Epidemia de avorturi din Rusia Sovietică

1.732 views
0
DISTRIBUIȚI
Revista sovietică de satiră antireligioasă „Krokodil”
Revista sovietică de satiră antireligioasă „Krokodil”

Contrar concepției larg răspândite, conform căreia avortul este un drept specific societăților democratice, occidentale, Rusia bolșevică a fost prima țară din lume care a legiferat avortul, în 1920, sub pretextul „împuternicirii” femeii asupra corpului și destinului său. Acest obiectiv – împreună cu colectivizarea și eradicarea practicilor religioase organizate – făcea parte din seria de măsuri destinate destructurării familiei țărănești tradiționale, care împiedica „progresul”. Măsurile legale au fost însoțite de o puternică ofensivă antireligioasă, prin organele de propagandă ale partidului difuzându-se inclusiv caricaturi blasfemiatoare cu Sfânta Fecioară care căuta să avorteze.

Nimic nou, am spune, în propaganda avortistă de astăzi regăsindu-se aceleași linii de comunicare și aceeași agresivitate anticreștină, ușor ajustată și infuzată de limbajul „drepturilor omului” – dovadă a originii comune a ideologiei avortiste în marxism-leninism. Dar, acum, ca și atunci și întotdeauna, avortul n-a fost altceva decât un asasinat odios, comis cu sânge rece și distrugător pentru individ, colectivitate și națiune.

Vă oferim în traducerea Asociației Provita Media un fragment relevant din cartea de memorii a dizidentului sovietic A.R. Trușnovici, „Memoriile unui partizan al lui Kornilov” (1914 – 1934)

„Legea avortului privind dreptul exclusiv al femeilor de a controla propriile lor sarcini, adoptata de sovietici, pe langa partea morala si etica, avea si alta latura – slabirea poporului rus. Procentul sau de crestere, ca si cresterea popoarelor slave de sud si est era mult mai mare decat in tarile occidentale. Epidemia de avorturi din toata Rusia a ajutat considerabil fortelor ostile Rusiei.

Ma voi opri la cifrele pe care le am, deoarece statistici exacte nu existau la bolsevici. Cifrele care provocau entuziasmul intelectualilor naivi al si al politicienilor din Vest, erau false si serveau drept propaganda in discursul liderilor. Vazand asemenea falsuri, spuneam: „Ne vom face de ras in Occident! Ai nostri, evident, cred ca acolo au dat peste niste prosti”. Din pacate, noi am gresit, caci „desteptii” nostri chiar au castigat. In Occident, foarte multi credeau in minciuna comunista.

Sunt sigur ca stiu conditiile, cel putin in zece raioane ale URSS, pe care le-am vizitat si unde am lucrat sau despre care mi-au povestit alti colegi medici. Dar ma voi limita la propria mea practica, in zona Primorsko-Akhtarsk, a carei populatie, in perioada 1927 – 1930, nu era mai mare de 30 000 de oameni.

Avortul este permis numai in conditii de spital, dupa trecerea unei comisii de aprobare a avortului. La comisie nu veneau femeile care puteau plati o taxa. In anii colectivizarii, aceasta posibilitate o aveau sotiile lucratorilor de partid (care, de obicei, se eschivau de la plata taxelor), astfel ca majoritatea femeilor trebuia sa treaca prin aceasta comisie.

Comisia era prezidata de un reprezentant al Sectiei Femeilor de la Comitetul raional. Reprezentantii femeilor de la sovietul satesc verificau femeile din punct de vedere social si material. Medicul era membru al Comisiei in calitate de expert: el trebuia sa determine sarcina si sa stabileasca daca existau contraindicatii medicale.

Femeile sarace si muncitoarele putea avorta fara nicio taxa. Altele plateau in functie de salariul pe care-l primeau. Tarancile, care aveau proprietate, erau trecute pe o anume lista. De la sotiile celor considerati fara drepturi, sotiile de culaci sau de deportati, oameni jefuiti si saraciti de bolsevici, se percepea cea mai mare taxa. Comisia incerca sa descurajeze femeile care aveau o situatie materiala buna, femeile fara copii sau cu un singur copil de la avort, dar aproape intotdeauna fara succes: femeile stiau ca, prin lege, nu pot fi refuzate.

Se putea doar ridica obstacole tehnice, putea sa se spuna, de exemplu, ca la spital nu sunt locuri sau se putea apela la contraindicatii neexistente, in fapt. […]

Care erau motivele ce predominau in randul femeilor, care nu doreau sa aiba copii ? Inainte de inceputul colectivizarii puteai auzi: „Sotul nu vrea copil…” „Sotul meu m-a parasit …” „La ce-mi trebuie copii ? Lucrez, cine sa stea cu ei ?” „Nu am sot.” „Nu a mai vrut sa se insoare.” „Astazi, e aici, dar maine – cauta-i urma.” Aceste tinere femei, in special femeile muncitoare, functionare, taranci, avand casatoria doar inregistrata la biroul Starii civile [fara cununie religioasa], nici nu dadeau impresia ca sunt casatorite – atat de nesemnificativa parea casatoria sovietica. Totusi, chiar si activistele comuniste, membre ale comisiei, intrebau involuntar: „De ce spuneti ca v-a parasit ? Doar v-ati casatorit la biserica ?” […]

Cat de multe avorturi au fost in judetul nostru timp de patru ani ? Din octombrie 1927, pana in septembrie 1931, potrivit inregistrarilor din registrul de operare, eu am facut 714 avorturi. Al doilea medic – peste 900 (o vreme, am fost medic-sanitar si nu am facut avorturi). Destul de des le dadeam posibilitatea medicilor de ambulatoriu sa-si „faca mana”, multumiti ca cineva, cel putin temporar, ne scuteste de acest lucru ingrozitor. In fiecare an, veneau la practica patru studenti si fiecare a facut nu mai putin de zece avorturi, inregistrate pe numele lor.”

* A. R. Trușnovici a fost originar din Iugoslavia. Soldat in armata austriaca, in timpul primului razboi mondial, a trecut de partea Rusiei si a ramas in Rusia Sovietica. A devenit medic de tara si a supravietuit, impreuna cu cazacii din satele din Kuban, „rascazacirii”, NEP-ului si colectivizarii, precum si „holodomorului”. Emigreaza in Iugoslavia, in 1934. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, se stabileste in Germania de Vest. Este rapit si asasinat, in 1954, de catre serviciile secrete bolșevice. Acest lucru a fost confirmat dupa dezintegrarea URSS, in 1992, cand fiului acestuia i se inapoiaza manuscrise si documente ce apartineau tatalui sau. Memoriile lui Trusnovici (1914-1934) prezinta interes deoarece descriu revolutia bolsevica, cu toate ororile cu care s-a impus, inlcusiv legalizarea avortului (1920), si reactia oamenilor la ele.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here