Revoluția sexuală: scurt istoric

2.113 views
0
DISTRIBUIȚI

qqxsgNew-sexual-revolution

Tratarea acestei teme, adesea abordată pe saitul nostru, este esențială pentru a înţelege un număr însemnat de alte probleme pe care le pune astăzi bioetica, de pildă: avortul, contracepţia, fecundarea in vitro, ingineria genetică, SIDA, homosexualitatea, transsexualismul. Vă propunem de această dată o perspectivă teologică apuseană, oferindu-vă extrase din volumul OMUL ÎNTRE „A FI” ŞI „A NU FI”. PROBLEME FUNDAMENTALE DE BIOETICĂ, de pr. Claudiu Dumea, apărut la Ed. Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

Perioada de pregătire

În ceea ce priveşte comportamentul sexual, istoria înregistrează cicluri pe durata cărora moralitatea publică oscilează între puritanism şi depravare totală. În general, lumea urmează moda dominantă. Dar sunt şi excepţii: există persoane şi familii depravate în vremuri de puritanism şi, vice-versa, persoane şi familii cu moralitate ireproşabilă în timpuri de depravare. De regulă, depravarea prosperă în condiţii de extremă bogăţie sau de extremă sărăcie.

Ultimul ciclu din istorie care a ajuns la apogeu în timpurile noastre se deosebeşte radical de toate celelalte. Dacă în trecut depravarea morală se numea depravare chiar şi pentru depravaţii din Sodoma şi Gomora, urmare a slăbiciunii omeneşti în faţa unei patimi greu de stăpânit, unde rana păcatului originar apare cel mai evident, şi dacă în trecut chiar cei decăzuţi îşi recunoşteau şi regretau starea lor deplorabilă, în ultimul ciclu istoric al comportamentului sexual lucrurile stau cu totul altfel: depravarea se cere justificată, legitimată, legiferată, instituţionalizată, acceptată sau chiar impusă societăţii ca fiind comportamentul normal de viaţă. E vorba de o adevărată revoluţie, în care se folosesc toate mijloacele revoluţionare, inclusiv forţa. De unde şi titlul acestei conferinţe: Revoluţia sexuală.

Rădăcinile degradării morale moderne trebuie căutate în Europa secolului al XVII-lea care a fost marcată în această perioadă de un exagerat rigorism în materie. Puritanismul protestant, în special cel calvinist, şi rigorismul ereticilor ianzenişti francezi, au provocat în acest secol în Anglia şi Franţa, reacţia contrară. În anul 1660, după moartea dictatorului puritan Oliver Cromwell, domnia lui Carol al II-lea în Anglia a fost caracterizată de pierderea moralităţii. În Franţa, Ludovic al XIV-lea, imoralul „rege Soare”, s-a căsătorit în cele din urmă cu amanta sa, Madame de Maintenon, şi s-a convertit. Dar urmaşul lui a fost şi mai imoral şi corupţia domnea la curtea din Versailles.

Secolul al XVIII-lea începea sub semnul degradării morale. Filosofia iluministă a deschis şi mai larg porţile desfrâului. Filosofi iluminişti ca David Hume, Voltaire şi Jean-Jacques Rousseau propuneau libertatea sexuală ca mijloc de eliberare a bărbaţilor şi femeilor de civilizaţia creştină. Pentru aceşti gânditori, omul nu este altceva decât o „maşină vie” raţională, fără nici o răspundere în faţa vreunui Dumnezeu Creator. Ideile iluministe care atacau morala tradiţională creştină au trecut, odată cu Marea Revoluţie Franceză, dincolo de graniţele Franţei. Această nouă mentalitate s-a reflectat şi în legislaţia civilă: introducerea în timpul Revoluţiei şi apoi de către Napoleon a căsătoriei civile şi a divorţului, ceea ce a încurajat enorm infidelitatea conjugală, adulterul.

În secolul trecut, patru gânditori englezi au deschis drumul permisivismului sexual. Aceştia sunt:

Jeremy Bentham (1748-1832), probabil ateu, care a elaborat filosofia utilitarismului hedonist. Conform filosofiei lui, fericirea omului constă în căutarea plăcerii, în special în domeniul sexual.

Al doilea, contemporan cu Bentham, a fost pastorul Thomas Malthus (1766-1834). El a fost complice involuntar la această lucrare de degradare morală. El a fost cu teoria supra-populării pământului şi a propus ca remedii înfrânarea înainte de căsătorie şi căsătoria la o vârstă mai înaintată pentru reducerea natalităţii. Dar discipolii săi, neo-matlhusianii, au mers mai departe propunând mijloace artificiale pentru controlul naşterilor.

John Stuart Mill (1806-1873), filosof sceptic şi empirist, pasionat neo-malthusian, este unul din făuritorii liberalismului. Concepţia sa radicală cu privire la libertate permite orice faptă, cu condiţia să nu lezeze interesele altora. Justifică avortul şi înlătură orice restricţie în domeniul sexualităţii.

Al patrulea gânditor a fost părintele evoluţionismului, Charles Darwin (1809-1882). El pune problema în felul următor: dacă oamenii abia coborâţi din maimuţe îşi continuă evoluţia pe plan social, nu e cazul să abandoneze convenienţele şi tabu-urile din primele faze ale evoluţiei sociale? Sexul fiind un instinct animalic, are vreun rost să fie legat de nişte principii religioase sau morale? Cunoscuta sa teorie a selecţiei naturale a fost binevenită pentru toţi adepţii rasismului preocupaţi de obţinerea unei rase umane superioare. Foarte îndrăgită a fost ideologia lui şi de mişcarea marxistă şi de alte mişcări radicale din secolul al XIX-lea, cum a fost anarhismul, care au prevăzut în programele lor „amorul liber” şi „căsătoria fără frontiere”. De vreme ce omul nu este altceva decât produsul forţelor evolutive şi nu are de dat cont în faţa vreunui Dumnezeu Creator şi Judecător, nu este el creatorul propriului său destin?

Mulţi în secolul trecut trăiau viaţă de libertini dar în secret, excepţie făcând o seamă de scriitori, poeţi, muzicieni, artişti romantici care duceau o viaţă imorală deschisă, sfidând bunul simţ şi toate convenienţele umane.

La distrugerea moralităţii în secolul trecut au contribuit numeroase mişcări de orientare neo-păgână şi ocultistă, de pildă teosofia, în care îşi are, cel puţin parţial, rădăcinile actuala mişcare „New Age”. Ocultiştii au dat libertăţii sexuale şi perversiunilor sexuale o semnificaţie mistică, alunecând în mod inevitabil în Satanism.

Perioada de tranziţie

Către sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea revoluţia sexuală face un pas înainte, în sensul că iese din clandestinitate. O elită intelectuală atee sfidează deschis morala convenţională. În literatură şi teatru se remarcă în această elită, care va influenţa clasele medii, H.G Wells, G.B. Shaw şi homosexualul Oscar Wilde care promovează o subcultură homosexuală. Acum apare sexologia ca ştiinţă. Ernst Bloch studiază comportamentul sexual uman nu în termeni de morală, ci ca pe un comportament pur animalic.

Dar pe lângă separarea comportamentelor sexuale de morală un lucru şi mai grav care se petrece în această perioadă este disocierea lor de procreaţie.

Apare acum Sigmund Freud (1856-1939) cu psihanaliza lui potrivit căreia sexualitatea, „libido”, este instinctul dominant. Prin acest pansexualism se explică tot comportamentul omului. El încearcă să dea o bază ştiinţifică separării sexualităţii de procreaţie şi orientării ei spre plăcere.

Havelock Ellis în lucrarea sa în şapte volume „Studies in the Psychology of sex” aprofundează ideea lui Freud. Sexologia se contopeşte cu psihologia producând un erotism mistic. Teoria lui se bazează pe viziunea pseudo-ştiinţifică potrivit căreia omul este un animal raţional ale cărui energii şi instincte trebuie satisfăcute prin practicarea „amorului liber”. Iar dacă sexualitatea este văzută în esenţa sa ca „psihologie”, trupul este separat de psihic sau de suflet. S-a creat un dualism neo-maniheist exprimat prin sloganul: „Sexul are loc în cap şi se eliberează în trup”. Acest dualism neo-maniheist stă la originea multor probleme moderne, în special el justifică separarea procreaţiei de căutarea plăcerii.

Până acum îşi spuseseră cuvântul numai bărbaţii. Acum intră în câmpul de luptă şi femeile. Apare mişcarea feministă care nu luptă numai pentru dreptul la vot şi alte drepturi ale femeii, dar încearcă totodată să acrediteze ideea că femeia ideală este femeia care practică „amorul liber”.

De fapt, rolul cel mai important şi poate cel mai distrugător i-a revenit pe tot parcursul revoluţiei sexuale unei feministe care a trăit aproape 90 de ani. E vorba de Margaret Sanger (1897-1966), o progresistă bogată din New York, eleva şi, o vreme, amanta lui Havelock Ellis. Ea a impus cu forţa femeilor contracepţia, pentru care lucru a făcut şi puşcărie. În mintea şi în viaţa acestei femei găsim tot arsenalul revoluţiei sexuale din epoca noastră: feminism, ideologii de stânga, divorţ, amor liber, avort, contracepţie, sexologie şi educaţie sexuală în sensul prost al cuvântului, pansexualism freudian, rasism neo-malthusian întemeiat pe mitul suprapopulării planetei şi a necesităţii de a crea o rasă umană de calitate superioară, ba găsim la ea chiar ocultismul şi consumul de droguri.

Primul război mondial şi după război

Primul război mondial a separat milioane de bărbaţi de soţiile lor şi i-a obligat să trăiască situaţii pe care nu le-ar fi experimentat dacă ar fi rămas acasă. Ororile războiului i-au făcut să-şi pună întrebări asupra valorilor tradiţionale. Dacă unii şi-au aprofundat credinţa lor religioasă, alţii au căzut în disperare, în scepticism, în confuzie, în căutarea oarbă a plăcerii. E ceea ce au adus cu ei acasă soldaţii de pe front.

În perioada de după război s-a înregistrat în continuare o pierdere a moralităţii. În Europa se răspândea stilul de viaţă „cabaret” practicat la Paris şi Berlin. În Statele Unite tonul îl dădea lumea Hollywood-ului cu sexualitatea fascinantă şi romantică a filmelor sale.

O minoritate imorală înfloritoare a influenţat moravurile maselor. Alfabetizarea, presa, radio-ul au contribuit mult la răspândirea imoralităţii. Revoluţia sexuală a făcut paşi gigantici în această perioadă în două direcţii: a divorţului, considerându-se tot mai mult căsătoria un simplu act legal, o simplă bucată de hârtie, şi a controlului naşterilor. În anii ’20, ’30 a fost deosebit de activă feminista Margaret Sanger nu numai în ceea ce priveşte controlul naşterilor dar şi eugenia, rasismul, crearea unei rase superioare prin suprimarea indivizilor şi raselor de calitate inferioară. Teoria i-a servit lui Hitler şi colaboratorilor săi. E lucru cert că nazismul nu s-a născut în Germania, ci în Statele Unite de unde a fost importat.

În ceea ce priveşte controlul naşterilor, primul bastion creştin s-a prăbuşit în anul 1930 când conducerea Bisericii Anglicane a aprobat folosirea, ce-i drept limitată, a contraceptivelor.

Replica a venit imediat din partea Bisericii Catolice, mai exact din partea Papei Pius al XI-lea cu enciclica sa Casti Connubii în care se reafirmă învăţătura catolică împotriva contracepţiei care urmăreşte să separe procrearea de actul sexual.

Acelaşi Papă, cu un an mai înainte, în enciclica Divini illius Magistri condamnase sistemul de educaţie sexuală pe care începea să-l impună statul care, pentru a promova, chipurile, sănătatea, propunea contraceptivele şi libertatea sexuală printre tineri. În anii de criză economică de după 1930, legile statului au început să fie mai restrictive. Hollywood-ul era cenzurat. Dar acum era prea târziu. Imoralitatea câştigase teren în mentalitatea maselor. Un exemplu: în 1936 regele Eduard al VIII-lea al Angliei a abdicat de la tron întrucât nu-i era permis să se căsătorească cu o femeie divorţată. Dar opinia publică l-a sprijinit şi l-a simpatizat ca în zilele noastre pe Diana, „femeia modernă” care a avut curajul să sfideze morala creştină.

Cele două sisteme totalitare, de dreapta şi de stânga, care s-au impus înainte de război, au propus două modele de moralitate foarte interesante.

Fascismul italian predica zgomotos moralitatea publică. Dar cât de moral era „tatăl de familie” Mussolini şi ce soţ fidel era, ştim cu toţii. În Germania, Hitler încerca să-i scoată pe homosexuali din partid, propaganda Reich-ului exalta familia germană, femeia germană, soţie şi mamă, dar ofiţerii SS aveau amante şi dintre ei erau aleşi cei destinaţi să îmbunătăţească rasa ariană. Pentru ariani avortul era interzis, dar era încurajat la celelalte rase.

La cealaltă extremă, în comunismul rusesc, după Revoluţia din 1917, Lenin a lăsat cale deschisă tuturor ideilor liberale din Occident: divorţ, avort, chiar feminism. Căsătoria nu e altceva decât un contract care poate fi oricând anulat. Stalin a pus stavilă: căsătoria s-a consolidat, numărul avorturilor a scăzut. După moartea lui Stalin s-a revenit la situaţia dinainte. După cum se vede, morala comunistă ca şi cea fascistă e dictată de tiranul de la putere.

Perioada critică

Al doilea război mondial şi anii care au urmat au însemnat ultima etapă înaintea izbucnirii revoluţiei sexuale. Prezervativele folosite pe scară largă în timpul războiului, ca măsură de profilaxie împotriva bolilor venerice, soldaţii au continuat să le folosească şi acasă, în plus au continuat să frecventeze bordelurile. Profitând de înfrângerea rasismului german, neo-malthusianii au declanşat o campanie decisivă pentru a impune rasismul lor la nivel planetar în era Naţiunilor Unite. În anul 1952 Margaret Sanger îşi încoronează propria viaţă dezordonată întemeind International Planned Parenthood Federation (IPPF). E cea mai mare realizare a vieţii ei. IPPF este până astăzi cel mai mare promotor al avortului şi al controlului naşterilor la scară mondială. Pansexualismul cucerea tot mai mult minţile intelectualilor atei. De Freud am amintit. Existenţialistul francez Jean-Paul Sartre afirma că, dat fiind că nu există Dumnezeu, totul e permis, iar moral e ce vrea fiecare. Amanta sa, Simone de Beauvoir, instaurează feminismul radical. În cartea sa „Al doilea sex” (1949) afirma că raportul bărbat-femeie e impus de despotismul bărbaţilor şi milita pentru eliberarea femeii de sarcină, de maternitate. Ura maternitatea după cum Sartre ura paternitatea: dacă nu există un Tată în cer, nu are sens să existe vreun tată pe pământ.

Guvernele democratice de stânga, în special cele din ţările nordice, din Scandinavia, au introdus o educaţie sexuală sistematică, urmărind o mai mare libertate sexuală în rândurile tinerilor, în special de sex feminin.

Literatura aproape că nu mai producea nimic altceva decât cărţi erotice. Deşi exista o anumită cenzură, pornografia practic nu cunoştea nici o îngrădire. În 1952 e fondat renumitul ziar porno Playboy. Tot în anii ’50 actriţe ca Monroe şi Mansfield la Hollywood prezentau pe ecrane scene care nu se mai văzuseră până atunci.

Soseşte revoluţia

În anii ’60 s-a declanşat revoluţia sexuală încurajată şi susţinută de mass-media şi de industria distracţiilor. Ea se baza pe trei principii cheie: 1. Eliminarea lui Dumnezeu, cel puţin al unui Dumnezeu pe care l-ar fi interesat moralitatea sexuală. 2. O schimbare radicală în definirea persoanei umane. 3. Separarea sexualităţii de fertilitate. Atât liberalii cât şi comuniştii văd în bărbaţi şi femei doar nişte simple animale, fără Dumnezeu, fără suflet, fără o morală obiectivă, fără o natură umană stabilită de un Creator.

Descoperirea tehnologică ce a făcut posibilă revoluţia şi a făcut-o accesibilă maselor a fost pilula contraceptivă. Aceasta a fost salutată ca fiind victoria ce aduce eliberarea femeii şi s-a răspândit rapid în mase. S-a reuşit astfel separarea definitivă a sexualităţii de procreaţie, iar sexualitatea sterilă a devenit normă. Mai târziu, această separare avea să fie completată de noile tehnici ale procreării artificiale.

Dar revoluţiei sexuale îi lipsea încă un element esenţial: avortul. Avortul era singurul remediu atunci când contracepţia dădea greş. Uciderea copilului nenăscut era soluţia împotriva unicului păcat care mai exista: acest păcat era sarcina nedorită.

În 1967 Parlamentul englez legalizează cel dintâi avortul, iar în 1973 îl votează şi Statele Unite.

În 1968, după multă reflexie şi o largă consultare, Papa Paul al VI-lea promulgă enciclica Humanae Vitae. Sfântul Părinte şi-a dat seama că metodele contraceptive înseamnă un atentat nu numai împotriva vieţii, dar şi împotriva iubirii conjugale. El a fost un adevărat profet când scria: „contracepţia va duce la degradarea şi instrumentalizarea femeii transformată în simplu obiect” (cf. HV 17). Atunci lumea zâmbea, dar astăzi până şi feministele fac aceleaşi afirmaţii, fără a-l cita, bineînţeles, pe Paul al VI-lea.

Prăbuşirea totală a moralităţii sexuale s-a înfăptuit prin abolirea oricărei cenzuri. Ca şi în cazul avortului, legislaţia britanică a avut o influenţă hotărâtoare. Cel care a condus lupta împotriva legilor restrictive a fost Kenneth Tynan (1927-1980). De acum teatrul, filmele, televiziunea, publicitatea, muzica, pot să prezinte lucruri interzise mai înainte precum homosexualitatea, nudismul, limbajul obscen. Revista Playboy care a adus multe milioane fondatorului ei, Hugh Hefner, a trebuit să înfrunte concurenţa unui număr tot mai mare de ziare şi reviste porno.

Prosperitatea materială şi autonomia economică a femeii au favorizat şi mai mult imoralitatea în ţările bogate în anii ’60-’70.

Era Acvariului

În această perioadă apar pe lângă Freud, Sartre, Simone de Beauvoir noi doctrinari ai sexului fără frontiere precum Herbert Marcuse şi Wilhelm Reich care predică eliberarea totală, de toate restricţiile şi de toate inhibiţiile, a comportamentelor sexuale. Ei prezintă ca ideală sexualitatea polimorfă. Nu trebuie să existe nici o deosebire între comportamentul eterosexual şi cel homosexual. Căsătoria, familia trebuie să dispară, întrucât ele sunt structuri ale sclaviei.

Aceasta este aşa-numita Eră a Acvariului cu obsedanta muzică rock având un evident caracter sexual, cu droguri, cu hippies având ca lozincă: „faceţi amor, nu faceţi război”. Comuniştii, mai ales sovieticii, au favorizat imoralitatea şi drogarea tineretului pentru a destabiliza societatea occidentală.

În acest climat de toleranţă şi promiscuitate se remarcă două curente ideologice: feminismul şi homosexualismul.

Mergând pe pista deschisă de Margaret Sanger, feministele militează în continuare pentru recunoaşterea legală a raporturilor libere între sexe, a familiei lesbite, a maternităţii lesbite prin adoptarea de copii, a dreptului absolut de a dispune de propriul corp, a prostituţiei, a contraceptivelor, a avortului. Ele cooperează activ cu organizaţiile internaţionale care îşi impun controlul demografic în lume.

Mult mai activi decât feministele se dovedesc a fi în această fază a revoluţiei sexuale homosexualii. Ei au elaborat o sub-cultură, o ideologie numită homosexualism pe care vor s-o impună, deschis, întregii societăţi. Această ideologie cuprinde un program social şi politic care promovează şi apără un „tip de viaţă alternativ”. Potrivit acestei ideologii, homosexualii nu numai că cer să fie tolerat şi legalizat comportamentul lor, dar cer să fie recunoscută superioritatea tipului lor de viaţă în comparaţie cu tipul eterosexual impus, susţin ei, de societate. Cei mai agresivi dintre ei duc o luptă înverşunată împotriva familiei, a căsătoriei, a religiei, intenţionând să distrugă întreaga ordine socială. Propagă pederastia şi pedofilia susţinând că raporturile sexuale cu adulţii sunt de mare folos pentru copii. Mulţi dintre ei s-au constituit în comunităţi foarte bogate şi puternice. SIDA a fost provocată în primul rând de tipul lor alternativ de viaţă. Ei au convingerea că acest tip de viaţă se va impune în cele din urmă în societate ca fiind cel normal, în timp ce eterosexualii vor rămâne o minoritate de anormali.

Conferinţele Naţiunilor Unite

Recentele conferinţe ale Naţiunilor Unite au lăsat să se vadă în mâinile cui se află ONU şi organismele sale, cine şi în ce scop le manipulează. În special ultimele conferinţe ale ONU ţinute la Cairo şi Beijing au fost folosite pentru globalizarea revoluţiei sexuale, astfel încât aceasta să pătrundă şi în societăţile cele mai tradiţionale. Ele au contribuit la instituţionalizarea revoluţiei sexuale. Textele documentelor şi discuţiile acestor Conferinţe au fost puternic influenţate de ideile Margaretei Sanger: neo-malthusianismul şi feminismul. IPPF cooperează strâns cu Population Fund al Naţiunilor Unite (UNFPA) care este în mâinile feministelor şi ale birocraţilor fără Dumnezeu din ţările bogate. La cele două Conferinţe ale ONU amintite, revoluţia sexuală a fost inclusă în programe de acţiune pe care în multe ţări legislatorii, autorităţile civile, încearcă să le impună popoarelor. Aceste programe includ: controlul naşterilor prin avort şi contracepţie şi o mai intensă educaţie sexuală a tineretului, prin educaţie înţelegându-se învăţarea metodelor contraceptive, din această educaţie lipsind orice principiu sau valoare morală. Cuvinte ca familie sau căsătorie lipsesc complet din documentele acestor conferinţe ale ONU sau sunt definite cu totul diferit de ceea ce înseamnă ele. În documentul final s-a încercat să se includă şi un program homosexual. Înainte de Conferinţa de la Cairo, Sfântul Părinte a trimis tuturor şefilor de stat o scrisoare în care avertizează asupra pericolului ce ameninţă omenirea prin instituţionalizarea şi globalizarea revoluţiei sexuale.

A rămas în prezent o singură barieră în faţa corupţiei totale: interzicerea pedofiliei. Cu toate acestea, abuzurile sexuale asupra copiilor sunt practicate pe scară largă şi sunt bine protejate. Scandalurile care au izbucnit recent în Belgia au scos la iveală faptul că cercurile pedofile belgiene erau conectate la reţele internaţionale.

De menţionat că în scandalurile amintite pedofilii sunt găsiţi vinovaţi nu pentru că au practicat pedofilia, ci pentru că nu au avut consimţământul copiilor, ceea ce duce la concluzia că pedofilia e permisă dacă există consimţământul reciproc.

După revoluţie

La ora actuală se pot evalua urmările tragice ale revoluţiei sexuale. Sunt aceleaşi pe care le vedem la sfârşitul oricărei revoluţii: ruine şi cadavre. Prăbuşirea căsătoriei şi a vieţii de familie; o legislaţie care favorizează şi îngăduie divorţul; familii dezbinate; femei şi bărbaţi abandonaţi; copii cu viaţa distrusă aruncaţi de timpuriu în braţele viciului şi ale delicvenţei; zeci de milioane de copii ucişi anual prin avort; femei şi fete purtând în psihicul lor rana profundă a faptei comise; convieţuirea în locul căsătoriei; raporturile sexuale prematrimoniale; răspândirea mentalităţii că homosexualitatea nu este altceva decât un alt stil de viaţă; presiuni pentru legalizarea căsătoriei homosexualilor şi adopţia copiilor de către homosexuali; rapida răspândire a SIDEI şi a altor boli venerice pe care publicitatea le ţine sub tăcere; mistificarea tragediei SIDA transformată într-un cult de cel mai prost gust, victimele fiind descrise ca nişte războinici curajoşi într-o bătălie pierdută; sterilizarea, contracepţia pentru evitarea copilului cu orice preţ; promovarea perversiunilor sexuale; educaţia sexuală, nu în vederea unei vieţi caste, ci în vederea corupţiei deja de pe băncile şcolii; încurajarea prostituţiei; creşterea numărului transsexualilor; pornografia răspândită fără nici o restricţie prin toate mijloacele de comunicare în masă; dezorientarea totală a tineretului; pierderea simţului moral şi a valorilor morale; violenţa care se naşte inevitabil dintr-o viaţă sexuală dezordonată; iubirea umană redusă la simplu instinct animalic; ateismul în masă, fenomen nemaiîntâlnit vreodată în istoria omenirii până în vremurile noastre, condiţia „sine qua non” a înfăptuirii revoluţiei sexuale fiind eliminarea lui Dumnezeu. Iar pentru cine are credinţă, efectul cel mai dezastruos, cu urmări în veşnicie, e cel din învăţătura sfântului Pavel: „Desfrânaţii nu au loc în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Experţii Vaticanului care au ţinut cursurile de bioetică la Iaşi în august 1997 au afirmat că la ora actuală reţelele internaţionale ale revoluţiei sexuale au în obiectiv fostele ţări comuniste, în special România.

Creştinii, câţi au mai rămas, sunt conştienţi că revoluţia sexuală este strategia cea mai reuşită a Satanei în aceşti ani ai istoriei mântuirii.

Din nefericire, şi o parte dintre creştini, în special protestanţi, dar nu numai, care s-au autointitulat liberali, au aderat la ideologia revoluţiei sexuale, în numele progresului, s-au compromis cu ea şi acum experimentează falimentul. Aşa-zisa „etică a situaţiei” a lui Joseph Flechter i-a corupt pe mulţi protestanţi. Unii teologi catolici şi chiar slujitori ai altarelor care au luat atitudine împotriva directivelor Bisericii, criticând îndeosebi enciclica Humanae Vitae, au făcut un rău imens, derutând şi împingând un număr însemnat de creştini în braţele imoralităţii. Şi cum omul, oricât de decăzut ar fi, nu poate distruge în el sentimentul religios, mulţi dintre cei care şi-au pierdut încrederea în Biserică se îndreaptă spre secte, în special spre New Age care le oferă oamenilor o religiozitate fără morală. Această mişcare, întrucât provine din mişcările oculte de la sfârşitul secolului trecut şi începutul acestui secol, are, în definitiv, rădăcini satanice. Ea continuă să mistifice şi să justifice imoralitatea sexuală prin metode şi elemente stranii importate din religiile păgâne orientale.

E lucru sigur că nici într-o epocă a istoriei, nici măcar pe vremea Sodomei şi a Gomorei, omenirea nu a atins un asemenea grad de decădere morală. Care va fi preţul pe care omenirea îl va plăti pentru această tristă aventură? Nu ştim, dar îl presimţim. Păcatul conţine în el însuşi pedeapsa, după cum fructul conţine în el sămânţa.

În ciuda tabloului întunecat care ni se prezintă, pesimismul nu este justificat. Duhul Sfânt se mişcă liber printre ruinele omenirii păcătoase şi noi recunoaştem semnele speranţei şi ale perspectivei recuperării valorilor morale sănătoase.

Numărul creştinilor autentici numiţi „conservatori” sau „tradiţionali” şi acuzaţi de fundamentalism de adepţii progresişti ai imoralităţii e în continuă creştere. Găsim taţi care se angajează să fie soţi fideli, tineri care decid să trăiască în castitate desăvârşită până la căsătorie, femei care le înfruntă cu curaj pe vechile feministe, părinţi care refuză aşa-zisa educaţie sexuală care li se dă copiilor în şcoală, persoane care recuperează valorile morale ale sexualităţii, ale familiei, ale căsătoriei, ale castităţii conjugale, bărbaţi şi femei care, dezgustaţi de viaţa păcătoasă, se convertesc la credinţă şi încep o viaţă nouă. Odată încheiată revoluţia sexuală, în special prin instituţionalizarea ei de către Conferinţele ONU, Biserica Catolică îi mobilizează pe fiii ei la contra-revoluţie. În fruntea acestei contra-revoluţii s-a aşezat curajos Papa Ioan Paul al II-lea, acest Papă admirat de unii, urât de alţii, dar respectat de toată lumea.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here