CEDO va decide asupra statutului embrionului uman: Subiect sau Obiect?

1.847 views
0
DISTRIBUIȚI

echr

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) urmează să decidă asupra statutului embrionului uman, în cazul Adelina PARRILLO contra Italia (no 46470/11).

Cazul implică o femeie care în 2002, la vârsta de 48 de ani, a decis împreună cu soțul ei  să aibă copii prin asistarea medicală a reproducerii (RUAM), întrucât femeia suferea de endometrioză, care provoacă infertilitate. În acest scop au fost creați prin fertilizare in vitro 5 embrioni care au fost congelați pentru implantare ulterioară.

În 2003, soțul d-nei Parillo a decedat, iar aceasta și-a abandonat planul de a avea copii. Opt ani mai târziu, în 2011, nemulțumită de faptul că legea italiană nr. 40/2004 interzice expres distrugerea embrionilor umani inclusiv prin cercetarea științifică, aplicanta s-a adresat direct CEDO, fără a uza de posibilitatea de a apela la instanțele naționale. Motivația plângerii a fost că i s-a încălcat dreptul la proprietate asupra celor 5 embrioni (Art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului) precum și dreptul la viața privată (Art. 8 al Convenției) prin aceea că legea italiană interzice să își doneze embrionii, obligând la păstrarea acestora în stare de crioconservare până ce nu mai sunt viabili.

Conform Centrului European pentru Lege și Justiție (ECLJ), care a intervenit ca terță parte în cauză, existența unui drept la proprietate asupra embrionilor implică faptul că aceștia sunt mai degrabă bunuri și nu persoane sau subiecte ale legii.

În memorandumul său de intervenție, ECLJ reamintește că legea italiană a fost adoptată ca standard etic, dar și pentru a pune capăt la ceea ce s-ar putea numi „reproducerea de tip Vestul sălbatic”, în care embriologii asistau inclusiv femei de peste 50 de ani pentru a naște. Legea a afectat interesele economice ale clinicilor de RUAM și industria biotehnologiei și a provocat dispute bioetice aprinse.

Menționăm că „Vestul sălbatic” în domeniul RUAM există și persistă în România de ani buni, fertilizarea in vitro nefiind reglementată aproape deloc (să ne amintim de cazul Adriana Iliescu); vezi aici mai multe pe această temă.

ECLJ arată că legea italiană recunoaște embrionul uman in vitro ca subiect de drept, la fel ca și celelalte subiecte implicate în RUAM și are ca scop garantarea dreptului acestuia la viață. În acest sens, legea interzice distrugerea deliberată a embrionului conceput (inclusiv distrugere prin cercetarea științifică) și obligă la congelarea embrionilor neimplantați (încă). Soluția legislativului italian este susținută de numeroase norme europene.

Curtea lasă fiecărui Stat membru responsabilitatea de a determina când începe protecția legală a dreptului la viață și garantează protecția Convenției Europene a Drepturilor Omului asupra embrionului sau fetusului din momentul în care legea internă o acordă. Așadar, prevederile Convenției se aplică și embrionului in vitro.

Întrucât embrionii sunt subiecte de drept, ei nu pot fi bunuri sau obiecte ale unui drept in rem, deci nu pot fi deliberat distruși. Distrugerea embrionilor in vitro nu este necesară pentru a proteja un drept comparabil, concurent, așa cum se petrece în cazul avortului când este permisă distrugerea embrionului in utero, pentru a proteja dreptul la viață și sănătate al mamei.

Principiul legal al priorității ființei umane contrazice clar justificarea distrugerii embrionului in vitro în interesul științei. Faptul că majoritatea statelor europene permit cercetarea embrionară distructivă nu este concludent, întrucât aceasta nu rezolvă dilema preliminară a naturii și protecției embrionului ca subiect al legilor interne (naționale). Existența unui cvasi-consens nu creează o obligație convențională de legalizare a acestei practici. Așadar, de la momentul în care Parlamentul italian a adoptat legea de recunoaștere a embrionului in vitro ca subiect și principiul priorității ființei umane este aplicabil, a devenit imposibilă satisfacerea cererii aplicantei.

La un mod mai general, cazul Parrillo c. Italia este un exemplu de convergență a liberalismului în dimensiunile sale morală și economică. Liberalismul moral (sprijinul acordat aplicantei de organizații radicale) și cel economic (reprezentat de industria biotehnologiilor) lucrează împreună pentru dereglementarea și îndepărtarea protecției legale acordată embrionului uman ca respect pentru umanitatea acestuia. În cele din urmă, Curtea, prin cauza Parrillo, este chemată să decidă dacă, în acest domeniu, interpretarea liberală ar trebui să detroneze concepția ontologică asupra drepturilor omului ca fiind bazate pe demnitatea inerentă a ființei umane, care de altfel este și cea care a inspirat elaborarea Convenției.

Având în vedere importanța sa, cazul ar putea să fie referit Marii Camere (instanța supremă a CEDO), apreciază ECLJ.

Pe 28 august 2012, a doua secție a CEDO a decis deja contra unor prevederi ale legii italiene în cauză, prin emiterea unei decizii privind accesul la diagnosticul genetic de pre-implantare în cazul Costa și Walter Pavan contra Italia (n°54270/10). O analiză a cauzei este aici.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here