Administrația Obama finanțează lobby-ul pro-homosexualitate și prostituție și se bucură de „prostia poporului american”

1.146 views
0
DISTRIBUIȚI

Este greu de imaginat un președinte mai anti-american decât Barack Obama. Am scris adesea despre trecutul său politic și opiniile sale de extrema stângă în ce privește aspecte esențiale ale vieții americane. Practic, tot ceea ce a făcut acest om de când a venit, în ianuarie 2009, la Casa Albă a fost îndreptat împotriva fundației pe care s-a clădit națiunea americană: familia, credința religioasă, proprietatea, comunitatea și un guvern cu puteri limitate au fost înlocuite treptat de „familiile” de homosexuali, susținerea agresivă a avortului, erodarea dreptului de proprietate și port-armă, antagonizarea între comunitate și autorități respectiv guvernarea discreționară, mult peste limitele pe care părinții națiunii americane le-a desemnat pentru responsabilii federali.

Mai puțin se cunoaște că președintele Obama este criticat și pentru o politică externă dezastruoasă. Pe lângă erorile și gafele în materie de geopolitică în recentele conflicte deschise sau latente (Libia, Siria, Ucraina, Irak) un alt factor a contribuit la agravarea reputației democrației americane și a relațiilor acestei țări: promovarea insistentă a „drepturilor minorităților sexuale”. Aceasta este o tendință care va avansa pe măsură ce statul american va continua și accelera finanțarea grupurilor de „drepturile omului” care promovează prostituția, homosexualitatea și bigotismul anti-religios.

obama-liar-liar

După un prim mandat mai prudent, realegerea lui Obama la Casa Albă în 2012 a dat naștere unui flux de finanțare pentru grupările care avocațiază „minoritățile sexuale” în străinătate. Acești bani au fost de obicei atribuiți prin intermediul USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare, organism guvernamental important, care „exportă” în peste 100 de țări ale lumii modelul american de societate și democrație, conform cu politica externă a SUA. Or, după cum au afirmat-o chiar oficialii Departamentului de Stat, aceasta din urmă cuprinde promovarea activă – și agresivă – a homosexualității.

Au urmat, desigur, controverse. Iată unele dintre cele mai recente:

Ar fi un beneficiu enorm pentru indivizii LGBT dacă prostituția ar fi legală. Așa au declarat oficialii Astraea Lesbian Foundation for Justice – unul din partenerii USAID în cadrul structurii de parteneriat denumită „Parteneriatul pentru dezvoltare globală LGBT” („LGBT Global Development Partnership”). Astrea crede că prostituția, numită „muncă sexuală”, ar trebui legiferată. Această idee este răspândită în cercurile de stânga „progresiste”, deși întâmpină rezistență crescândă din partea organizațiilor feministe din cauza agravării traficului de persoane și a situației drepturilor femeii din cele câteva decenii în care prostituția a fost legiferată în câteva state occidentale (vezi detalii la www.antiprostitutie.ro).

Conform cu datele comunicate public aici, Astrea a primit peste 1 milion de dolari de la USAID în 2013 și ar putea primi alte aproape 3 milioane până în 2016. Astrea critică programele care ajută fmeile să părăsească prostituția întrucât pretinde că ar „forța” femeile să iasă din acestă „meserie”. Datele arată însă că circa 90% dintre prostituate doresc să renunțe la practicarea acesteia dacă ar avea o alternativă viabilă.

Fondurile USAID nu se limitează însă la finanțarea unor ONG-uri care activează în țări în curs de dezvoltare. Unul din partenerii agenției este Victory Institute, organizație de lobby care educă politicienii să își asume agenda LGBT atunci când candidează. Primarul din Houston, Texas, Annise Parker, actualmente implicată într-un scandal pentru că solicită să verifice predicile unor pastori care se opun agendei homosexuale înainte ca acestea să fie citite, este unul din beneficiarii training-ului primit de la Victory Institute.

Un grup de reflecție atașat Universității din California – UCLA, care organizează educație și training pe teme LGBT, este de asemenea partener al USAID. Un studiu realizat de aceasta a concluzionat că dezvoltarea copiilor în familiile cu un părinte transsexual ar fi identică cu cea din căminele cu părinți heterosexuali.

Olivia, o agenție de turism pentru lesbiene (vă închipuiți ce scandal ar declanșa încercarea de a înființa o agenție de turism pentru heterosexuali, nu?) este alt grup ales ca partener de USAID. Olivia pretinde că ar fi dus în vacanțe 200.000 de femei.

Alte țări percep atitudinea USAID ca pe o amenințare la adresa culturii, tradiției și legilor proprii.

Recent, țările africane au criticat structurile ONU pentru drepturile omului și țările donatoare, în special SUA, pentru promovarea unor „drepturi speciale” acordate indivizilor care se identifică drept LGBT. Egiptul a avertizat pe Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al ONU că „nu putem avea agende impuse”. Malawi, în numele a 57 de națiuni din Africa, a chemat la „reținere” și a afirmat că eforturile de a impune noile norme subminează sistemul drepturilor omului.

Departamentul de Stat al SUA și USAID găzduiesc o Conferință Globală despre drepturile LGBT și „dezvoltarea incluzivă”

Departamentul de Stat (ministerul de Externe al SUA), condus de John Kerry, împreună cu agenția USAID au găzduit a treia Conferință de Avansare a Drepturilor Omului și de Promovare a Dezvoltării Incluzive pentru Persoanele LGBT (Conference to Advance the Human Rights of and Promote Inclusive Development for LGBT Persons) între 12 și 14 noiembrie la Washington, D.C. Oficiali de marcă din guvernul american au vorbit la eveniment, inclusiv Tom Shannon, consilier al Secretarului de Stat, și șeful USAID, Rajiv Shah.

Conferința a reunit oficiali, finanțatori privați, oameni de afaceri, cercetători și activiști din mai mult de 30 de țări ale lumii cu scopul de a crește coordonarea, cooperarea și resursele dedicate promovării și protejării drepturilor omului pentru persoanele LGBT din întreaga lume.

De asemenea, conferința s-a focalizat pe strategii de asistență diplomatică externă care să se adreseze violării drepturilor omului și abuzului contra persoanelor LGBT, precum și să răspundă excluderii sociale și economice a persoanelor LGBT din lume. Au avut loc discuții pe teme precum: nevoile specifice ale transsexualilor; cum să fie implicate optim comunitățile de credință pentru susținerea drepturilor persoanelor LGBT; căi de integrare a acestor priorități în programele de dezvoltare finanțate de USAID și ceilalți donori, privați.

„Prostia poporului american” a ajutat legea de reformă a sănătății să treacă

Atunci când nu finanțează activitățile de propagandă ideologică, oamenii lui Obama își petrec timpul batojocorindu-i pe cetățenii care i-au adus la putere. Unul din arhitecții „ObamaCare”, legea federală de reformă a sănătății, a declarat în public că „lipsa de transparență” și „prostia alegătorilor americani” au ajutat la adoptarea ObamaCare. Într-o înregistrare video descoperită recent, Jonathan Gruber, profesor la Massachusetts Institute of Technology și creditat ca autorul principal al legii, a discutat la o conferință modul cum reforma a primit destule voturi pentru a trece de Congres.

El a sugerat că mulți congressmani și alegători habar n-au avut ce scrie în draftul legii, extrem de stufos (câteva mii de pagini) și că asta a ajutat adoptarea.

„Lipsa de transparență este un uriaș avantaj politic”, a spus Gruber. „În principiu, spuneți-i prostia alegătorului american sau cum vreți, dar cam asta a fost absolut critic pentru ca lucrurile să treacă mai departe.”

ObamaCare, considerată una din realizările majore ale administrației actuale, este vehement criticată de Republicani și de o bună parte a publicului din cauza caracterului său pur socialist, care obligă la asigurarea într-un sistem „de stat” bazat pe planuri de sănătate, a tuturor americanilor, ceea ce contravine culturii americane anti-etatiste și pune în dificultate enormă pe cei care doresc păstrarea actualelor asigurări private la care contribuie. Unul din punctele nevralgice ale legii este faptul că obliga angajatorii creștini la plata metodelor de control al nașterilor (avort, contracepție) – ceea ce a dus la mai multe cazuri în înstanță, precum cel al HobbyLobby.

Gruber a făcut aceste comentarii în timpul unei discuții despre cum legea sănătății a fost scrisă pentru a păcăli Comisia de Buget a Congresului. El a sugerat că alegătorii ar fi respins ObamaCare dacă penalitățile pe care legea le impune pentru refuzul de a intra în sistemul de asigurări medicale ar fi fost interpretate ca taxe, fie de către analiști, fie de public.

„Dacă ai fi avut o lege care să facă clar că oamenii sănătoși urmează să plătească iar cei bolnavi urmează să primească subsidii (de la aceștia), n-ar mai fi trecut”, a spus prof. Gruber.