Teoria genului: intenții generoase, efecte secundare dezastruoase

2.737 views
1
DISTRIBUIȚI

Pentru cei care nu au timp sau dorință să citească tot interviul de mai jos facem un (posibil) rezumat:

Teoria genului este un curent de gândire ce explică faptul că sexul „sociologic” al fiecărui individ este rezultatul unei alegeri personale și al influențelor culturale, mai degrabă decât ține de biologie.

Ea nu are niciun fundament științific, fiind pură ideologie și speculație, vehiculată mai ales de cercurile neo-marxiste, de feminismul radical și de activiștii „minorităților sexuale” (LGBT).

În anii 1970, aceste distincții între sexul biologic și cel „social”, considerate până atunci de natură pur patologică, au fost recuperate de sociologia critică feministă, pentru a contesta stereotipurile și rolurile atribuite femeilor de societatea „patriarhală”. Era în plină revoluție sexuală și se vorbea despre căderea „sexismului”, care legitima inegalitățile între femei și bărbați, bazându-se pe diferențele biologice. Cuvântul „gen” se refera la ceea ce este construit – și, deci, poate fi de-construit și re-construit – din punct de vedere social în identitatea sexuală.

Aceasta este o teorie revoluționară, care are scopul de a re-modela lumea prin negarea diferenței sexuale și descalificarea heterosexualității, considerată ca fiind doar un model sexual printre multe altele posibile.

Susținătorii „genului” sunt apăratorii unei societăți nediferențiate din punct de vedere sexual. Ei propun astfel trecerea de la o societate care apară o egalitate justă (egalitatea în drepturi și egalitatea de șanse între bărbat și femeie sunt principii democratice fundamentale) la o societate a uniformității, a nediferențierii și, prin urmare, a confuziei.

Presupunerea ca diferența înseamnă, în mod necesar, inegalitate duce, din partea acestor activiști ai genului, la un război pentru ștergerea diferențelor dintre bărbați și femei. Programele și manualele care avocațiază „genul” – și care și-au făcut intrarea agresivă în educație, de la grădiniță la universitate – sunt astfel animate de ideea că bărbații și femeile ar trebui să fie interschimbabili. Acest lucru duce, printre altele, la obscurizarea complementarității dintre ei, în special în materie de familie și procreare. Pe scurt, teorie contribuie la fabricarea „homoparentalității”, adica a ideii nu neapărat de părinți homosexuali, ci de părinți identici: a avea doi tați, două mame sau un tată și o mamă este același lucru.

Teoria genului a fost larg îmbrățișată de lobby-ul homosexual, întrucât îi servește perfect interesele: dacă heterosexualitatea nu mai este normă, iar diferența și complementaritatea bărbat-femeie este o „fabricație culturală” și un „instrument de opresiune”, rezultă în mod necesar că restricționarea căsătoriei la cuplul tradițional bărbat-femeie trebuie eliminată. „Căsătoria pentru toți” legiferată în Franța anul trecut, este un exemplu perfect de aplicare, cu ajutorul puterii politice a neo-marxiștilor (și în general a Stângii politice), a acestui raționament.

Inutil de precizat că „teoria genului” vine în contradicție cu învățăturile TUTUROR religiilor mari ale lumii – și, pe cale de consecință, cu însăși firea și natura umană, împotriva căreia se revoltă.

Teoria genului: intenții generoase, efecte secundare dezastruoase

genderIdeologia care sta la baza casatoriei homosexuale nu are niciun fundament științific serios

Sursa: Atlantico, 20 aprilie 2013, Interviu de Alexandre Devecchio

Interviul face referire la proiectul de lege francez, adoptat la 23 aprilie 2013, care a deschis calea casatoriei intre persoanele de același sex in Franța. Aparatorii acestui proiect susțin ca, potrivit teoriei genului, sexul sociologic al fiecarui individ este rezultatul unei alegeri personale, nu doar o chestiune strict biologica. Ce se ascunde cu adevarat in spatele acestei teorii contestate?

Au raspuns la intrebari:

  • Thibaud Collin, filozof și scriitor francez, profesor de filozofie, specialist in probleme de filozofie morala și politica. Preda filozofia și este, de asemenea, autorul mai multor carți, printre care: „Le lendemains du mariage gay: Vers la fin du mariage? Quelle place pour les enfants?” („Viitorul casatoriei homosexuale: Sfarșitul casatoriei? Care este locul copiilor?”
  • Drieu Godefridi, doctor in filozofie (Sorbona ), avocat și director executiv al unei companii. Este autorul volumului „Le GIEC est mort, vive la science!” (Texquis, 2010) , „La réalité augmentée” (Texquis, 2011), „De la violence de genre à la négation du droit” (Texquis, 1 martie 2013).
  • Charles Vaugirard, blogger catolic. Scrie sub pseudonime pe charlesvaugirard.wordpress.com
  • Eric Verdier, psiholog și psihoterapeut. El raspunde pe un forum la intrebari pe probleme de sanatate publica pentru persoanele afectate de excludere.

Atlantico: Teoria genului este un curent de gandire ce explica faptul ca sexul sociologic al fiecarui individ este rezultatul unei alegeri personale și al influențelor externe, mai degraba decat ține de biologie. Are aceasta teorie o adevarata baza științifica ? Ce studii permit astazi acreditarea acestei teorii ? Și, dimpotriva, ce studii o infirma?

Drieu Godefridi : Teoria genului nu are nici o baza științifica și nu exista, dupa știința mea, nici un studiu relevant in științele naturale, publicat intr-o revista științifica credibila, care sa ateste faptul ca sexul masculin și feminin sunt realitați exclusiv sociale. Potrivit științei, sexul este din punct de vedere biologic barbatesc sau femeiesc. Mai departe, variațiile culturale sunt nelimitate. Dar baza, substratul este biologic.

Charles Vaugirard: Acesta este un subiect complex. In primul rand, nu exista o teorie a genului, cum se spune de multe ori, ci o serie de diferite școli de gandire care studiaza genul. Pentru asta prefer expresia „teorii nascute din studii de gen”. Deși cultura, alegerile, orientarile unei persoane ii afecteaza acesteia viața, ramane un element esențial care o fundamenteaza: corpul. Avem corp, nu suntem ființe pur spirituale și, prin urmare, caracteristicile corpului nostru stau la baza identitații noastre. Diferența intre sexe este ceva esențial și mulți oameni de știința sunt de acord ca barbatul și femeia sunt diferiți in personalitatea lor, in comportamentele lor, și aceasta in virtutea corpurilor noastre respective. In sfarșit, filozoful Sylviane Agacinski ofera un raspuns foarte pertinent in aceasta problema.

Éric Verdier: Teoria genului nu este nici unica, nici omogena. Ea este diversa și crește tot mai mult, caci tensiunile și disensiunile duc la furie intre cei la care se refera ea, precum și cu privire la criticii sai, inclusiv cu privire la problema de „masculin” dezbatuta recent. Valabilitatea științifica a acestei teorii cu geometria variabila este o „cuadratura a cercului” (problema matematica fara solutie, n. trad.), precum era și psihanaliza in timpul sau (existența inconștientului este demonstrabila?). Demonstrația științifica depinde atat de paradigmele pe care se bazeaza teoreticianul genului ( ex.: dominația masculina sau „feminina”?), cat și de dificultatea de a atribui un anume registru de identitate umana naturii sau culturii. Daca experimente atat de convingatoare, cum a fost cel al lui Condry și Condry (1976) sau cel al lui Karbon, Fabe, Carlo și Martin (1992), sunt contestate, inseamna, probabil, ca nu vom ajunge niciodata la o valabilitate științifica in domeniu (un copil care plange este perceput ca fiindu-i teama, daca spunem ca este fata, și ca suparat, daca spunem ca e baiat).

Or, a ne referi la o teorie a genului inseamna a admite minimum ca o parte mai mult sau mai puțin importanta a identitații noastre umane este gandita in forma unui registru social denumit „identitate de gen”, alaturi de trei alte registre la fel de importante in identitatea noastra: identitatea sexului (sexul biologic), identitatea sexuala (sexul psihic) și preferințele emoționale și sexuale (numite, de asemenea, orientare sexuala, sexul relațional). In identitatea noastra, aceste patru dimensiuni coexista și, uneori, sunt in opoziție cu ceea ce este prezentat, vezi corpul insuși. Astfel, o persoana poate fi barbat sau femeie, se simte barbat sau femeie, se prezinta ca barbat sau femeie, și, in cele din urma, se identifica drept homosexual sau heterosexual. Dar o forma de integrism identitar ne cere sa vedem identitatea umana neaparat imparțita in doua lanțuri de semnificanți opuși clar unul altuia: un mascul (uman) este in mod necesar un barbat, masculin și heterosexual, și o femela (umana) trebuie sa fie femeie, feminina și potențial homosexuala. Sa mutam unul dintre aceste elemente la individul cel mai apropiat invariabil de lanțul semnificanților complementari in cvasi-totalitatea societaților umane contemporane, de unde și respingerea „ femeii libere” (care accentueaza dorința lor cum ar face-o barbații) și a „barbaților sensibili” (care accentueaza sensibilitatea lor cum ar face-o mamele).

Thibaud Collin : „Teoria de genului” nu exista ca atare, dar conceptul de „gen” este folosit aproximativ din anii ´60 din perspective diferite; unele sunt legitime, altele sunt in mod clar ideologice. Pentru a ințelege acest lucru, sa apelam un pic la istorie. Aceasta distincție, care vine din limba engleza pentru a desemna ceea ce numim identitate sexuala, a fi barbat sau femeie, folosește doi termeni, sex și gen. Originea acestei distincții merge inapoi la anii ’50. Psihiatrii californieni ( Money și Stoller) au lucrat asupra tulburarilor identitații sexuale:
– fie intersexualitate (ceea ce se numea in acea perioada hermafroditism): un copil nascut cu o distribuire proasta a caracterelor sexuale, de exemplu, un sex genetic feminin, dar organe genitale de sex masculin;
– fie transsexualitate, un barbat care se simte femeie, sau invers, deși toate caracterele sexuale fiziologice sunt coerente.

Cum sa ținem cont de aceste boli? Deja folosind nume diferite pentru a desemna aceste niveluri diferite; niveluri care cel mai des sunt in legatura. De aici, vom numi sex ceea ce este sexul biologic dat, și gen, ceea ce este experiența psihica in sine, influențata de reprezentari și practici sociale, cu privire la modul de a fi femeie sau barbat.

In jurul anilor 1970, aceste distincții de origine medicala urmau a fi recuperate de sociologia critica feminista, pentru a contesta stereotipurile și rolurile atribuite femeilor de catre societatea „patriarhala”. Era in plina revoluție sexuala și se vorbea despre caderea sexismului care legitimeaza inegalitațile sociale intre femei și barbați, bazandu-se pe diferențele biologice. Cuvantul gen se refera aici la ceea ce este construit din punct de vedere social in identitatea sexuala, ceea ce poate fi deconstruit și reconstruit in alt mod.

Ultima faza este reluarea acestei distincții de catre gandirea homosexuala și lesbiana (incepand cu anii 1980), in special faimoasa Judith Butler. Se vorbea de a merge mai departe in aceasta contestare și a afirma ca sexul biologic este, de asemenea, o construcție sociala! Acestea ar fi schemele mentale ale oamenilor de știința, determinate de stereotipurile de gen și care vor proiecta apoi pe datul biologic aceasta binaritate intre barbat și femeie.

Veți vedea ca, atunci cand vorbim de „teorie genului”, nu știm pe moment ce sa ințelegem. Trebuie sa distingem intre ceea ce este lupta militanta și ceea ce este cercetare cu privire la dezvoltarea identitații sexuale a persoanei umane și studiile asupra diferitor moduri de a trai masculinitatea sau feminitatea in diferite epoci și culturi.

AtlanticoDincolo de bunele intenții la care aparatorii lor apeleaza, ce model de societate apara teoria genului in practica ? Care sunt de fapt obiectivele pe care le urmarește?

Drieu Godefridi: Daca studiile de gen exista din anii 1970, teoria genului nu se structureaza decat in jurul scrierilor lui Judith Butler, care, in 1990, a publicat „Gender Trouble”. Trebuie sa citiți aceasta carte, chiar daca este dificil, pentru a ințelege ceea ce reprezinta scopurile reale și finale ale teoriei genului. Intr-adevar, teoria genului nu este o teorie gratuita, dezvoltata de visatori prinși in plasa lui Descartes. Aceasta este o teorie revoluționara, care are scopul de a modela lumea potrivit proiectului sau: negarea diferenței sexuale și descalificarea heterosexualitații ca fiind un model sexual, printre multe alte modele posibile.

Éric Verdier: Teoriile care sunt bazate pe gen au mai mult decat un obiectiv, ele au o finalitate: daca cultura este natura ființei umane, inseamna ca melanjul savant al masculinului și femininului propriu fiecarei ființe umane, și bisexualitatea cu care se asociaza, ar trebui sa permita fiecaruia dintre noi sa-și exprime genul singur fara nici un risc de violența impotriva sa. Este clar ca violența de gen este frecventa și aducatoare de moarte: de la batai homofobe la violența in familie, trecand prin cele administrate taților care refuza o reședința alternanta dupa separare.

Vaugirard Charles: Mi-e foarte teama ca susținatorii „genului” sunt aparatorii unei societați nediferențiate din punct de vedere sexual. Am trece de la o societate care apara o egalitate justa la o societate a uniformitații, a nediferențierii și, prin urmare, a confuziei.

Thibaud Collin: In versiunea sa ideologica, cea care este pusa in aplicare in programele școlare [din Franța], se vorbește despre ștergerea la maximum a diferențelor dintre barbați și femei. Se presupune ca diferența este in mod necesar inegala. Programele sunt astfel animate de ideea acerba ca barbații și femeile ar trebui sa fie interschimbabili. Acest lucru duce, printre altele, la obscurizarea complementaritații posibile intre barbat și femeie, in special in procreare și educație. Pe scurt, aceasta contribuie la fabricarea a ceea ceAldo Naouri a numit „homoparents”, adica nu neaparat parinți homosexuali, ci parinți identici. Revendicarea unei homoparentalitați pare a fi pentru mulți din ce in ce mai legitima, daca un barbat și o femeie nu se diferențiaza grosso modo, a avea doi tați este același lucru cu a avea doua mame sau un tata și o mama. Acest lucru ar insemna ca, in versiunea sa ideologica, distincția sex/gen se dovedește a fi o garanție, dar, de asemenea, și un efect al revendicarilor homosexuale, chiar daca mizele lor depașesc cadrul de aplicare al lor.

Atlantico: Care sunt potențialele lor abuzuri ? Care ar putea fi consecințele confuziei biologice care sta la baza?

Éric Verdier: Principalele derive sunt cele ale „femelismului”: daca aceasta teorie a genului este construita pe singurul concept al dominației masculine (masculinitatea ca dominație a barbaților asupra femeilor), negarea masculinitații, dominația „maternala”, a  mamelor asupra taților, genul devine deci un instrument de demonizare a sexului masculin și de negare a violenței la femei. Este, de asemenea, unul dintre efectele negarii acestor teorii de gen, deoarece ele au un impact redus asupra mișcarii femeilor ramase in urma, dar le impiedica in mod semnificativ pe cele ale taților, reintorși la hormonii lor și la incapacitatea lor de a fi „mame bune”. In ceea ce privește deriva vizavi de biologic, aceasta se refera mai mult la criticii teoriei genului: a confunda cele patru registre de identitate prezentate mai sus conduce la violența fara precedent pentru cei și cele care depașesc standardele necontestate de masculin și feminin. A recunoaște și distinge patru registre de identitate permite in schimb fiecare persoana sa existe deosebit in sexul lui biologic .

Țarile care duc stindardul acestei teorii au atins limita? Aceste țari au dat lovitura cu privire la problema masculinitații, și femelismul a fost substituit cu feminismul. Hominismul – legat, la nevoie de feminismul din Occident, caci, avand același scop, din punct de vedere al barbaților – exista in faza embrionara, și coincide cu masculinismul (dorința de a relua puterea sociala asupra femeilor).

Charles Vaugirard: Exista ingrijorarea ca copiii nascuți in aceasta societate au o mulțime de probleme in a se forma. Diferența masculin/feminin structureaza copilul. A avea un tata și o mama inseamna a avea o filiație clara, ce ii permite sa se formeze, sa se integreze intr-o istorie de familie. Daca aceste repere sunt confuze și daca noi ii creștem intr-o stricta nediferențiere sexuala, la fel cum se face la creșa „Egalia” din Suedia,  acesta nu este mediul cel mai bun pentru un copil.

Drieu Godefridi: Cand premisele sunt false, concluzia este rareori fericita. Butler considera ca cultura noastra este impregnata de heterosexualitate, inclusiv categoriile noastre gramaticale. La originea acestei dominații arbitrare a heterosexualitații, explica Butler, exista doua tabu-uri: tabuul homosexualitații și tabuul incestului. Ar trebui sa renunțam la aceste tabuuri pentru a ieși din regula arbitrara a modelului heterosexual. Ne putem imagina ce s-ar intampla cu societatea noastra in cazul in care am renunța la toate tabu-urile, inclusiv la incest?

Thibaud Collin: Pentru a lua in considerare efectele practice ale unei astfel de abordari, mai ales atunci cand sunt utilizate ca o grila de lectura pentru a „re-educa” copiii, trebuie sa se ințeleaga ca sexualitatea umana este un fenomen complex și, ca atare, ea poate fi in mod legitim studiata de catre mai multe discipline științifice biologice și sociale. Dar atunci cand ne educam copiii, nu suntem intr-o relație de cunoaștere teoretica cu ei; suntem acolo pentru a-i ajuta sa creasca, de exemplu, pentru a-i ajuta sa-și asume in unitate diverse straturi ale personalitații lor. Este evident ca persoana este sexuata și corpul sexuat este punctul de plecare a unei integrari psihice, in care influențele sociale și educative sunt importante. Exista, prin urmare, o parte de experienta in modul de a trai al barbatului sau al femeii. Dar fundamental este sa ne intrebam: ce realizeaza unitatea acestor diferite straturi? Cum sa evitam fragmentarea in practica, adica ceea ce este legitim poate sa se separe printr-o abordare științifica? Sa reflectam asupra scopului de sexualizare a umanitații.

Or, diferența dintre sexe este pentru unirea persoanelor potențial placute și procreative. Prin urmare, diferența dintre sexe nu este un fenomen strict biologic și sub-uman. Mai degraba intreaga persoana mea este sexuata. Dar nimeni nu se dezvaluie decat treptat, caci aceasta complexitate are nevoie de timp pentru a fi unificata; educația și influentele sociale pe care le primim sunt, prin urmare, mai mult sau mai puțin pe un fagaș al integrarii … sau al dezintegrarii.

Introducerea versiunii ideologice de gen in școala in numele luptei impotriva sexismului și impotriva heterosexismului contribuie la a face și mai opac raportul copiilor cu propria lor identitate sexuala. Ca rezultat, daca totul pare a fi construit, nu cumva totu-i arbitrar? Apoi, libertatea risca sa fie vazuta ca singura responsabila de identitatea sexuala a persoanei… Aceasta este o iluzie, deoarece toata lumea este afectata și aceasta influența este pusa pe calea creșterii de sine inseși, sau pe calea instrainarii și fragmentarii.

Atlantico: In numele egalitații, suntem gata sa eliminam diferențele și sa deschidem calea pentru transformarea corpului in marfa?

Drieu Godefridi: Va asigur, diferențele nu vor fi eliminate. Astazi, ca și maine, vor fi și barbați, și femei, sexe diferite care iși vor gasi, in majoritatea covarșitoare a cazurilor, fericirea lor in complementaritate și casatorie cu diferențele lor. [Va exista] casatoria din care se nasc, s-au nascut dintotdeauna și se vor naște copii. Proiectarea contrariului ar avea nevoie de o mașinarie totalitara a carei nebunie va depași chiar și concepțiile cele mai delirante ale adepților „genului”. Dar istoria marxismului ne arata ca refuzul realitații este mortal.

Éric Verdier: Tocmai  „diferențele”, altfel spus „devianții”, cei / cele cu „gen prost”, sunt victime ale acestei transformari a corpului in marfa. Caci sunt, de asemenea, de multe ori  „intre doi”, care refuza sa se alinieze la o viziune binara a umanitații. Hermafroditul, intre barbați și femei, trans-, intre barbat și femeie , bi-, intre homo și hetero, și androgin, intre barbați și femei, a fost intotdeauna privit din partea monstruozitații sau divinitații in toate societațile umane pana azi. A le permite sa existe și sa fie respectați la fel de bine ca cei „normali” este cel mai bun mod de a lupta impotriva acestei transformari a corpului in marfa, deoarece cuvantul „diferit” va fi in cele din urma auzit și ascultat.

Charles Vaugirard: Riscul este sigur. Mergem spre o concepție extrema a egalitații care revine sa elimine diferența dintre sexe și sa faca posibila nașterea la cuplurile de același sex. Problema este ca o filiație ce pleaca de la doi barbați sau de la doua femei este biologic imposibila. Așa ca am crea afilieri fictive prin adopție sau prin recursul la  biotehnologie. In acest caz, doar unul dintre cei doi este parinte biologic: reproducere asistata cu donare de gameți și mamele-surogat, pentru cuplurile de barbați.

Or, acest lucru este de a pune viețile oamenilor pe taraba: femeile (de multe ori sarace) devin fabrici de copii, inchiriindu-și uterele lor, copiii sunt fabricați prin industria biotehnologiei contra cost. Apare o noua piața: cea a copilului. Se cunoaște foarte bine, clinicile de procreare asistata medical și de gestație pentru altul (adica mama-surogat) iși fac publicitate pe internet, iar o firma americana a venit recent la Paris sa vanda servicii de gestație pentru altul…

Atlantico: Unii observatori, cum ar fi Jacques Attali, proorocesc o umanitate unisex. Ne indreptam spre un viitor de tip „Minunata lume noua”, cunoscuta carte a lui Aldous Huxley, in care copiii sunt concepuți pe cale industriala, in mașini?

Drieu Godefridi: Nu știam ca expertiza domnului Attali s-a extins la probleme de „gen”. Coincidența teoriei genului și progresul tehnic extraordinar in domeniu, inclusiv, dar nu limitat la reproducere, ne dau amețeli. Ceea ce pare posibil, in cele din urma, este pantecele artificial, adica procrearea in afara uterului femeii. Atunci cand o astfel de indrazneala va fi posibila – daca va deveni vreodata, sa fim prudenți – insași definiția omenirii va fi alterata. Astfel de progrese tehnologice extind foarte mult domeniul de posibilitați, adica, libertatea omului. Dar ele trebuie reglementate ca sa nu produca aberații. In ceea ce privește „gen[der]ul” [teoria genului], trebuie combatut pentru ceea ce este: o ideologie falsa.

Éric Verdier: Suntem deja intr-o lume in care toți cei care indraznesc sa-și exprime transgresiunile lor in raport cu normele genului sunt unisex, deoarece singura modalitate de a fi nu este permisa in sexul lor („homo”, „poponar” si „curva” sunt insultele utilizate cel mai frecvent). In schimb, Elisabeth Badinter crede ca ne confruntam cu cea mai mare revoluție din istoria omenirii, care ne permite sa trecem de la doua sexe (ca fiecare specie de animale) la atatea genuri cate ființe umane. Suntem, deci, dispuși sa acceptam natura noastra profunda și sa ne separam de obscurantismul nostru animal care ne conduce de prea multe ori sa judecam și sa respingem pe cel care alege o profesie, o ținuta, o sexualitate care nu este a noastra, și, prin urmare, de care ne temem, „de genul rau”.

Charles Vaugirard: Progresul tehnic promite un viitor care seamana cu „Minunata lume noua” a lui Huxley: oamenii de știința lucreaza la un uter artificial, la procreare pornind de la doi spermatozoizi sau de la doua ovule… Ne dorim oare o societate in care omul sa fie conceput in mod artificial de companii care nu sunt interesate decat de profit? Nu, omul nu este o marfa. Imi place foarte mult formula de „ecologiei umane” dezvoltate de Tugdual Derville. Problema tehnologiei și a impactului sau asupra vieții umane este intr-adevar o intrebare ecologica precum OMG-urile și biodiversitatea. Eu cred ca apare o gandire asupra acestor evoluții ecologice, care vor marca intr-o maniera hotaratoare urmatoarele decenii.

Interviuri preluate © Asociatia Provita Media

1 comentariu

  1. Teoria unisex are ca scop inlaturarea stereotipiilor de gen pentru asigurarea egalitatii intre sexe.
    Se aplica o procedura de educatie neutra a copiilor (nume, limbaj, carti, filme, povesti, haine, jucarii etc.) pana cand se pot identifica ei insisi cu unul dintre sexe.
    Problemele acestui „experiment” social ar fi:

    -copilului mic va observa diferentele biologice intre baieti si fete, in toaletele si baile unisex si nu numai…
    Cum vor fi explicate diferentele copiilor?
    Sigur, unii dintre copii vor fi frustati ca nu au penis iar altii ca au.

    -ce sex vor alege copii la maturitate cand ei habar nu au ce inseamna genul sex masculin si feminin?

    -la maturitate, cand cortexul tanarului s-a definitivat, va fi posibila modificarea imaginii de sine
    in alt sex decat in sexul neutru si asta fara furtuni emotionale?

    -la ce varsta este momentul potrivit sa afle ca nu este de gen neutru ci cu totul atceva?
    Probabil la o varsta matura (24-28 ani), la care alegerea sa fie solid motivata.

    -impactul emotional la nivelul individului va fi coplesitor…similar ca la indivizii care se descopera
    apartinind lumii homosexuale. Deseori conduce la sinucidere, din pacate.

    -daca impactul emotional al indivizilor apartinand lumii homosexuale priveste o minoritate (5-10 %),
    sub teoria unisex impactul va afecta intreaga generatie de tineri, adica 100%.
    Este aproape sigur ca rata sinuciderilor va fi enorma.

    -ce se va intampla cu tinerii biologic de un sex dar care se descopera la diferite momente ale vietii ca sunt bisexuali?

    -cum vor reactiona psihic copii educati neutru cand vor fi in contact cu alti copii (ex. copii din Suedia intr-o tabara in Italia)?

    -cum vor socializa tinerii dar si maturii educati „neutru” intre ei?
    Comportamentul sexual are o latura instinctiva si una constienta, rezultatata din invatare.
    Se formeaza incepand de la varsta de aprox. 3 ani pana la o varsta inaintata (20-40-60 ani!!!!).
    Cum isi vor forma comportamentul sexual copii crescuti initial neutru?

LASĂ UN RĂSPUNS