INVITAȚIE: Conferința „Educația sexuală și sexualizarea copiilor. Situația din Marea Britanie”

2.042 views
3
DISTRIBUIȚI

CONFERINȚA „Educația sexuală și sexualizarea copiilor. Situația din Marea Britanie”

cu Antonia Tully

 

Antonia Tully
Antonia Tully

Asociația Provita Media și Asociația PRO VITA filiala București va invită la conferința cu tema „Educația sexuală și sexualizarea copiilor. Situația din Marea Britanie”. Invitată: d-na Antonia Tully, coordonatoarea campaniei „Safe at School” („În siguranță la școală”) din Marea Britanie.

Evenimentul va avea loc luni, 16 martie, de la ora 18.00, în sala Rotterdam a Hotelului „Double Tree”, strada Nerva Traian, nr. 3A (clic pentru hartă). Intrarea este liberă. Se asigură traducere în română.

Poster-Antonia-Tully-final-web1Antonia Tully este coordonatoarea programului „Safe at School” (În siguranță, la școală) al Societății pentru Protecția Copilului Nenăscut (SPUC), Londra. Este mamă a 6 copii. Prin campania „Safe at School”, Antonia Tully a sprijinit părinții din Marea Britanie în relația lor cu școala și autoritățile privind orele de educație sexuală. A vorbit la nenumărate adunări publice, prezentând situația reală din școlile britanice.

Evenimentul este organizat în contextul în care în România se pune tot mai insistent problema introducerii educației sexuale ca materie obligatorie în școli. Deși nimeni nu contestă necesitatea îndrumării copiilor într-o lume în care sunt supuși unui bombardament informațional continuu, se pune întrebarea cum și cine are această sarcină. Trebuie educația sexuală să însemne studierea explicită a aspectelor referitoare la actul sexual și contracepție, sau să se concentreze pe impactul moral și sufletesc al intimității, mai ales al intimității prea timpurii? Ar trebui ca aceste aspecte să fie „standardizate” și lăsate în grija funcționarilor statului sau ar trebui să fie o preocupare a părinților, care cunosc cel mai bine gradul de dezvoltare psiho-emoțională al copiilor lor?

Iată întrebările la care este chemată să le răspundă părinților din România d-na Antonia Tully, folosind experiența Marii Britanii, una din țările în care educația sexuală se face de timpuriu.

Antonia Tully este de părere că părinții, ca principali educatori ai copiilor, sunt cei mai în măsură să vorbească cu copiii lor despre intimitate:

„Cheia tuturor lucrurilor în acest domeniu sunt părinții. Părinții sa se trezească și sa reacționeze. (…) Întotdeauna voi recomanda ca părinții să-și facă auzită vocea, la școală, în adunări publice. E dificil, pentru că mulți părinți lucrează, nu au timp și, în general, au mare încredere în școală. Iar școala, în mod tipic, le scrie părinților o scrisoare de acest fel: «Dragi părinți, în anul acesta îi vom învăța pe copii aspecte ale pubertății». Iar părinții spun, da, foarte bine. Apoi sunt devastați când aud ce anume au învățat copiii lor la aceste ore. (…) Sunt pericole incalculabile ale unei educații sexuale explicite.”

Despre situația din Marea Britanie, Antonia Tully afirmă că în urma lecțiilor de „educație sexuală” care încep la 4-5 ani, copiii ajung să aibă foarte devreme toate detaliile despre sex: „Aceste lucruri le distrug copiilor sistematic rezerva naturală de inocență, de copilărie. În mod natural, copiii resping aceste discuții despre sex și sexualitate, care nu fac parte din lumea lor și care le distrug copilăria. Iar în ciclul gimnazial, copiii trebuie sa știe totul despre contracepție: unde se găsește și cum se folosește. Cei care o predau presupun că toți elevii sunt activi sexual de la vârsta de 11 ani încolo”.

Mai mult detalii despre eveniment puteți obține de la Larisa Iftime, tel. 0726 679 460, email provitamedia@gmail.com și Bogdan Stanciu, 0728 673 673, email provitabucuresti@yahoo.com.

3 comentarii

  1. „…Sunt pericole incalculabile ale unei educații sexuale explicite.” Foarte bine spus! Sunt efecte pe termen lung asupra copiilor, iar parintii in ziua de azi mai ales trebuie sa fie foarte atenti.

LASĂ UN RĂSPUNS