„Soarta căsătoriei din SUA va fi decisă probabil la Curtea Supremă, ca și cea a avortului”. Interviu cu dr. Petre Costea despre bătălia pentru familie din Statele Unite

1.769 views
0
DISTRIBUIȚI

În România au fost difuzate, în ultimii ani, diferite știri despre bătălia pentru căsătorie dintre conservatori și „minoritățile sexuale” în SUA. Unele din aceste știri au transmis mesaje confuze, chiar contradictorii. Ultima este cea referitoare la decizia Curții federale de Apel din Ohio. Din cauza particularităților sistemului juridic american, e dificil de înțeles pentru publicul român realitatea de peste Ocean. Pentru a oferi cititorilor noștri informații relevante de la fața locului l-am întrebat pe dr. Petre Costea, președintele Alianței Familiilor din România, care trăiește și practică avocatura la Houston (Texas), dacă familia naturală mai este protejată în această țară și dacă așa-zisa „căsătorie” între persoane de același sex care a pătruns prin puterea legii în unele state a provocat mutații esențiale în opinia publicului.

1. Stimate Petre Costea, cate state din SUA recunosc in acest moment „familia de homosexuali”?

Aproximativ 30.

2. In anii din urma, circa 30 de state au decis prin referendum protejarea casatoriei naturale. A fost rasturnata aceasta decizie in vreunul din aceste state si daca da, cum a fost posibil, din moment ce cetatenii au decis intr-un fel?

Raspunsul este complex. Statele Unite sunt o tara federala, unde guvernul federal si Constitutia federala au suprematie in fata statelor. Aceasta, insa, nu este adevarat in toate ariile de competenta ale politicilor. Casatoria si reglementarea relatiilor maritale au fost in mod traditional de competenta statelor. De aceea, cam 30 de state, intre 2006 si 2013, au adoptat amendamente ae Constitutiilor statale care definesc casatoria ca uniunea intre un barbat si o femeie, interzic casatoria intre persoane de acelasi sex sau interzic recunoasterea in statele respective a casatoriilor intre persoane de acelasi sex contractate in state care le admit. In urma acestor succese rapide in protejarea mariajului natural, insa, homosexualii au inceput sa dea in judecata statele pretinzand ca prohibitia casatoriei unisex ar viola clauza protectiei egale din Constitutia federala, continuta in Al Paisprezecelea Amendament. Acest amendament a fost adoptat dupa Razboiul Civil (1861-65) pentru a preveni discriminarea bazata pe culoare sau rasa impotriva nou-eliberatilor, fosti sclavi, negri.

Initial, ca raspuns, curtile federale de pe cuprinsul SUA au decis unanim ca prohibitia casatoriei intre persoane de acelasi sex nu este o violare a clauzei protectiei egale deoarece, atunci cand a fost adoptat Al Paisprezecelea Amendament, nu avea in vedere, in mod evident, homosexualii. Din pacate, in 2011 Curtea de Apel federala care are in jurisdictie statul California a decis ca homosexualii sunt o categorie sociala speciala care este indreptatita la protectie speciala din partea legii si, ca atare, este cuprinsa in clauza protectiei egale. Statele, insa, au ripostat, pretinzand ca mariajul nu este o competenta federala iar in reglementarea sa nu trebuie sa existe interferente din partea guvernului sau instantelor federale. Din nefericire, din 2011 pana pe 6 noiembrie 2014, toate Curtile federale din SUA au respins acest argument si au hotarat ca „clauza protectiei egale” triumfa asupra legislatiei statelor a casatoriei. Totul s-a schimbat insa pe 6 noiembrie 2014, cand Curtea federala de Apel din Ohio, cu jurisdictie asupra a patru state, a decis sa lase casatoria in seama statelor si ca homosexualii nu au dreptul de a se casatori sub prevederile clauzei protectiei egale din Constitutia SUA. Opinia Curtii poate fi citita aici.

Defend-Marriage

3. Acolo unde „casatoria” gay este legala, este legala si adoptia de copii / filiatia prin fertilizare in vitro / mama surogat?

Este greu de dat un raspuns care sa acopere intreaga intrebare, iar unele din aceste probleme sunt inca in „copilaria” jurisprudentiala. Cele mai multe curti federale au fortat statele sa permita homosexualilor sa adopte copii, chiar acolo unde cetatenii au adoptat legi contrare prin referendum. Un exemplu este statul Arkansas. Alte curti federale, insa, precum cea din New Orleans care are jurisdictie in Texas si Louisiana, au refuzat sa o faca.

Procreatia artificiala si surgatia sunt inca nereglementate in general si se bazeaza pe acorduri contractuale intre parti. New Jersey a adoptat, in anii din urma, legi care nu permit surogatia. Texas, pe de alta parte, o permite si este prea putina reglementare a acestei practici in Texas.

4. Care sunt prevederile legii federale privind casatoria? Ce are prioritate in SUA in materie de dreptul familiei, legea federala sau cea statala?

Legea federala nu are nicio competenta privind mariajul. Mariajul este o institutie reglementata de state. Totusi, anumite chestiuni relationate casatoriei implica drepturi civile si, atunci cand o fac, instantele de obicei intervin. Astfel de aspecte sunt drepturile parentale, educatia acasa (homeschooling) sau dreptul bunicilor de a-si vedea nepotii in ciuda dorintei parintilor acestora. Si, cel mai recent, „casatoria” intre persoane de acelasi sex.

5. Ce semnificatie si ce urmari concrete are decizia din 6 noiembrie a Tribunalului Federal din Ohio?

Cred ca decizia va forta mana Curtii Supreme a SUA sa preia controversa „casatoriei” intre persoane de acelasi sex si sa o rezolve odata pentru totdeauna. Exista 11 Curti federale de Apel in SUA, cuprinzand cele 50 de state. Cele mai multe din acestea (din tribunale, n. red.) au permis „casatoria” intre persoane de acelasi sex. Trei nu au luat inca o decizie: cea a statului Montana, cea din Texas si cea din Puerto Rico. Recent, o curte federala din Puerto Rico a refuzat sa permita homosexualilor sa se „casatoreasca”, la fel ca si cea din Louisiana. Curtea Suprema accepta cazuri spre revizuire doar daca exista o diversitate de opinii intre instantele de apel privitor la o anumita problematica legala. Ei bine, Curtea de Apel din Ohio a spart gheata pe 6 noiembrie si de aceea Curtea Suprema probabil va interveni. Iata, deci, semnificatia hotararii.

Luni, 17 noiembrie, decizia a fost deja contestata la Curtea Suprema de cuplul homosexual care a pierdut cazul. Un comentariu util se gaseste aici. Va dura cateva saptamani sau luni inainte ca instanta suprema sa anunte daca accepta cazul spre revizuire. Daca o va face, o decizie este aceeptata spre finalul lui iunie 2015.

Sediul Curții Supreme a SUA, Washington, DC
Sediul Curții Supreme a SUA, Washington, DC

6. Curtea Suprema a refuzat pana acum sa discute statutul casatoriei. De ce? Crezi ca ne indreptam totusi spre o decizie cruciala, cum a fost Roe contra Wade pentru avort?

In trecut, Curtea Suprema a SUA a discutat casatoria. Este o institutie fundamentala si prea importanta ca sa fie ignorata. In anii 1860 a decretat ca poligamia este ilegala in Utah, ceea ce a dus la abandonarea de catre mormoni a poligamiei, cel putin in teorie. In acel caz, Curtea Suprema a decis ca the mariajul era, asa cum fusese dintotdeauna, o institutie intre un barbat si o femeie cu scopul de a procrea si perpetua rasa umana. In 1971, insa, aceeasi Curtea Suprema a refuzat sa preia spre revizuire cazul primei casatorii intre persoane de acelasi sex din SUA si din lume. Acel caz a avut originea in Minessota si a implicat doi barbati carora autoritatile le-au refuzat permisiunea de a se casatori. Acum insa, dupa aproape 40 de ani, cei mai multi experti spun ca instanta suprema va trebui sa adreseze, frontal, problema casatoriei intre persoane de acelasi sex. Si, da, magnitudinea acelei decizii va egala, daca nu o va depasi, pe cea a deciziei din Roe c. Wade. Speram ca, spre deosebire de Roe, in sensul bun.

7. Ce se intelege prin „activism judiciar”?

E o denumire aplicata judecatorilor care isi depasesc autoritatea legala, care este conferita de Constitutia federala pentru a interpreta legile si nu pentru a crea altele noi. Este o chestiune fundamentala a doctrinei separatiei puterilor in stat. Roe contra Wade este un bun exemplu de judecatori legiferand in loc sa interpreteze legea. In Roe, Curtea Suprema a decretat un drept la avort. Drepturile sunt decretate prin legislatie si nu prin instante. Asa incat, judecatorii care efectiv legifereaza in loc sa asigure interpretarea corecta a legii sunt numiti „activisti” si priviti ca un pericol la adresa democratiei si a procesului democratic.

8. Exista vreo legatura intre preferinta politica (Republicani/Democrati) predominanta a unui stat si statutul casatoriei in acel stat? Manifesta Republicanii dorinta de a se indeparta de valorile pe care le-au afirmat decenii la rand, doar pentru a fi in tendinta cu opinia publica, tot mai liberala?

In cateva cazuri se poate spune ca asemenea corelatie exista, dar nu mereu. Din cele 30 si ceva de referendumuri pentru casatoria naturala, doar unul a esuat. Aceasta rata de succes este o reflectie a naturii in general conservatoare a cetatenilor SUA si a influentei inca puternice pe care crestinismul o are in America. Cetatenii insista ca mariajul sa fie definit de ei, insa din pacate instantele le-au luat acest drept.

A existat o presiune de nedescris pentru a face Republicanii sa-si schimbe pozitia in ce priveste casatoria. Platforma oficiala a Partidului Republican statueaza ca acesta apara casatoria traditionala. In ultimii ani, unii Republicani, in special cei din Noua Anglie (Massachusetts, New Hamphshire, Vermont) au afirmat public ca sustin casatoria intre persoane de acelasi sex. Din fericire, numarul acestor Republicani este mic, si asta, in mare masura, pentru ca Partidul Republican este dominat de crestini. E greu, de aceea, cel putin in viitorul apropiat, sa vedem ca Republicanii isi vor schimba oficial pozitia fata de institutia casatoriei.

9. De ce opinia publica e mai deschisa la ideea redefinirii casatoriei decat acum 10 ani si, mai ales, crezi ca se manifesta vreun trend invers (catre casatoria traditionala)?

Ambele observatii sunt corecte. In ultimii 10 ani numarul americanilor care isi exprima sustinerea fata de „mariajul” unisex a crescut semnificativ. Aceasta este cauzata de cativa factori. Demografia este unul din ei. Generatia mai tanara este mult mai deschisa decat cea mai in varsta. Administratia Obama a fost un alt factor. Presedintele si Casa Alba, impreuna cu alte institutii federale majore, au facut presiuni pentru „casatoria” intre persoane de acelai sex si drepturi ale homosexualilor din 2008. Influenta culturii pop si a Hollywood-ului nu poate fi subestimata. Istoria e prea lunga pentru a fi spusa aici, dar e evident ca Hollywood-ul si produsele sale au promovat o perspectiva plina de farmec asupra vietii si casatoriei homosexuale si asta, din pacate, a avut un impact major asupra mintilor fragile ale tienrilor.

Dar exista si vesti bune. Fiecare sondaj de opinie major din SUA din 2014 arata ca numarul celor care se opun „casatoriei” intre persoane de acelasi sex este in crestere. Acum, 47% din americani sunt impotriva si doar 44% sunt de acord cu ea. Daca pentru standardele Romaniei aceste cifre nu sunt impresionante, in comparatie cu Europa Occidentala, ele sunt. Acolo, o majoritate semnificativa a populatiei sprijina „casatoria” unisex..

10. In 2016 sunt din nou alegeri pentru Casa Alba. Cat de important crezi ca va fi subiectul valorilor morale pe agenda electorala?

Valorile, precum dreptul la viata al copilului nenascut, libertatea religioasa si casatoria sunt intotdeauna discutate in timpul alegerilor prezidentiale din Statele Unite. In randul electoratului american exista un segment destul de larg institulat „conservatori sociali” si care constista mai ales din crestini. Conservatorii sociali voteaza candidati ale caror politici sunt identice cu ale lor in ce priveste avortul, familia traditionala sau libertarea religioasa. Eu sunt un astfel de conservator social, asa cum sunt alte milioane. Ca sa iti raspund la intrebare: da, valorile morale sunt dezbatute.

11. Ce parere au americanii de rand despre faptul ca ambasadele SUA sunt, cu banii din taxele lor, oficii de propaganda homosexuala, sub administratiile Obama?

Nu sunt deloc multumiti. Dimpotriva, obiecteaza ca banii lor sunt cheltuiti departe de tara pentru a ofensa culturile altor natiuni. Politica externa americana, se zice, trebuie sa aduca Statelor Unite prieteni, nu inamici. Cetatenii au fost foarte nemultumiti acum 2 ani cand Ambasada SUA a gazduit un gay pride in Pakistan, de exemplu, sau ca Ambasadorul american din Bulgaria a participat la parada homosexualilor de la Sofia. Din pacate, aceasta problema diviziva nu poate fi blocata decat daca Presedintele este schimbat. Presedintele traseaza directiile politicii externe americane iar Congresul are optiuni limitate pentru a schimba situatia.

12. Ce lectii au romanii de invatat din situatia actuala a bataliei pentru casatorie din SUA?

Romania se gaseste intr-o pozitie foarte buna. Uniunea Europeana este mai putin structurata institutional decat sunt Statele Unite. UE este o uniune divergenta de state in timp ce SUA sunt un stat federal. Totusi, la fel ca si in sistemul federal, UE a decis ca reglementarea casatoriei este o problema a statelor constituente. In contextul european, aceasta se numeste „subsidiaritate”. Tratatul de la Lisabona, in fapt, mentioneaza specific ca mariajul este o „problema de subsidiaritate” in sarcina statelor. Pe scurt, deci, Romaniei i se permite o larga marja de a interzice casatoria intre persoane de acelasi sex, adoptiile pentru cuplurile de homosexuali sau inscrierea in Constitutie a definitiei casatoriei naturale. Treizeci de state americane au adoptat amendamente constitutionale pentru definirea casatoriei naturale. Crestinii romani pot invata de la crestinii americani si sa initieze propriul lor referendum pentru amendarea Constitutiei. Nimeni nu ii poate opri. (interviu realizat de B.S. pentru CulturaVietii.ro)

NICIUN COMENTARIU