Organizația Mondială a Sănătății promovează în rândul copiilor avortul, masturbarea, contracepția și homosexualitatea

4.268 views
2
DISTRIBUIȚI

sex_ed-240x181-240x180Ghidul OMS pentru predarea educaţiei sexuale, ce promovează avortul, masturbarea şi homosexualitatea în rândul copiilor, i-a scandalizat pe părinţii din Spania

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dat publicităţii documentul care stabileşte standardele pentru predarea educaţiei sexuale în Europa, conform căruia masturbarea, contracepţia, avortul şi homosexualitatea trebuie promovate în rândul copiilor de grădiniţă, de şcoală şi de liceu.

În document se spune că „este necesară o abordare holistică bazată pe înţelegerea sexualităţii ca pe o arie de dezvoltare a potenţialului uman, ce îi va ajuta pe copii şi pe tineri să-şi dezvolte competenţe esenţiale care să le permită să-şi autodetermine sexualitatea”.

„Standardele pentru Educaţia Sexuală în Europa”, ce servesc ca ghid pentru această materie, predată încă din grădiniţă, au fost scrise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii Regiunea Europa şi Centrul Federal pentru Educaţia pentru Sănătate din Germania, în anul 2010, dar documentul a fost trimis către ministerele sănătăţii din UE abia de câteva luni. Îl puteți citi în limba engleză aici.

Conferinţa Episcopală din Spania a emis un comunicat în care numeşte aceste standarde „deplorabile”.

„Ceea ce este uimitor este că în acest document nu apare nici un criteriu moral”, spune Mons. Jose Antonio Martinez, secretarul Conferinţei Episcopale. „Nu există bine şi rău, nu există ceva despre care să se spună că este bun sau rău pentru copil sau pentru vreo persoană.”

„Problema a ceea ce este bine sau rău nu este adusă niciodată în discuţie şi este imposibil să nu vorbeşti de asta în aceste chestiuni. Chiar şi atunci când se vorbeşte de relaţiile sexuale cu o persoană care are mai puţin de 15 ani, ceea ce reprezintă o infracţiune în numeroase ţări, pare să nu conteze în acest document”, a mai spus episcopul.

Cetăţenii spanioli şi-au exprimat indignarea într-o petiţie trimisă d-nei Zsuzsanna Jakab, directorul OMS pentru Regiunea Europa, publicată pe site-ul HazteOir.org.

În petiţie se spune: „ghidul dvs. pentru educaţia sexuală, destinat copiilor din Europa, este inspirat din principiile şi aşa-zisele valori ale ideologiei de gen, care nu sunt compatibile cu o educaţie făcută în spiritul dragostei, responsabilităţii, grijii de sine însuşi şi respectului pentru ceilalţi; ele sunt lucrurile pe care ne dorim să le transmitem copiilor noştri.”

Până acum 43.000 spanioli au semnat petiţia.

Ce spun „Standardele pentru Educaţia Sexuală în Europa”:

– Pentru copiii mai mici de 4 ani:

  • Informarea copilului despre „bucuria şi plăcerea pe care o simte când îşi atinge propriul corp şi despre masturbarea la vârste mici”
  • Să le spunem copiilor despre „dreptul de a-şi explora identitatea de gen”
  • „să acceptăm că există mai multe moduri prin care poţi ajunge copilul unei familii”
  • „să ştim că există diverse tipuri de relaţii”;

– Pentru copiii între 6 şi 9 ani:

  • Copilul trebuie să fie informaţi despre „opţiunile pe care le are în ceea ce priveşte momentul în care devine părinte, sarcina, infertilitatea, adopţia, idei de bază despre contracepţie (faptul că este posibil să planifici şi să decizi asupra familiei tale)”
  • „diferite metode de contracepţie”
  • Să primească informaţii despre „bucuria şi plăcerea pe care le poate simţi atunci când îşi ating propriul corp (masturbarea⁄autostimularea)
  • Să înveţe despre „drepturile sexuale ale copiilor”;

– Pentru copiii între 9 şi 12 ani:

  • Copiii trebuie „să înţeleagă şi să accepte schimbările şi diferenţele  dintre corpurile lor (mărimea şi forma penisului, a sânilor şi a vulvei pot varia în mod semnificativ)
  • „să înveţe despre: diferitele tipuri de contracepţie, folosirea lor şi mituri despre contracepţie”
  • Să dobândească „competenţe în folosirea prezervativelor şi a contraceptivelor  eficient în viitor”
  • Să fie informaţi despre „prima experienţă sexuală, orientarea de gen, comportamentul sexual al oamenilor tineri (variabilitatea comportamentului sexual), diferenţa dintre identitatea de gen şi sexul biologic” şi „plăcerea, masturbarea şi orgasmul”
  • Să aibă abilitatea „să ia o decizie conştientă pentru a avea sau nu o experienţă sexuală”
  • Să accepte, să respecte şi să înţeleagă „diversitatea din sexualitate şi orientarea sexuală”

– Pentru copiii între 12 şi 15 ani:

  • Să primească informaţii despre „serviciile de contracepţie”
  • Să înveţe despre „sarcină (şi cea a cuplurilor de acelaşi sex)”
  • Să capete abilitatea de „a opta conştient pentru un contraceptiv şi de a folosi contraceptivul  efectiv”
  • „orientarea sexuală şi orientarea de gen, inclusiv coming out⁄homosexualitate”
  • Informare despre drepturile sexuale aşa cum sunt definite de IPPF (International Planned Parenthood Federation) şi de către Organizaţia Mondială pentru Sănătate Sexuală (WAS).

– Pentru copiii mai mari de 15 ani:

  • Informare despre „sarcină (şi cea a cuplurilor de acelaşi sex), infertilitate, avort, contracepţie, contracepţia de urgenţă (informaţii mai aprofundate)”
  • Să dobândească „o viziune critică asupra normelor culturale⁄religioase diferite referitoare la sarcină, calitatea de părinte etc”
  • Să înveţe despre „sexul tranzacţional (prostituţia, sexul pentru mici cadouri, bani sau o masă în oraş), pornografia şi dependenţa sexuală”
  • „o schimbare de la sentimente posibil negative, dezgust şi ură faţă de homosexualitate la acceptarea şi celebrarea diferenţelor sexuale”
  • „structura familiei şi schimbările ei, căsătoria forţată; homosexualitatea⁄bisexualitatea⁄asexualitatea şi calitatea de părinte singur”
  • Să i se spună despre „dreptul la avort”
  • „să fie stimulat să-şi ceară drepturile sexuale”.

Conform OMS Regiunea Europa, „acest document intenţionează să contribuie la introducerea sexualităţii holistice” întrucât Europa se confruntă cu „creşterea incidenţei bolilor transmisibile sexual (BTS) şi a HIV, a sarcinilor nedorite la adolescente şi a violenţei sexuale, pentru a enumera doar câteva pericole”.

Intenţia declarată a ghidului este de „a îmbunătăţi calitatea vieţii, a sănătăţii şi a creşte bunăstarea”.

În document se afirmă că „abstinenţa nu are nici un efect pozitiv asupra comportamentului sexual sau al sarcinilor la adolescente, în timp ce programele comprehensive [ca acesta] au acest efect” şi pretinde că le oferă „copiilor şi tinerilor informaţii corecte, ştiinţifice şi nepărtinitoare despre toate aspectele sexualităţii”. Cu toate acestea, un studiu ştiinţific de anul trecut, din SUA, pe un grup de absolvenţi de liceu, a arătat că abstinenţa de la activitatea sexuală până la căsătorie reprezintă cea mai bună metodă pentru a evita sarcinile nedorite la adolescente şi BTS.

2 comentarii

LASĂ UN RĂSPUNS