Zăpadă, cărbune și vise: ”Snow Pirates”

1371
0
DISTRIBUIȚI

snow_pirates_01Unul din cele mai atașante filme pe care le-am văzut în competiția principală a Festivalului Internațional ”Golden Apricot” de la Erevan (12-19 iulie 2015) este Snow Pirates (Kar Korsanlari, Turcia, 2015), al regizorului debutant Faruk Hacihafizoglu, care semnează și scenariul.

Filmul evocă, din perspectiva unor copii, cea mai grea iarnă din Turcia secolului XX, și anume prima iarnă de după lovitura de stat din 1980. Represiunile politice declanșate de dictatura militară, frica generalizată, alături de criza economică și de combustibil – își amintește regizorul, care a trăit în copilărie acea experiență – au creat o atmosferă generală deosebit de sumbră. Doar candoarea și inerenta ignoranță politică a copiilor o puteau cât de cât detensiona. Filmul exploatează contrapunctul dintre starea deprimată a adulților și inocența plină a optimism a copiilor, care, în pofida tensiunii ce paralizase lumea adulților, reușesc să-și păstreze un univers al lor, asumându-și totodată responsabilitățile celor mari și ajutându-i să poarte povara vremurilor.

Acțiunea filmului se petrece în provincia muntoasă Kars din estul Turciei, situată între Caucaz și Anatolia, la granița cu Armenia, cunoscută pentru iernile sale deosebit de friguroase. Criza cărbunelui, pe fundalul iernii foarte geroase, aproape că paralizează regiunea. În aceste condiții trei prieteni de vreo 12 ani, Serhat, Gürbüz și Ibo, aflați în vacanță, pornesc într-o cursă de căutare a ultimelor resurse de cărbune din zonă. Cu toate că familiile lor s-au împăcat cu ideea suportării frigului năprasnic, copiii cercetează ritualic în fiecare dimineață micile depozite de cărbune din oraș, unde oameni amărâți, cu săculeți murdari în spinare, se așază la cozi pentru câțiva bulgări de cărbune scormoniți din zăpadă. Când văd că depozitele s-au epuizat, cei trei prieteni vânează rarele camioane care transportă cărbune, pe care le devalizează din mers, până sunt prinși de poliție… unde petrec o noapte de penitență, abia astfel înțelegând că au comis o faptă penală…

snow_pirates_bis-moskeeFilmul urmărește, dar de la distanță și parcă fără a-i da însemnătare, fresca istorică a momentului – oamenii adunați în fața radiourilor de la care se transmit știri descurajatoare, cenzura presei și arestările politice, străzile aproape pustii -, pentru a se concentra pe universul copiilor, care își asumă firesc conjunctura istorică, dar fără a se lăsa amprentați afectiv de aceasta. Marca autobiografică se simte în notațiile de fapte și gesturi, care surprind în detaliu atmosfera. Copiii trăiesc în lumea fanteziilor inspirate din cinema, dezvoltate după filmele văzute la singurul cinematograf local, cu ai căror supereroi se identifică. Particularitatea acestui reflex atât de firesc pentru preadolescenți este, însă, – povestește regizorul – necunoașterea în totalitate a filmelor evocate. ”Erau foarte multe filme interzise, sălile de cinema aveau un circuit restricționat – doar militarii aveau acces, așa că mă strecuram în sală pe ascuns, după începerea proiecției, de aceea nu știam niciodată prima parte a filmelor pe care le vedeam, iar când le povesteam colegilor de clasă, trebuia de fiecare dată să inventez prima parte” – povestește regizorul. Aceste detalii extrem de specifice nu le aflăm din film, dar consecințele lor – glisarea abundentă de la realitate la fantezie și idealizarea lumii ecranului, văzut ca un rai interzis – dă culoare emoțională întregului film, contrabalansând realitatea sumbră a epocii. Dacă filmele cu eroi justițiari sunt idealul, cărbunele este obsesia cea de toate zilele a copiilor. El pătrunde până și în epistolele de dragoste, scrise de cel mai talentat literar pentru prietenul îndrăgostit de o fată: ”Aș vrea să fiu o sobă, să mă las încălzit de cărbunii tăi” – glăsuiește cu o candoare irepetabilă, în iarna năprasnică, vocea lirică a școlarului anatolian.

Filmul trăiește atât din universul copiilor, în care se îmbină acțiunea cu contemplația, cât și prin imagine – semnată de Türksoy Gölebeyi. Albul zăpezii contrastează cu negrul cărbunelui, peisajele rurale, aproape monocrome și adesea pustii, descoperă în fundal, uneori în același cadru, moschei și biserici ruinate – detalii ambientale ce mărturisesc despre un trecut zbuciumat (regiunea Kars a fost disputată, de-a lungul istoriei, între Imperiul Bizantin, Armenia, Georgia, Rusia Țaristă și Turcia – cea otomană și cea modernă). Toate acestea nu intră, însă, nici măcar conotativ, în textura narativă a filmului, nici în portretistica personajelor, rămânând să glăsuiască din fundalul discret al scenografiei de ansamblu.

Galeria aproape exclusiv masculină a personajelor (dintre adulți, doar bunicul lui Serhat are un rol activ, până și tânăra destinatară a scrisorii de dragoste fiind prezentă doar cu numele) dă o sobrietate ascetică peliculei, infuzând oarecum la nivel subconștient situația generală de ”criză”.

Filmul a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul internațional de film Fajr de la Teheran, trei nominalizări la Stockholm, Istanbul și Berlin (unde a avut și premiera internațională) și a fost prezentat în numeroase festivaluri internaționale, unde își continuă traseul.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here