De ce fiicele au nevoie atât de mult de tații lor

283.377 views
16
DISTRIBUIȚI

father-daughter-sea-beachOpinia unui medic despre cel mai important bărbat din viața unei fetițe

Bărbaților, avem nevoie de voi.

Noi – mame, fiice, surori – avem nevoie de sprijinul vostru pentru a crește tinere femei sănătoase. Avem nevoie de fiecare gram de curaj masculin pe care îl aveți pentru că tatăl, mai mult decât oricine altcineva, determină cursul vieții fiicei lui.

După mai bine de 20 de ani de ascultare – și tratare cu antibiotice, antidepresive și stimulente – a fetelor care au crescut fără dragostea unui tată – știu cât de importanți sunt tații. Ca pediatru, am ascultat ore fără număr tinere fete descriind cum vomitau în toaleta liceului ca să-și mențină greutatea, sau cum s-au angajat în acte sexuale care le dezgustau doar pentru a-și păstra prietenii.

Am văzut fete care au abandonat școala sau și-au tatuat inițiale sau tatuaje cu idoli pe corp – toate acestea, ca să vadă dacă tații lor vor observa.

Și am văzut fiice vorbind cu tații lor. Atunci când ei intră în cameră, fetele se schimbă. Totul la ele este diferit: ochii, gurile, gesturile, limbajul corpului. Fetele nu sunt niciodată pasive în prezența taților lor.

Poate că își consideră mama drept un dat, dar nu și pe voi. Se aprind – sau plâng. Vă privesc intens. Se agață de cuvintele voastre. Speră la atenția voastră, o așteaptă cu frustrare, sau cu disperare. Au nevoie de un gest de aprobare, de o mișcare a capului pentru încurajare sau chiar de un simplu contact vizual care să le spună că vă pasă și că sunteți gata să le ajutați.

În compania ta, fiica ta încearcă din răsputeri să exceleze. Când o înveți ceva, învață mai repede. Când o îndrumi, capătă încredere.

Dacă ai înțelege cât de profund poți influența viața fiicei tale, ai fi copleșit.

Prietenii, frații, chiar și soțul nu îi vor putea modela caracterul așa cum o faci tu. Îi vei influența întreaga viață, întrucât ea îți dă o autoritate pe care nu i-o va acorda niciunui alt bărbat.

Mulți tați, în special ai adolescentelor, presupun că influența asupra vieții fiicelor lor este limitată, sau oricum mai redusă decât cea a colegilor sau a culturii pop. Ei cred că fiicele lor au nevoie să-și dea seama singure cum e cu viața. Dar fiica ta va avea în față o lume complet diferită față de cea în care tu ai crescut. Mai puțin prietenoasă, mai imorală sau chiar de-a dreptul periculoasă.

După 6 ani cu greu mai poți găsi haine de „fetiță”. Multe îmbrăcăminți sunt croite să o facă să arate ca o seducătoare fată de 13 sau 14 ani care încearcă să atragă bărbați tineri. Va intra la pubertate mai devreme decât fetele de acum o generație. Băieții o vor privi cum începe să se maturizeze fizic chiar de pe la 9 ani. Ea va vedea aluzii sexuale sau scene de sexualitate în reviste sau la televizor înainte să ajungă la 10 ani, indiferent că îți place ție sau nu. Va învăța despre HIV / SIDA în școala elementară i probabil va învăța și cum este transmis.

Dacă citești aceste rânduri, atunci ești desigur un tată motivat, sensibil și grijuliu. Ești un om bun, dar ești probabil epuizat. Am pentru tine vești bune și vești proaste.

Vestea bună este că, pentru a avea o viață frumoasă și a crește o fiică fabuloasă, nu e nevoie să îți schimbi caracterul, ci doar să îți pui în valoare ce ai mai bun în caracter. Ai tot ce îți trebuie pentru o relație mai bună cu fiica ta.

Iată și vestea proastă: oprește-te puțin din agitația cotidiană, deschide ochii mai larg și vezi cu ce se confruntă fiica ta azi, mâine și peste 10 ani. E dur și e înfricoșător, dar așa va fi. În timp ce tu îți dorești ca lumea să fie precaută și amabilă cu ea, de fapt lumea este crudă dincolo de imaginație – și asta chiar înainte ca fata să devină adolescentă.

Chiar dacă nu va intra în lucruri urâte, ele vor fi mereu în preajma ei: promiscuitate sexuală, abuz de alcool, droguri, prădători sexuali care vor dori mereu ceva de la ea.

Și să nu crezi că te vei putea lupta cu anturajul sau cu puterea culturii pop. Este exact pe dos. Da, MTV-ul, muzica, filmele și revistele influențează enorm ceea ce fetele cred despre ele, ce haine să îmbrace, chiar și ce școli să urmeze. Dar influența lor nu e nici pe departe la fel de mare ca cea a unui tată. S-au făcut o mulțime de cercetări pe tema asta, și mereu tații sunt pe primul loc. Efectele unui tată iubitor, grijuliu asupra vieții fiicei sale poate fi măsurat la fete de toate vârstele.

Când ești cu ea, indiferent că luați cina sau faceți temele împreună, sau chiar dacă ești prezent fără să spui nimic, calitatea și stabilitatea vieții ei – și, vei afla, și a ta – se îmbunătățește nemăsurat. Chiar dacă îți închipui că voi doi sunteți pe două planuri diferite, chiar dacă îți faci griji că timpul vostru împreună nu dă cine știe ce rezultate, chiar dacă te îndoiești că ai un impact semnificativ asupra ei, faptul dovedit este că îi faci fiicei tale cel mai mare dintre daruri.

Fiica ta va privi timpul pe care îl petrece cu tine foarte diferit față de cum o faci tu. Peste ani, în izbucniri trecătoare dar și în viața de zi cu zi, ea va absorbi influența ta. Va privi fiecare mișcare pe care o faci. S-ar putea să nu înțeleagă de ce ești supărat sau fericit, dar tu vei fi cel mai important bărbat din viața ei, pentru totdeauna.

Când va avea 25 de ani, își va compara mintal prietenul sau soțul cu tine. Când va avea 35 de ani, numărul de copii pe care îl va avea va fi afectat de experiența avută cu tine. Hainele pe care le va purta vor reflecta ceva despre tine. Chiar și când va avea 75 de ani, modul în care fiica ta își va privi viitorul va depinde o îndepărtată amintire a timpului petrecut de voi doi împreună.

Bune sau dificile, buni sau dificili, orele și anii pe care le petreci – sau nu – cu fiica ta vor schimba ceea ce ea este.

Haideți, bărbaților. Noi, fiicele voastre, avem nevoie de voi!

Dr. Meg Meeker este medic pediatru din SUA. Este specialistă cu 30 de ani de experiență în medicina adolescenților. Autoare a cursului „The 12 Principles of Raising Great Kids,” parte din The Strong Parent Project.

DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorȘtiri pe scurt (3 februarie 2016)
Articolul următorMoare Europa?
PRO VITA București
Asociația PRO VITA Bucureşti este dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

16 comentarii

  1. Este adevarat tot ce este scris in articol. Lipsa unu tata va mutila grav viata matura a fetei. Din pacate cultura anturajului poate indeparta fata de ambii parinti sau numai de unul dintre ei. Cu consecinte la fel de grave. La fel se intampla si pentru baieti. Vorbesc din fapte de viata traite personal.

  2. Foarte adevarat, insa primul pas si cel mai Important este legatura dintre parintii mei. Ce folos am eu daca ei se cearta si nu se inteleg, dar totusi raman impreuna pentru mine? Iar tatal meu face exact cele mai sus spuse. Nu ma pot preface ca nu le vad ura din ochi cand se privesc, astea sunt rani adanci care raman. Nefericirea lor ramane pata pe suflet si incapatanarea sa ramana impreuna pentru noi. Dragostea si intelegerea dintre ei sunt cheia succesului nostru, ei sunt nucleul si apoi suntem noi. Lucrurile astea din pacate le-am invatat mult prea tarziu, pentru ca si eu stau intr-o casnicie nefericita si asta datorita mamei mele care mi-a aratat prin exemplul ei de viata ca asa trebuie sa fac.

  3. Sunt de acord cu prezenta tatălui in viața fetițelor dar, in egala măsura, la fel de importantă si necesară este aceasta implicare si in viața băiețeilor. Copiii suferă enorm din cauza absentei unuia dintre părinți .

  4. Adevarat si bine spus de dvs.in mesajele de mai sus!Cateodata noi parintii inconstienti sau nepasatori fata de voi copiii nostri devenim transparenti si lasam sa se vada tot si sa se auda lucruri care pe voi va marcheaza!Si eu fac greseli si imi pare nespus de rau ptr copiii mei dar cateodata imi ies din fire cand „jumatatea mea”care este doar de fatada nu se implica in nimic!Nu cred ca snt singura in aceasta situatie din pacate ptr copiii nostri viata nu este ca in basme.

  5. Mulțumesc pentru asa un articol bine scris. Eu ca tată de fată am rămas profund impresionat. Felicitări și as vrea cât mai mulți tați să citească asta…

  6. Nu pot contrazice nici un coment,pot spune doar că acest medic este pur si simplu de luat in seama.
    La vârsta de 14 ani ,tatal meu a plecat intr-o tara străină ptr a ne face o viaţa mai buna.I-mi era foarte greu fără el,pe atunci modalitatea de comunicare era doar telefonică sau scrisori. Cam o scrisoare pe săptămână îi trimiteam(5-6 pagini de caiet studentesc,faţă -verso ),nu stiu ce scriam,cei povesteam era modul meu de a fi alaturi si inpreuna cu El. Ptr mine era tot,era central universului.
    La cateva luni dupa plecarea lui am inceput cu gauri in urechi. La in moment dat aveam 5 in stanga 3in dreapta. Eram tot timpul cu gandul La El. Asteptam cu nerabdare dumineca Ptr a putea sa vb La telefonul vecinei.
    Au trecut lunile,a trecut 1 an si 4 luni iar idolul meu sa intors acasa,Eram fericita…
    Lucrurile si viata de zi cu zi s-au dovedit a fi contrar asteptarilor mele,tata nu mai era acelasi,familia noastra nu mai era aceeasi ce fusese cu timp in urma.
    La scurt timp parintii meu au divortat, mai aveam 2 luni sa inplinesc 18 ani, a trebuit sa fiu prezenta in aula de tribunal, a fost crunt,dureros.
    Si acum dupa 20 de ani sufăr despărţirea lor și plecarea tatălui meu de lângă mine.
    Vă mulţumesc că aţi avut răbdare sa citiţi aceste randuri.

  7. Un copil ce creste fara unu din parinti, va fi toata viata dezorientat, nesigur de fiecare decizie pe care o va lua in viata. Stâlpul familiei pentru copii, este unitatea dintre cei doi parinti. Despartirea parintilor, este o catastrofa pentru copii si un drum nefericit pentru multi ani din viata copiilor.

  8. Cateodata ” comment ‘ urile ” la unele articole au un efect mai ” pronuntat ” decat articolul in sine

  9. mi-as fi dorit sa am posibilitatea sa dau LIKE si unor comment-uri ; pentru mine totul : LIKE !!

  10. Este un articol impresionant pana la lacrimi si simt nevoia sa nu inchid aceasta pagina pana nu va impartasesc un pic din viata mea.
    Acum am 25 de ani, la 1 an parintii mei au divortat din varii motive. Tatal meu a fost nevoit sa plece din tara pentru o perioada de 1 an jumate. Intre timp mama a gasit un alt „tatic” pentru mine. Eram prea mica sa-mi dau seama de aceste schimbari. Din spusele mamei, tata ne iubea foarte mult pe amandoua. A suferit mult atunci cand a aflat ca mami mi-a gasit un alt „tatic”. Inca mai tin minte de pe la 4 ani cum e sa-ti vezi tatal din cand in cand. Nu il puteam suferi pe noul „tatic” de nici o culoare (tot timpul i-am spus „domnul”). Nu avea ce sa caute in viata mea acea persoana mustacioasa de care mi-a fost sila intotdeauna. Tata a vrut tot timpul sa se impace cu mama si sa fie aproape de noi si sa ne protejeze asa cum este normal, mai ales pe mine. Multe din amintirile mele de la gradinita, multe din memoriile pe care le am si mi le aduc aminte, sunt alaturi de tatal meu. Momentele in care eram doar noi si povesteam, radeam, glumeam alaturi de tatal meu, sunt momentele pe care nu vreau sa le uit niciodata.
    Am criticat-o pe mama toata viata mea pentru ceea ce mi-a facut, mi-a luat tatal de langa mine, pentru care un copil, mai ales o fata are nevoie atat de mult de el. Am invatat foarte multe de la tata, il iubesc enorm, dar cel mai mare regret este ca nu l-am avut permamanet langa mine atunci cand aveam nevoie de el cel mai mult si anume, in copilarie. Una e sa cresti alaturi de tatal tau si alta e sa cresti alaturi de el venind in vizita cand si cand.
    Stau si ma gandesc cateodata de ce nu am putut sa am si eu o copilarie normala ca toti ceilalati copii, alaturi de parintii mei naturali? Dar, imi v-oi curaj sa o intreb pe mama!

  11. În concluzie am înţeles din articol că sunt născut medic pediatru, pentru că pentru bobocelul meu, care acum a făcut 22 de ani, sunt tati al ei, pe care îl „terorizează” cu telefoane când e plecată, dacă a mâncat, dacă s-a odihnit, etc. la care eu îi spun să o deranjeze pe mami, care e topită după ea. Numai că bobocelul meu simte că face parte din sufletul meu şi se simte fericită şi apărată de orice. Prietenului ei i-am spus în faţă, cunoscându-mi capacităţile, că dacă îmi supără grav bobocelul sau o loveşte, ştie că am relaţii să cumpăr un pistol şi îi trag un glonte în cap. Şi este convins că am vorbit serios.

  12. Imi pare ca nu le-a văzut si pe acele fete adolescente care au luat exemplul mamelor care au fost in stare sa se descurce, indiferent de situația creată in casa, indiferent de neajunsurile acesteia…pentru ca, pt acele mame copiii au însemnat totul, sacrificându-și toată viața pt ei…asa cum face o mama adevarata. Asta am văzut eu la mama mea, neavând tatăl lângă noi…nu am devenit depresiva si nu am abandonat școala, totul pentru ca am avut in exemplu extraordinar de bun in persoana mamei mele. Imi pare rau însă ca, din păcate, viața mi-a răpit-o prea devreme.

  13. Si eu mi as fi dorit sa pot da like articolului la fel si la unele comenturi!
    Super articol!
    La unele comenturi mi-au dat lacrimile! Trist ca lipsa de discernamant al unor parinti, fac ca o mare parte din copii sa sufere! 🙁
    Ca tata de fata fac tot ce-mi sta in putere sa fiu langa fata mea pentru ca simt tot ce scrie in acest articol… simt cum fata mea care are acum 8 ani, imi copieaza gesturile, ma asculta, prefera sa stea cu mine de multe ori decat sa se joace in parc… si isi doreste sa fiu mandru de ea… ceea ce si sunt!
    Viata a facut ca mama ei sa ia decizia sa se desparte de mine, cand fata mea avea aproape de 3 ani, cand eu ma gandeam ca vom avea nepoti si stranepoti impreuna… dar de atunci toate viata mea se invarta in jurul ei, jobul meu, programul meu, tot tot!
    Cand a avut 3 ani si jumate am fost plecat doua saptamani si nu am reusit s-o vad ca eram departe… si cand ne-am vazut, era foarte afectata, mi-a zis ca e suparata pe mine pentru ca nu am venit s-o vad… si ca nu o iubesc! 🙁
    Asta m-a facut sa nu mai plec departe de ea… cu toate ca in alte tari as fi avut opurtunitati mai bune… ea este viata mea si numai fericirea si linistea ei conteaza!
    Imi dau toate silinta, studiez carti despre educatia copilului, cand ceva ma depaseste apelez la specialisti sa ma ajute cu idei… cum sa fac, cum sa reactionez in anumite cazuri… totul ca sa nu fie afectata!
    Sunt sigur ca abia este inceputul, tot ce s-a spus in articol va aparea in viata ei si eu nu pot fi mereu langa ea pas cu pas… dar incerc s-o educ in asa fel incat sa fie puternica si sa gandeasca inainte sa ia decizii in viata si mereu sa fie „speciala”… asta in ideea sa nu se ia dupa ce se intampla in jurul ei… anturaj, reviste, sexualitate etc. Nu ma gandesc sa fie departe de ele toate acestea… doar e viata si vor avea loc fel de fel de intamplari… dar sa nu o afecteze negativ pe cat posibil!
    Creatorul sa ma ajuta, la fel ca si toti parintii sa putem reusi asta!

LASĂ UN RĂSPUNS