RESTABILIREA ORDINII NATURALE: O agendă pentru România (I). Introducere

909 views
0
DISTRIBUIȚI

good

 Indexul episoadelor serialului nostru îl puteți găsi aici.

INTRODUCERE

Adesea auzim oamenii făcând o distincție între convingerile lor personale și principiile morale care, în opinia lor, ar trebui să susțină bunul mers al societății: „Personal, sunt bineînțeles împotriva avortului, dar nu cred că această părere ar trebui impusă tuturor acelora care cred că avortul este acceptabil din punct de vedere moral”. Sau: „Eu sunt împotriva căsătoriilor unisex, dar sunt atât de mulți oameni care nu împărtășesc credința noastră referitoare la sfințenia căsătoriei”. Sau: „Eu personal nu aș apela la serviciile unei mame surogat. Dar dacă oamenii cred că este în regulă, ar trebui să fie lăsați să facă acest lucru”.

Ezitarea de a impune propriile „valori” asupra restului societății ar fi de înțeles dacă acele valori ar fi bazate pe o alegere pur subiectivă și irațională. Adeseori, însă, lucrurile nu stau așa. Preceptele morale autentice nu sunt bazate pe „valori” subiective, ci pe adevăruri obiective și, din acest motiv, nu este numai legitim, ci și necesar să le impunem asupra celor ce nu le acceptă: pentru ca o societate să trăiască în pace și justiție, este necesar ca sistemul juridic să fie în acord cu Dreptul Natural.

Principiile morale și legislația care nu sunt în acord cu Dreptul Natural vor duce, în cele din urmă, la distrugerea oricărei societăți care le îmbrățișează. Acesta este motivul pentru care ar fi greșit să privim moralitatea ca pe un aspect privat. Acceptarea divorțului, a practicilor contraceptive, a avortului, a homosexualității, a maternității surogat etc. are implicații nu numai asupra celor direct implicați, ci asupra întregii societăți, inclusiv asupra celor ce se împotrivesc acestor practici. Acceptarea acestora drept „chestiuni private”, în care fiecare să fie lăsat să ia propriile decizii, este echivalentă cu acceptarea situației în care persoanele individuale sau grupurile de persoane având cele mai joase standarde morale și culturale să fie lăsate să stabilească standardele și să facă regulile pentru restul omenirii. Ceea ce rezultă din această acceptare este un proces de degradare a civilizației.

Decăderea morală a unei societăți este parcursă de cele mai multe ori în câteva etape, care sunt ușor de recunoscut. În prima etapă, legile juste și echitabile, încă în vigoare, nu mai sunt respectate. În a doua etapă, aceste legi nu mai sunt puse în aplicare. În a treia etapă, sunt luate în derâdere la nivel public. În a patra etapă, sunt „liberalizate”, astfel încât respectarea preceptelor Dreptului Natural devine o opțiune, nemaifiind obligatorie. Ulterior, ele sunt modificate din nou, astfel încât acționarea în contradicție cu Dreptul Natural devine o obligație, iar respectarea Dreptului Natural o infracțiune. În etapa finală, criticarea noului cod moral devine o crimă de gândire, iar criticii sunt persecutați pentru simpla exprimare a opiniei lor.

Prin urmare, nu pare foarte potrivit să descriem Revoluția Culturală care a transformat (deformat?) Occidentul în cursul ultimelor decenii ca proces al liberalizării. De fapt, contrariul este adevărat: un cod moral a fost mai întâi denunțat ca „perimat” sau „prea riguros” și înlocuit cu un cod moral nou, diferit în conținut, dar aplicat cu aceeași rigoare, dacă nu chiar cu o rigoare mai mare. Și, în timp ce drepturile și libertățile unora au fost lărgite, drepturile și libertățile altora au fost anulate radical și brutal: dreptul femeii la avort a fost obținut pe seama dreptului la viață al copilului nenăscut, dreptul cuplurilor de a divorța înseamnă pierderea dreptului copiilor de a crește cu ambii părinți, dreptul homosexualilor de a-și expune public înclinațiile înseamnă expunerea restului societății la o continuă luare în derâdere a propriilor convingeri morale (sau mai bine zis, nu a convingerilor lor subiective, ci a adevărului moral obiectiv). Acest lucru, combinat cu restricții severe în ceea ce privește libertatea de exprimare a acelora care nu acceptă noul cod moral, are implicații evidente asupra capacității lor de a transmite valorile morale noii generații. Prin urmare, în niciun caz nu putem vorbi de o societate „mai liberă” sau „mai iluminată”, ci de o societate formată din egoiști brutali. Diferența reală între trecut și prezent este aceea că fostul cod moral era în acord cu Dreptul Natural, iar cel de astăzi este opus acestuia.

Revoluția Culturală a fost, mai mult decât orice, o revoluție „sexuală”. Ea a modificat profund modul în care societatea privește sexualitatea, transformând-o într-o marfă care ar trebui să fie disponibilă în orice moment, pentru toate persoanele, în toate formele posibile. În acest scop, actul sexual a trebuit să fie disociat de scopul său primar, procrearea, și de toate responsabilitățile asociate cu acesta: societatea contemporană vrea sex fără procreare – și procreare fără sex. Acesta este sensul „planificării familiale” și al „controlului nașterilor”, ceea ce include nu numai un control deplin asupra procreării sau nu a unui copil, ci și asupra calităților și caracteristicilor pe care acest copil să le dețină. Inevitabil, ideea însăși de „planificare” și „control” implică faptul că, dacă ceva merge prost, soarta poate fi corectată. Un copil care nu a fost „planificat” sau care este considerat a nu corespunde aspirațiilor părinților, poate fi cu ușurință îndepărtat prin avort.

Proliferarea unor astfel de practici are consecințe inevitabile asupra modului nostru de conviețuire. A „planifica” și a „controla” existența și identitatea genetică a altora înseamnă a desconsidera demnitatea lor umană nativă și, în cele din urmă, de a-i deposeda de dreptul lor la viață sau de a-i aservi. În același timp, dacă este general acceptată ideea disocierii actului sexual de scopul procreării, atunci ideea conform căreia relațiile sexuale între persoane de același sex sunt „egale” cu relațiile conjugale între un bărbat și o femeie va părea, deodată, plauzibilă. Dacă relațiile sexuale au singurul scop de a aduce plăcere „partenerilor”, atunci pare că nu contează cine sau ce sunt acești „parteneri” și pare discriminatoriu a nu permite căsătoriile homosexuale sau poligame. Conceptul de căsătorie este, prin urmare, profund modificat, și odată cu el, conceptul de familie.

Viața, căsătoria și familia sunt aspecte interconectate, și o decizie derivă din alta. „Revoluția Sexuală” vine la pachet – poate fi acceptată sau respinsă, dar este practic imposibil să se accepte doar unele părți și să fie respinse celelalte. Cine consideră folosirea contraceptivelor ca „normală” trebuie să accepte și homosexualitatea, iar cine a acceptat procrearea asistată, va găsi greu argumente contra avortului.

Odată ce această interdependență este înțeleasă, trebuie luată o decizie fundamentală. Aceia care doresc să oprească declinul civilizației în Occident și să răstoarne Revoluția Culturală trebuie să fie consecvenți în argumente – altfel, nu vor fi auziți.

În această lucrare, ne propunem, prin urmare, să oferim publicului o viziune coerentă asupra chestiunilor referitoare la viață și familie, explicând cum sunt acestea interconectate, în acord cu demnitatea umană și cu Dreptul Natural.

Patruzeci sau cincizeci de ani au trecut de când Revoluția Culturală a cunoscut apogeul, iar efectele sale dăunătoare devin din ce în ce mai vizibile: dezintegrarea familiilor, declinul ratelor de fertilitate cu mult sub nivelul de reproducere, societăți atomizate și îmbătrânite, sisteme de asistență socială în pragul colapsului. A devenit evident că ideologia hedonistă și stilul de viață hedonist ce au fost promovate de Revoluția Culturală nu sunt sustenabile. Într-adevăr, Revoluția Culturală va distruge rapid orice societate care o îmbrățișează. Pentru cei ce privesc astăzi situația Occidentului, Revoluția Culturală și-a pierdut complet farmecul și credibilitatea.

Cu această pierdere a credibilității, șansele inversării acestei Revoluții Culturale autodistructive cresc. Totuși, o strategie care să conducă la această inversare este de mare urgență. Fără dubiu, „realizările” Revoluției Culturale (precum legalizarea avorturilor, legalizarea eutanasiei sau recunoașterea „căsătoriilor” între persoane de același sex) sunt mult prea autodistructive pentru a dura mult – dar există un motiv de temere că această autodistrugere va afecta sever și „partea sănătoasă” a societății occidentale, care nu este de acord cu aceasta. Dacă, de exemplu, o întreagă generație de tineri este educată, ca urmare a înțelegerii greșite a moravurilor sexuale, într-un mod care îi face să nu poată deveni soți și părinți buni, acest lucru va rupe continuitatea tradiției valorilor morale care au construit civilizația occidentală. Cu alte cuvinte, mai avem doar o fereastră de timp foarte îngustă, de zece-douăzeci de ani. Dacă nu folosim această fereastră de timp, atunci civilizația occidentală, ca urmare a îmbrățișării unei ideologii perverse, poate prea bine să se fi autodistrus: și în loc să continue să existe având „valori noi”, pur și simplu își va înceta existența.

– Va urma –

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here