Dă-ni-l pe Baraba!

1108
0
DISTRIBUIȚI

Barabbas-The-Passion-of-the-Christ_compressed

Jason Scott Jones este producător de film, scriitor, activist și lucrător în domeniul drepturilor omului din SUA. Fost infanterist marin. În original la Stream.org

De ce atât de mulți liberali (termen care în SUA are o semnificație diferită de cea europeană și înseamnă persoanele cu vederi de stânga, seculare, n. trad.) care se opun pedepsei capitale sunt de acord cu avortul?

La vârsta de 17 ani, mi-am pierdut fiica nenăscută printr-un avort forțat, iar acea experiență a înflăcărat în mine o pasiune la fel de profundă ca un foc într-o mină de cărbune: să apăr persoana umană în fața actelor de violență. Așa că m-am implicat în activismul pentru viață, mergând din ușă în ușă pentru a convinge străinii, apoi alăturându-mă mai multor grupuri organizate, inclusiv până la candidaturi prezidențiale.

De-a lungul anilor, logica convingerilor mele mi-a extins îngrijorarea către alte persoane amenințate. Am mărșăluit, am scris, am făcut lobby, am lucrat la filme pentru apărarea civililor din Serbia, a femeilor din Iran, a oamenilor din triburile din Nuban, a animiștilor din sudul Sudanului, a creștinilor asirieni. Munca din orașe m-a adus față în față cu americani fără adăpost, unii dintre ei veterani (fost militar pe unul din fronturile din Asia, n. red.), ca mine. Am început, așadar, o serie de misiuni cu intenția de a scoate în evidență demnitatea lor umană. Am ajutat la strângerea a milioane de dolari pentru femei aflate în criză. Am publicat o carte referitoare la rădăcinile genocidului secolului XX.

Studiind acest subiect și aflând că, în ultimii 100 de ani, statul modern a ucis în jur de 170 de milioane de civili – fără a include victimele de război – mi-am dat seama că formele de guvernământ care sunt la putere nu au nici un interes să lupte contra morții. Astfel am ajuns să îmbrățișez ideea unui moratoriu al pedepsei cu moartea. Până când vom vedea o renaștere globală a respectului pentru viața nevinovată, consider că ar trebui să punem presiune asupra guvernelor noastre pentru a opri executarea chiar și a celor vinovați.

Dar, în acest moment, aș vrea să inculp o parte semnificativă a acelora care sunt de acord cu mine în această problemă. Există un tip de persoane care privesc problema aceasta ca pe un accesoriu vestimentar. Știți despre cine vorbesc: liberalul urban la modă, pentru care pedeapsa cu moartea nu este o problemă morală profundă, strâns legată de disprețul modern pentru viață. Nu, e una dintre acele lucruri specifice „statelor roșii” (referitor la statele americane conservatoare care votează de obicei cu Republicanii, susținători ai pedepsei capitale, n. trad.) și „țăranilor” (în original „rednecks”, termen peiorativ pentru albii săraci din sudul SUA, n. trad.) la fel ca dreptul de a purta armă, camionetele, muzica country și mersul la biserică. E ceva ce respingi în mod ritualic, cu scopul de a-ți arăta statutul de progresist sofisticat. Ca organismele modificate genetic, NASCAR (curse populare de mașini, n. trad.) sau homofobia.

Acești comsopoliți nu urmăresc niciodată problema îndeaproape. Nu-i vei găsi vizitând prizonieri condamnați la moarte sau scriindu-le scrisori. Nu sunt implicați în cruciade ca Proiectul inocenței (Innocence Project – proiect care propune expertizarea ADN a tuturor sentințelor de condamnare la moarte, n. trad.) sau în eforturi de a eradica epidemia națională de violuri în închisori. Nu ajută grupuri ca Frăția Închisorilor (Prison Fellowship), care încearcă să aducă ajutor și vindecare infractorilor condamnați. Nu; femeile și bărbații condamnați la moarte în America sunt doar abstacțiuni pentru ei, ca niște pioni din plastic pe care îi mută pe tabla de șah din mintea lor – la fel de nesemnificativi precum copii nenăscuți, fără nume. Oh, trebuia să îi menționez, pentru că oamenii pe care îi am în gând, care vorbesc înflăcărați la un pahar de băutură despre răul pedepsei capitale sunt întotdeauna pro-alegere, când vine vorba despre avort.

Pentru o lungă perioadă de timp, nu am putut să înțeleg această poziție. Pot să înțeleg cum cineva care vede viața ca fiind ieftină ar putea favoriza atât avorturile, cât și execuțiile – și eutanasierea, și clonarea, chiar și folosirea armelor nucleare, atunci când acesta e lucrul utilitar de făcut. Pot să înțeleg cum persoane pro-life acceptă pedeapsa capitală, din moment ce a ucide ființa inocentă e, în mod clar, diferit de a ucide ființa vinovată.

Ceea ce, de zeci de ani, nu am putut să înțeleg, este cum cineva poate să se revolte cu privire la execuția teroristului de la maratonul din Boston, dar să ridice din umeri la moartea unui milion de americani nenăscuți, nevinovați, în fiecare an. Poate creierul uman să funcționeze astfel?

Dar acum înțeleg. S-a întâmplat nu mult timp după participarea la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor. În locul lecturii din Evaghelie, în acea zi, se recită Patima lui Cristos. Preotul recită replicile lui Isus, lectorul citește narațiunea, iar nouă, celor din congregație, ne revine rolul mulțimii din Ierusalim. Nu e chiar atât de distractiv precum sună, din moment ce, printre replicile noastre se află și „Răstignește-L!”, dar și, mai important, „Dă-ni-l pe Baraba!”

Să fiu nevoit să spun aceste cuvinte, să mă pun în situația oamenilor care l-au întâmpinat pe Isus cu frunze de palmier și cu osanale, iar apoi, șapte zile mai târziu, i-au cerut lui Pilat să-l condamne la moarte… ei bine, mi-a dat de gândit. Nu era ca și cum Baraba a fost vreun lider iubit al rezistenței, așa cum ar fi în filmele hollywoodiene. Nu, era pur și simplu un hoț și un ucigaș. Cu cinci minute înainte ca Pilat să le ofere posibilitatea de a alege între el și Isus, acei oameni nu auziseră niciodată de numele lui. Știau atât de puține despre el cum știu și liberalii despre ucigașii condamnați la moarte. Știau un singur lucru: el era vinovat, în timp ce Isus era nevinovat. Și din acest motiv l-au preferat pe el. Și, la un anumit nivel, toți facem la fel.

Pentru că noi nu suntem nevinovați. Toți avem ceva care ne apasă conștiința. Putem empatiza cu vinovatul; ne putem pune în locul lui. Ceea ce nu putem percepe, pentru că nu o putem suporta, este suferința celui nevinovat. Este, pur și simplu, prea îngrozitoare. Ne copleșește și ne zdrobește. Ne cere să luăm măsuri. Dacă chiar ar fi adevărat faptul că un milion de persoane nevinovate sunt ucise în fiecare an în țara noastră, ar trebuit să ne simțim foarte diferit cu privire la locul respectiv și la sistemul său de guvernare. Ar trebui să ne înfuriem și, dincolo de asta, ne-am simți profund murdăriți. Ne-am simți neajutorați, revoltați, triști.

Și cine vrea să se simtă astfel? Nu liberalul care își spune sie însuși că e un umanist al marii tradiții renascentiste. Trimite cecuri adăposturilor pentru salvarea animalelor și cumpără alimente de la fermierii locali. Speră la conviețuirea pașnică între națiuni și disprețuiește toate formele de prejudecată. Dar, dincolo de toate acestea, crede, în secret, că omul nu e altceva decât o maimuță inteligentă și că viața e o comedie ușurică în care actorii mor la final. Din moment ce viața e scurtă și zadarnică, vrea ca a lui să fie veselă. Și cel cu adevărat nevinovat, cel vulnerabil sunt ca un fir de păr în mâncare. Nu vrea să se uite la ei. În schimb, își va bea ceaiul și va scrie pe rețelele sociale #Dă-ni-lPeBaraba.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorȘtiri pe scurt (5 mai 2015)
Articolul următorAntonia Tully, Marea Britanie – „Între persoane de acelaşi sex, scopul şi însuşi conceptul căsătoriei sunt întoarse pe dos”
Guest Post
Articole și analize ale unor invitați speciali. Autori: William Gairdner, Obianuju Ekeocha, Grégor Puppinck, Claire de La Hougue, Russel Kirk, Papa Benedict XVI, James C. Dobson, Pat Buchanan, Leo van Doesburg, Johannes L. Jacobse, Thomas Ward, Theresa Okafor, Jason Scott Jones, Erika Bachiochi, Joe Bissonnette, Allan C. Carlson, Richard Stith, Luca Volonte, Jonathon van Maren, Abby Johnson, Louise Kirk, Friedrich Hansen, Christopher Smith, Marie Smith, Natalia Iakunina, Jakob Cornides, Herman Tristram Engelhardt Jr., Olgierd Pankiewicz, Mats Tunehag, Marta Cartabia, Adrian Pessina, Roger Kiska, Andrea Williams, Bronislaw Wildstein; Horațiu Pepine, Maria Aluaș, Marius-Teodor Zamfir, Anton Moisin, Ninel Ganea, Ștefan Iloaie, Alin Vara, Boiana Berchi, Mihai Silviu Chirilă, Monica Basarab, Bogdan Glăvan, Monahia Onufria Matei, Dan Păscuț, Roxana Puiu, Robert Lazu, Mircea Gelu Buta, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ionuț Mavrichi, Bogdan Mateciuc, Lavinia Tec, Roxana Puiu, Natalia Vlas, Daniel Mazilu.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here