Nepoata lui Martin Luther King Jr.: „Rasismul și avortul provin din aceeași rădăcină otrăvitoare”

791 views
0
DISTRIBUIȚI

mlk_alveda„Lupta împotriva avortului este o nouă frontieră în mișcarea pentru drepturi civile.”

Dr. Alveda King, asociată a organizației americane Priests for Life și nepoata celebrului militant pentru drepturi civile din SUA anilor 1960 Martin Luther King, Jr., a declarat, cu ocazia comemorării a 40 de ani de la moartea unchiului său că rasismul și avortul sunt corelate:

„Avortul și rasismul sunt, ambele, simptome ale unei erori fundamentale a omului. Eroarea este de a crede că, atunci când cineva stă în calea lucrurilor pe care le dorim, putem justifica excluderea acelei persoane din viața noastră. Avortul și rasismul provin din aceeași rădăcină otrăvitoare, egoismul.

Desigur, pentru a elimina pe cineva din calea noastră, trebuie să inventăm raționamente în favoarea acestui lucru. Creăm înșelăciunile conform cărora celălalt este mai puțin important, mai puțin merituos, mai puțin om. Aceste amăgiri ne ajută să ne simțim mai bine cu privire la discriminarea unei persoane din cauza culorii pielii sau a vârstei sale gestaționale, dar ele rămân minciuni, și acțiunile noastre rămân greșite.

Adevărul este că toți suntem oameni ce aparțin unei singure rase. Reconcilierea rasială poate să însemne numai reconcilierea cu adevărul că suntem toți o singură rasă de oameni creați egali. Chiar dacă avem deosebiri etnice, nici aceste deosebiri, și nici etapa de dezvoltare sau starea de dependență fizică, nu se separă de rasa umană. Toți suntem oameni deplini. În fața acestui adevăr, nu există justificare pentru tratarea celor care arată altfel decât noi ca pe ființe inferioare. Dacă îi vom trata pur și simplu pe ceilalți așa cum dorim să fim tratați noi înșine, rasismul, avortul și celelalte forme de inumanitate vor fi de domeniul trecutului.”

Sursa: LifeSiteNews.com