Comentarii asupra articolului 6, „Dreptul la viaţă”, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice

1120
0
DISTRIBUIȚI

ADEVARATA-EGALITATE copy_resizeLa 16 decembrie 1966, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [1] – unele dintre instrumentele juridice cele mai importante în domeniul drepturilor omului. România a semnat cele două pacte la 27 iunie 1968, iar pe plan intern le-a ratificat prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 [2].

În cele ce urmează, vă propunem câteva comentarii și puncte de discuție, cu focalizare pe dreptul copilului nenăscut la viață, pe marginea articolului 6, Dreptul la viaţă, al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, al cărui conținut este următorul:

(1) Dreptul la viaţă este inerent persoanei ființei [3] umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.

(2) În ţările în care pedeapsa cu moartea nu a fost abolită, o sentinţă de condamnare la moarte nu va putea fi pronunţată decât pentru crimele cele mai grave, în conformitate cu legislaţia în vigoare în momentul în care crima a fost comisă, legislaţie care nu trebuie să fie în contradicţie cu dispoziţiile prezentului pact şi nici cu cele ale Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Această pedeapsă nu poate fi aplicată decât în virtutea unei hotărâri definitive pronunţată de un tribunal competent.

(3) Când privarea de viaţă constituie crima de genocid, se înţelege că nici o dispoziţie din prezentul articol nu autoriza un stat parte la prezentul pact să deroge în nici un fel de la vreo obligaţie asumată în virtutea dispoziţiilor Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid.

(4) Orice condamnat la moarte are dreptul de a solicita graţierea sau comutarea pedepsei. Amnistia, graţierea sau comutarea pedepsei cu moartea poate fi acordată în toate cazurile.

(5) O sentinţă de condamnare la moarte nu poate fi pronunţată pentru crime comise de persoane sub vârsta de 18 ani şi nu poate fi executată împotriva unor femei gravide.

(6) Nici o dispoziţie din prezentul articol nu poate fi invocată pentru a se întârzia sau a se împiedica abolirea pedepsei capitale de către un stat parte la prezentul pact.

ÎNTREBARE: CARE ESTE MIZA ART. 6 AL PACTULUI INTERNAȚIONAL CU PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE ȘI POLITICE?                            
RĂSPUNS: DEMNITATE ŞI EGALITATE.

Femeile şi bărbaţii sunt egali în demnitate – preţ sau valoare intrinsecă – indiferent de vârstă. Această aserţiune este bazată pe faptul că femeile şi bărbaţii, fetele şi băieţii, sunt egali ca oameni – toţi sunt membrii unei familii, membri ai speciei umane. Nimic din ceea ce face cineva în decursul vieţii nu adaugă ceva în plus acestui element fundamental ce ne defineşte ca cine suntem, şi nici o acţiune nu îl poate diminua.

 

Î.: ARE COPILUL NENĂSCUT DREPTUL DEPLIN ȘI EGAL LA DEMNITATE UMANĂ?
R.: DA.

Nu putem deveni „mai umani” sau „mai puţin umani”. Demnitatea umană este proprie naturii umane și deci fiecărui membru al speciei umane, din momentul în care începe existența sa și până la sfârşitul vieţii. Indiferent de cât de mult bine facem în timpul vieţii, nu putem adăuga nimic în plus demnităţii noastre sau caracterului omenesc în care aceasta rezidă. Putem să ne optimizăm caracterul, să ne întărim sau putem aprofunda virtuţile şi realiza fapte din ce în ce mai măreţe dar, prin asta, nu suntem mai mult sau mai puţin umani decât la început şi, deci, demnitatea noastră intrinsecă nu s-a schimbat.

Suntem astăzi martorii unei degenerări accelerate a respectului pentru conceptul de demnitate egală şi, în consecinţă, pentru demnitate în sine. Căci, dacă această demnitate fundamentală nu aparţine fiecăruia în mod egal, atunci unii sunt mai puţin umani şi, prin urmare, au un drept mai redus la viaţă. Realitatea faptului că demnitatea e imanent egală în noi toţi este marginalizată în favoarea altor argumente. Astfel, de exemplu, unii ar putea spune că un copil aflat în primele stadii de dezvoltare în pântecele mamei sale are o mai mică demnitate (valoare) decât un copil deja născut şi cu mai mult mai puţină decât mama care îl poartă. Pentru acest motiv există din ce în ce mai puţin respect pentru a proteja, din punct de vedere legal, viața copilului. Bineînţeles, acest argument desconsideră nu doar logica, ci şi adevărul ştiinţific al vieţii copilului în uter.

Egalitatea în demnitate presupune respect egal. Un atac letal asupra unei alte ființe umane este cel mai distructiv act de lipsă de respect şi agresiune asupra demnităţii ființei în cauză. Cererea de a legaliza sau a extinde practica avortului include inevitabil o încercare, câteodată implicită, de a dezumaniza victima vizată, un efort bazat pe nimic altceva decât pretenția că un copil nenăscut nu e uman sau, în cei mai buni termeni, este „mai puţin uman”. Prezentând lucrurile aşa, atacul poate părea mai uşor de comis; dar o asemenea abordare nu face copilul mai puţin uman.

Susţinătorii avortului continuă să ceară ca deciziile să fie lăsate la liberul arbitru, în cazul copiilor nenăscuţi. Ei caută să permită oamenilor să aibă puterea să determine cine trăieşte şi cine moare, putere pe care omul nu a avut-o niciodată și a cărei exercitare este una din cauzele principale ale injustiției, agresiunilor, războiului. Ca și în cazul acestora, legalizarea avortului înăbuşă valorile pe care o societate ar trebui să se bazeze.

 

Î.: ESTE ARTICOLUL 6.1 LIPSIT DE ECHIVOC SAU ESTE DESCHIS INTERPRETĂRILOR CARE JUSTIFICĂ ACCESUL LARG LA AVORT?
R.: ESTE ÎN ÎNTREGIME CLAR.

Autorii Pactului au căutat să se asigure că limbajul adoptat asigură claritate maximă pentru îndrumarea statelor şi a Comitetului pentru Drepturile Omului al ONU. Au reuşit să facă aceasta, inclusiv în art. 6.1. Mai mult decât atât, preambulul Pactului, parte integrată a contextului oficial şi care oferă cheia înţelegerii tratatului, face referire la „drepturile egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane”, pasaj ce ajută, mai mult, la înţelegerea documentului în întregul sau, explicitand inclusiv prima clauză a art. 6.1: „Fiecare fiinţă umană are dreptul inerent la viaţă”. Conceptul „fiecare fiinţă umană” este echivalent expresiei din cuvântul introductiv „tuturor membrilor familiei umane”. Toţi membrii familiei sunt ființe umane şi vice versa. [4]

Un copil aflat în pântece este mai presus de îndoială un copil uman, şi deci o fiinţă umană şi un membru al familiei (speciei), astfel, el are „dreptul inerent la viaţă”. Nu există o contradicţie între aceşti termeni ai Acordului. Avortul opreşte copilul din a face un lucru: din a-şi conţinua viaţa. Spre deosebire de alte drepturi, posedarea şi exercitarea dreptului la viaţă nu pot fi separate.

Adoptarea legilor ce protejează viața nenăscutului este aşadar în conformitate cu scopul şi intenţia Pactului.

 

Î.: ESTE ARTICOLUL 6.5 O RECUNOAȘTERE A UMANITĂȚII, DEMNITĂȚII ȘI EGALITĂȚII (ÎN DREPTURI) A COPILULUI NENĂSCUT?
R.: DA.

Articolul 6.5, care prevede că „condamnarea la moarte… nu va fi executată împotriva unei femei însărcinate” este o expresie foarte clară a unei înţelegeri unanime conform căreia copilul nenăscut este o fiinţă umană care are dreptul individual la protecţia legii. Întocmitorii nu au specificat cu exactitate un punct anume când această protecţie trebuie exercitată. Singura condiţie impusă este existenţa sarcinii. Interdicţia avortului în articolul 6.5 nu este aşadar limitată în funcţie de stadiul sarcinii. [5]

Articolul 6.5 trebuie citit în referință cu aserţiunile nerestrictive asemănătoare din art. 6.1. În alte cuvinte, dacă un nenăscut aflat în circumstanţele stipulate de art. 6.5 se bucură de protecţia Pactului, atunci, în mod logic, aşa se întâmplă cu orice nenăscut, indiferent de stadiul sarcinii, atâta timp cât condiţia existenţei sarcinii este înfăptuită. De asemenea, dacă statele-părţi sunt obligate să legifereze protecţie legală nenăscutului, conform celor stipulate de art. 6.5, nu sunt ele totodată obligate să facă acelaşi lucru pentru nenăscut conform art. 6.1? Ori nu sunt copiii egali între ei?

Interdicţia prevăzută în art. 6.5 este de asemenea documentată în Protocoalele Convenţiei de la Geneva, din 1977, în Convenţia Americană a Drepturilor Omului [6], în Carta Africană a Drepturilor și Bunăstării Copilului şi în Carta Arabă a Drepturilor Omului.

 

Î.: MAI EXISTĂ ALT ACORD UNIVERSAL CARE SĂ AIBĂ RELEVANŢĂ ÎN CHESTIUNEA DREPTURILOR NENĂSCUTULUI?
R.: DA.

Cele mai relevante alte acorduri cu referire la copilul nenăscut sunt Declaraţia cu privire la drepturile copilului (1959) şi Convenţia cu privire la drepturile copilului [7] (1989) ale Organizației Națiunilor Unite.

Definiţia „copilului” conform Convenţiei (art. 1) nu specifică o varstă de start, dar îi fixează un sfârşit: „Copil este orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani”. Copilul devine adult la 18 ani însă, Convenţia nu specifică începând de când copilul poate fi numit „copil”. Este fără îndoială clar că putem vorbi de „copil” și înainte de naştere, deoarece un paragraf anterior susţine explicit că „copilul, din motivul imaturităţii sale fizice şi mentale, are nevoie de îngrijire specială şi protecţie, inclusiv protecţie legală corespunzătoare, înainte şi după naştere”.

În articolul 6, Convenţia prevede de asemenea că statele părţi „recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil” (art. 6.1) şi că „statele părți vor face tot ce le stă în putință pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea copilului” (art. 6.2). Întrucât existenţa „copilului” este recunoscută în preambul „atât înainte cât şi după naştere”, aceste articole se aplică şi nenăscutului.

Greşeala autorilor Convenţiei de a nu determina clar o perioada de timp specifică perioadei descrise că „atât înainte cât şi după naştere” invită la un scurt moment de reflecţie.

În primul rând, acţiunea de a înţelege intenţia celor ce au formulat Convenţia trebuie să înceapă prin renunţarea la interpretările absurde precum: „înainte de naştere” înseamnă „în ora dinaintea naşterii” sau „în ziua dinaintea naşterii”. Formularea adoptată în final ca potrivită Convenţiei a rezultat în urma respingerii unei propuneri conform căreia protecţia legală s-ar fi aplicat doar după naştere, propunere urmată de anularea alteia, care stipula că protecţia ar începe să se aplice nenăscutului după momentul conceperii. În mod clar, cei mai mulţi delegaţi ar fi acceptat cuprinderea sub protecţia legii a nenăscutului după o semnificativă perioadă de timp de la concepție – însă, un consens în privinţa duratei exacte a acestei perioade nu a fost atins. O asemenea afirmaţie nu înseamnă însă golirea de înţeles a frazei.

 

Î.: AU ALTE ACORDURI UNIVERSALE CEVA DE SPUS ÎN LEGĂTURĂ CU NENĂSCUTUL?
R.: DA.

Numeroase articole ale celei de-a patra Convenţii de la Geneva și ale Protocoalelor adiționale la aceasta, semnate în 1977 [8], subliniază importanţa acordării de prioritate, protecţie şi îngrijire femeii însărcinate, asemenea. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi politice [9] precum şi alte înţelegeri multilaterale cuprind articole asemănătoare. Îndeplinirea acestor angajamente reprezintă a doua parte a eforturilor de a proteja nenăscuţii şi este crucial ca statele-părți şi comunitatea internaţională în general să o facă.

 

Î.: ESTE CHESTIUNEA CLONĂRII UMANE RELEVANTĂ PENTRU DREPTUL LA VIAȚĂ AL COPILULUI NENĂSCUT?
R: DA.

În martie 2005, printr-un vot de 84 la 34, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia asupra clonării, prin care a cerut statelor membre „să adopte toate măsurile necesare ca să „protejeze în mod adecvat viața oamenilor în aplicaţiile ştiinţelor vieţii… şi să interzică orice formă de clonare umană, în condiţiile în care sunt incompatibile cu demnitatea şi protecţia vieţii umane”. Aceasta este o aserţiune foarte clară a comunităţii internaţionale conform căreia viaţa ar trebui să fie protejată chiar şi în primele sale stadii.

 

Î.: SUSŢINE VREUN TRATAT UNIVERSAL SAU VREO DECLARAŢIE UNIVERSALĂ DREPTUL LA AVORT?
R.: NU.

Nici măcar un singur tratat sau acord universale nu susţin că ar exista un „drept la avort”. Organismele de monitorizare a tratatelor nu au nici o autoritate – fie în temeiul tratatelor care au stat la baza înfiinţării lor, fie în temeiul dreptului internaţional general – să interpreteze aceste tratate într-un mod care creează noi obligaţii statale sau care modifică substanţa tratatelor. – Detalii în Articolele de la San Jose www.sanjosearticles.com

 

CONCLUZIE

Preponderenţa dovezilor indică, în mod clar și cel mai adesea, preocuparea comunităţii internaţionale de a proteja nenăscutul de avort şi nu de a acorda un pretins „drept la avort”, care ar promova o cultură a neo-barbarismului, în care demnitatea şi egalitatea ar deveni termeni ironici, iar drepturile omului ar fi sluţite și transformate în instrumente de opresiune împotriva celor mai puţin puternici. Dacă libertatea este doar puterea individului de a-şi urma interesele personale fără a lua în considerare drepturile celuilalt, chiar şi cu costul vieţii altuia, abandonăm astfel egalitatea umană, întoarcem spatele ideii de comunitate şi ne îndreptăm spre un război purtat de toți împotriva tuturor. O societate care permite un asemenea mod de înțelegere a libertăţilor se auto-erodează mai devreme sau mai târziu, transformându-se într-un conglomerat de grupuri rivale.

____

[1] https://treaties.un.org/doc/Publication/UNTS/Volume%20999/volume-999-I-14668-English.pdf

[2] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=63815

[3] Textul românesc are o eroare esențială de traducere: prima teză de la art. 6.1 precizează că: „Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane.” în timp ce originalul în limba engleză, versiunea oficială a tratatului, face referire la „ființa umană” și nu la „persoană”: „Every human being has the inherent right to life.” Traducerea greșită aparține autorităților anului 1974, când s-a ratificat de către România acest Pact. Diferența este esențială în discuțiile cu privire la dreptul la viață al copilului nenăscut, care nu se poate nega că este o ființă umană, chiar dacă nu i se acordă drepturi personale.

[4] Articolul 31.1 al Convenției de la Viena susține că „un tratat va fi interpretat cu bună-credință în acord cu sensul obișnuit al termenilor utilizați, în funcție de context și în lumina scopului și țelului tratatului”.

[5] William Schabas, The Abolition of the Death Penalty in International Law, 2nd edition (Cambridge: Cambridge University Press, 1997), 25, 122-123.

[6] http://www.oas.org/dil/treaties_B-32_American_Convention_on_Human_Rights.htm

[7] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28213

[8] Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Conventia Geneva 4). Capitolul 2, „Măsuri în favoarea femeilor şi a copiilor”, Articolul 76:

„(2) Cazurile de femei însărcinate şi de mame cu copii mici care depind de acestea, ce sunt arestate, deţinute sau internate pentru motive în legătură cu conflictul armat, vor fi examinate cu prioritate absolută. (3) În toată măsura posibilului, părţile la conflict se vor strădui să evite ca pedeapsa cu moartea să fie pronunţată împotriva femeilor însărcinate sau mamelor cu copii mici care depind de ele, pentru o infracţiune comisă în legătură cu conflictul armat. O condamnare la moarte pentru o astfel de infracţiune, împotriva acestor femei, nu va fi executată.”

[9] http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=63815

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here