Dihonia cu „educația sexuală” a intrat și în guvernul Cioloș (II) „Planul multianual integrat de sănătate” – spre comunism în zbor

1293
0
DISTRIBUIȚI

Citește prima parte aici

Scriam în prima parte a acestui articol că noul „Plan național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” are toate caracteristicile unui „plan cincinal” din epoca socialistă.

În esență, el poate fi rezumat în 3 cuvinte: „Comunismul în sănătate”. Documentul este tributar unei viziuni hiper-centraliste, în care principalii actori sunt instituțiile de stat și esențiale sunt „obiectivele” acestora. În ce îi privește pe adevărații beneficiari, cetățenii, Statul devine autist: aceștia sunt reduși la subiecte pasive care trebuie „studiate”, iar implicarea în luarea deciziilor e marginală. Nimic despre calitatea „educației pentru sănătate”, nimic despre drepturile părinților și în general nimic despre competențele etice ale individului. Totul trebuie verificat, măsurat, raportat. Statul paternalist știe mai bine ce ne trebuie.

Aceasta este viziunea tehnocratică despre sănătate a unui guvern „de dreapta”, care își propune descentralizare, reforma administrativă și transparență!

Pentru detaliere, redăm mai jos punctul de vedere remis de PRO VITA București (la dezbaterea națională) și de PRO VITA Sibiu (la cea regională corespunzătoare).

Evident, nu ne facem iluzii că solicitarea noastră, aceea de retragere a „Planului” și de înlocuire a lui cu unul care să fie centrat pe cetățean și comunitate va fi bine primită. Într-o asemenea abordare, impunerea la nivel național a „educației sexuale” cu ajutorul „experților” ar deveni mult mai dificilă sau chiar imposibilă.

Ironic, acest tip de planificare este susținut și îmbrățișat fără rezerve de ONG-urile seculariste prezente la dezbateri (vezi prima parte a relatării) care, la fel ca și guvernul, practică același discurs găunos despre abandonarea etatismului și împuternicirea cetățeanului. Asta însă doar atunci când individualismul și independența în decizii pot fi canalizate contra autorității acelor instituții care constituie, de secole, nucleul tare al societății: familia și Biserica. Dacă vine vorba de instituțiile internaționale, ordinele lor trebuie executate necondiționat, iar orice revoltă sau critică, blocată.

—–

12 aprilie 2016

Către: MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

Ref.: CONSULTARE PUBLICĂ în vederea finalizării Planului național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate

PUNCT DE VEDERE

Remis în procesul de consultare în vederea finalizării Planului național multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate

 

Domnule ministru,

Vă mulțumim pentru invitația de a participa la consultări și pentru oportunitatea de a ne expune punctul de vedere, pe care îl remitem mai jos.

Aspecte preliminare

Conform OMS, „sănătatea este starea de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau a infirmităţii”.

Această definiție are următoarele implicaţii:

  1. Sănătatea este o valoare multidimensională, biologică, psihologică, socială şi spirituală.
  2. Titularul sănătăţii şi al dreptului la sănătate este persoana umană. La nivel de grup şi populaţie (meso şi macro-social), sănătatea nu poate fi conceptualizată şi administrată decât cu condiţia respectării drepturilor fundamentale ale membrilor acestora, în special, dreptul adulţilor la autonomie şi al părinţilor naturali de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor.
  3. Sănătatea şi educaţia pentru sănătate nu reprezintă o prerogativă a instituţiilor publice, a personalului medical şi din domeniul sanitar sau a cercetătorilor în domeniile aferente. Rolul acestora este unul instrumental şi subsidiar, nu unul prioritar, cu alte cuvinte aceste autorităţi au rolul de a facilita ocrotirea, recuperarea şi promovarea sănătăţii de către cetăţeni, potrivit cu nevoile şi scopurile lor, nu de a o administra potrivit intereselor de putere inerente oricărei autorităţi publice.
  4. Expertiza ştiinţifică şi tehnică medicală, clinică sau în domeniul sănătăţii publice, nu diminuează competenţa superioară a fiecărei persoane în privinţa evaluării şi angajării propriei sănătăţ
  5. În vederea evitării posibilelor abuzuri ale autorităţilor publice în domeniu sănătăţii, cetăţenii au drepturi specifice (subsumate, de regulă, conceptului de „împuternicire a pacientului”).
  6. Sănătatea individuală şi cea publică sunt subiecte de evaluare etică. Componenta etică este indispensabilă în evaluarea oricărei decizii a autorităţilor în domeniul sănătăţii. Fiecare persoană are competenţă etică.

Observaţii privind conţinutul şi perspectiva Planului

  1. „Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” (Planul) reprezintă o încercare generoasă a „decidenţilor din domeniul sănătăţii de a asigura schimbarea paradigmei din sănătate” (p. 8), de la cea clasică, centrată pe aspectul curativ, la una centrată pe prevenirea bolii şi promovarea sănătăţ Conceptul principal al noii abordări pare a fi cel de „comportament favorabil sănătăţii”, respectiv „comportamente de risc” (p. 9), iar mijloacele de acţiune prevăzute sunt de natură informativă şi educativă.
  2. Planul nu justifică corelaţia pe care o presupune între educaţia, cunoştinţele, opiniile, atitudinile, comportamentele cetăţenilor români şi evoluţia negativă a indicatorilor de sănătate evocaţi (cu excepţia indicatorilor care privesc direct anumite comportamente, de e, fumatul, consumul de droguri, sedentarismul, violenţa).
  3. Planul are o abordare paternalistă şi tehnocratică, bazată pe directivele unor instituţii internaţionale şi pe competenţa presupus superioară a experţilor şi tehnocraților şi centrată primar pe beneficiile politicilor publice (Obiectivul 1) şi ale instituţiilor de sănătate publică (Obiectivul 2). La Obiectivul 3, dedicat „populaţiei”, în prim plan apar „factorii de decizie de la nivelul comunităţii” (cf. şi O 1.3).
  4. Cetăţeanul este văzut ca un beneficiar secundar şi pasiv al acestor politici, care trebuie studiat („studierea barierelor şi factorilor favorabili”, O 3.1.1-3) şi educat (se presupune că nu este) şi ale cărui atitudini şi comportamente trebuie influențate şi modificate (se presupune că cele actuale nu sunt optime pentru sănătate). Beneficiarul este desemnat, de regulă, cu genericul statistic „populaţia” (de ex., „nevoile populaţiei”, p. 10).
  5. În măsura în care prevede comunicarea cu cetățenii, Planul are în vedere o comunicare unilaterală, de la autorităţi la populaţie (de ex.: „instituțiile din sistemul de sănătate vor furniza comunităților date privind problemele de sănătate publică şi factorii lor determinanți”, O 1.3.5, p. 15; cf şi O 3.1.4, p. 16).
  6. Nu sunt prevăzute nici un fel de modalităţi de consultare constantă şi substanţială a cetăţenilor, de determinare a nevoilor, intereselor şi scopurilor lor reale. Singura consultare prevăzută este cea intersectorială, la nivel administrativ.
  7. Limbajul folosit abundă în expresii specifice guvernanţei de sus în jos: „măsuri”, „intervenţii”, „modificare”, „proiectare”, „implementare”, „cartografiere”, „evaluare”, „monitorizare”, „supraveghere”, „coordonare”, „supervizare”, „reglementare”, „standarde”, „informare”, „mobilizare”, „motivare”, „conștientizare”, „ţintă”, „echipe de intervenție”, „marketing social”.
  8. Planul este conceput ca un program unic, cu conducere centralizată, atât la nivel naţional, cât şi teritorial. Nu sunt prevăzute responsabilități în cazul în care aplicarea Planului nu produce rezultatele scontate.
  9. Mijloacele de realizare ale Planului ţin predominant de administrație publică şi instituții de stat. Sectorul privat, reprezentat doar de ONG-uri, este evocat sporadic şi doar cu rol în implementare (O 3.4 p. 13).
  10. Partenerii autorităților publice sunt numai cei selectați de autorități; alt partener, mass-media are exclusiv rol de promovare, nu şi de evaluare.
  11. „Drepturile pacienților” sunt amintite o singură dată şi numai în context clinic (O 1.2, p. 14), nu şi în contextul politicilor publice, iar noțiunea de „răspundere” (a pacienților, cetățenilor sau autorităților) niciodată.
  12. Dimensiunea etică a politicilor de sănătate publică, inclusiv a celei lansate prin Plan, se reduce strict la problema echităţii (accesul la resurse). Termenul „etică” apare o singură dată, doar în contextul standardelor de calitate, şi doar cu o referire generală la criterii de respectat în activitățile Planului (O 2.2, p. 15).
  13. Cu toate acestea, o serie de aspecte ale Planului ridică probleme etice semnificative. De exemplu, conceptul de „comportament de risc pentru sănătate” (O 1.4 şi 5, p. 11; 3.2.1, p. 16). (Planul MS privitor la vaccinarea obligatorie consideră exprimarea publică a opiniilor defavorabile vaccinării drept „comportament de risc”? Poate fi considerat cultul „Martorii lui Iehova” „comunitate cu factor de risc pentru sănătate”?)
  14. De asemenea, preconizatul „sistemul de supraveghere a comportamentelor cu risc”, precum şi activitatea „echipelor de intervenție în comunitate” (O 3.6, p.14) ridică problema respectării dreptului constituțional la viață privată (cf. Constituția României, art. 26.1).
  15. O altă problemă majoră o reprezintă definirea calității „educației pentru sănătate” (O 2.1, p. 12). Planul nu prevede nimic explicit în acest sens, dar lasă să se înțeleagă că aceasta revine autorităților publice şi experților, neglijând total prevederea din Constituție privind „dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor.” (art. 29.6)

Analogia cu eșecul Strategiei Naționale Antidrog

Conform raportului Curții de Conturi din mai 2015, Strategia Naţională Antidrog 2005-2012 a fost un eșec. Deși obiectivul principal era reducerea consumului de droguri, s-a constatat o creştere a consumului la nivelul întregii populaţii.

Astfel, viziunea Strategiei Naţională Antidrog a fost ca, la sfârşitul perioadei de implementare, în România să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri. Însă toate cele 3 obiective propuse – scăderea consumului, reducerea cazurilor de noi consumatori de droguri și reducerea criminalităţii organizate conexe – au fost ratate.

Parcurgerea raportului Curţii reliefează similitudini izbitoare între strategia Agenţiei Naţionale Antidrog și Planul pus în dezbatere în această perioadă de Ministerul Sănătății, cu precădere în ce privește centralizarea cu accent pe rolul instituțiilor publice, lipsa asumării neîndeplinirii obiectivelor și participarea marginală a cetățeanului la luarea deciziilor.

Având în vedere asemănările între cele două strategii precum și între consumul de droguri și alte comportamente de risc cărora le este adresat Planul (de ex. consumul de sexualitate), credem că există toate premisele ca „Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” să eșueze similar celui Antidrog.

Concluzie

„Planul multianual integrat de promovare a sănătății și educație pentru sănătate” este, în forma prezentată, un instrument de guvernanţă de tip „de sus în jos”, centralizat şi paternalist, care practic ignoră vocea principalilor săi beneficiari prezumtivi (cetățenii şi, în special, părinții) şi care ridică semne de întrebare în privința compatibilității unora dintre prevederile sale cu Constituția României.

Propunere unică: Retragerea actualului proiect al Planului şi schimbarea perspectivei de abordare de la cea actuală, paternalistă şi tehnocrată, la una care promovează inițiativa şi împuternicirea reală a cetățenilor şi a comunităților.

Recomandăm cărțile editurii „Anacronic”

LASĂ UN RĂSPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here