Alexandr Petrov sau despre tandrețe

822 views
0
DISTRIBUIȚI
Al. Petrov
Al. Petrov

Cred că nici unul dintre realizatorii de film de animație nu merită într-o atare măsură ca Alexandr Petrov acest calificativ, al tandreții. Al duioșiei și inocenței în stare pură. O asemenea iradiere de bunătate spirituală (philia), emanată chiar de textura intimă a fiecărui cadru, dar și a întregii povești și reiterată de la un film la altul, fără ca din aceasta substanța să obosească, este, practic, unică în filmul de animație. Și asta, fără ca animația să cadă în dulceagul ieftin sau în patetism.

Aparent necinematografice, tocmai aceste atribute i-au conferit lui Alexandr Petrov amprenta inconfundabilă și faima internațională, inclusiv Oscarul pentru „Bătrânul și marea” (1999) și numeroase alte distincții.

Născut în 1957 în legendara regiune a Iaroslavului (parte a ghirlandei de veche spiritualitate creștină, supranumită ”Inelul de aur al Rusiei”), Alexandr Petrov este artist plastic, regizor, scenarist și producător de film de animație. Specializat din 1981 în decoruri pentru filme de animație, artistul devine realizator complet din 1989, când semnează regia, scenariul și direcția artistică a filmului său, ”Vaca” (Korova), după o povestire omonimă de Andrei Platonov.

Filmulețul de 10 minute, de o nemaiîntâlnită sensibilitate și vibrație plastică, a făcut imediat carieră internațională. Pornind de la povestea prieteniei dintre un copil de țăran și vaca familiei sale, filmul vorbește despre dragoste, sacrificiu și compasiune. Într-o compunere școlară băiatul povestește miracolul nașterii unui vițel și – o tragedie în ochii săi – vinderea acestuia pentru carne, vindere care a cauzat depresia și moartea ulterioară a vacii. ”Vaca ne-a dat totul – scrie băiatul – laptele, pe fiul ei, carnea, pielea, măruntaiele și oasele. Ea era bună. Noi am mâncat-o, pentru că ea este carne. O țin minte și nu o s-o uit”. Scurt-metrajul, care a impus de la început viziunea artistică și etică a regizorului, a fost nominalizat la Oscar și premiat în Berlinul de Vest, în India, Japonia, Canada.

Specificul cel mai evident al animației lui Petrov este calitatea de ”obiect artistic” în cel mai înalt sens a peliculelor sale și refuzul principial al serializării desenelor (procedeu considerat inevitabil într-un gen atât de laborios și cronofag, ca filmul de animație). Acestora, Petrov le opune o muncă obstinată și un talent risipit (sau mai bine zis investit) cu infinită răbdare și perseverență pentru a desena cadru cu cadru, timp de un an, doi ani sau mai mult, scurt-metraje animate care intră apoi, fără excepție, între ”delicatesele” de rafinament ale festivalurilor de cinema și în fondul de aur al oricărei cinemateci.

Son smeshnogo cheloveka2

De fapt – spun comentatorii avizați – este impropriu să vorbești în cazul lui despre ”film de desene animate”; termenul mult mai potrivit este de ”picturi animate” (adică vivante). Și așa este. Artistul își pictează fiecare cadru – nu cu pensula (decât în cazuri excepționale), ci cu degetul – pe o placă de sticlă mată; face modificările necesare în desen pentru a obține următorul element de mișcare, adică următorul cadru (atunci când cadrul faca parte din aceeași secvență de acțiune) și reface cu totul compoziția atunci când trece la o nouă secvență. Pentru fiecare secundă de film trebuie desenate 24 astfel de cadre. Maniera picturală este apropiată de cea impresionistă, variațiunile luminii plasticizând fiecare cadru mai mult decât prezența personajelor. Acestea, personajele, nu se detașează de fundal prin contururi accentuate – ca în cazul animației clasice (realizate cu mijloace tradiționale sau infografice) – ci aproape că se contopesc (ca în impresionism) cu ambientul, factorul de legătură fiind lumina. Această tehnică este responsabilă de nemaiîntîlnitul efect de irizare sau vibrație coloristică și luminiscentă a peliculelor sale, care creează senzația unei uimitoare fluidități și respirații ”carnale” (adică foarte fizice) a materiei, sau, pe scurt, senzația permanentă de miracol al vieții și de ”căldură organică”. Toate acestea sunt realizate pe planșeta de desen, iar nu prin tehnici computeristice.

Korova

Cel mai complex tematic film al regizorului-animator este ”Visul unui om ridicol” (1992), după povestirea omonimă a lui Dostoievski: descinderea onirică într-un ”tărâm al blajinilor”, al oamenilor care nu au cunoscut păcatul primordial, din textul dostoievskian, pare să exprime fidel viziunea asupra lumii a neobișnuitului regizor.

În 1996 Petrov a fost invitat în Canada să realizeze o scurtă ecranizare animată după ”Bătrânul și marea” de Hemingway. Cele 20 de minute de peliculă au implicat o muncă susținută timp de 3 ani, dar recompensată cu un palmares impresionant, care l-a impus pe cineast și mai mult în arena internațională.

Regizorul abordează o temă explicit creștină în ”Sirena” (Rusalka, 1996), film despre dragostea înșelătoare a unui tânăr monah față de o sirenă. Scurt-metrajul, pildă de pateric și poveste duhovnicească, a fost nominalizat la Oscar, la Ursul de Aur și la premiul Nika (Rusia) și premiat la Zagreb, Ottawa, Annency, Espinho (Portugalia) și Hiroshima.

De fapt, duhul asceticii și învățăturii creștine, dar și al marii literaturi ruse, emană din fiecare feerie animată a regizorului (e un tur de forță să realizezi ”feerii creștine”!), inclusiv din ultimul său scurt-metraj, ”Iubirea mea” (Moja ljubov, 2006), după o povestire de Ivan Șmelev, cel mai romantic din filmele sale.

LASĂ UN RĂSPUNS