SUA: Senatul adoptă legea de oprire a finanțării publice pentru „Planned Parenthood”

947 views
0
DISTRIBUIȚI

US-Congress-AFPPSenatul SUA a votat ieri pentru de-finanțarea Planned Parenthood, prin adoptarea „legii de reconciliere pentru restabilirea libertății sanitare a americanilor” (Restoring Americans’ Healthcare Freedom Reconciliation Act). Aprobată anterior și de Camera Reprezentanților, legea interzice rambursarea, timp de 2 ani, de fonduri publice către grupul Planned Parenthood, care primește anual peste 350 de milioane USD și a cărui activitate este alcătuită în proporție covârșitoare din avorturi „la cerere”.

Legea a fost votată de 52 de senatori, iar 47 s-au opus. Votul a avut loc în timpul așa-numitului „proces de reconciliere a bugetului” care necesită o majoritate simplă de 51 de senatori și nu majoritatea calificată de 60, cel mai adesea utilizată în Senat.

Fondurile destinate PP, în valoare de 325 milioane USD anual, ar urma să fie redistribuite către fondurile comunitare și exclude folosirea lor pentru subvenționarea avorturilor. În plus, elimină anumite prevederi ale reformei sanitare cunoscută sub numele de „Obamacare” și taxele suplimentare pentru planurile de sănătate „premium”.

Legea necesită acum un nou vot în Cameră, înainte de a fi trimisă președintelui Obama. Deși votul din Cameră este mai mult formal dat fiind că aceasta este dominată de Republicani, legea nu are șanse să intre în vigoare din cauza opoziției anunțate deja de Barack Obama, care o va anula prin veto.

Proiectul legislativ din Congresul american, nu primul de acest fel dar cel mai de succes, urmează unei perioade de dezvăluiri și scandaluri media care au avut în centru fociali ai Planned Parenthood. Aceștia au fost înregistrați în timp ce tranzacționau sau negociau organe sau cadavre de copii avortați la clinile PP.

Despre acest subiect am scris pe larg:

Directorul organizației catolice „Preoți pentru viață” (Priests for Life), Frank Pavone, a salutat transferul fondurilor de la Planned Parenthood către clinicile de sănătate care nu fac avorturi: „E puțin spus că Planned Parenthood s-a arătat nedemnă de sprijinul contribuabililor. Cele 325 de mii de vieți pe care le distruge anual sunt tot atâtea motive pentru direcționarea fondurilor publice către grupuri care furnizează servicii de sănătate fără să ia vieți nevinovate.”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here