Franța – terorism de stat: Un bătrân de 85 de ani, amendat cu 5000 de euro pentru că a îndemnat o femeie să nu avorteze

2.303 views
0
DISTRIBUIȚI

Docteur_Dor

Francezul de 85 de ani Xavier Dor, militant pro-vita, a fost amendat lunea aceasta cu 5.000 EUR pentru exercitarea de „presiuni morale și psihologice” în scopul de a convinge o femeie să nu facă avort.

În 2012, pediatrul și cercetătorul pensionar și cu sănătatea șubredă, aproape orb, dăruise botoșei tricotați unei femei care era în drum spre un centru Planned Parenthood din zona centrală a Parisului.

Instanța a impus o amendă cu suspendare în sumă de 5.000 EUR, plătibilă în caz de repetare a infracțiunii, acordând câte 750 EUR daune și interese fiecăreia din cele 3 asociații pro-avort care au introdus cauza împotriva lui Dor.

Aceasta este hotărârea Curții de Apel, „îndulcită” după ce prima instanță depășise cererile procurorilor, ordonând o amendă de 10.000 EUR în septembrie anul trecut, precum și 2.000 EUR daune-interese pentru tânăra întâlnită de Dor pe scările care duceau spre centrul Planned Parenthood.

Dor este un militant pro-vita veteran și șeful asociației SOS Tout-petits (SOS Micuții), care a condus multe proteste și demonstrații prin rugăciune în apropierea unităților prestatoare de avorturi.

Acesta a declarat pentru LifeSiteNews că a fost „surprins” de reducerea sentinței, în contextul actual în care avortul a devenit un drept legal deplin în Franța, fiind compensat 100% din asigurările sociale de stat.

Dor a decis să își continue cauza la Curtea de Casație, care are drept rol verificarea interpretării corecte a legii.

Acest caz este unul dintre primele în care s-au emis hotărâri pentru capul de acuzare „presiune morală și psihologică” cu intenția „obstrucționării avortului”.

Infracțiunea este recent inventată: aceasta califică acțiunile strict non-violente, care se pot produce în orice loc, nu neapărat în apropierea spitalelor sau clinicilor în care se efectuează avorturi. Infracțiunea de obstrucționare a unui avort se pedepsește cu maxim 2 ani închisoare și o amendă maximă de 30.000 EUR, fiind posibile, suplimentar, daune civile în favoarea reclamanților.

a63Tactica promovării de legi împotriva protestelor pașnice pro-vita, mai ales în preajma clinicilor de avorturi, precum și activismul judiciar civil și penal împotriva persoanelor care încearcă pașnic să vorbească cu femeile care ar putea dori un avort, nu este deloc nouă.

În 2012, în Canada, Linda Gibbons a fost arestată după ce a ținut un afiș cu un bebeluș plângând, cu textul, „De ce, mamă, când am atâta dragoste de oferit?”, în preajma unei clinici de avorturi, încercând apoi să inițieze o discuție pașnică cu un cuplu care mergea spre clinică, cuplul refuzând să discute. În cadrul proceselor, în aprilie 2014, procuroarea a argumentatafișul în sine era dezgustător, pe motiv că reprezenta un argument emoțional, și nu rațional. De aici se vede gradul mare de interpretabilitate a legilor respective, orice afirmație de bine sau înduioșătoare, afișele sau botoșeii sau orice ar putea stârni emoții materne putând fi clasificate drept infracțiuni după inspirația procurorilor/avocaților reclamanți și cu concursul instanțelor.

Istoricul cazului lui Xavier Dor

Dor a pătruns de două ori în centrul Planned Parenthood respectiv, care oferă informații despre contracepție și avort – inclusiv consiliere pentru femeile care au depășit termenul legal pentru efectuarea procedurii – dar care nu efectuează efectiv avorturi.

Cu prima ocazie, pe 25 iunie 2002, Dor a intrat în centru însoțit de o a doua persoană, reușind să vorbească cu responsabilul și să îi explice motivele pentru care se opune avortului. A doua zi, a revenit singur și a fost expulzat fără menajamente din incintă. Pe scara interioară a clădirii unde își avea sediul centrul Planned Parenthood a întâlnit o femeie care urca acolo. A oprit-o și i-a oferit un medalion cu Fecioara Maria și botoșei, pe care ea le-a acceptat.

Femeia a povestit întâmplarea celor de la Planned Parenthood, care, împreună cu o asociație și mai multe sindicate profesionale ale prestatorilor de servicii de avort și contraceptive, l-au dat în judecată pe Dor din cauza „violenței extreme” a cuvintelor sale. Femeia a declarat că, fiind catolică și mamă a trei copii, a fost „profund zdruncinată”.

La audieri, procurorul public a argumentat că bătrânul:

„Ar trebui să își dea seama de lezarea morală pe care o cauzează. Este timpul să înceteze. Ca pensionar, ar trebui să își găsească alte ocupații și să lase femeile să își rezolve singure problemele de conștiință dificile, cu toată suferința puternică pe care acestea o presupun, care nu ar trebui amplificată.”

Organizațiile pro-avort implicate au declarat că nu au fost interesate să obțină o pedeapsă cu închisoarea, întrucât Dor a petrecut deja mai multe luni în închisoare pentru faptul de a se fi rugat în fața clinicilor de avorturi, detenția nedeterminându-l să își înceteze eforturile. În schimb, acestea au căutat să îl atace pe plan financiar – lucru de asemenea mai util, pe fondul tăierilor bugetare și afectării finanțării lor de către stat.

În mod ciudat, numai grupările pro-avort au primit despăgubiri, deși prima instanță acordase daune morale în sumă de 2000 EUR și presupusei victime.

Este bizar faptul că nu s-a clarificat niciodată dacă femeia a făcut de fapt avort, atunci sau la o altă dată. Astfel, este neclar dacă se poate considera, din perspectiva logicii juridice, că Dor a obstrucționat un avort, într-un caz în care nici măcar nu s-a stabilit cu certitudine că exista o sarcină.

Chiar și așa, judecătorii au dispus în favoarea reclamanților.

Claude Katz, reprezentantul Planned Parenthood, a dorit să intimideze prin următoarea declarație stupefiantă, în care numește avortul „progres al omenirii”:

„Dreptul la avort este unul cucerit printr-o luptă crâncenă, unul dintre cele mai importante progrese ale omenirii. Lupta voastră este o luptă pierdută de la început. Decizia curții nu poate permite prezența unui interes superior, deasupra legii.”

Un alt avocat al reclamanților l-a numit pe Dor un „bătrân nemernic” al cărui unic scop este de a „răni” și „cauza suferință”.

Dor a declarat:

„Amenda nu mă va opri să apăr viața, există mai mult de un mod de a face acest lucru și vom continua să facem demonstrații pentru drepturile copilului nenăscut.”

Acesta a adăugat că, deși este fericit că amenda inițială a fost redusă la jumătate, consideră că „și un cent ar fi prea mult de plătit pentru dreptul de a apăra vieți nevinovate”. Dacă va fi necesar, el este dispus să înainteze cauza sa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorUterele voastre ne aparțin
Articolul următorSalvați puii de om!
Iulia Matei
Mamă, cetățean, traducătoare. Susținătoare a activității Pro-Vita și contribuitoare la blogul Cultura Vieții în speranța unei lumi mai bune pentru generațiile de mâine, printr-o informare corectă a generațiilor de azi.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here