobat un nou program pastoral-social – metode şi mijloace de întărire a pastoraţiei la nivel local (eparhial), regional (mitropolitan) şi naţional.
  • Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastoraţia în rândul credincioşilor cu scopul conştientizării şi apărării instituţiei familiei naturale şi tradiţionale, pentru diminuarea numărului divorţurilor, a avorturilor, a violenţei domestice, a abandonului copiilor etc.
  • Eparhiile Patriarhiei Române vor susţine iniţiativa cetăţenească europeană Unul dintre noi, care are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
  • Sfântul Sinod a luat act cu apreciere şi bucurie de multiplele activităţi ale eparhiilor din diaspora română, pentru păstrarea şi promovarea spiritualităţii româneşti.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

1 comentariu

  1. familia nu este doar traditionala sau moderna. familia in primul rand este UNIVERSALA. familia normala este aceeasi si in trecut si in prezent si in viitor trebuie sa fie la fel: barbat, femeie si copiii lor.
    termenul de “traditional” provoaca indivizilor “modernisti” un fel de repulsie si indignare. bineinteles, din cauza ingustimii, dar trebuie ajutati sa o depaseasca. nu exista familia moderna formata altfel. altfel inseamna ca nu e familie, ci o celula mutant. (nu intra in categoria din urma familiile destramate din diferite motive sau formate doar din mama si copil “din-flori”)

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here