Suedia „cea liberă și tolerantă”

2.827 views
0
DISTRIBUIȚI
Ruth-Nordstrom-Ellinor-Grimmark
Ruth Nordstrom (d) și Ellinor Grimmark

Universitatea Uppsala este cea mai veche universitate din Suedia, fondată în 1477, și una din cele mai bune din Europa de Nord. Motto-ul său este Gratiae, veritas, naturae – adevăr prin har și natură. Pe 15 octombrie, organizația juridică Avocați Scandinavi pentru Drepturile Omului (Scandinavian Human Rights Lawyerswww.shrl.eu) programase, în cooperare cu Universitatea Uppsala și conducerea locală a ONU o conferință internațională asupra drepturilor omului și traficului de ființe umane în Suedia. Principalul vorbitor urma să fie raportorul Consiliului Europei privind prostituția, traficul și sclavia modernă. Cercetători, membri ai coaliției Platforma pentru Societatea Civilă împotriva Traficului de Ființe Umane în Suedia, oficiali ai poliției și delegați din partea Parlamentului Norvegiei se anunțaseră ca participanți.

De asemenea, M.S. Regina Silvia a Suediei fusese desemnată să primească premiul Scandinavian Human Dignity Award pentru sprijinul său în munca de protejare a copiilor în fața abuzului și exploatării. M.S. confirmase prezența la ceremonie.

Cu 3 zile înainte de startul conferinței, în influentul cotidian „Aftonbladet” a apărut un articol care a pornit o adevărată luptă contra Scandinavian Human Rights Lawyers și a președintei acestei organizații, d-na Ruth Nordström. În spatele campaniei de denigrare s-a aflat organizația de lobby Asociația Suedeză pentru Educație despre Sexualitate (RFSU), membră a International Planned Parenthood Federation, cunoscută ca cel mai mare business de avorturi din lume. Una din principalele acuzații a fost un atac la pesoană la adresa d-nei Nordström, care s-ar fi folosit de regina Suediei pentru o lovitură de imagine în lupta sa contra avortului. Ruth Nordström este și președinta Provita Suedia, ONG care promovează libertatea de conștiință a medicilor și demnitatea umană (www.provitasweden.org). Suedia este probabil singura țară din cele 47 ale Consiliului Europei care nu permite personalului medical să obiecteze pe baza convingerilor morale la avort, sancționând sever refuzarea practicării acestuia.

Ca urmare a campaniei media, întregul eveniment a fost anulat.

Regina Silvia a anunțat că din cauza anulării și a implicațiilor politice ale scandalului, nu va mai accepta titlul, iar invitații din partea Parlamentului norvegian s-au declarat stupefiați.

„Într-o democrație liberală trebuie făcut loc pentru oamenii care gândesc diferit de majoritate, în special în problemele de viață și de moarte. Pentru noi, ceea ce s-a întâmplat recent în Suedia este de necrezut”,

au spus cei doi delegați, care s-au întors acasă după ce sosiseră degeaba la Uppsala.

Stefan Gustavsson, secretar general al Alianței Evanghelice Suedeze, pune sub semnul întrebării decizia universității în paginile ziarului Svenska Dagbladet:

„Ar fi fost Maica Tereza binevenită ca vorbitor la o universitate suedeză? Pe lângă munca sa în folosul indienilor săraci, era și o critică acerbă a avortului. În discursul de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace în 1979, ea a descris avortul ca fiind cel mai mare distrugător al păcii. Cred oare RFSU și Aftonbladet că oficialii Comitetului Nobel ar trebui să-i retragă, retroactiv, Premiul? Nu e o coincidență că numeroși oameni activi în lupta contra traficului de ființe umane sunt și critici ai avortului, și invers. Până la urmă, e vorba despre probleme de demnitate umană.”

Elisabeth Sandlund, editorialistă la ziarul creștin Dagen scrie că:

„Ar fi fost îndeajuns de rău dacă, de la bun început, regina ar fi declinat premiul și universitatea ar fi refuzat să găzduiască evenimentul doar pentru motivul că inițiatorul are o opinie ‘greșită’ într-o chestiune complet diferită. Atât traficul de ființe umane cât și avortul trebuie să fie discutate fără a atrage orori precum cea de la Universitatea Uppsala.”

Lukas Berggren scrie într-un alt cotidian creștin, Världen Idag:

„Comentatorii, ziariștii și formatorii de opinie care folosesc frecvent concepte precum diversitate și toleranță au ratat o excelentă oportunitate să le demonstreze în practică.”

Veste s-a răspândit peste granițele Suediei. Un ziar italian descrie incidentul astfel:

„Liberala și toleranta Suedie merită atenție pentru un eveniment recent, care lasă un gust amar după o jenantă manevră a celei mai vechi universități din țară și a familiei regale suedeze.”

Din păcate, vânătoarea de vrăjitoare declanșată de presă a rezultat în articole defăimătoare de cel mai jos nivel, spune d-na Nordström:

„Conferința noastră era despre drepturile omului și trafic, nimic altceva. Este absurd că preocuparea Scandinavian Human Rights Lawyers pentru apărarea libertății de conștiință în Suedia a dus acum la anularea unui eveniment internațional pe tema foarte importantă a traficului de fințe umane. Așteptam ca raportul Consiliului Europei, José Mendes Bota, să-și prezinte raportul despre prostituție, trafic și sclavia modernă în Europa. Așa cum spune textul raportului, traficul de ființe umane este o violare hidoasă a drepturilor omului și una din cele mai profitabile activități pentru grupările criminale internaționale. Apare pentru diverse scopuri – inclusiv munca forțată, criminalitate și prelevarea forțată de organe.

Problema traficului de ființe umane este complet ocultată în mass media din Suedia atunci când o retorică neobosită demonizează pe oricine are o viziune diferită asupra avortului și a libertății de conștiință decât cea oficială. E o rușine că Suedia nu respectă libertatea conștiinței ca un drept al omului. Cu toate acestea, vom continua să lucrăm pentru unitatea tuturor forțelor care combat traficul și promovează drepturile omului și demnitatea umană. Suntem hotărâți să lăsăm ceea ce s-a întâmplat (anularea conferinței, n. red. CV) să ne inspire pentru a continua lupta pentru deschidere, toleranță și democrație, care poate găzdui mai multe opinii simultan, în special atunci când vine vorba despre probleme cruciale”.

Ruth Nordstrom, președinta Scandinavian Human Rights Lawyers este și consilierul legal al moașei suedeze Ellinor Grimmark, care a pierdut 3 slujbe pentru refuzul de a participa la avorturi:

http://www.mercatornet.com/articles/view/swedish_nurse_takes_a_stand_on_conscience_rights

http://www.thelocal.se/20140711/anti-abortion-nurse-takes-firing-case-to-court

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here