Vaccinul „Dezbinare” sau despre respectul faţă de suferinţa celuilalt

4355
6
DISTRIBUIȚI

Cu tristeţe am privit în ultima perioadă noua pricina de dezbinare a românilor între ei. Dureroasă dezbinare şi greu de înţeles, pentru că învolburează părinţii, adică o categorie socială care ar trebui sa rămână unită în realizarea scopului ei suprem – ocrotirea copiilor într-o lume atât de tulburată, precum cea în care trăim.

Părinţii care îşi vaccinează copiii s-au dezlănţuit cu potop de argumente şi acuzaţii împotriva celor care nu şi-i vaccinează. Nu despre caracterul benefic sau nu al vaccinării este vorba în acest articol, ci despre atitudinea faţă de suferinţă.

Concret, asist la o adevărată asmuţire a părinţilor care îşi vaccinează copiii împotriva celor care nu şi-i vaccinează, iar în avalanşa de acuzaţii nu găsesc nimic, niciun cuvânt, despre suferinţa care a stat la baza alegerii de a nu mai vaccina.

În jurul nostru sunt atâtea mărturii ale părinţilor care au trecut prin coşmarul bolilor pe care le-au declanşat asupra copiilor lor această intervenţie medicală (vaccinul), însă factorul suferinţă nu intră deloc în ecuaţia acuzatorilor.

Mă uit la părinţii care emit acuzaţii greu de reprodus împotriva părinţilor care nu vaccinează şi mă întreb în baza cărui argument de logică primii nici nu doresc să audă cum au ajuns ceilalţi la această alegere, ce anume a stat la baza ei.

Dincolo de caracterul discutabil al acuzaţiilor în sine, cum ar fi de exemplu aceea a unei noi epidemii, caracter determinat de faptul că tocmai de aceea şi-a vaccinat copilul, ca să fie în siguranţă, mă întreb ce resorturi interne poate stârni atâta furie împotriva unui alt părinte care, la fel ca şi el, şi-a vaccinat cu multă bună-credinţă copilul, iar apoi a trăit coşmarul vieţii lui ori a văzut un alt părinte trăind o astfel de dramă după ce şi-a vaccinat copilul.

Nu poţi judeca ceva ce nu cunoşti şi, de aceea, suferinţa cere, măcar, respect.

E o măsură duhovnicească să empatizezi cu suferinţa celuilalt, să încerci să-i fii alături, să-l ajuţi. Nu această măsură duhovnicească o cer de la oamenii din jurul meu. Însă nu pot accepta să văd că, în lipsa acestei empatii, ei trăiesc o adevărată pornire împotriva părinţilor care – pe fondul unei experienţe despre care ceilalţi nici nu vor sa afle – au ales să nu îşi mai vaccineze copiii pentru simplul fapt că nu mai vor să retrăiască vreodată acel coşmar.

Practic sunt două glasuri, doua registre de valori, însă cu tonalităţi profund diferite.

Nimeni nu îi aude pe cei care au o suferinţă adâncă şi dublă, determinată o dată de experienţa patologică în sine prin care au trecut copiii lor, şi în al doilea rând determinată de mustrarea de conştiinţă că ei înşişi sunt cei care şi-au supus copiii acelei intervenţii medicale care le-a adus respectiva suferinţă. Că nu îi aude nimeni rezultă şi din faptul că, după anunţarea ştirii iniţiale că a decedat subit un copil ori că au fost câţiva internaţi de urgenţă după o anumită serie a unui vaccin, ulterior nu mai aflăm nimic despre ceea ce a fost cu adevărat acolo, despre starea acelor oameni, despre suferinţa lor.

Ca mamă, mi se pare cinic contraargumentul „sunt cazuri izolate”. Fiecare suflet este cel mai important. Fiecare copil are exact acelaşi drept să fie protejat pentru a nu deveni „un caz izolat”.

Dacă tu, cel care citeşti acum acest text, ai fi „un caz izolat”, ar conta pentru tine acest contraargument „efectele adverse sunt doar cazuri izolate”?

A mângâiat-o cu ceva această idee pe mama micuţei din Iaşi în vârstă de numai două luni, care în mai anul acesta, a doua zi după efectuarea unui vaccin, a decedat?

Au putut oare să exclame „Ah, nu-i nimic… sunt doar cazuri izolate” părinţii celor 10 nou-născuţi, care în 2012 au fost internati de urgenţă după vaccinare, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”?

A existat vreo consolare în aceasta idee a cazului izolat pentru părinţii celor 50 de copii internaţi în acelaşi Institut, după vaccinare, în intervalul martie – noiembrie 2012?

Au acceptat uşor anul acesta moartea fetiţei lor de numai 5 luni, părinţii din Coloneşti Olt zicându-şi că este „un caz izolat”?

În presa naţională şi locală am citit despre aceste cazuri.

Subliniez, nu despre efectele secundare adverse ale vaccinurilor este aici vorba ci despre dreptul absolut al fiecarui copil de a nu fi „un caz izolat” şi despre măsura în care îi este garantat acest drept la momentul la care părintelui i se solicită să îl vaccineze.

Dacă medicului convins în cel mai fericit caz de justeţea argumentului ştiinţific, nu i se strânge inima când citeşte enumerarea de mai sus, acelor părinţi le-a fost zdrobită inima de durerea suferinţei copiilor lor.

Ei au avut sau vor avea ani în şir nopţi nedormite de griji sau sfâşiate de durerea alegerii pe care au făcut-o şi care a dus la suferinţa copiilor lor.

Aceia cărora copiii le-au supravieţuit, au avut cheltuieli de nedescris cu tratamentele şi efectele secundare ale acelor tratamente.

Au avut vieţile cu făgaşe răsucite, în sensul că nimic nu a mai fost în viaţa lor aşa cum fusese înainte. Şi, cel mai greu de dus, au avut neputinţa de a înţelege de ce tocmai lor şi făpturii mici căreia i-au dat naştere, le-a fost dat sa treacă prin aşa ceva.

Când tu, cel care citeşti aceste rânduri, vei înţelege această suferinţă, abia atunci ai voie sa îi acuzi şi să le judeci alegerile.

Cum însă suferinţa nu este argument ştiintific, ea nu poate fi împărtăşită decât cu mişcarea inimii, cu dragoste şi cu nesfârşită milă, al cărei izvor este bunătatea, acea bunătate despre care ieroschimonahul mucenic Daniil (Sandu Tudor) spunea că este „crucea pe inimă”.

De aceea zic, cea mai mare durere a acestei probleme nu este nici riscul nevaccinării, nici efectele adverse ale vaccinării, ci lipsa de dragoste cu care ne raportăm la suferinţa celui de lângă noi.

Iar lipsa de dragoste este şi cauza pentru care funcţionează atât de bine asmuţirea noastră unul împotriva altuia, dezbinarea şi consecinţele ei dureroase: tulburarea, lipsa de comunicare, de comuniune şi lipsa de înţelepciune în aflarea adevărului.

În paradigma oricărei logici, inclusiv a părinţilor din discuţia de faţă, adevărul e ”o perlă care iubeşte adâncul” cum spunea Byron în duhul celor pentru care domnia drepturilor justifică orice, însă… numai aceia care „mână la adânc” ajung la Adevăr, iar fără dragoste, drumul nu este decât cădere liberă.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

6 comentarii

  1. Cred ca e cel mai emotionant articol pe tema deciziei si indeciziei sa vaccinam.
    Din prima recunosc ca sunt o mamica care am vaccinat, dar partial, si nu de frica, ci pt ca statisticile imi indica faptul ca sunt ineficiente. De ex. de rujeola /rubeola de 3-4 ani au scazut rata de vaccinare sub 80% si cazurile de imbolnavire de cateva sute de ori. Da, toti aia fiind cu vaccin.

  2. Ar trebui sa lasam disputa cu vaccinurile – faptul ca un site pro-viata devine unul antivaccinist mi se pare foarte contraproductiv. Sa nu amestecam borcanele.

  3. Pardon? Acest website este pro-libertate în general, iar vaccinarea forțată este inacceptabilă și trebuie combătută. Articolul nu este anti-vaccinuri neapărat. Nu putem permite abuzurile statului doar ca să nu intrăm în controverse.

  4. eu sant un astfel de parinte :(…copilul meu perfect vacinat din nestiinta din ne informare la 18-24 luni ani brusc sa transformat sant aproape convinsa de raul facut de vacinari dar toti se uita la mine de parca as fi cel putin o mama nebuna ….si da micutul meu e cu autism 🙁 si de 2 ani traim un cosmar din tote punctele de vedere 🙁

  5. Dragut articolul dar de mentionat ca atitudinea este inversa. La partea de agresivitate e mai mare a celor care nu-si vaccineaza decat cei care o fac. Din nou hai sa luam bazat pe studii concrete si sa lasam dezbateriile nefondate. Pana in momentul de fata o buna parte din boliile nasoale gen polio sau rubeola aproape ca au disparut datorita vaccinari. Pe langa asta unde mai adaugi ca omul care a facut acel „studiu” care arata ca vaccinul produce autism a recunoscut ca a facut-o pentru faima iar in momentul defata este in puscarie pentru dezinformare (aparent au fost mai multe studii in care a mintit nu doar acela). Atat zic, sistemul imunitar uman este unul rudimentar (in mare datorita abuzurilor de medicamente si antibiotice, nu vaccinuri) si daca nu ar fi existat astfel de masuri rata mortalitatii infantile era inca destul de ridicata, plus ca se discuta foarte mult in conditiile in care putini inteleg ce este un vaccin si cum functioneaza.

  6. Merg pe premiza ca acest material nu este legat de vaccinare ci de atitudinea unei majoritati in opozitie cu o minoritate, dar si de prapastia care se creaza intre cele doua tabere. Problema este intradevar serioasa cand se priveste din punctul de vedere a alegerilor individuale care contravin unei etici promovate de majoritate. O majoritate va putea dispune de exemplu sa accepte pedeapsa cu moartea incalcand un drept individual cum este acela de de dreptul la viata, iar in acest caz de dreptul de a nu iti vaccina copilul. Vaccinarea salveaza multe vieti, acest lucru este indiscutabil, dar este si o afacere profitabila pentru companiile farmaceutice, eu imi pun serioase probleme legate de eficacitatea vaccinurilor avand in vedere usurinta cu care substanta activa se poate deprecia in conditiile in care nu sunt asigurate foarte strict temperaturile de pastrare. Astfel ca pot accepta ca exista pe buna dreptate o reticenta din partea parintilor. Dar cu toate acestea nu trebuie inlaturata vaccinarea ca metoda principala de prevenire a bolilor grave, unele si transmisibile, care ar putea reveni oricand. Dar revin la premiza initiala, anume de asigurarea unor drepturi individuale care nu pot sa fie daramate de nicio majoritate. Acestea ar trebuie sa fie fundamentul intr-o constitutie care sa garanteze dreptul la viata, la educatie, la aer curat, la apa potabila, la dreptul de a decide binele copiilor, etc. Ma mai gandesc de exemplu ca in societatile scandinave au statuat ca minorul nu apartine familiei, ci societatii, astfel ca acolo astfel de decizii nu mai tin de dorinta parintelui, insa problemele aparute in dezvoltarea unui copil sunt extrem de bine sprijinite de stat, fapt care la noi cade exclusiv pe seama familiei ceea ce multiplica dramele. Nu stiu spre ce societate ne intreptam, dar mi-as dori ca aceea sa fie mai toleranta, sa empatizeze la nevoile persoanelor chiar daca nu reprezinta majoritatea, asa cum intr-o masa gustul il dau acele minuscule granule de condiment.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here