Monica Macovei s-a făcut conservatoare

653 views
0
DISTRIBUIȚI

monica-macovei-ecrUn anunț pe care nu-l puteam ignora: Monica Macovei a părăsit grupul eurodeputaților Populari Europeni și s-a înscris în ECR – grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European. În același timp, anunță pe contul dumneaei de Facebook că, în urma unui sondaj de opinie, 70% din membrii partidului M10, fondat de d-na Macovei (zisă și „mai bună decât ei”), au optat pentru aderarea la AECR – Alianța Europeană a Conservatorilor și Reformiștilor, afiliată grupului de eurodeputați cu același nume.

Profesorul Adrian Papahagi, unul din oamenii importanți din M10, confirmă, indirect, tot pe Facebook, ceea ce am bănuit de la bun început, anume că această mutare politică este (cel puțin) consiliată de dânsul.

m10aecrProblema este că nu dl. Papahagi, un eminent filolog, ale cărui valori conservatoare le cunoaștem, va vorbi și vota în Parlamentul European, ci tot d-na Macovei, despre al cărei trecut „progresist”, sorosist și LGBT-ist știm destule. Este însă corect să spunem că dânsa și-a afirmat în ultimii ani apropierea de Biserică (cea Catolică de rit bizantin), a ieșit din grupul de propagandă și presiune lucru LGBT din Parlament și nici la capitolul „vot” n-a mai stat atât de rău. Dar mai este cale lungă până departe…

Așteptăm să vedem cum se va împăca în ECR d-na Macovei cu noii colegi: Beatrix von Storch de la Alternativă pentru Germania, un partid antiimigraționist și anti-cote-obligatorii-de-refugiați (spre deosebire de d-na Macovei); Arne Gericke de la Partidul Familiei din Germania, nu tocmai prieten cu lobby-ul homosexual; eurodeputații polonezi extrem-de-conservatori de la Lege și Justiție (partid care a câștigat zdrobitor alegerile din Polonia, duminică) etc.

În sfârșit, nu suntem cârcotași. Îi urăm succes d-nei Monica Macovei, sperând în primul și în primul rând la sinceritatea mutării politice anunțate. De oportunism suntem sătui.

Vezi și: Zece principii conservatoare, de Russel Kirk

PS – Viața îți rezervă ce nici nu bănuiești! În grupul ECR sunt 5 eurodeputați afiliați la ECPM – Mișcarea Politică Creștină Europeană, din care face parte, ca membru asociat non-politic, și PRO VITA București.

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here