RESTABILIREA ORDINII NATURALE: O agendă pentru România (VIII). Căsătoria și familia merită o recunoaștere și un sprijin specifice

685
0
DISTRIBUIȚI

Toate episoadele precedente aici

Căsătoria și familia merită o recunoaștere și un sprijin specifice

Nu este scopul prezentei lucrări să elaboreze un program specific cu privire la beneficiile sociale sau fiscale de care ar trebui să beneficieze familiile. Există o mare varietate de măsuri pe care un stat le poate lua pentru a promova familia și a-i oferi o bază stabilă și, luând în considerare marile diferențe de situație care există în diferite țări, în mod clar nu există o soluție-șablon care să fie optimă întotdeauna și în orice loc.

Cu toate acestea, există o temă recurentă. Familiile (adică, un bărbat și o femeie care trăiesc într-o căsătorie stabilă și cresc copii) aduc o contribuție importantă la binele comun, pe care ceilalți (persoanele celibatare, cuplurile necăsătorite, cuplurile homosexuale sau lesbiene, părinții singuri…) nu o aduc: acestea nu numai că oferă siguranță socială ambilor parteneri, pe baza unui angajament obligatoriu, ci și cresc copii, care vor munci pentru a susține situația celor activi în prezent, odată ce aceștia ajung la vârsta pensionării. În fapt, toți cei care nu cresc copii ei înșiși beneficiază de faptul că alții fac acest lucru.

Există, astfel, un hazard moral inerent în sistemele noastre moderne de asigurări sociale. Un cuplu care nu are copii, deși câștigă două venituri întregi, în loc de unul sau unul plus jumătate de normă, și deși acumulează, de obicei, drepturi de pensie mai mari, nu trebuie să facă față cheltuielilor (asociate cu necesitatea unui spațiu de locuit mai mare, cea de alimente, îmbrăcăminte, costuri școlare etc.) care sunt asociate cu creșterea unei familii.

Căsătoria este, așadar, modelul de urmat, și merită o protecție și un sprijin speciale. În contrast, alte tipuri de relații (coabitarea în afara căsătoriei, „monogamia în serie”, relațiile homosexuale etc.), dacă sunt măcar tolerate, în niciun caz nu trebuie să fie tratate în mod egal:

  • Cuplurile necăsătorite duc adeseori o viață asemănătoare cu cea a cuplurilor căsătorite și adeseori cresc copii. Totuși, dacă partenerii necăsătoriți decid să nu se căsătorească, acest lucru este motivat de faptul că nu doresc să își asume un angajament reciproc complet și pe viață. Prin urmare, aceste uniuni sunt mai puțin stabile decât căsătoriile, iar în situații de criză, se destramă mai ușor. În timp ce sprijinul reciproc în situații de criză este tocmai unul dintre scopurile căsătoriei, instabilitatea intrinsecă a cuplurilor necăsătorite înseamnă neîndeplinirea acestui scop. Dimpotrivă, riscul unei separări este aruncat, în mare parte, pe umerii societății extinse (deși, drept rezultat al liberalizării legilor în materie de divorț, recunoaștem că diferența se diminuează…).
  • Persoanele celibatare nu cresc, de obicei, copii. Dacă o fac, acest lucru este, de regulă, rezultatul unei destrămări a familiei. Deși, desigur, oricine crește și educă copii contribuie la binele comun și merită sprijin, rămâne totuși clar că creșterea copiilor de către un părinte singur nu este situația ideală, și acest lucru nu trebuie promovat prin stimulente. Rezultă de aici că sistemele de asigurări sociale nu trebuie să fie concepute într-un mod care face atractivă evitarea angajamentului și a responsabilității din cadrul unei căsătorii.
  • Cuplurile homosexuale, prin natura lor, nu își cresc copiii comuni proprii. În cazurile în care acestea cresc copii, de obicei acest lucru este rezultatul unei familii destrămate, și rămâne întrebarea dacă nu cumva creșterea de către homosexuali este un lucru de care copiii ar trebui să fie protejați. În orice caz, situația tipică a parteneriatelor homosexuale este una cu două venituri și niciun copil. Chiar și fără a deschide nicio dezbatere cu privire la moralitatea sau imoralitatea cuplurilor homosexuale, nu se întrevede niciun motiv pentru care fiecare dintre parteneri nu ar putea câștiga salariul propriu și acumula propriile drepturi de pensie. Pare, așadar, foarte inadecvat să se ofere scutiri de impozite, pensii de urmaș sau alte privilegii similare homosexualilor, și acest lucru ar crea un stimulent pervers.

Protecția specială implică, în mod necesar, că nicio altă formă de uniune nu trebuie să beneficieze de aceeași protecție. Chiar și acolo unde un sistem juridic tolerează coabitarea cuplurilor necăsătorite (între persoane de sexe diferite sau de același sex), în niciun caz nu se poate pretinde că astfel de aranjamente merită aceeași protecție precum căsătoria.

– va urma –

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here